Sfântul Arsenie Capadocianul i s-a arătat Cuviosului Paisie Aghioritul

Sfântul Arsenie Capadocianul i s-a arătat Cuviosului Paisie Aghioritul

Această apariţie a sfântului l-a cutremurat pe Stareţ. După aceasta, Stareţul a făcut portretul sfântului în creion, după care maicile de la Suroti au pictat o icoană.

La 21 februarie 1971, Stareţul Paisie stătea în curtea Colibei sale şi corecta manuscrisul cu viaţa Cuviosului Arsenie.

„Mai erau două ore până la apusul soarelui, scria Stareţul, şi în timp ce citeam manuscrisul, m-a cercetat Cuviosul Arsenie. Şi, precum învăţătorul îl mângâie pe elevul care a scris bine lecţia, tot astfel a făcut şi cuviosul. Vederea lui mi-a lăsat în inimă o dulceaţă negrăită şi o bucurie cerească, pe care nu am putut-o suporta. Am început să alerg în jurul Colibei ca un nebun şi îl strigam, deoarece credeam că îl voi găsi”.

Această apariţie a sfântului l-a cutremurat pe Stareţ. După aceasta Stareţul a făcut portretul sfântului în creion, după care maicile de la Suroti au pictat o icoană. Dar aşa cum spunea Stareţul, „prima icoană nu semăna prea bine cu cuviosul. De aceea am stat lângă ele tot timpul cât au pictat a doua icoană a cuviosului şi le-am spus: «Aşa şi aşa să o faceţi»”. Şi astfel a fost pictată cunoscuta icoană a Cuviosului Arsenie, care redă pe deplin trăsăturile lui.

Continuă să citești →

Cuvânt al Sfântului Nicodim Aghioritul închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Cuvânt închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Dacă, iubiţii mei Părinţi şi fraţi, Domnul ar vrea să-mi dea mie, smeritului, această harismă de a vorbi o limbă dintre cele ale Îngerilor, aşa cum spune Pavel, Apostolul lui Hristos, „dacă aş vorbi în limbile îngerilor” (1 Cor 13, 1), cu siguranţă – şi ar fi o urmare firească aceasta – că prin această limbă îngerească ar vrea să pot aduce laude după vrednicie lui Mihail şi Gavriil, Arhanghelilor Domnului; pentru că, în chip firesc, cel asemenea poate fi lăudat şi înfăţişat celorlalţi doar de cel asemenea lui. De cumva aş fi vorbit una dintre acele limbi de foc şi nematerialnice care s-au dat Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Apostoli, Domnul ar fi dorit să spun după cuviinţă laudele mai presus de fire ale Mai-marilor Îngeri celor de foc şi nematerialnici – şi dacă nu, cel puţin – ar fi dorit să am gura curăţită, precum a lui Isaia, de acel cleşte îngeresc. Atunci am fi putut avea nădejde că ar fi dorit să spun ceva vrednic de măreţia Arhanghelilor. Dar, pentru că sunt lipsit de toate aceste bunătăţi şi nu am limbă îngerească, ci omenească, nu de foc, ci de pământ, nu nematerialnică, ci materialnică, nu curată, ci necurată şi, pe lângă acestea, nu limbă ritoricească şi cu bună metodă, ci neînvăţată şi fără nici o metodă – ce trebuie să nădăjduiţi de la mine? Să auziţi adică puţine lucruri şi fără de valoare despre Sfinţii Arhangheli. Lăsând, aşadar, la o parte cele despre firea Arhanghelilor şi despre când au fost ei creaţi şi cum şi unde şi în ce mod gândesc şi cum se mişcă ei dintr-un loc în altul şi celelalte însuşiri vrednice de îngeri, despre care învaţă teologii şi mai cu seamă limba cea iubitoare de îngeri şi de mare slavă a lui Dionisie Areopagitul, vreau să arăt în acest cuvânt de laudă că dumnezeiescul Mihail şi sfântul Gavriil au fost slujitorii cei fără de seamăn ai energiilor şi lucrărilor celor fără de seamăn ale Atotputernicului Dumnezeu. Şi, luaţi aminte ca să înţelegeţi! Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE PUTRILE CEREŞTI ŞI CĂTRE TOŢI SFINŢII

