Arhive etichete: Sfântul Ioan Gura de Aur

Sf. Ioan Gură de Aur: MORMÂNT VĂRUIT PE DINAFARĂ, PUTRED PE DINĂUNTRU

Mormânt văruit pe dinafară, putred pe dinăuntru

„Hristos îi mustră pe farisei pentru umblatul lor după slavă deşartă, numindu-i „morminte văruite” şi spunându-le: „făţarnicilor” (Matei 23, 27). Că slava deşartă. este pricina tuturor relelor şi pricina pieirii lor. Nu i-a numit numai morminte văruite, ci a spus că sunt plini de necurăţie şi făţărie. Spunea acestea ca să arate pricina pentru care n-au crezut; n-au crezut pentru că sunt plini de făţărnicie şi nelegiuire. Continuă să citești →

Cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur – DESPRE TAINA SPOVEDANIEI

CUVÎNTUL SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

 DESPRE TAINA SPOVEDANIEI

[…] Cînd ni-i bolnav trupul, facem totul şi ne zbatem ca să scăpăm de suferinţe; dar cînd ni-i bolnav sufletul, amînăm şi nu ne sinchisim. De aceea nu scăpăm nici de bolile trupeşti, pentru că pentru noi sînt fără importanţă cele necesare, iar cele fără importanţă, necesare. Lăsăm izvorul păcatelor şi curăţim rîurile. Că pricina bolilor trupeşti este păcatul cuibărit în suflet a arătat-o slăbănogul de treizeci şi opt de ani (Ioan 5, 2-15), bolnavul coborît prin acoperiş (Luca 5, 18-25), iar înainte de toţi Cain (Facerea 4, 8). Dovezi despre adevărul acesta găseşti cîte vrei şi unde vrei. Să secăm, dar, izvorul păcatelor şi vom opri toate pîraiele bolilor trupeşti. Nu vei pune capăt numai bolilor, ci şi păcatului; şi păcatului mai mult decît bolii, pe cît este sufletul mai bun decît trupul. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Roadele Postului

Roadele Postului

Cineva nu trebuie să se teamă de post, ci să se teamă de viaţa cea desfătata, de lăcomie şi de îmbuibare, îndoparea şi îmbuibarea au zguduit cetatea Ninivei şi au dus-o aproape de pieire. Postul însă iarăşi a întărit cetatea. Cu postul a intrat Daniil în groapa leilor, umblând printre fiarele acelea grozave ca printre nişte oi. Cu postul au intrat cei trei tineri în cuptorul cel înfocat din Babilon, mult timp petrecând în flacără. Iată roadele cele mărite ale postului!

Dar vei zice, poate: postul slăbeşte trupul. Dar ascultă ce învaţă Sfânta Scriptură: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Cor. 4, 16). Continuă să citești →

Sfântul Ioan Gură de Aur: Să omorâm păcatul prin mărturisire

Să omorâm păcatul prin mărturisire 

sfantul-ioan-gura-de-aur-800

ORNAM1

Atâta vreme cât zămislim gândurile păcătoase, suntem veseli şi ne bucurăm; dar când naştem copilul cel rău, păcatul, atunci ne chinuiesc durerile văzând ruşinea celui născut, atunci ne zvârcolim mai cumplit decât femeile care nasc. De aceea rogu-vă, mai cu seamă la început, să nu faceţi loc poftei celei păcătoase! Iar dacă i-am făcut loc, să-i înăbuşim înlăuntru seminţele. Să nu ne trândăvim, să omorâm păcatul prin mărturisire, prin lacrimi, prin învinuirea noastră înşine. Nimic nu pierde atât păcatul, ca învinuirea şi osândirea noastră, unită cu pocăinţă şi lacrimi. Ţi-ai osândit păcatul? Ai lepădat povara!

– Şi cine-a spus asta? Continuă să citești →

Sf. Ioan Gura de Aur: Omilie la Apostolul din Duminica a zecea dupa Rusalii

Sf. Ioan Gura de Aur:

Omilie la Apostolul din Duminica a zecea dupa Rusalii

 

Duminica a 10-a după Rusalii

1 Corinteni 4, 9-16

 

„Noi nebuni suntem pentru Hristos, iară voi înţe­lepţi întru Hristos, noi slabi, iară voi tari (că este tre­buitor a lua vorba iarăşi de aci), voi slăviţi, iară noi necinstiţi” (I Cor. 4, 10).

