CUVÂNT LA ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI A SF. TEOFAN ZĂVORÂTUL

“Astăzi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, când semnul sfânt al mântuirii noastre este ridicat in toate bisericile. Însă aceasta este doar o manifestare exterioară, existând şi o înălţare interioară a Crucii, ce se petrece în inima noastră. Ea este desavârşită atunci când omul hotarăşte să se răstignească pe sine sau să se cureţe de patimi. Potrivit Apostolului Pavel, sunt creştini cu adevarat numai cei care işi răstignesc trupul, omorând în felul acesta dorinţele si patimile.

Fiecare creştin trebuie să îşi pună întrebarea dacă semnul sfânt al Crucii este înălţat şi în inima lui. Să fim cu toţii atenţi ca nu cumva conştiinţa să nu se spună: „Te interesezi numai de dorinţele trupesti. În inima ta, Crucea lui Hristos nu e înalţată. Ai aruncat-o în groapa patimilor, unde a putrezit din cauza indiferenţei şi a dispreţului tău”.

După îngroparea Domnului, Crucea a rămas pe Golgota. Mai târziu, a fost aruncată într-o groapă, printre nişte gunoaie. Oraşul Ierusalim a fost ocupat de soldaţii români, iar cladirile sale au fost facute una cu pamântul. Atunci când a reînceput construirea, la sfatul diavolilor, românii au pus in locul Rastignirii idolul Afroditei, o veche zeitate a imoralităţii.

Un lucru asemănător se întâmplă şi cu crucea noastră interioară. Când vrajmaşul domneşte peste suflet, adică peste Ierusalimul cel întelegător, crucea noastră duhovnicească este aruncată de pe Golgota inimii şi acoperită cu gunoaiele patimilor şi ale desfrânării. După aceea, înlăuntrul nostru sunt ridicaţi idolii cei ruşinoşi, pe care numai intervenţia cu multa putere a harului îi poate distruge”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, “Ne vorbeşte Sfântul Teofan Zăvorâtul. Scrisori”, Editura Egumeniţa)

 

CHINONIC LA ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 Septembrie)

CHINONIC LA ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI

Psalt Adrian Stolnicu

Înălţarea Sfintei Cruci – Comentarii patristice

Înălţarea Sfintei Cruci – Comentarii patristice

 

Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus.

 

Înălţarea Sfintei Cruci (Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35)

 

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nicio vină.

Abel a fost pizmuit de Cain și după aceea a fost a omorât.

Același lucru l-a suferit și Hristos: Deși a iubit pe cei invidioși, ei s-au mâniat, chiar și atunci când El le-a arătat dragostea Sa.

Hristos i-a vindecat pe cei bolnavi și în loc de mulțumire, suferă și este răstignit.

Toate pentru ca Adam să se ridice.

Adunarea de nelegiuiți, mâniată de mulțimea minunilor, a strigat: Omoară-L, răstignește-L! în timp ce-L dădea în mâinile lui Pilat pe Creatorul a toate;

L-au dat în mâinile judecătorului pe Cel care va judeca și pe regi și pe țărani;

Osânditul judecă pe Dreptul Judecător;

Cel necunoscut (se face referire la Pilat despre care nu s-a auzit în aceeași măsură ca despre Hristos – n.tr.) amenință cu moartea pe Mântuitorul ca pe un tâlhar!

Iar El, ca să sufere, îndură în tăcere fără a spune niciun cuvânt.

Ca Adam să se ridice.

(Sfântul Roman Melodul, Condac despre Pătimirile lui Hristos 20, 5-6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

Pilat, după numai cele câteva cuvinte pe care le auzise, a vrut să-I dea drumul lui Iisus, însă mulțimea s-a aprins și mai tare, spunând: Răstignește-L. Și de ce doreau ei atât de mult să-L omoare într-un chip ca acesta? Pentru că era o moarte rușinoasă. Ei se temeau că după aceea, cineva își va aminti de El și de aceea voiau să-I aplice o pedeapsă care era în același timp și un blestem. Ei nu știau că Adevărul este preaslăvit de piedicile pe care le întâlnește.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 84,2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