PuterileCeresti1

 CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE PUTRILE CEREŞTI ŞI CĂTRE TOŢI SFINŢII

După obişnuitul început se zice:

Cântarea 1: glasul al 3-lea:
Irmos: Pe Faraon, care era purtat în car…

Cuvinte cel fără de început, pentru sfinţitele rugăciuni ale Heruvimilor, Serafimilor, ale Stăpâniilor, Scaunelor, ale Puterilor celor dumnezeieşti, ale Îngerilor, Arhanghelilor, ale Căpeteniilor şi Domniilor, dăruieşte-ne milele Tale cele mari, ca un iubitor de oameni.

Ajută-mi, Înaintemergătorule al Domnului, rugând pe Hristos; şi voi, ceata prorocilor, adunarea Apostolilor, mulţimea mucenicilor, rugaţi pe Stăpânul tuturor să mă mântuiască pe mine, cel cuprins de multe păcate. Continuă să citești →

7 noiembrie: ICOANA MAICII DOMNULUI A BUCURIEI

Icoana Maicii Domnului a Bucuriei

(7 noiembrie)

 

Această icoană a Maicii Domnului numită a Bucuriei („Vzigranie”) a fost aflată în apropierea Moscovei la 7 noiembrie 1795. Nu se ştie nimic despre obârşia icoanei, ci numai de marea mulţime de minuni săvârşite dinaintea ei.

Icoane asemănătoare se află la Mănăstirea Novodevici din Moscova şi în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Se pare că icoana Maicii Domnului a Bucuriei seamănă icoanei Preacuratei Maici a Domnului „Pelagonitissa”, o variantă a binecunoscutei icoane a Maicii Domnului „Glikophilosa” ( „Dulcea sărutare”) sau „Eleusa”. Continuă să citești →

7 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA CELOR 33 DE MUCENICI DIN MELITINA (Gr, Ro, En)

 TROPARUL ŞI VIAŢA CELOR 33 DE MUCENICI DIN MELITINA

7 noiembrie 

Canon de rugăciune către Sfinţii 33 de Mucenici din Melitina

Troparul Sfinţilor 33 de Mucenici din Melitina, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a scăpat din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi toţi credincioşii să batem din palmeşi cu cântări de Dumnezeu grăitoare să prăznuim patimile mucenicilor, slăvind pe Hristos că S-a preaslăvit. Continuă să citești →

6 noiembrie: SFÂNTUL VARLAAM HUTINSKI

6-nov_sfantul-varlaam-hutinski1

Sfântul Varlaam Hutinski este prăznuit pe 6 noiembrie.

Sfântul Varlaam Hutinski a trăit în secolul al XII-lea. Parinții săi, Mihail și Ana, oameni bogați din Novgorod, dar cu evlavie mare și-au botezat pruncul Alexie și l-au crescut sădind în inima lui semințele virtuților. Aflat sub influența părinților virtuoși, Alexie se îndeletnicea din fragedă vârstă cu postul și rugăciunea, mergând la biserică și citind Scripturile.

S-a retras la Mănăstirea Lisich, care se afla în apropierea orașului, când era încă foarte tânăr, fiind tuns în monahism și primind numele de Varlaam.

