4 noiembrie: Viața Sfântului Cuvios Gheorghe, Noul Mărturisitor din Drama

Viața Sfântului Cuvios Gheorghe, Noul Mărturisitor din Drama

(4 noiembrie)

4-nov_sfantul_cuvios_gheorghe_noul_marturisitor

Cuviosul Părinte Gheorghe s-a născut în anul 1901, în orașul Arghiropolis din ținutul Pontului (astăzi Gümüșhane, Turcia), ca fiu al unor evlavioși creștini, Sava și Sofia Karslidis. La botez a primit numele Atanasie, dar de mic a rămas orfan de ambii părinți, încât a fost crescut, împreună cu un frate mai mare și o soră, de bunica din partea tatălui. Aceasta a sădit în inima lor dragostea de Dumnezeu și de sfintele slujbe ale Bisericii, ducându-i uneori și în pelerinaj la vestita Mănăstire Panaghia Sumela din Pont, pe atunci o vatră monahală înfloritoare. După moartea bunicii sale, care i-a dat ca binecuvântare o icoană a Maicii Domnului, de care Cuviosul nu se va despărți toată viața, el a plecat împreună cu bunicul său din orașul natal spre Erzurum (Turcia), apoi spre Tbilisi (Georgia).

Continuă să citești →

4 Noiembrie: Pomenirea Cuviosului Părinte Ioanichie cel Mare de la Muntele Olimp

4 Noiembrie: Ioanichie cel Mare de la Muntele Olimp

 

Acest fericit s-a nascut la douazeci si patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptatorul împotriva icoanelor, si s-a nascut în provincia Bitinienilor din tata care se numea Miritrichie si din maica ce se chema Anastasia. Ajungând la masura vârstei, adica la patruzeci si trei de ani ai vârstei sale, si mergând cu împaratul la oaste împotriva bulgarilor, a facut vitejie mare si a taiat pe multi din bulgari, pazind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împaratului. Deci, lasând cinstea si marirea pe care împaratul voia sa ia-o dea, s-a dus la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, a mers si mai la înaltimea muntelui, si acolo a gasit doi monahi ce se pustnicisera patruzeci de ani, pe care nu-i vazuse nimeni niciodata; erau îmbracati cu rase de par si se hraneau cu buruieni salbatice; si a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânsii binecuvântare si ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, dupa aceea la Mânastirea Avgarilor, apoi la muntii Cunduriei. Si învatând treizeci de psalmi, îi cânta împreuna cu acest tropar: “Nadejdea mea este Dumnezeu, scaparea mea este Hristos, acoperamântul meu, Duhul Sfânt”.

CONTINUARE

–

Sursa: http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com

–

SFÂNTUL IERARH PAVEL, MITROPOLIT DE TOBOLSK (4 noiembrie)

4 noiembrie:

SFÂNTUL IERARH PAVEL, MITROPOLIT DE TOBOLSK

 

Sfântul Pavel (Koniuskevici) s-a născut în Galiția, în partea cea mai apuseană a Rusiei, în anul 1705. După ce și-a încheiat studiile la Academia Duhovnicească din Kiev, a rămas acolo ca să predea ca profesor. În anul 1733, a îmbrăcat schima monahală și a petrecut mai apoi 15 ani în Academia din Moscova ca predicator. Pentru o perioadă a fost arhimandrit al Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Novgorod, înainte de a fi ridicat la rangul de mitropolit de Tobolsk în Siberia (1758). Urmând exemplul Sfântului Inochentie de Irkuțk (pomenit pe 16 noiembrie) și al sfinților săi predecesori Filotei (10 iunie) și Ioan, și-a asumat cu curaj importanta lucrare misionară într-o imensă regiune locuită de mulțimi de oameni, ce se aflau încă în stadiul închinării la idoli. La început a reorganizat Seminarul local, aducând profesori de la Kiev. A organizat noi parohii cu scopul evanghelizării triburilor băștinașe, încurajând sfânta propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu. Deoarece bisericile de lemn erau distruse adeseori de incendii, s-a îngrijit să construiască biserici de piatră.

Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE LA SĂRBĂTOAREA AŞEZĂRII MOAŞTELOR SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE ÎN LIDA (3 noiembrie)

sf-gheorghe

CANON DE RUGĂCIUNE LA SĂRBĂTOAREA AŞEZĂRII MOAŞTELOR SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE ÎN LIDA

Tropar la Sărbătoarea aşezării moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci apărător, neputincioşilor doctor, împăraţilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

 Irmos: Celui Ce a povăţuit…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lipsa şi neputinţa gândului meu, cu cinstită rugăciunea ta cea fierbinte prefă-o, sfinte, făcând-o puternică, pentru ca să laud preasfântă prăznuirea ta.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce este înălţat în amân­două bunătăţile, a faptei şi a cuvântului, nu poate să nu laude minunile tale, Sfinte Mucenice Gheorghe. Că eşti viteaz preaales şi ostaş nebiruit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lupta ta cea cinstită nu poate fi cuprinsă cu nici un fel de laude, luptătorule. Căci mă întunec şi mă tem şi nu mă pricep şi mă sfiesc a mă atinge cât de puţin de faptele tale, purtătorule de lupte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născând pe Mântuitorul tuturor, Ceea ce eşti Bună, ai îndreptat căderea vieţii; că ai născut Viaţa care ne pricinuieşte nouă tuturor iertare păcatelor, cu rugăciunile tale.

Catavasie:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Continuă să citești →

3 noiembrie: AŞEZAREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE ÎN LIDA

ic-sf-mc-gheorghe1

Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Diocleţian, din tată capadocian şi maică palestiniancă. Şi dobândind creştere minunată, având fire bună şi rădăcină cinstită şi sfânta – căci părinţii lui din vechi strămoşi erau cu ales neam şi cu bună credinţă -, s-a făcut prea viteaz şi strălucit în războaie. Pentru acest lucru a fost cinstit de Diocleţian ca tribun vestit, cu rangul de numerie, încă pe când era tânăr; după aceea, pentru bărbăţia lui cea covârşitoare, a fost înaintat comit, tăinuindu-se până atunci şi necunoscând nimeni că era creştin.

Împlinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată, care şi-a pierdut viaţa în luptele dreptei credinţe. Iar Sfântul, plecând cu maica sa din Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, şi unde avea multe lucruri de moştenit. Şi fiindcă s-a întâmplat a muri şi maica sa în acea vreme, i-a rămas multă avuţie, din care, luând avere cu sine destulă, s-a dus la Diocleţian, poftind să ia mai mare stăpânire decât cea dintâi. Dar, văzându-i pe păgâni că au atâta ură asupra creştinilor, a hotărât mai întâi să-şi împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare înaintea lui Diocleţian şi la tot sfatul şi divanul că este creştin, care lucru l-a şi făcut degrabă. Deci, împărţind la săraci averile ce avea şi dând libertate robilor săi şi făcând aşezământ şi rânduiala pentru averile rămase în Palestina, în ziua a treia – când se ţinea sfatul stăpânitorilor de prin toată împărăţia romanilor ca să scoată din mijlocul lor pe creştini -, a venit singur în mijlocul divanului şi al sfatului unde se afla Diocleţian. Continuă să citești →

CÂND ANGLIA ERA ORTODOXĂ: 3 noiembrie – POMENIREA SFINTEI CUVIOASE MUCENIŢE WINFRIDE DE LA TREFFYNNON (HOLLYWELL)

3 noiembrie: 

POMENIREA SFINTEI CUVIOASE MUCENIŢE WINFRIDE DE LA TREFFYNNON (HOLLYWELL)

Sfânta Winfride era o fată de viţă nobilă care a trăit în nordul Ţării Galilor în veacul al VII-lea. Nepoată şi fiică duhovnicească a Sfântului Beuno (pomenit pe 21 aprilie), a intrat în Mănăstirea Guitherin după moartea sa, unde a trăit sub îndrumarea duhovnicească a Sfintei Eleri. Fiul unui domnitor de trib vecin, pe nume Karantok, a fost cuprins de patima necinstei, a urmărit-o şi i-a tăiat capul cu sabia. Continuă să citești →

3 noiembrie: POMENIREA CUVIOSULUI PIMEN DIN MÂNĂSTIREA ZOGRAFU

3 noiembrie:

