Arhive etichete: Sfântul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur: Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea: De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare.

Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte” (I Corinteni 5,1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „…să întăriţi în el dragostea…”, adaugă şi de ce: „…ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).

Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Cum să facem mustrările

Sf. Ioan Gură de Aur:

Cum să facem mustrările

 

Iată, mergeţi la omul acela, care trăieşte în neregulă cu o femeia… Mustrarea voastră fie aşa…

Mai întâi aduceţi-i laudă pentru cele bune ale lui. Spălaţi-i, ca să zic aşa, rana, cu aceste laude, ca şi cu o apă călduţă, spre a-i micşora umflătura. Spuneţi-i că înşivă nu sunteţi decât un biet om, învinuiţi firea cea obişnuită a oamenilor, arătaţi-i că toţi trăim în păcat, cereţi-i iertare pentru că v-aţi luat o însărcinare peste puterea voastră, adăugând că dragostea îşi ia povara de a îndrăzni toate.

Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: DESPRE MODUL DE A PRĂZNUI NUNTA

Sf. Ioan Gură de Aur:

DESPRE MODUL DE A PRĂZNUI NUNTA

 

(Migne, P. G. 62,386-392)

Acestea nu v-au fost spuse doar aşa2, ci ca să nu mai faceţi nunţi şi dânţuiri şi cântări satanice. Ia aminte ce a găsit diavolul. Fiindcă însăşi firea le-a depărtat pe femei de scenă şi de necuviinţele de acolo, [diavolul] a băgat cele de la teatru în apartamentele femeilor, adică pe afemeiaţi şi desfrânate. Această vătămare a introdus-o mai pe urmă legea nunţii3. Dar mai bine zis nu legea nunţii – să nu fie! -, ci moleşeala noastră. Ce faci, omule? Nu ştii Ce faci? O iei pe femeie pentru întreagă înţelepciune şi pentru facere de prunci! Deci ce caută desfrânatele?

– Ca să fie veselia mai mare, ar zice [careva].
– Şi nu ţin acestea de nebunie? Batjocoreşti mireasa, batjocoreşti pe cei chemaţi.
Căci dacă prin asemenea lucruri se desfătează, batjocură e acest lucru. Căci dacă a vedea femei desfrânate şi necuviincioase este semn de oarecare cinste, de ce nu o tragi şi pe mireasă ca şi aceea să le vadă? Întru totul necuviincios şi ruşinos lucru este să bagi în casă bărbaţi desfrânaţi şi dansatori şi orice alai satanic [pompe satanike]4. „Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele”, zice Pavel (Coloseni 4,18). Lanţ este nunta, lanţ orânduit de la Dumnezeu. Iar dezlegarea lui este desfrâu şi împrăştiere. Este cu putinţă să luminăm nunta şi cu altele, cum ar fi mese bogate şi haine. Nu opresc acestea, ca să nu por că sunt foarte sălbatic5, deşi Rebecăi i-a fost de-ajuns doar voalul, însă nu le opresc. Este cu putinţă [ca nunta] să fie împodobită strălucit cu haine, cu venirea bărbaţilor cu bun-simţ, cu a femeilor cuviincioase. Pentru ce bagi [în casă] „minunăţiile” acelea ce aduc bucuria cea rea? Spune ce auzi de la ei! Te ruşinezi să spui? Tu te ruşinezi şi pe aceia îi sileşti să facă? Dacă e bine [ce fac], de ce nu faci şi tu? Dacă e ruşinos, de ce-l sileşti pe altul? Toate [cele de la nuntă] trebuie să fie pline de întreaga înţelepciune, toate de cinste, toate de cuviinţă. Iar acum văd dimpotrivă: sar ca nişte cămile, ca nişte asini6. Fecioarei numai talamusul7 îi este potrivit.

– „Dar este săracă”, ar zice cineva. Continuă să citești →

Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre bogăție

Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre bogăție

Sf Ioan Hrisosotomos predicand

Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfătărilor, şi totodată era sever şi lipsit de omenie, mai sălbatic chiar decât câinii. Câinilor le era milă de Lazăr şi-i lingeau rănile care-i acopereau trupul, pe când bogatul nici firimiturile de la masa lui nu le dădea săracului. Bogatul avea mai mult decât îi trebuia. Lazăr nu le avea nici pe cele neapărat necesare, nici măcar hrana zilnică. Şi deşi lupta încontinuu cu foamea şi cu boala, nu s-a mâniat, nu L-a hulit pe Dumnezeu, n-a cârtit împotriva sfintei pronii.