Mai târziu, după moartea părinților, Varlaam a împărțit totul săracilor și s-a retras pe un deal singuratic pe malul râului Volkov,aflat la zece vestre de Novgorod, într-un loc numit Hutinski. Continuă să citești →

6 noiembrie: SFÂNTUL DIMITRIANOS, EPISCOP DE KYTHREA

agios-demetriano-01

Sfântul Dimitrianós s-a născut din părinți evlavioși și virtuoși în satul Sykés, din districtul Xýtroi (Cipru), astăzi Kythréa, localitate aflată în regiunea ocupată de turci. Tatăl său, preotul satului, era om cu frică și dragoste de Dumnezeu, ca de altfel și mama sa. Ambii părinți s-au îngrijit în mod deosebit ca să-i ofere o educație creștină copilului lor. Continuă să citești →

6 noiembrie: SFÂNTUL CUVIOS LUCA ECONOMUL DE LA LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV, UCRAINA

6 noiembrie: SFÂNTUL CUVIOS LUCA ECONOMUL DE LA LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV, UCRAINA

Acesta s-a nevoit în veacul al XIII-lea în Marea Lavră a Peşterilor. Săvârşindu-şi ascultarea de econom, acesta tăinuindu-se pe sine petrecea în rugăciune necurmată, post aspru, citirea cuvintelor duhovniceşti şi a Sfintei Scripturi şi plecarea cugetului dinaintea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Continuă să citești →

6 noiembrie: CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH PAVEL MĂRTURISITORUL, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

6-nov_sf-pavel-marturisitorul1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH PAVEL MĂRTURISITORUL, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

Troparul Sfântului Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Pentru mărturisirea Dumnezeieştii credinţe, alt Pavel pe tine Biserica te-a arătat râvnitor între preoţi. Strigă împreună cu tine şi Abel către Domnul şi sângele cel drept al lui Zaharia. Părinte cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întăritor credinţei, învăţător Bisericii şi stâlp nemişcat al mărturisirii, luminător cu multe lumini ale harului şi gură de foc suflătoare te propovăduim pe tine, Sfinte Pavel.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Pavel, soarele cel preamare al lumii, te arată pe tine, de trei ori fericite, ca al doilea Sfânt Pavel, ca pe un foc ce arde toate eresurile şi ca pe o secure ce taie necredinţa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

După Lege te-ai luptat, grăitorule de Dumnezeu, primejdii răbdând pentru Dumnezeiasca cuvântare ca un ierarh credincios. Şi cu vinele dogmelor tale ai sugrumat pe Arie cel cu mintea deşartă, ca pe o fiară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veniţi să lăudăm toţi pe Preacurata Maria, care Singură a împodobit omenirea, pe cea care a născut pe Dumnezeu Întrupat şi a rămas Fecioară Curată. Continuă să citești →

6 noiembrie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PAVEL, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI (Gr, Ro,En)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PAVEL, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI 

6 noiembrie6-nov_svjatitelja-pavla_pavel-marturisitorul

6-nov_sf-pavel-marturisitorulCând Constantie, fiul marelui Constantin, ţinea sceptrul împărăţiei greceşti, arienii au ridicat prigoană asupra celor binecredincioşi, având ajutor pe împăratul, care era amăgit de acelaşi eres al lor. În acea vreme Biserica lui Hristos era în mare tulburare şi necaz, având puţini stâlpi care o întăreau. Căci Sfântul Atanasie al Alexandriei, apărătorul cel mai mare al Ortodoxiei, era izgonit din scaunul său, iar Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, îşi schimbase viaţa aceasta vremelnică pe cea veşnică.

Când era să moară fericitul Alexandru, oile cele cuvântătoare au înconjurat patul păstorului şi-l întrebau: „Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Cine ne va fi nouă păstor în locul tău, care să meargă pe urma ta şi să îndrepteze bine Biserica lui Hristos?”

Atunci patriarhul Alexandru a pus înaintea lor doi bărbaţi: pe fericitul Pavel, de neam din Tesalonic, care era preot, şi pe Macedonie, diaconul. Apoi a zis către dânşii: „Dacă voiţi să aveţi păstor învăţat, strălucind cu faptele cele bune, alegeţi pe Pavel; iar dacă voiţi numai cu chip frumos şi cinstit cu înfrumuseţările din afară, să alegeţi pe Macedonie”. Acestea zicând către oile sale pururea pomenitul patriarh Alexandru, s-a dus către Domnul.