POMENIREA CUVIOSULUI PIMEN
DIN MÂNĂSTIREA ZOGRAFU

Cuviosul Pimen s-a născut în Sofia Bulgariei în ziua sărbătorii Sfinţilor Petru şi Pavel şi din acest motiv a fost botezat cu numele de Petru. Încă de tânăr s-a dus la Sfântul Munte, a fost tuns monah în Mănăstirea bulgărească Zografu şi a primit numele de Pimen. A înaintat pe calea desăvârşirii cu mare râvnă, a devenit preot la vârsta de 30 de ani, iar puţin mai târziu s-a retras singur în ,,pustie” cu scopul de a se dedica postului şi rugăciunii neîncetate.
La vârsta de 55 de ani, a primit de la Dumnezeu porunca de a se întoarce în Bulgaria, unde creştinii sufereau mult sub jugul turcesc. A străbătut toată ţara sa şi a întărit credinţa ortodoxă a poporului prin predica şi prin multele lui minuni. A zidit sau a reînnoit aproape 300 de biserici şi 15 mănăstiri, zugrăvindu-le cu minunate fresce pe care le-a pictat cu mâna sa. A adormit în pace într-una din aceste mânăstiri, la Ceremiski. Este cinstit ca ocrotitor al pictorilor bulgari.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

3 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. ACHEPSIMA (Gr, Ro, En)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. ACHEPSIMA

 3 noiembrie 

Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul

Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Continuă să citești →

3 noiembrie: Sfințitul Nou Mucenic Gheorghe Neapolitul († 1797)

Sfințitul Nou Mucenic Gheorghe Neapolitul († 1797)

Imagini pentru Agios Georgios Neapolitis

Noul Mucenic Gheorghe a fost preot, iar de origine era din Neápolis, oraș din Asia Mică – în limba turcă se chema Nev Șehir (,,orașul nou”). Părintele Gheorghe slujea în biserica Adormirii Maicii Domnului, ,,în adevăr, pioșenie și dreptate, urmând întru totul poruncile Domnului”

Imagini pentru Agios Georgios Neapolitis

În anul 1797 a fost chemat de creștinii din satul Malakotí pentru a sluji în locul preotului paroh pe care turcii îl alungaseră. Părintele Gheorghe a primit cu bucurie invitația și a pornit spre Malakotí. Pe când mergea pe calea spre sat, a fost atacat de un grup de păstori turci, la locul numit ,,Kóbia-Deré”. Aceștia l-au jefuit, l-au bătut și torturat și, în cele din urmă, i-au tăiat capul.

Continuă să citești →

3 NOV.: LA MULŢI ANI TUTUROR FEMEILOR CE POARTĂ NUMELE SILVIA!

SFÂNTA SILVIA DE LA ROMA

Numele de Silvia este foarte răspândit la români, dar femeile ce poartă acest nume nu ştiu că au un sfânt ocrotitor  şi, implicit, au posibilitatea de a-şi serba onomastica nu atât lumeşte, cât mai ales duhovniceşte, întâlnindu-se cu Domnul, cel minunat întru sfinţi, în Taina Pocăinţei şi a Euharistiei, precum şi în împlinirea poruncilor Lui.  Sfânta Silvia a fost mama Sfântului Grigorie Dialogul, Episcopul Romei.  Soţia senatorului roman Gordian, Sfânta Silvia  (c. 515 – c. 592) a trăit în casa de pe colina Celio din Roma până la moartea acestuia, când în anul 573, Sfântul Grigorie Dialogul a dorit să transforme această casă în mănăstire. Sfânta Silvia s-a retras atunci ca să ducă o viaţă singuratică într-o căsuţă pe colina Aventino, lângă biserica San Paolo Fuori le Mura, de unde, cu dragoste de mamă, adâncită în rugăciune, trimitea cele necesare hranei fiului său. La Roma, pe locul unde se afla casa sfintei, a fost construită în secolul al VI-lea o biserică, astăzi San Saba. Este pomenită pe 3 noiembrie şi este invocată mai ales de femeile însărcinate pentru o naştere uşoară.

1 noiembrie: SFÂNTA MUCENIŢĂ ELENA DIN SINOPE (Ro, Gr, Video&Audio)

sf-elenasinope1_1

VIAŢA SFINTEI MUCENIŢE ELENA DIN SINOPE

Sfânta Elena din Sinope este o sfântă fecioară, care a fost omorâtă cu moarte martirică, pentru credinţa ei în Hristos, pe la începutul secolului al XVIII-lea. Biserica de Răsărit o prăznuieşte pe Sfânta Elena din Sinope în ziua de 1 noiembrie.