Nu este aşadar nejustificat ca, în vreme ce eşti ferit de asemenea nenorociri, să-L huleşti pe Dumnezeu, când alţi oameni, care sunt aspru încercaţi de diferite chinuri, Îl slăvesc pe Domnul neîncetat? La urma urmei, cel care suferă, chiar dacă mai rosteşte câte-o vorbă rea în durerea lui, este vrednic de iertare. Însă cel care, fără să sufere, Îl huleşte pe Dumnezeu şi-şi pierde sufletul, ce iertare mai aşteaptă?

Din ce motiv, omule, bogăţia ţi se pare lucru important? Neîndoielnic pentru că-ţi plac ospeţele scumpe, pentru că simţi mulţumire când alţii te admiră şi te invidiază, pentru că poţi cu banii tăi să le faci rău duşmanilor şi, în fine, pentru că toţi se tem de tine datorită puterii pe care ţi-o dă bogăţia. Da, din aceste patru motive alergi după bani, pentru plăcere, desfrâu, răzbunare şi frică. Alt motiv nu există. Căci, de obicei, bogăţia nu-l face pe om nici mai înţelept, nici mai cuminte, nici mai bun sau de oameni iubitor. Bogăţia nu ne poate sădi în suflet nici o virtute. Ci dimpotrivă, dacă află acolo unele virtuţi, le dezrădăcinează, ca să sădească în noi răutăţile corespunzătoare. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: FOLOASELE ŞI VREDNICIILE IERTĂRII

Sf. Ioan Gură de Aur:

FOLOASELE ŞI VREDNICIILE IERTĂRII

 

Gânditi-va la toate greselile de care aveti a da socoteala – si, mai ales, sa uitati nedreptatile savârsite de altii voua, iertati pe cei care v-au jignit, ca sa aveti dreptul ca însiva sa fiti iertati – si sa câstigati, astfel, o usurare a necazurilor voastre.

Grecii, fara vreo mare nadejde, dadura adesea, cu privire la acestea, dovezi de întelepciune.  Si voi, care trebuie pâna la urma, sa parasiti lumea aceasta, cu atât de marete nadejdi, nu veti face-o – sau stati la cumpana?

Ceea ce se rezolva de la sine,    nu    va   arogati    si    respectati    astfel    legea dumnezeiasca – si, mai degraba, lasati sa vi se stinga patima fara rasplata pentru voi, în loc de a merita o rasplata?

Continuă să citești →

CUVINTE DE LA SFINŢII PĂRINŢI DESPRE BLÂNDEŢE

Omul smerit este şi blând. Aceasta însă nu înseamnă că toţi cei blânzi sunt şi smeriţi. Blândeţea trebuie să aibă şi smerenie, căci dacă nu are, se poate ca din afară să pară cineva blând, dar înlăuntrul său să fie plin de mândrie şi să spună: „Ăştia sunt bolnavi la cap! Lasă-i să vorbească!”.

Întocmai ca acel monah pe care Părinţii îl vedeau că nu riposta deloc când îi făceau observaţii sau îl mustrau, dar, cu toate acestea, viaţa lui în ansamblu nu îi convingea. De aceea odată l-au întrebat: „Atunci când te certăm, ce gând pui în mintea ta de nu vorbeşti?”. Iar el le-a răspuns: „Zic în sinea mea: «Lasă-i în pace! Sunt nişte proşti!»”. Adică îi dispreţuia.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 177-178)

Învățături patristice despre blândețe

 

Sfântul Nectarie, în Cartea sa „Cunoaște-te pe tine însuți”, spune referitor la virtutea blândeții: „Blândețea este liniștea sufletului care Îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său. Blândețea este o virtute iubită de Dumnezeu, care pricinuiește plăcere tuturor celor ce privesc chipul ei. Blândețea caracterului se revarsă ca o frumusețe și îmbogățește cu Har întreg etosul său, aducând plăcere tuturor celor care-l văd. Blândețea este o bogăție neprețuită, este un nume dumnezeiesc, este o harismă dumnezeiască, este scara care îl suie pe om la Cer.

Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: MÂNIA – CEL MAI TIRAN LOCUITOR AL CETĂŢII SUFLETULUI

Sf. Ioan Gură de Aur:

MÂNIA – CEL MAI TIRAN LOCUITOR AL CETĂŢII SUFLETULUI

 

din „Parinti, copii si cresterea lor” 

Să mergem sa-l vedem pe cel mai tiran locuitor al cetatii sufletului: mânia. Mânia: nu trebuie nici s-o dezradacinam din sufletul tânarului, dar nici sa-l lasam s-o foloseasca tot timpul si peste tot. Sa-i învatam pe copii înca din pruncie ca e bine sa rabde o nedreptate când li se face lor, dar sa n-o rabde când se face altcuiva. Sa-i învatam, atunci când vad pe cineva nedreptatit, sa alerge cu toata vitejia în ajutor si sa-l apere în modul cel mai potrivit.

Cum sa rabde? Sa se exerseze cu servitorii lor. Sa nu se mânie când acestia nu-i asculta sau nu-i baga în seama si mai ales sa cerceteze cu atentie greseli lor ce se rasfrâng asupra altora.

Desigur, în toate împrejurarile tatal are putere deplina. Daca copilul încalca legile, sa fie sever si neiertator, dar când reuseste sa le respecte, sa fie ca mierea, prietenos si iubitor si sa-l rasplateasca cu daruri. Dumnezeu tot asa cârmuieste lumea, cu frica de gheena si cu fagaduinta împaratiei cerurilor. Tot asa sa ne educam si noi copiii. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Cugetare asupra morții Sf. Ștefan și întoarcerea Sf. Pavel

Cuvânt al Sf. Ioan Gură de Aur la Sărbătoarea Sf. Arhidiacon Ștefan

Cuvânt la 27 Decembrie, în ziua Sf. Arhidiacon Ștefan

 

” Scoțându-l afară din cetate, îl ucidea cu pietre. Iar martorii ș-au pus hainele sale lângă picioarele unui tânăr, ce se chema Saul.” (Fapt. VII, 58)

 

Cugetare asupra morții Sf. Ștefan și întoarcerea Sf. Pavel

 

Inainte de întoarcerea sa la credință Pavel sau Pavlu a umplut Ierusalimul de sânge, el sugruma pe cei credincioși, prigonea pe Apostoli, și a ajutat la uciderea sfântului Ștefan, și nu cruța nici bărbați nici femei. Ascultă, cum vorbește de aceasta ucenicul său Sf. Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor: „Pavel strică Biserica, mergând prin case si trăgând bărbați și femei îi da la temniță” (Fapt. VIII, 3).
Continuă să citești →

Sfântul Ioan Gură de Aur: OMILIE DESPRE SPOVEDANIE

Sfântul Ioan Gură de Aur:
OMILIE DESPRE SPOVEDANIE

 

 

Legături:

* * *

            Când ni-i bolnav trupul, facem totul si ne zbatem ca sa scapam de suferinte; dar când ni-i bolnav sufletul, amânam si nu ne sinchisim. De aceea nu scapam nici de bolile trupesti, pentru ca pentru noi sunt fara importanta cele necesare, iar cele fara importanta, necesare. Lasam izvorul pacatelor si curatim râurile. Ca pricina bolilor trupesti este pacatul cuibarit în suflet a aratat-o slabanogul de treizeci si opt de ani (In. 5: 2-15), bolnavul coborât prin acoperis (Lc. 5: 18-25), iar înainte de toti Cain (Fac. 4: 8). Dovezi despre adevarul acesta gasesti câte vrei si unde vrei. Sa secam, dar, izvorul pacatelor si vom opri toate pâraiele bolilor trupesti. Nu vei pune capat numai bolilor, ci si pacatului; si pacatului mai mult decât bolii, pe cât este sufletul mai bun decât trupul.
            Sa ne ducem, dar, la Hristos si acum; sa-L rugam sa ne întareasca slabanogitul nostru suflet; si, lasând la o parte toate cele trupesti, sa-I vorbim numai de cele duhovnicesti. Iar daca le vrei neaparat si pe cele trupesti, îngrijeste-te de ele dupa cele duhovnicesti. Nu dispretui pacatul, pentru ca nu simti dureri când pacatuiesti, ci tocmai de aceea mai ales suspina, ca nu simti dureri. Si nu simti dureri, nu pentru ca nu te musca pacatul, ci pentru ca sufletul, fiind plin de pacate, nu simte muscatura. Gândeste-te la cei care au constiinta propriilor lor pacate, ca se vaita mai cumplit decât cei taiati si arsi cu fierul înrosit; si câte nu fac, câte nu sufera, cât nu plâng si se tânguie, numai ca sa scape de chinurile constiintei? N-ar face-o, daca nu i-ar durea sufletul! Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Femeia, dacă este bună, este ajutorul tău.

 sfantul-ioan-gura-de-aur

Femeia, dacă este bună, este ajutorul tău.