Apoi făcându-se adunare şi sfat pe care din cei doi să-i ridice la scaunul patriarhiei – Pavel sau Macedonie -, era neînţelegere în adunare, adică între cei dreptcredincioşi şi între arieni, care erau mulţi acolo. Dreptcredincioşii voiau pe fericitul Pavel, iar arienii mai mult pe Macedonie. Însă a biruit partea celor dreptcredincioşi şi a fost ales ca patriarh Sfântul Pavel, în Biserica Sfintei Irina. Continuă să citești →

PRIMA DUMINICĂ DIN NOIEMBRIE: POMENIREA SFINŢILOR TREI NOI IERARHI

Slujba Sfinţilor Trei Noi Ierarhi Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul

– facere a monahului Gherasimos Mikraghiannanitul, Imnograful Marii Biserici a lui Hristos –

Alte articole:

* * * 

 

În prima Duminică a lunii Noiembrie facem pomenirea celor între Sfinţi, Părinţilor noştri şi apărători ai Ortodoxiei Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul.

La Vecernie Mică punem patru stihuri şi cântăm următoarele podobii:

Glasul al II-lea: Când de pe lemn…

Veniţi cetele ortodocşilor să lăudăm pe stâlpii şi dumnezeieştii păzitori ai Ortodoxiei, pe Fotie cel prea mare, pe dumnezeiescul Grigorie al Tesalonicului şi pe minunatul Marcu, întâistătătorul Efesului, strigându-le: Bucuraţi-vă tăinuitori şi arătători de Dumnezeu înţelepţiţi ai Treimii celei mai presus de fiinţă. 

Datu-vi-s-a de la Dumnezeu în chip felurit şuvoiul înţelepciunii dumnezeieşti în gura voastra, fericiţilor ierarhi, prealăudate Fotie, Marcu şi Grigorie; de aceea aţi amuţit toată gura cumplitului eres cu cuvintele şi învăţăturile voastre dumnezeieşti cu puterea dumnezeiescului Duh ca nişte tăinuitori ai celor mai presus de gând. Continuă să citești →

COMENTARII PATRISTICE – BOGATUL NEMILOSTIV ŞI SĂRACUL LAZĂR

bogatul-nemilostiv-si-saracul-lazar

DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII – BOGATUL NEMILOSTIV ŞI SĂRACUL LAZĂR

EV. LUCA 16, 19-31

  • (Lc. 16, 19) Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.

Omul bogat, în splendoarea purpurei, nu este acuzat că este lacom sau că a luat averea altuia, sau că ar fi comis adulter ci, de fapt, nu este acuzat că ar fi făcut ceva rău. Singurul rău de care se face vinovat este mândria sa. Prea ticălosule, vezi un mădular al trupului tău zăcând la poarta ta și nu ai dragoste față de el?! Dacă pentru tine poruncile lui Dumnezeu nu înseamnă nimic, măcar fie-ți milă de starea în care te afli și cutremură-te pentru că s-ar putea să ajungi și tu asemenea lui. Dă ceea ce părăduiești tovarășului tău. Nu spun să-ți dai averea, ci ceea ce arunci, dă fărâmiturile de la masa ta, fă milostenie cu ele.

(Fericitul Ieronim, Despre Lazăr și adâncuri, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

  • (Lc. 16, 19) Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.

Continuă să citești →

5 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. GALACTION ŞI EPISTIMIA (Gr, Ro, En)

TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. GALACTION ŞI EPISTIMIA 

5 noiembrie

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia

Troparul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cuvântătorii luminători cei neînseraţi, pe cerurile cele cuvântătoare, care au strălucit mai mult decât soarele pe pământ, pe mucenicii cei Dumnezeieşti ai lui Hristos, cu cântări duhovniceşti şi cu credinţă să-i cinstim pururea.