Sfânta Elena a vieţuit în jurul anului 1700, în localitatea Sinope, regiunea Paflagonia. Tânăra s-a născut în familia Bekiary, în localitatea Sinope, cel mai vechi oraş din Pont. Părinţii tinerei Elena au crescut-o în viaţa creştină, lucru ce a însufleţit-o pe tânără cu o dragoste neţărmurită faţă de Hristos.

Pe când avea numai 15 ani, mama ei o trimite pe Elena la un magazin din Kryonas, spre a cumpăra materiale pentru brodat. Pe cale, tânăra creştină a trecut pe lângă casa lui Ukuzoglu Pasa, guvernatorul otoman din Sinope, care se afla, la acel moment, la fereastră. Văzând-o pe fată şi aprinzându-se de pofta diavolească, păgânul a cerut ca aceasta să fie adusă la el. Continuă să citești →

PROCLAMAREA SFÂNTULUI IERARH SIMION ȘTEFAN, MITROPOLITUL TRANSILVANIEI (Audio, 30 OCT. 2011)

PROCLAMAREA SFÂNTULUI IERARH SIMION ȘTEFAN,

MITROPOLITUL TRANSILVANIEI

(30 OCT. 2011)

*****

*** AUDIO ***

*****

În pridvorul Catedralei Arhiepiscopale Reîntregirea din Alba Iulia a avut loc astăzi, 30 octombrie 2011, în prezenţa Patriarhului Alexandriei, a Patriarhului României, a Mitropolitului de Patras, a membrilor delegaţiilor alexandrină şi greacă, proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei.

„Dumnezeu ne-a binecuvântat astăzi cu o sărbătoare mare şi sfântă, proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, Mitropolit al Transilvaniei în secolul al XVII-lea. Bucuria noastră este sporită prin prezenţa Cinstitului Cap al Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Începătorul botezului în poporul român şi Ocrotitorul României. A fost adus aici cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei şi prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Hrisostom de Patras din Grecia”, a spus Patriarhul României.

Sursa: http://prediciaudio.wordpress.com

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A 24-A DUPĂ RUSALII: CE ESTE CREDINŢA?

Kiriakodromion - cop 1

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN  DE FLORINA

LA DUMINICA A 24-A DUPĂ RUSALII

CE ESTE CREDINŢA?

„Credinţa ta te-a mântuit…” „Doar crede şi se va mântui”

(Luca 8, 48, 50)

Citiţi şi:

 * * *

Ce este credinţa! Sunt unele lucruri, fraţii mei, pe care le simţim, dar nu putem să le exprimăm. Simţi, de pildă, că există aer, vezi că el clatină frunzele; dar cine a văzut aerul? Simţi electricitatea, atingi o sârmă şi te scutură, dar foarte bine nici ştiinţa nu poate să explice ce este electricitatea. Stai pe pământ şi simţi cutremurul, dar cauzele cele mai profunde ale cutremurului n-a putut nimeni să le identifice. Lumea aceasta are taine. Una din marile taine este şi credinţa. Ce este credinţa? Este curent, aer, electricitate, cutremur? Este ceva mult superior.Aţi auzit Evanghelia. Ne istoriseşte două minuni. Una, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, mai mică; alta, învierea copilei moarte, este foarte mare. Acestea le zice Evanghelia. Şi vreau să luăm aminte la un lucru. Dacă femeia bolnavă s-a vindecat şi dacă fetiţa a înviat din morţi, aceste două minuni au avut loc pentru că la mijloc a fost credinţa. Femeii pe care a vindecat-o, Hristos i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit”. Şi tatălui fetiţei i-a spus: „Nu te teme; doar crede, şi se va mântui” (versetele 48 şi 50). Hristos pune credinţa ca pe o condiţie a minunilor. Aceasta ne arată cât de mare lucru este credinţa. Şi dacă deschideţi Evanghelia şi întreaga Sfântă Scriptură veţi vedea că este foarte des întâlnit cuvântul „credinţă”. Dar veţi întreba: ce este această credinţă?