Deci să vedem cum el s-a făcut următor lui Hristos. Această urmare nu are nevoie de timp şi de meşteşug, ci numai de bunăvoire. Dacă noi intrăm la un pictor, nu vom putea imita un tablou, oricât de mult l-am fi văzut, pe când pe Pavel numai din simplă auzire putem să-l imităm. Deci voiţi poate să aducem la mijloc tabloul, şi să zugrăvim viaţa lui Pavel înaintea voastră? Ei bine, să stea de faţă acel tablou, sau acea placă ce este cu mult mai strălucită decât toate icoanele sau tablourile împărăteşti. Căci subiectul nu este doară nici scânduri lipite, nici prostiri[1] sau pânzi puse deasupra, ci lucrul lui Dumnezeu; căci este suflet şi trup. Sufletul este lucrul lui Dumnezeu, iar nu omenesc, şi trupul de asemenea. Aţi aplaudat aici? Însă nu aici este timpul de aplauze, ci la cele ce urmează, şi nu numai de aplauze, ci şi de imitare. Până acum mate­rialul este deopotrivă pentru toţi. Căci sufletul nu se deosebeşte de alt suflet, întrucât este suflet, ci numai buna voire arată deosebirea dintre dânsele. După cum nici trupul nu se deosebeşte întru nimic de alt trup, ci este deopotrivă şi cel al lui Pavel cu cel al celor mulţi, şi numai primejdiile îl pot face mai stră­lucit pe unul decât pe altul; tot aşa şi cu sufletul. Aşadar, să stea în faţa noastră tabloul sufletului lui Pavel. Acest tablou mai înainte era mânjit şi plin de pă­ianjeni – căci nimic nu este mai rău ca hula. Dar după ce a venit în lume, cel ce toate le-a prefăcut şi a văzut acest tablou, a văzut vreau să zic sufletul lui Pavel astfel aşezat, nu doar din pricina lenei sau a prostiei, ci din pricina necercării şi pentru că nu avea cu el florile bunei cinstiri – osârdie avea, însă îmbrăcămintea osârdiei, aşa zicând, n-o avea, căci nu avea osârdia după cu­noştinţă – i-a dat floarea adevărului, adică harul, şi apoi fără de veste a arătat acest tablou, icoană împărătească. Căci luând cu el îmbrăcămintea osârdiei şi aflând ceea ce nu ştia până atunci, nu a mai întârziat, ci de îndată s-a arătat ca cel mai bun meşter. Şi mai întâi capul i se arată împărătesc, propovăduind pe Hristos, apoi şi restul trupului, ca unul ce a arătat cea mai straşnică viaţă. Pic­torii încuindu-se în odaia de lucru, nimănui nu deschid uşile, ci lucrează înlăuntru cu toată liniştea şi străşnicia – Pavel însă punându-şi placa în mijlocul lumii, în mijlocul tuturor potrivnicilor, tuturor tulburărilor şi tuturor nenoro­cirilor, şi-a lucrat singur acest tablou împărătesc, şi nu era împiedicat. Pentru aceea şi zicea: „Privelişte ne-am făcut lumii”, zugrăvindu-şi singur icoana în mijlocul pământului şi a mării, în mijlocul cerului şi al întregii lumi gândite. Voiţi poate a vedea şi celelalte părţi ale trupului, cele mai jos de cap? Sau poate voiţi ca să mergem cu vorba de jos în sus? Priveşte deci această statuie de sus, ba încă şi mai cinstită şi decât aceasta, ca una ce merită să stea în cer, nelegată cu plumb ca statuile obişnuite, şi nici aşezată într-un loc anumit, ci alergând de la Ierusalim şi până la Iliric, şi până în Ispania, şi purtându-se pretutindeni în lumea întreagă, întocmai ca şi când ar fi avut aripi. Căci ce ar putea fi mai frumos decât aceste picioare, care au călcat peste tot pământul de sub soare? Această frumuseţe o vesteşte şi Prorocul de la început, zicând: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce binevestesc pacea” (Is. 3, 7). Ai văzut cât de frumoase sunt picioarele?

  Continuă să citești →

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – MĂRTURISITOR AL ÎNVIERII DOMNULUI: Pastorala pascală a PS Nicodim al Severinului (2013)

 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR –

MĂRTURISITOR AL ÎNVIERII DOMNULUI

Legătură: Pastorală la Învierea Domnului 2013 – VIDEO

  b_800_600_0_0___pics_poze-ps_new_full_ps-1-hi         

            Iubiţi fii duhovniceşti,

Opera mântuitoare şi lucrarea misionară pe care Iisus Hristos a desfăşurat-o ca Învăţător, Profet şi Făcător de minuni, a creat, pe de o parte, o impresie puternică în rândul mulţimii, iar, pe de altă parte, a stârnit ura conducătorilor religioşi ai poporului evreu. Aceşti conducători I-au găsit o vină religioasă şi una politică. Cea religioasă consta în blasfemia de a se fi numit pe SineFiul lui Dumnezeu. Însuşi Iisus mărturisise despre originea Sa divină: „De la Dumnezeu am ieşit şi am venit” (In. 8, 42), sau: „Eu şi Tatăl una suntem” (In. 10, 30). Pentru aceste afirmaţii, iudeii spuneau: „Pentru lucrul bun nu aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu” (In. 10, 33).