Diavolul nu a fost nicicând într-o stare mai proastă decât a fost în acea zi. Căci, în timp ce aștepta să câștige pe Hristos, a pierdut și pe cei pe care îi dobândise deja pentru că în clipa în care trupul Său a fost pironit pe cruce, cei morți au înviat. Atunci moartea a fost rănită, primind o lovitură a morții dintr-un trup mort… întrucât diavolul ar face tot ceea ce îi stă în putință să-i convingă pe oameni că Iisus nu a murit, ci că el (Satana – n.tr.) deține puterea. Oricine poate vedea că vremea de după înviere este presărată de dovezi (că Hristos a înviat din morți – n.tr.), însă în ceea ce privește moartea Sa, nici o altă vreme decât clipa morții nu poate oferi alte dovezi despre aceasta. Așadar, Iisus a trebuit să moară în public, în fața tuturor, iar învierea Sa nu a fost la fel, deoarece El știa că timpul care se va scurge mai apoi va aduce mărturie de la sine pentru aceasta. Lucru minunat este că, în timp ce lumea privea (cum Hristos este răstignit – n.tr.), șarpele a fost zdrobit de cruce.

Privește cum diavolul a încercat ca Hristos să moară în taină. Ascultă-l pe Pilat spunând:Luați-L voi și-L răstigniți, căci nu găsesc în El nici o vină, stând împotriva mulțimii într-o mie de feluri. Și din nou iudeii i-au spus: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! (Mt. 27, 40). Iar când a primit o lovitură de moarte, pentru că nu s-a coborât de pe cruce, a fost îngropat.

Continuă să citești →

PREDICĂ LA ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI: CRUCEA – „NEBUNIE” ŞI „PUTERE” (14 septembrie)

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina

 la Înălţarea Cinstitei Cruci

– 14 septembrie –

vol-4-cop-1

CRUCEA – „NEBUNIE” ŞI „PUTERE”

Legături:

 * * *

Fraţilor, „cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18).

Sărbătoare a crucii, iubiţii mei. Prăznuim acel eveniment istoric când Sfânta Elena s-a dus la Sfintele Locuri, a săpat adânc în locul Căpăţânii şi a aflat Cinstita Cruce, şi pentru că astăzi Cinstita Cruce a fost înălţată în timp ce mii de oameni se rugau şi spuneau „Doamne, miluieşte!”.

Despre cruce vorbeşte astăzi Evanghelia, despre cruce şi Apostolul. Dar Apostolul ne spune ceva foarte ciudat şi asupra acestui lucru vreau acum să fiţi atenţi.

***

„Cuvântul crucii”, zice, adică propovăduirea despre cruce pentru unii este „nebunie”, iar pentru alţii este „înţelepciune şi putere” (I Corinteni 1,18). Ciudat cuvânt. Acelaşi lucru este şi dulce şi acru? Cum se poate asta? Cuvântul despre cruce sau va fi nebunie şi nu înţelepciune, sau va fi înţelepciune şi nu nebunie. Şi: sau va fi neputinţă şi nu putere, sau va fi putere şi nu neputinţă. Şi cu toate acestea aceste două lucruri opuse coincid în crucea Domnului. Oare care să fie cauza acestor părute antiteze? Continuă să citești →

14 sept. 2000: AFLAREA CINSTITELOR MOAȘTE ALE SFINTELOR STAREȚE DE LA DIVEEVO ALEXANDRA, MARTA ȘI ELENA

Sfanta Alexandra Schimonahia, Stareta si Intemeietoarea Manastirii Diveevo

Imagini pentru ALEXANDRA DE LA DIVEEVO

Sfânta schimonahie Alexandra, pe numele de mireancă Agatha Semionovna Melgunova, s-a născut la începutul secolului al XVIII-lea în Rusia. Pe când trăia în lume, ea era o proprietară înstărită de pământuri din ţinuturile Iaroslavl, Vladimir si Riazan. A rămas văduvă de tânără şi s-a hotărât să intre în mănăstirea de maici „Florovski” din Kiev, unde a fost tunsă în monahism în jurul anului 1760, sub numele de Alexandra. Avea multă râvnă pentru cele duhovniceşti şi ducea o viaţă ascetică.