Continuă să citești →

PROCLAMAREA SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA, MITROPOLITUL TRANSILVANIEI (29 OCT. 2011)

PROCLAMAREA SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA,

MITROPOLITUL TRANSILVANIEI

(29 OCT. 2011)

 AUDIO

În Catedrala Mitropolitană din Sibiu a avut loc astăzi, 29 octombrie 2011, în prezenţa Patriarhului Alexandriei, Patriarhului României, a ierarhilor greci şi români, proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului.

„Anul acesta a rânduit Bunul Dumnezeu să fie trecut în rândul Sfinţilor din calendar, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi Sfântul Ierarh Simeon Ştefan, mitropoliţi ai Transilvaniei. Desigur, am avut şi în alte părţi sfinţi care s-au bucurat de cinstirea Sfântului Sinod, dar în Transilvania, în mod deosebit, Sfântul Sinod a dorit să evidenţieze lucrarea misionară apostolică a doi mari ierarhi, aceştia pe care astăzi şi mâine îi sărbătorim în mod deosebit. Continuă să citești →

Tucker Carlson: Atac împotriva Creștinătății – Persecuțiile contra Bisericii din Ucraina – Cazul Mitropolitului Longhin – De ce nu se revoltă conducătorii creștini?

Cel mai recent invitat al lui Tucker Carlson în emisiunea sa de pe Twitter a fost avocatul canadian Robert Amsterdam, care reprezintă Biserica Ortodoxă Ucraineană, pe cale să fie interzisă de regimul de la Kiev.

În deschiderea dialogului, Carlson a afirmat:

„Dacă faci un pas înapoi pentru a vedea mai bine, multe dintre cele ce se petrec în lume par să fie un atac împotriva Creștinătății.”

Și a adăugat:

„Prin proiectul neo-conservator, practic întreaga populație creștină din Irak a fost eliminată. Sub mai mulți președinți, guvernul SUA a finanțat efectiv uciderea creștinilor din Siria, iar acest lucru continuă în întregul Orient Mijlociu și în Europa de Est.”

Ucraina este cel mai elocvent exemplu, a explicat ziaristul:

„Guvernul ucrainean a interzis o întreagă denominație creștină și practic nimeni în Statele Unite nu a spus nimic despre asta.”

Explicând situația religioasă din Ucraina, invitatul lui Carlson, avocatul Robert „Bob” Amsterdam a declarat:

„Biserica Ortodoxă Ucraineană este leagănul ortodoxiei din Ucraina. Există de vreo mie de ani. Cu cinci ani în urmă, guvernul ucrainean, în înțelepciunea lui, a creat ceea ce se numește o biserică autocefală… O biserică independentă. Independentă de Rusia și de orice legături cu canoanele rusești. Și a decis ca această biserică să înlocuiască leagănul spiritual al ucrainenilor.”

Amsterdam a adăugat:

„Această nouă biserică, numită Biserica Ortodoxă a Ucrainei, s-a angajat într-o campanie distructivă și fără limite pentru a fura proprietățile, pentru a hărțui, intimida și întemnița clericii, pentru a-i recruta cu forța pe credincioși. A acționat într-o manieră care este aproape de necrezut într-o societate civilizată.”

De ce aceste persecuții? Avocatul a explicat:

„(Autoritățile ucrainene) folosesc pretextul că această biserică – care, apropo, s-a separat complet de Moscova în luna mai, anul trecut – are legături cu serviciul rusesc de informații FSB.

„Însă, pe baza mărturiilor pe care le-am studiat, aceste acuzații par lipsite de substanță. În realitate, sunt alte instituții în Ucraina, ca de exemplu poliția secretă, care sunt mult mai puternic infiltrate de Rusia decât această Biserică.

„Totuși, există un motiv pentru aceste persecuții, un motiv trist: politicienii din Ucraina, inclusiv probabil președintele, doresc să obțină votul populist de la cei care sunt în spatele acestei noi Biserici. Și, astfel, simt că este în interesul lor politic să distrugă această ramură veche a Creștinătății.”

Tucker Carlson a intervenit, afirmând că, atunci când sunt întrebați cum este posibil să susțină financiar un astfel de regim, politicienii americani invocă faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este propriu-zis o biserică, ci mai degrabă o agentură de spionaj și propagandă rusă.

Drept răspuns, Amsterdam a ținut să precizeze că nu este nici pe departe un susținător al lui Putin și că a fost interzis în Rusia pentru că, în trecut, l-a apărat pe unul dintre marii dușmani ai lui Putin. Este vorba de Mihail Hodorkovski.