            Acuzaţia politică consta în aceea că S-a numit pe Sine regele iudeilor (In. 18, 33-37). Din teama că romanii vor ţara şi neamul lor, iudeii afirmau: „De-L vom lăsa aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul” (In. 11, 48). Din aceste motive, marele arhiereu Caiafa afirma răspicat: „Este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (In. 11, 50). Continuă să citești →

Sfântul Ioan Gură de Aur despre îngâmfarea din umilinţă

Sfântul Ioan Gură de Aur despre îngâmfarea din umilinţă

Ai făcut ceva din smerenie? Să nu cugeti lucruri mari, căci atunci totul ai pierdut 

publican-and-pharisee
ORNAM1

Deci, când rămâne cineva în smerenie? Când îşi aduce aminte de porunca lui Hristos, care zice: „Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice” (Luca 17, 10), şi iarăşi de porunca dascălului lumii, care zice: „Eu încă nu socotesc să o fi cucerit” (Filipeni 3, 13). Cel ce este convins că n-a făcut nimic mare, oricâte ar face, numai acesta este cu adevărat cel ce se smereşte, cel ce nu crede că încă a ajuns la sfârşit.

Mulţi s-au îngâmfat din umilinţă. Dar şi noi pătimim aceasta. Ai făcut ceva din smerenie? Să nu cugeti lucruri mari, căci atunci totul ai pierdut. De felul acesta a fost fariseul; s-a trufit fiindcă dădea săracilor a zecea parte, şi a pierdut totul. Însă nu tot aşa a pătimit vameşul. Ascultă-l pe Pavel care zice: „Nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat” (I Corinteni 4, 4). Ai văzut că el nu s-a îngâmfat pe sine, ci în tot felul se smerea şi se înjosea, deşi ajunsese în cea mai înaltă sfinţenie? Continuă să citești →

Cuvinte de folos de la Sfinţii Trei Ierarhi

Cuvinte de folos de la Sfinţii Trei Ierarhi 

 

sfintii_trei_ierahi

ORNAM1

Sfântul Vasile cel Mare:

Liniștea este începutul curățirii sufletului.

Să imiți pământul, omule, și să rodești ca el. Să nu te arăți mai rău decât el, cel neînsuflețit. Deoarece acela nu scoate roade pentru propria sa desfătare, ci ca să-ți slujească ție, în timp ce rodul bunătății pe care îl faci tu, îl aduni pentru tine.

Mulțumirea cu puțin este singura comoară care nu se sfârșește niciodată. Continuă să citești →

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Omilie la Psalmul 140 – Despre rugăciune

Omilie la Psalmul 140 – Despre rugăciune

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

 

„Doamne strigat-am catre Tine, auzi-ma, ia aminte la glasul rugaciunii mele”[1]

Nu exista aproape nimeni, ca sa zicem asa, care sa nu cunoasca acest psalm, el se canta mereu, dar putini sunt cei care ii cunosc adevaratul inteles. Asa ca nu suntem oare vrednici de ocara si de reprosuri cantandu-l si avandu-i cuvintele pe buze si sa nu incercam deloc a-i patrunde sensul si puterea? Zarind o apa curata, limpede, nu te poti impiedica sa nu te apropii de ea, sa nu-ti cufunzi mainile ca sa-ti potolesti setea. Continuă să citești →

Pr. Ioan Ioanicescu: PRINOS DE GÂND ŞI RECUNOŞTINŢĂ MARELUI HRISOSTOM

Mare teolog, liturgist şi desăvârşit umanist al creştinătăţii :

Prinos de gând şi recunoştinţă marelui Hrisostom

Pr. Ioan Ioanicescu

Sfântul Ioan Gură de Aur a rămas, până în ziua de azi, modelul suprem al oratoriei eclesiastice, predicator şi omilet de o elocvenţă ce uneşte talentul lui Demostene şi cunoaşterea umanismului clasic cu fervoarea şi simplitatea apostolică şi paulină. Prăznuirea sa o sărbătorim, an de an, la 13 noiembrie, data trecerii sale în lumea celor drepţi.