Nu i-a fost însă rânduit să rămână mult în mănăstirea de metanie. Maica Domnului i-a apărut într-o vedenie şi i-a spus că este aleasă să întemeieze o mănăstire nouă. A întreprins multe pelerinaje şi, sub îndrumarea Maicii Domnului, Maica Alexandra a reuşit să găsească locul ales pentru viitorul lăcaş de rugăciune: satul Diveevo din provincia Nijni-Novgorod. În acele vremuri, nu departe, înflorise şi mănăstirea de călugări din Sarov, care avea mulţi pustnici ce vieţuiau după reguli aspre.

Sub îndrumarea acestor pustnici, Maica Alexandra a închegat o mică comunitate de ucenice lângă biserica ridicată în cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan, din apropierea Sarovului. Primirea pelerinilor, lucrul mâinilor, sărăcia de bună voie şi neîntrerupta rugăciune a lui Iisus – iată ce a insuflat Maica Alexandra obştii din Kazan – „os din osul si carne din carnea deşertului Sarov”.

Faptele cele bune făcute în taină

Maica Alexandra şi-a donat toată averea sa: jumătate pentru construirea şi renovarea bisericilor, iar cealaltă jumătate pentru a ajuta orfanii, văduvele şi oamenii săraci. Pe sine se întreţinea de pe urma muncii mâinilor sale. Curăţa staulul vitelor, spăla haine; nu se dădea în lături de la orice muncă, indiferent cât ar fi fost de grea. Smerenia sa adâncă şi faptele ei bune făcute în taină i-au impresionat pe ţăranii care trăiau în Diveevo.

Maica Alexandra a fost cunoscută şi cinstită încă din timpul vieţii ca fiind foarte iscusită în viaţa duhovnicească. Îi călcau pragul tot felul de oameni – de la cei simpli, până la cei sus puşi. Cu toţii doreau să-i asculte îndemnurile şi să-i primească binecuvântarea.

Cu două săptămâni înainte de moarte, ea a fost tunsă în marea schimă îngerească. Tot în această perioadă, a prezis construcţia unei mari mănăstiri şi tulburările care vor avea loc cu acest prilej. Domnul a chemat-o la Sine în ziua de 13 iunie 1789.

Minunile şi vindecările Sfintei schimonahii Alexandra de la Diveevo

Mărturiile despre minunile şi vindecările făcute de Maica Alexandra după moartea sa începuseră să apară la scurt timp şi să fie lăsate în scris în mănăstirea de la Diveevo.

În 1879, locotenentul în rezervă F.N. Sergeyev era la un pas de moarte, suferind cumplit de o boală incurabilă. La îndemnul Sfântul Serafim de Sarov, el a mers la Mănăstirea Diveevo pentru a se unge cu mir ce izvora din moaştele Sfintei Alexandra. În acel moment, el însuşi i-a văzut sfintele moaşte: scheletul întreg, oasele de culoarea chihlimbarului, iar din craniu izvora sfântul  mir din trei părţi: din mijlocul frunţii şi din cele două orbite. S-a întors acasă complet sănătos, slăvind pe Dumnezeu, Care face minuni prin sfinţii Săi.

Unei femei grav bolnave, Sfânta Alexandra i-a poruncit în vis să meargă la Sfântul Serafim de Sarov ca să se vindece, iar aceasta ascultând, a primit tămăduire. Sfânta Alexandra face minuni şi prin icoana sa de la Mănăstirea Diveevo, care a început sa fie cinstită drept făcătoare de minuni.

„Până în ziua de astăzi îi sărut urmele picioarelor ei”

Însuşi Sfântul Serafim de Sarov vorbea despre Maica Alexandra, încă din timpul vieţii ei, cu o profundă cinstire. „Îmbrăcămintea ei avea multe cârpeli, şalul îi era vechi, iar ochii ei erau mereu înlăcrimaţi. Până în ziua de astăzi îi sărut urmele picioarelor ei.”

După adormirea ei în Domnul, tot Sfântul Serafim mărturisea că Sfânta Alexandra se află lângă tronul lui Dumnezeu şi că într-o zi a învăţat-o pe o soră rămasă la Diveevo să le ceară tuturor să i se roage astfel, îngenuncheaţi la mormântul ei: „Maica şi stăpâna noastră, iartă-mă şi roagă-te pentru mine. Aşa cum ai fost iertată de Domnul, aşa să fiu şi eu iertată, şi adu-ţi aminte de mine în faţa tronului lui Dumnezeu”.