Avocatul a adăugat că este foarte dificil pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană să găsească apărători în justiție, deoarece oamenii sunt foarte speriați să nu fie considerați oamenii Rusiei.

Aici, Amsterdam a făcut o declarație foarte interesantă:

„Am mobilizat atâta ură și dușmănie față de Rusia încât este complet dezgustător. Și există un uriaș PR care îți interzice să spui ceva critic la adresa guvernului ucrainean sau a președintelui Zelenski. Ca urmare, nu reușim să înțelegem contextul afacerilor interne din Ucraina.”

Avocatul a revenit la futilitatea „dovezilor” de colaborare cu Rusia, invocând în mod special cazul mitropolitului Longhin Jar de la Bănceni, din Bucovina de Nord.

„Dacă acuzațiile despre legăturile cu Rusia, cu FSB ar fi reale, dovezile împotriva acestor patru mitropoliți ar fi substanțiale, or ele sunt extrem de subțiri. Acuzațiile împotriva unui mitropolit care are 400 de copii adoptați susțin că acesta a rănit sentimentele altor creștini sau altor confesiuni.”

Și Amsterdam a conchis:

„Vreau să spun că aceste acuzații sunt fățiș niște acuzații politice.”

Tucker Carlson a intervenit:

„Mi se pare că este inacceptabil ca un așa-zis guvern liberal occidental să interzică o confesiune religioasă. Credeam că asta reprezintă o linie roșie tradițională. Dacă faci așa ceva, ești o Dictatură. Îmi scapă mie ceva?”

Amsterdam a răspuns:

„Deloc, Tucker. Nu există nici o bază, potrivit Constituției din Ucraina, sau dreptului internaționale, sau legilor războiului, sau deciziilor Ucrainei privind limitarea drepturilor în timpul războiului pentru interzicerea unei denominațiuni religioase… Aceasta depășește orice limite acceptabile, este o încălcare a cartei UE, o violare a criteriilor de la Copenhaga pe care Ucraina trebuie să le îndeplinească pentru a adera la UE…”

Aici, Bob Amsterdam a făcut o afirmație foarte puternică:

„Trebuie să îți spun sincer: eu, ca evreu, nu înțeleg cum se face că liderii creștini nu se revoltă, deoarece consider că tăcerea lor în legătură cu Ucraina este periculoasă pentru confesiunile creștine din lumea întreagă.”

Și avocatul a continuat:

„Vedem descinderi și razii la biserici, vedem violență, vedem indivizi cu cagule bătând preoții, vedem răpiri. Este absolut șocant.”

Amsterdam a respins afirmația regimului de la Kiev că noua biserică „independentă” este de aceeași religie, deci la fel cu cea „interzisă”:

„De fapt, clienții mei, biserica pe care o reprezint, rugăciunile lor sunt în slavona bisericească, liturghia este diferită. Și pot să îți spun că dacă cineva ar veni în biserica sau în sinagoga mea și ar schimba limba și conducătorii aș fi oripilat. Nu este nimic mai intim decât relația cuiva cu Dumnezeul lui. Și este o rușine că nu doar creștinii, ci toți liderii tuturor denominațiunilor nu spun nimic împotriva Ucrainei.”

Avocatul a adăugat că informațiile despre persecuțiile împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt cenzurate, deoarece„lobby-ul ucrainean este foarte puternic și pentru că există acum în Statele Unite o uriașă interdicție împotriva adevărului despre ceea ce se petrece de fapt în Ucraina. La fel este și în Europa. Nu poți trece de formidabila mașină de PR construită de ucraineni”.

Avocatul a adăugat:

„Sunt absolut alături de Ucraina în ceea ce privește ravagiile suferite din cauza războiului. Dar de ce toate acestea sunt dirijate împotriva clienților mei, Sfântul Sinod, oameni care s-au dedicat lui Dumnezeu și discipolii lor care – îngăduie-mi să fiu sincer – reprezintă partea cea mai evlavioasă a populației ucrainene? De ce acești oameni nevinovați sunt persecutați depășește puterea mea de înțelegere.”

Carlson a conchis:

„Probabil tocmai pentru că sunt evlavioși.”

Puteți urmări mai jos integral dialogul lui Tucker Carlson cu avocatul Robert Amsterdam titrat în engleză: