Buna vestire a colindelor

Buna vestire a colindelor

 „A fost odată ca niciodată…” Că (nu-i aşa?) dacă n-ar fi nu s-ar povesti! Era că pe atunci, iubiţi boieri dumneavoastră, colindele nu erau nici prilej de cerşit, nici spectacol sau concert evocând tradiţii, nici muzica de fond… Nu, ele erau viaţă implicată în viaţă. Trăire sinceră şi intensă!

Este cert că unul dintre elementele cele mai reprezentative, din punct de vedere al tradiţiilor practicate de ţăranul român în legătură cu sărbătoarea Crăciunului, la scara tuturor zonelor locuite de români, îl reprezintă colindatul. Colindatul, în esenţa sa tare, este vestire a Naşterii lui Hristos, aşadar o Bună-Vestire. Aşa cum Apostolii au fost trimişi să vestească venirea Fiului lui Dumnezeu întrupat şi apoi înviat în lume, aşa sunt meniţi şi colindătorii să facă acest lucru în fiecare an în satul lor.

Colindătorii sunt purtători de Dumnezeu, în sensul cel mai propriu al cuvântului, pentru că Dumnezeu este cu ei, în mijlocul lor, colindă împreună cu ei. Aşa erau priviţi şi aşa erau primiţi. Bucovinenii cred că Dumnezeu a lăsat colindele ca să-i scape de păcate, prin pomenirea în fiecare an a numelui celui sfânt al Domnului.

Crăciunul este o sărbătoare extrem de dinamică. Pe măsură ce Crăciunul se apropie, forfota domină satul. Un fel de zumzăit de albine. Iama parcă sporeşte în frumuseţe. Mai ales dacă este omăt. Zarva copiilor creşte, pregătirile se-nmulţesc, oamenii trebăluiesc din zori până-n noapte târziu, din grajduri răzbat mugete şi zvoniri de tălăngi, pe hornuri se ridică fumuri ademenitoare şi dătătoare de curaj.

De pe la Sfântul Nicolae, uneori şi mai devreme, colindătorii încep „repetiţiile”. Pe cete: copiii pe categorii de vârstă, dar şi feciorii de însurat (care merg să colinde „cu muzică” pe la fete), şi chiar şi cei proaspăt însuraţi. O ceată se formează din cei de la case învecinate, pentru a face mai lesnicioase întâlnirile întru repetare. Asta când se repeta la casa unuia dintre ei, dar nu arareori copiii repetau la şcoală, sub supravegherea învăţătorului.

In satul vechi, învăţătorul şi preotul erau doi piloni bine implicaţi în pregătirea colindatului, şi aşa s-ar cuveni să fie şi astăzi. Este o fală să ştii cât mai multe colinde şi să le cânţi şi cât mai frumos.   CONTINUARE AICI...

TREI CRAI – CORUL PSALTIC „SFÂNTUL IOAN CUCUZEL” – IAŞI

IA, SCULAŢI BOIERI MARI!– GRUPUL PSALTIC „TRONOS”

ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL SPIRIDON AL TRIMITUNDEI

Sfântul Spiridon al Trimitundei

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie

Un moment important din viaţa Sfântului Spiridon este participarea sa la Sinodul I Ecumenic, care a avut loc în Niceea Bitiniei la anul 325 d.Hr., şi minunea pe care a săvârşit-o acolo, prin care a dovedit învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi mai cu seamă a Sfântului Athanasie cel Mare. Şi anume că Dumnezeu este treimic, Tatăl, Fiul şi Duhul, şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este o creatură a Tatălui, ci Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum au hotărât Părinţii în Simbolul de Credinţă.

În troparul Sfântului Spiridon este consemnat acest fapt: ”Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule, Spiridoane, Părintele nostru”. Sfântul Spiridon, luând o cărămidă, s-a rugat cu ardoare şi pământul, focul şi apa din care era alcătuită s-au separat unele de altele, şi astfel a arătat taina Sfintei Treimi.

1. Cercetând acest Sfânt Sinod Ecumenic, doresc să înfăţişez cele două tradiţii teologice care s-au exprimat acolo pe durata discuţiilor. Continuă să citești →

PREDICĂ LA VINDECAREA FEMEII GÂRBOVE A MITROPOLITULUI BARTOLOMEU ANANIA

PREDICĂ LA VINDECAREA FEMEII GÂRBOVE A MITROPOLITULUI BARTOLOMEU ANANIA

 

O ALTĂ PREDICĂ AUDIO A MITROPOLITULUI BARTOLOMEU ANANIA LA VINDECAREA FEMEII GÂRBOVE

O ALTĂ PREDICĂ AUDIO A MITROPOLITULUI BARTOLOMEU ANANIA

LA VINDECAREA FEMEII GÂRBOVE

*

SFÂNTUL PATAPIE: CUM TU, O ERETICĂ, TE APROPII DE MINE?

Câteva minuni contemporane ale Cuviosului Patapie

Sf Patapie din Thebaida Grecia, sec. al XVII-lea

I. O mare minune: întoarcerea femeii „catolice” (monahul Nicodim Bilalis „Slujba Cuviosului Părintelui nostru Patapie, făcătorul de minuni, o scurtă biografie şi o scurtă istorisire a minunilor”, pp. 19-20, ediţia a II-a, Atena, 1986)
Anul acesta de Paşte (1986), în Sfântul Munte, am vorbit cu evlaviosul stareţ vecin, pe nume Martinian (de la Coliba „Toţi Sfinţii”, în Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantocrator) şi cuvântul a ajuns la tema despre minunile contemporane. Prilejul a fost continua minune a credinţei noastre ortodoxe a Sfintei Lumini de la Preasfântul şi Izvorâtorul de viaţă Mormânt. Atunci, stareţul Martinian ne-a povestit şi următoarea minune recentă a Cuviosului Patapie, pe care o expunem după istorisirea lui. Continuă să citești →

DIAVOLII SE TEM DE RUGACIUNEA SFÂNTULUI CUVIOS PATAPIE

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un tânăr pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munţi şi prin pustietăţi, trântindu-l în foc şi în apă ca să-l piardă, aruncându-l de pe înălţimile munţilor în prăpăstiile văilor, bătând şi sfărâmând tot trupul lui, încât acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvârşită. Căci El înfrânează toată puterea vrăjmaşului cea cu totul înrăutăţită. Odată, ducându-l diavolul pe tânărul acela spre ţărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian şi să-l înece, a întâlnit în drum pe Cuviosul Patapie care, prin porunca lui Dumnezeu, ieşea din colibă sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmaşului.

Iar diavolul, văzând de departe pe fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-şi ochii, spumegând, scrâşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu ucidere. Apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! O, primejdie, ce este aceasta? Şi aici iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi abia aflându-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni peste toţi este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sunt biruit şi izgonit”.

Acestea zicând necuratul, arunca pe tânărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcând semnul Crucii cu mâna în văzduh, a certat duhul, zicând: „Ieşi, duh necurat, ieşi, du-te departe în pustie! Hristos îţi porunceşte aceasta prin mine, a cărui putere chiar şi nevrând ai mărturisit-o”. Acestea zicând sfântul, diavolul a aruncat pe tânăr la pământ şi a ieşit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tânărul, viindu-şi în simţiri, plângea de bucurie şi mulţumea mai întâi lui Dumnezeu, apoi şi Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea să de duhul cel necurat. Continuă să citești →

Mănăstirea Sfântul Patapie din Loutraki

Mănăstirea Sfântul Patapie din Loutraki

Silviu Cluci

Aşezată pe înălţimile din jurul Corintului, la doar 14 kilometri distanţă de localitatea Loutraki, Grecia, Mănăstirea Sfântul Patapie este o mânăstire ortodoxă, cu obşte de maici.

1.

Închinată Sfântului Patapie din Teba Egiptului (8 decembrie), Mănăstirea din Loutraki a fost întemeiată în anul 1952, la dorinţă Părintelui Nectarios Kyriakos şi cu binecuvântarea mitropolitului Procopie al Corintului. Ca loc pentru a ridica această ctitorie s-a ales peştera în care păstrează Moaştele Sfântului Patapie.

Continuă să citești →

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL(+2004): „Astăzi am fost destul de mâhnit, fiindcă nu s-a procurat icoana Sf. Filofteia!”

vladica-gherasim-putneanul

Marţi, 7 decembrie 1999

 

    Astăzi, 7 dec., pe lângă Sf. Ambrozie, ce-l serbăm astăzi, mai serbăm pe Sf. Mc. Filofteia şi am avut bucuria, ca să săvârşesc Sf. Liturghie în M-rea Bogdana în care am hirotonit în diacon pe monahul Gabriel călugărit cu două săptămâni în urmă. Nădăjduiesc că va fi un călugăr ales, fiindcă a venit la mănăstire mânat de Duhul Sfânt. Deşi e avocat şi în familie n-a avut parte de o educaţie religioasă, dar Dumnezeu l-a ales ca pe Pavel odinioară.

   Astăzi am fost destul de mâhnit, fiindcă nu s-a procurat icoana Sf. Filofteia. Le-am spus tuturor părinţilor, de ani de zile, ca să procure icoanele Sfinţilor cu Polieleu şi ei s-au dus al Stareţ – păr. Iustin, şi i-au spus şi el a amânat procurarea icoanelor, că nu-s bani. Dar pentru atâtea lucruri ce s-au procurat s-au găsit bani şi pentru icoanele necesare nu s-au găsit. Aici este supărarea şi Dumnezeu îi va cere socoteală. De aceea a şi îngăduit să se fure bani şi icoane scumpe de la pangar. Eu poate nu voi mai fi şi cel ce va citi aici să-i spună că am fost foarte mâhnit şi de nu se va îndrepta va suferi şi alte necazuri în viaţă.

SURSA: JURNALUL manuscris

SLAVĂ SĂ AIBĂ NESFÂRŞITĂ – COLIND BIZANTIN PSALTIC – PSALŢII CATEDRALEI PATRIARHALE

Bătrânul Gherasim Mikraghiananítul, imnograful din Athos

Bătrânul Gherasim Mikraghiananítul, imnograful din Athos

Din Karoúlia, urcând spre vest, de-a lungul ţărmului Peninsulei Aghioritice, dai peste nişte înălţimi neregulate şi, după o jumătate de ceas, ajungi la chilia monahului Gherasim Mikraghiananítul, ţinând de Schitul Mikra Aghia Ana. Acest binecuvântat monah Gherasim se trage din Epirul de Nord şi se găseşte în Sfântul Munte de peste 30 de ani, dobândind de la Dumnezeu harisma de imnograf…

(Fragment din Ghidul Închinătorului Sfântului Munte, anul 1950)

Gerasimos monahos Mikragiannanitis1

Bătrânul Gherasim Mikraghiannanitul (1905-1991). Fotografie de Douglas Little

După numele lumesc Anastásios Athanasíou, Bătrânul Gherasim s-a născut în 5 septembrie 1905 în satul Dróviani, aparţinând de eparhia Delvínos din Epirul de Nord. A învăţat primele litere la şcoala primară din satul natal. La sfârşitul şcolii primare, tânărul Anastasie a fost silit să părăsească mediul satului, căci tatăl său se stabilise deja în Pireu, unde avea de lucru. L-a urmat acolo pentru a lucra aproape de el. Astfel, a fost silit să-şi lase mama şi fratele mai mic acasă, în sat.

Continuă să citești →

Sfântul Paisie de la Neamț despre Post

Sfântul Paisie de la Neamț despre Post

” (…) Sculându-te de la masă, trebuie să fii puţin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă şi să fie simţitor la activităţi în­ţelepte şi atunci patimile trupeşti vor fi biruite. Postul nu poate nimici patimile trupeşti în aşa măsură cum le nimiceşte hrana să­racă. Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulţi încep postul şi alte nevoinţe grele peste puteri­le lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării şi încep să caute mâncăruri gustoase şi odihnă pentru întărirea trupului. A proce­da astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri şi mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă pu­ţină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos. Continuă să citești →

Χριστός Γεννάται (Audio, Greek)

Χριστός Γεννάται

(Audio, Greek)

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon): CEI CARE ÎMPIEDICĂ BINELE

Vindecarea orbului din Ierihon
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA 

 Legături:

CEI CARE ÎMPIEDICĂ BINELE

„Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine!” (Luca 18, 39)

Aţi fost atenţi, iubiţii mei creştini, aţi fost atenţi la Evanghelia de astăzi? Ne istoriseşte că un orb din Ierihon a avut prilejul de a se apropia de Hristos. A auzit că trece Iisus şi cu o dorinţă puternică a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă” (Luca 18, 38). Oamenii, care mergeau înainte, deranjaţi de strigătele lui, îi spuneau să tacă. El însă cu o voce mai puternică repeta cererea lui, până când Domnul a făcut minunea, i-a dat lumina.

Merită să fim atenţi la atitudinea pe care au avut-o oamenii aceia faţă de cel orb. Mare este păcatul lor! Nu doar că nu i-au fost alături şi nu l-au ajutat în nevoia lui, dar au încercat să-i împiedice şi comunicarea cu Domnul. Comportamentul lor ne dă prilejul să spunem câteva cuvinte despre acest păcat care se întâmplă adesea. Pentru că şi astăzi există astfel de oameni, oameni care se împotrivesc binelui şi vor să curme buna dispoziţie şi încercările plăcute lui Dumnezeu ale altora. Sunt cei care aruncă gheaţă în râvna caldă a creştinului curat şi neprihănit, cei care aruncă apă, ca să stingă sfânta flacără a iubirii lui Dumnezeu. Vreţi exemple din societatea de astăzi? Să menţionăm câteva. Continuă să citești →