Stih: Sfinte Mucenice Galaction, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din rădăcina elinească cea stearpă, ai răsărit odraslă bine înflorită de Dumnezeu dăruită, Sfinte Galaction, punând înaintea lumii roadele credinţei celei neschimbate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ştiinţă desăvârşită căutând credinţa cea către Hristos, ai alergat spre cunoştinţa Lui. Şi aflând dar Dumnezeiesc, ca o mireasă te-ai logodit cu El, Sfântă Epistimia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înecatu-m-am eu ticălosul în adâncul multelor mele fapte, dar către tine scap, Maica lui Dumnezeu cea Bună: dă-mi mână de ajutor şi mă izbăveşte.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Nu este sfânt precum…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dorirea de viaţa cea mai bună şi de desfătarea negrăită, ai dispreţuit cele pieritoare şi toate cele veselitoare ale celor curgătoare, urmând lui Hristos cu bună ascultare, Sfinte Galaction, dimpreună cu Sfânta Epistimia. Continuă să citești →

5 noiembrie: SFINŢII MUCENICI GALACTION ŞI EPISTIMI, SIRIA

 5 noiembrie: SFINŢII MUCENICI GALACTION ŞI EPISTIMI, SIRIA

Aceştia trăiau în cetatea Emesa. Sfântul Galaction se născu din maică stearpă, Leuchipia, care putu naşte abia după primirea Sfântului Botez de la monahul Onufrie care îşi acoperea chipul călugăresc sub haine zdrenţuite, umblând astfel din loc în loc şi din casă în casă şi pe mulţi aducând la dreapta credinţă. După naşterea sfântului, se boteză şi tatăl său, Clitofont.

Pe când avea sfântul Galaction 24 de ani, fericita sa maică muri, iar tatăl său voi să-l căsătorească cu fecioara Epistimia.

Fiind logodit cu dânsa şi nevoind a urma calea însoţirii cu aceasta, sfântul Galaction o îndemnă şi pe sfânta Epistimia a primi Sfântul Botez şi a merge cu dânsul în pustie pentru a urma calea cea îngerească a monahismului în Muntele Publion, în mănăstiri apropiate una de alta.

Nevoinţele lor cine le poate spune, căci sfântul Galaction nu era niciodată văzut stând, ci ori lucra spre trebuinţa mănăstirii, ori se ruga. Postul său era aspru, căci întreaga săpămână nu gusta nimic. Asemenea şi sfânta Epistimia, petrecând în mănăstirea de maici alături de 4 maici pustinice cu vieţuire sfântă, se nevoia cu nevoinţe asemenea logodnicului său. Erau amândoi ca două făclii înaintea lui Dumnezeu, arzând de dragostea către dânsul, tăinuite de vederea lumii.

Stârnindu-se iară prigoană împotriva creştinilor, ostaşii ajunseră şi la mănăstirea de călugări de unde toţi părinţii şi fraţii plecaseră pentru a se ascunde, numai singur sfântul Galaction rămase. Ostaşii îl aflară în chilie citind dumnezeiasca Scriptură şi îl legară pentru a-l duce spre cercetare. Auzind aceasta sfânta Epistimia, ceru stăruitor maicii sale duhovniceşti slobozenia de a-l urma, zicând:

– Nu pot să rămân fără domnul meu Galaction căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat şi iubitor de oameni; el cu mâinile lui m-a spălat de necurăţia mea în apa Botezului; el m-a povăţuit să iau calea mântuirii şi m-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuinţele mele; el îmi este logodnic, frate, învăţător, părinte după Dumnezeu şi păzitor al fecioriei mele, şi nu mă pot despărţi de dânsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce şi voi muri împreună cu dânsul. Continuă să citești →

5 noiembrie: Sfântul Apostol Lin, episcopul Romei, Italia

Sfântul Apostol Lin, episcopul Romei, Italia

(5 noiembrie)

3. Sf Ap Lin, episcopul Romei, Italia 1.1

Acesta fu unul dintre cei 70 de apostoli, iară numele său este amintit în epistola a doua către Timotei, în care sfântul apostol Pavel îi scrie acestuia din urmă:

„Te îmbrăţişează Eubul şi Pudenţiu şi Linos şi Claudia şi fraţii toţi.” (2 Timotei 4, 21)

Continuă să citești →