Sfânta Alexandra Schimonahia, Stareța și Întemeietoarea Mănăstirii Diveevo este cinstită pe data de 13 iunie, iar  părticele din sfintele ei moaște se păstrează la Mănăstirea Frumoasa din Iași și la Schitul ”Sfântul Gheorghe-Cloșca” din județul Constanța.

 

SFÂNTA SCHIMONAHIE MARTA

Maria Semenovna Meliukova  a avut o legatura duuhovniceasca apropiata cu Sf Serafim si cu ucenicul sau. Ea s-a alaturat obstii in 1823 si la varsta de 13 ani si-a luat asupra-si votul tacerii. „Intotdeauna se afla  in  profunda si neintrerupta rugaciune” Viata sa ascetica intrecea in strictete cele mai aspre vieti ale surorilor sale si ascultarea sa fata de Sf. Serafim era nestramutata. Era atat de apropiata duhovniceste de Sf. Serafim incat parintele i-a dezvaluit toate tainele despre viitorul manastirii si toate descoperirile primite de la Nascatoarea de Dumnezeu. Dupa moartea sa la 21 august 1829, Sf. Serafim a dezvaluit maicilor din Diveevo ca a tuns-o in marea schima  si ca acum „sufletul ei era in Imparatia Cerurilor, alaturi de Sfanta Treime, la tronul Domnului si toti vor fi ajutati prin ea!”

Toti s-au bucurat atunci ca s-a ivit in ceruri o noua mijlocitoare pentru manastire si pentru intreaga lume, in timp ce staretul Serafim a chemat pe toti la inmormantarea schimonahiei Marta, promitandu-le celor prezenti iertarea pacatelor. In timpul inmormantarii, batrana Praskovya Semenovna, sora raposatei, a vazut clar pe usile imparatesti pe Imparateasa Cerurilor  si pe maica Marta stand in aer. Praskovia Semenovna a inceput apoi sa faca pe nebuna, sa profeteasca si sa-si rupa hainele. Apoi, toti au auzit tipetele si scrasnetele iesirii demonilor. Cand a aflat acestea, Sf. Serafim a zis: „Acesta a fost Dumnezeu si Imparateasa Cerurilor care au vrut sa preacinsteasca pe Fecioara Maria și pe maica Marta. Si daca eu, sarmanul Serafim, am fost la inmormantare, am vazut cum multi au primit vindecare de la duhul ei!” Mai tarziu, prin Sfantul Duh, Sfantul Serafim a primit inca o data incredintarea ca maica Marta „ se afla in Imparatia Cerurilor, langa Tronul Domnului si langa Imparateasa Cerurilor, alaturi de sfintele fecioare! Este o mijlocitoare pentru toata omenirea!” Si a indemnat pe toti sa se roage la mormantul ei.

SFÂNTA CUVIOASĂ ELENA

Elena Vasilievna Manturova a continuat traditia Maicii Alexandra cu binecuvantarea Sfantului Serafim. Domnul a osebit-o pentru Sine. Avand inca din copilarie „ un caracter extrem de vesel, dragoste de lume, de socializare si o atractie pentru distractie” ea se pregatea sa se marite cand, dintr-o data, fara nici un motiv anume si-a respins mirele. Curand, Domnul si-a condus aleasa in afara lumii, aratandu-i intr-o viziune un sarpe monstruos gata sa o devoreze, dar fu salvata de Maica Domnului. Apoi Elena Vasilievna a fagaduit sa mearga la manastire. A respins viata lumeasca in totalitate, citea mult din operele Sfintilor Parinti, se ruga si  muncea. Trei ani a pregatit-o Sf. Serafim pentru intrarea ei in obste, fapt petrecut in anul 1825. El a proorocit calea vietii sale si i-a poruncit sa urmeze intocmai viata maicii Alexandra. Maica Elena petrecea in rugaciune neincetata, in contemplare si tacere deplina.  O data, cand Elena o cauta pe sora sa de chilie Ustinia, care era bolnava de tuberculoza, aceasta a fost luata in Rai si i-a spus ca Domnul le gatise loc pentru amindoua.

Viata ei a luat sfarsit intr-un mod minunat: sub ascultarea Sf. Serafim, ea a murit in locul fratelui sau Mihai Vasilievici Manturov.

Фрагмент росписи Казанского сабора. Преподобный<br /><br /><br /><br /> Серафим Саровский благословляет Елену Дивеевскую: http://diveevo52.ru/

Inainte de moarte, ea a fost dusa in incaperile raiului, unde l-a vazut pe Dumnezeu sub chipul unui foc de nedescris, unit cu Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu care i-a aratat lotul de pamant al prezentelor, fostelor si viitoarelor maici din Diveevo. Ea a adormit intru Domnul  pe 28 mai 1832, iar in timpul inmormantarii a zambit de trei ori in sicriu ca si cum ar fi fost vie.  Curand Sf. Serafim a aratat ca Sfanta maica Elena „ se numara printre cei care sunt vrednici sa stea  alaturi de Sfanta Treime, ca si fecioară” si ca este in ceata de fecioare a Imparatesei Cerurilor, iar Dumnezeu o daruise pe Sf. Marta cu sfinte moaste nestricacioase pentru ascultarea ei desavarsita.

Портрет монахини Елены (Мантуровой): http://diveevo52.ru/

14 septembrie: TROPARUL ŞI POMENIREA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο Ύψωσις Τιμίου Σταυρού – 14 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

TROPARUL ŞI POMENIREA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

14 septembrie

 

Pomenirea înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci.

Inaltarea Sfintei Cruci

Împărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe păgînii săi ucigîndu-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urît, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugîndu-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întîi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dînsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea roma-nilor la împărăţie-l alesese, nevrînd ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Pentru că Maxenţiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voinţa poporului; ci numai cu sprijinul cîtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri şi cin-ste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toţi cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxenţiu tot neîndreptat petrecea, ba încă şi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat şi a mers asupra lui cu război. Văzînd însă că puterea oştilor sale nu este de ajuns şi gîndind apoi la farmecele cele rele ale lui Ma-xenţiu, a început a se îndoi, pentru că ştia că Maxenţiu a vărsat mult sînge omenesc la facerea vrăjilor: mulţi băieţi, fete şi femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutînd milostivirea deşerţilor idoli, spre care nădăjduia. Continuă să citești →

14 septembrie: SFÂNTA PLACHILA – UN MODEL PENTRU FEMEILE CU FUNCŢIE ŞI PENTRU SOŢIILE DE DEMNITARI

14 SEPTEMBRIE:

POMENIREA PREABINECREDINCIOASEI ÎMPĂRĂTESE PLACHILA,
CARE A FOST SOŢIE PREABINECREDINCIOSULUI ÎMPĂRAT TEODOSIE CEL MARE

Sfânta împărăteasă Plachila (sau Elia Flavia Flachilla), de origine spaniolă, a fost soţia împăratului Teodosie cel Mare (379-395, pomenit pe 17 ianuarie) şi mamă a împăraţilor Arcadie (395-408) şi Honoriu (395-423). Fiind binecinstitoare şi iubitoare de virtuţi, obişnuia să se nevoiască cu scumpătate în dumnezeieştile legi, de aceea şi stăpânirea împărătească în loc să-i fie un prilej de trufie, i-a aprins mai mult dorul şi dumnezeiasca dragoste faţă de Binefăcătorul Dumnezeu. Continuă să citești →

IMNE ALE ORTODOXIEI LA PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI (14 Septembrie)

IMNE ALE ORTODOXIEI LA PRAZNICUL  ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI

 (14 Septembrie)

Axionul

Slava

Cântarea Sfintei Cruci

 

ACATISTUL SFINTEI CRUCI (14 Septembrie)

ACATISTUL SFINTEI CRUCI

(14 Septembrie)

 

13 septembrie: SFÂNTUL IOAN DE LA PRISLOP (Viaţa, Acatistul)

 SFÂNTUL IOAN DE LA PRISLOP

13 Septembrie

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

La aproximativ 15 kilometri de oraşele Hunedoara şi Haţeg, din apropierea fostei aşezări Sarmizegetusa romana, într-un cadru natural de o rară frumuseţe, se află străvechea mănăstire Prislop, sau a Silvaşului, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana sau a ucenicilor săi, ridicată – se pare – pe locul unei vetre sihăstreşti şi mai vechi. Actuala biserică a mănăstirii, în plan triconc, specific bisericilor din Muntenia şi din Moldova, a fost ctitorită şi înzestrată prin 1564 de domniţa Zamfira, fiica lui Moise Basarab al Ţării Româneşti, care şi-a sfârşit zilele aici, la Prislop, în anul 1580 şi a fost îngropată în pronaos.

În decursul unei existenţe de şase veacuri, mănăstirea Prislop a îndeplinit un însemnat rol cultural-bisericesc în viaţa românilor transilvăneni. Aici se pare că s-a retras, spre sfârşitul vieţii, însuşi Sfântul Nicodim de la Tismana şi a copiat cunoscutul Tetraevanghel slavon din 1405, una din marile valori ale patrimoniului artistic al ţării noastre. De aici s-au ridicat doi vrednici ierarhi ai Transilvaniei: mitropolitul Ioan din Alba Iulia (1585-c. 1605) – fost egumen -, care a păstorit în zilele de glorie a lui Mihai Viteazul, şi episcopul Teofil de la Vad (1615) şi, poate, şi alţii pe care nu-i cunoaştem. În veacurile al XVII-lea – al XVIII-lea, Prislopul avea o şcoală în care se pregăteau „dieci”, candidaţi la treapta preoţiei. Iar pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, tot din această obşte s-au ridicat unii apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor de atragere a călugărilor de aici la uniaţie. Mai presus de toate însă, Prislopul a îndeplinit, de la începuturile lui şi până azi, un rol de seamă în întărirea vieţii duhovniceşti din Ţara Haţegului, de pe valea Streiului şi din „ţara pădurenilor”, situate în apropierea ei (1). Continuă să citești →

13 septembrie: BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎL PRĂZNUIEŞTE PE SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI

Sfantul Ciprian al Cartaginei CrestinOrtodox.ro 

Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit şi Thascius.Nu există informaţii despre anii tinereţii sale, nici despre şcolile urmate, dar luând în considerare reputaţia sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creştinism, deducem că şi-a însuşit o cultură profană vastă şi profundă. Convertirea la creştinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl respecta şi îl iubea ca pe un părinte. Convertirea a produs o schimbare radicală a concepţiei Sfântului Ciprian despre viaţă, schimbare de care este uimit el însuşi. A fost înzestrat cu două mari virtuţi: castitatea şi dragostea. În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei. Ca Episcop s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare. În anul 250 în timpul persecuţiei împăratului Deciu a crescut numărul creştinilor din Africa care au apostaziat. Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Cirpian s-a retras într-un loc ascuns.  Continuă să citești →

13 septembrie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. CORNELIE SUTAŞUL (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο Αγ. Κορνηλίου του Εκατ/χου – 13 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. CORNELIE SUTAŞUL

13 septembrie 

Pomenirea Sfântului Sfinţitului mucenic Cornelie sutaşul.

Corneliu sutasul

După patima cea de bună voie a Domnului nostru Iisus Hristos, după Învierea şi după Înălţarea Lui la ceruri, era în Cezareea Palestinei un sutaş, anume Cornelie, de neam din Tracia. Acesta fiind în întunericul necredinţei, avea lucrările luminii şi, deşi era păgîn, a vieţuit ca un creştin, şi pe Hristos, pe care nu-l ştia, prin milostenii îl cinstea. Vieţuind în mijlocul lumii celei rele, s-a făcut bun, precum mărturiseşte de dînsul Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, în faptele Apostolilor, zicînd: „Un bărbat oarecare era în Ce-zareea, anume Cornelie, sutaş, din cetatea care se cheamă Italia; fiind cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa sa, făcea milostenii multe la săraci, şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna” (Fapte 10,1-2). Deci, n-a trecut cu vederea Dumnezeu aceste fapte bune ale lui, ci a binevoit a-l lumina pe el cu lumina credinţei şi a-l aduce în cunoştinţa adevărului, ca lucrările lui cele bune să nu se acopere de întunericul necredinţei. Continuă să citești →

12 Septembrie: Pomenirea Sfântului Simeon de Verhotur

Pomenirea Sfântului Simeon de Verhotur

 

viata-si-minunile-sfantului-simeon-de-verhotur

 

Sfantul Simeon de Verhotur este un sfant de la inceputurile crestinismului siberian. Nascut in Rusia, intr‑o familie evlavioasa de nobili, sfantul a intors spatele inca din copilarie desfatarilor si grijilor lumesti, indreptandu‑si cu­ge­tarea spre Dumnezeu si urmarind cele folositoare sufletului. Cautand insingurarea pentru a se nevoi mai bine duhovniceste, a fugit de apropiatii sai, parasindu‑si patria, cinstea, bogatia si bunul nume pentru a se retrage in Siberia – un loc pe jumatate salbatic, unde abia incepuse sa patrunda invatatura crestina.

In mijlocul unei lumi pestrite si adeseori dusmanoase – bastinasi, rascolnici, oameni certati cu legea ori fugari stabiliti aici – sfantul avea sa‑si lucreze mantuirea nestiut de nimeni, facandu‑ni‑se pilda de intelepciune, de smerenie si de rabdare; putinatatea lucrurilor pe care le stim despre viata lui fiind acoperita cu prisosinta de multimea minunilor savarsite, ale caror marturii le puteti citi in aceasta carte. 

Moastele intregi ale Sfantului Simeon, asezate in Manastirea Sfantul Nicolae din orasul Verhotur (Siberia), izvorasc pana in zilele noastre neincetate si mari semne si tamaduiri, credinciosii din toata Rusia cinstindu‑l ca pe intaiul sfant siberian.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

12 septembrie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. AUTONOM (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο του Αγ. Αυτονόμου – 12 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. AUTONOM

12 septembrie

 

Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom.

Sf. Autonom

După cum se dovedeşte răutate cînd cineva grăieşte cele necuviincioase, tot aşa este şi cînd lăsăm în tăcere cele ce sînt folositoare şi cinstite. Că precum se vatămă gîndurile celor ce aud pe cel ce grăieşte lucruri necinstite, aşa este şi cel ce tace faptele cele bune ale sfinţilor, şi lipseşte de folos pe cei dreptcredincioşi. Pentru aceea, fericita viaţă a Sfîntului Aftonom nu am socotit să o acoperim cu tăcerea, ci prin scris ne-am sîrguit a o da în auzul dreptcredincioşilor. Acest dumnezeiesc bărbat, Aftonom, era împodobit cu cinstea episcopiei în Italia pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), dar sosind prigoana cea cumplită asupra creştinilor şi-a adus aminte de cuvintele lui Hristos cele scrise în Evanghelie: „Cînd vă vor urmări pe voi, fugiţi din cetatea aceasta în cealaltă” (Matei 10, 23). Deci, lăsînd Italia, a mers în Bitinia şi prin dumnezeiasca voie a ajuns la un loc care se numea Soreos. Acolo a fost întîmpinat în cale de oarecare iubitor de străini Cornelie, la care a vieţuit multă vreme. Şi, propoveduind pe Hristos, întorcea pe păgîni la credinţa creştină. A dobîndit acolo multe suflete lui Dumnezeu, pentru că se ducea mulţime de popor în casa lui Cornelie, spre a asculta învăţătura lui Aftonom, iar el ca un apostol le grăia cuvîntul lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala, fără de opreală, căci lucra într-însul acelaşi Duh Sfînt care peste sfinţii apostoli, în limbi de foc s-a pogorît oarecînd. Şi se aprindeau, prin propovăduirea lui Aftonom, inimile omeneşti spre dreapta-credinţă şi spre dragostea lui Dumnezeu. Continuă să citești →

12 septembrie: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, episcop al Italiei

Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, episcop al Italiei

(12 septembrie)

1. Sf Sf Mc Autonom din Italia (313)

În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale Bitiniei, la un loc care se numea Soreoi. Acolo îi aduse pe mulți la credința creștină și le ridică o biserică închinată sfântului arhanghel Mihail.

Sfântul Autonom viețuia în casa unui creștin pe nume Cornelie pe care mai întâi îl sfinți preot, iar mai pe urmă episcop. Continuă să citești →