 

Epoca grandioasă şi întemeietoare pentru creştinătate a fost întâiul secol al erei noastre, al erei moderne, al erei creştine: veacul în care Mântuitorul Iisus Hristos a păşit pe pământ, veacul Apostolilor, al Evangheliştilor, veacul Sfinţilor Părinţi Apostolici, veacul primilor sfinţi.

Apariţia veacului de aur

Mai apoi, în anii care au urmat, Biserica a trecut prin proba sa de foc: lupta pentru existenţă şi creştere în condiţii în care parcă tot universul se unea împotriva ei – era martirilor, era eroilor, a mărturisitorilor, a catacombelor. N-au lipsit, în această eră, figuri proeminente precum: Origen, Tertulian, Clement din Alexandria, Irineu şi alţii, care au demonstrat că măreţia şi creativitatea Bisericii stau, îndeosebi, în lupta pentru existenţă şi în propovăduirea adevărului mântuitor, simplu, concis şi convingător, peste veacuri. În acele vremuri, ca printr-un miracol divin, s-a născut o excepţională pleiadă de gânditori religioşi, de inspiraţi călăuzitori intelectuali, care, mai bine ca oricine, înainte sau mai târziu, au ştiut să caute şi să dea răspunsuri complexe, subtile, întregi şi mulţumitoare la întrebările şi comandamentele credinţei creştine. Ei sunt pietrele de temelie, masive şi trainice pe care s-a ridicat ulterior edificiul teologic, cultural, artistic şi intelectual al universului creştin în toată diversitatea sa uluitoare. Ei alcătuiesc ceea ce îndeobşte denumim noi, până astăzi, veacul de aur al creştinătăţii. Continuă să citești →

Sfântul Ioan Gură de Aur: VIRTUTEA E CU PUTINŢĂ, ORICARE AR FI STAREA CUIVA

Virtutea e cu putinţă, oricare ar fi starea cuiva

Unul străluceşte în sărăcie, altul în bogăţie.

Ilie în sărăcie, Avraam în bogăţie.

Mergeţi către starea care vi se pare mai lesnicioasă şi mai bine potrivită pentru voi. Unul străluceşte în căsătorie – Avraam, altul în feciorie, – Ilie.

Urmaţi calea pe care o vreţi – şi una şi alta duce la cer. Unul străluceşte în postire, ioan; altul fără postire, Iov – şi adăugăm că acesta avea grija unei neveste, a unor fii, a unor fiice, a unei case, şi că avea multe bogăţii, iar celălalt n-avea nimic, numai un biet veşmânt aspru.

Dar ce vorbesc eu de case şi de avuţii, atunci când, chiar rege fiind, poţi ajunge la virtute? Nicăieri nu se află casă mai prinsă de atâtea treburi ca palatul unui rege, şi iată că David străluci pe tron, tară ca purpura şi coroana să-l facă în stare de a fi virtuos. Continuă să citești →

CUVÂNT AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR (Video, Lectură: Sabin Preda)

Congresul Internaţional de Teologie

„Sfântul Ioan Gură de Aur – Exeget al iubirii dumnezeieşti”

 

Bucuresti, 2006.
Lectura: Sabin Preda. Traducere din P.G. 52, col. 405-406.

 

PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR LA DUMINICA A XXI-A DUPĂ RUSALII: Bogăţia nu face norocit, nici sărăcia nenorocit

PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR LA

DUMINICA A XXI-A DUPĂ RUSALII:

 

 

 

Bogăţia nu face norocit, nici sărăcia nenorocit

din “Predici la duminici şi sărbători”

 

„Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă”  (Luca 16, 9)

Dacă vrea să zică cineva adevărul, nu acela este bogat, care posedă multă avuţie, ci acela, care nu are nevoie de multe.

Şi de asemenea, nu acela este sărac, care posedă puţin, ci acela care pofteşte multe. Deci dacă vezi pe unul, care încă multe doreşte, să-l socoti cu siguranţă de prea sărac, chiar de ar stăpâni cât de multe avuţii, şi iarăşi când vei vedea pe unul, care numai de puţin are trebuinţă, trebuie să-l socoti de cel mai bogat, chiar de nu ar stăpâni nimic; căci bogăţia si sărăcia trebuie a se judeca după plecările sufletului omului, nu după măsura averii.

De pildă noi n-am socoti sănătos pe un om, care de-a pururea suferă de sete, chiar de ar locui el lângă râuri şi izvoare, căci ce-i foloseşte lui atâta mulţime de apă, dacă setea lui rămâne nealinată şi nepotolibilă? Continuă să citești →

DESPRE PRIETENIE ȘI FALSA PRIETENIE – DIN “LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – ANTOLOGIE TEMATICĂ DIN OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR”

 DESPRE PRIETENIE

.

DIN “LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – ANTOLOGIE TEMATICĂ DIN OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR”

.

.

PRIETENIA (naşterea prieteniei)

„Cu cinstea unul pe altul mai mare făcând. Numai astfel vine prietenia şi dragostea, şi odată venită în acest mod, rămâne pentru totdeauna. Nimic nu face prietenia mai uşoară, ca a căuta cineva să biruiască cu cinstea pe aproapele său. De aici se naşte nu numai dragostea, ci şi o cinste mai mare. Cele vorbite mai înainte vin din dragoste, însă dragostea vine din cinstea şi valoarea acordată aproapelui, precum şi cinstea vine din dragoste.” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXI, p. 412)

*

PRIETENIA (necesitatea prietenilor)

,,A făcut (Dumnezeu – n.n) astfel încât să avem trebuinţă unii de alţii.”  (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXXIV, p. 364)

„Şi în ce fel crinii şi trandafirii dau mirosul cel frumos în tot locul cu floarea frumuseţii lor, aşa şi prietenii măcar în orice loc ar merge dăruiesc darul dragostei; mai bine este să umble omul în întuneric decât să nu aibă prieteni, că nu arde fierbinţeala frigului trupurile, precum aprinde darul prietenilor sufletele prietenilor când se desparte unul de altul, că aşa este pofta dragostei celei adevărate nu numai la cei de faţă, ci şi la cei ce lipsesc de mai multă vreme, de multe ori şi în visuri îi vedem şi-i auzim şi vorbim cu dânşii şi ne sărutăm cu dragoste fără de saţiu şi numai cu pomenirea prietenului se bucură şi se veseleşte cineva.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 62)

*

PRIETENIA (cu Dumnezeu)

„Că după cum dacă El ne este duşman, chiar de ne-ar fi toţi oamenii prieteni, nu avem nici un folos, tot aşa şi dacă El ne este prieten, chiar de am avea pe toţi oamenii duşmani, nici o pagubă nu vom avea. Nu mă voi teme, zice, ce-mi va face mie omul?” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXXIII, p. 378)

*

PRIETENIA (criteriul alegerii prietenilor)

„Prieteniile de la ospeţele la care se bea şi se mănâncă peste măsură sunt mai groaznice decât duşmăniile; că de pe urma duşmanilor, dacă voim, putem chiar să câştigăm, să ne folosim; dar de pe urma prietenilor de la chefuri şi beţii nu putem avea decât pagubă. Nu ţine, dar, lângă tine prieteni care sunt dascălii pagubei tale! Nu ţine lângă tine prieteni care îndrăgesc mai mult masa ta decât prietenia ta! Că toţi aceştia termină şi cu prietenia odată ce au terminat masa şi petrecerea; ceilalţi însă, prietenii de dragul virtuţii, rămân veşnic lângă tine, îndură alături de tine toate durerile şi toate necazurile tale. Prietenii de masă şi de beţii, neamul paraziţilor, de multe ori se răzbună pe tine şi-ţi fac nume prost. Cunosc mulţi oameni vrednici care au căpătat o faimă proastă, făcută tocmai de prietenii lor de chefuri şi beţii; au spus despre dânşii că sunt nişte şarlatani, nişte desfrânaţi care strică casele altora, nişte corupători de copii. Şi lumea le dă crezare, crede că trăiesc cu copiii, odată ce nu se ocupă cu nimic şi-şi irosesc viaţa fără rost”. (Omilii la Matei, omilia XLVIII, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 565)

„… nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; suntem prieteni cu iudeii şi cu păgânii, şi nu suntem prieteni cu fiii Bisericii”. (Omilii la Matei, omilia LIX, V, în col. PSB, vol. 23, p. 692)

,,… nu umblăm după acele prietenii de pe urma cărora putem să tragem folos, de pe urma cărora suntem poftiţi la masă, de pe urma cărora dobândim sprijin, ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greşim, să ne ridice când cădem, să ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul şi cu rugăciunile.” (Cuvânt la calende, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 16)

„Nimic nu te ajută mai mult să dobândeşti prieteni decât vorbirea frumoasă sufletul smerit.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 374) Continuă să citești →

Cuvânt la Duminica a VIII-a după Pogorârea Sfântului Duh a Sfântului Ioan Gură de Aur: DESPRE BINEFACEREA CĂTRE SĂRACI

Cuvânt la Duminica a VIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

         din “Predici la duminici şi sărbători”

„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)

* * *

Despre binefacerea către săraci

Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.

Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim. Continuă să citești →