– Dar dacă nu e bună?

– Fă-o tu bună! Au existat şi soţii bune şi rele, ca să nu ai pretexte. Sarra într-adevăr era bună. Dar îţi voi arăta şi o femeie rea. Cum era soţia lui Iov? Era rea, de vreme ce îl sfatuia să blesteme [pe Dumnezeu]. Dar nu l-a vătămat pe bărbat femeia lui Iov. Oare a clătinat ea turnul, a nimicit diamantul, a biruit stânca? A bătut pe ostaş? A găurit corabia? A scos din rădăcină copacul? Nimic din toate acestea. Ci pe măsură ce aceea lovea, mai tare se făcea turnul. Pe cât aceea ridica valuri, corabia nu se scufunda, ci plutea cu vânt bun. Rodul s-a pârguit, dar copacul nu s-a clătinat. Frunzele au căzut, dar rădăcina a rămas neclintită. Acestea le zic ca nimeni să nu ia ca pretext răutatea femeii.

Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Bărbații să nu ridice mâna asupra femeii

Sf. Ioan Gură de Aur:

Bărbații să nu ridice mâna asupra femeii

Şi către voi, bărbaţilor, aceea spun. Să nu aveţi un asemenea păcat care să vă silească să vă loviţi femeia. Dar ce zic de femeie? Nici pe slujnică nu-i este îngăduit bărbatului liber să o lovească sau să-şi pună mâinile pe ea. Iar dacă a lovi o roabă este ocară mare pentru un bărbat, cu mult mai mult să-și întindă mâna asupra celei libere. Şi asta ar putea-o vedea cineva şi de la legiuitorii din afară, care nu silesc pe cea care a pătimit astfel de lucruri să mai locuiască cu cel ce a lovit-o, de vreme ce este nevrednic de locuirea cu ea.Căci este cea de pe urmă nelegiuire ca să necinsteşti ca pe o roabă pe tovarăşa de viaţă, care este legată strâns de tine prin cele de trebuinţă şi prin Cel de sus.

Continuă să citești →

MANA STANGA A SFANTULUI IOAN GURA DE AUR, ce se pastreaza in Manastirea Varlaam – Meteore

xryso-kalampaka-19

Sf. Ioan Gură de Aur: Mânie şi furie

Sf. Ioan Gură de Aur: Mânie şi furie

din “Problemele vietii”
Editura Egumenita

Vrei să afli cât de mare rău este mânia? Uită-te la cei care se ceartă în piaţă sau pe drum. La tine cu greutate poţi vedea urâciunea acestei patimi, pentru că atunci când te mânii, gândul tău se tulbură şi parcă eşti beat. Însă când eşti liniştit, poţi să te uiţi la semenii tăi care sunt înfuriaţi şi să înţelegi că aşa eşti şi tu.

Ce se întâmplă, aşadar? Pieptul fierbe, gura răcneşte, pe ochi ies flăcări, faţa se umflă şi se înroşeşte, mâinile sunt scuturate, picioarele sar ca la circ – omul întreg seamănă cu un nebun, sau mai bine zis, cu un măgar sălbatic, care azvârle şi muşcă. Iată cât de necuviincioasă şi de umilitoare este înfăţişarea celui care este stăpânit de mânie.

„Dar inima mea este tulburată şi suferă din pricina jignirilor care mi se aduc”, îmi spui tu. Ştiu lucrul acesta şi tocmai de aceea mă minunez de cei care nu se lasă pradă furiei. Şi să ştii că dacă vrei, cu toţii avem puterea să o împiedicăm să izbucnească. De ce nu ne supărăm sau nu arătăm că suntem supăraţi la lucru, atunci când cel care este mai mare peste noi ne ceartă? Pentru că ne temem ca nu cumva, dacă-i răspundem cu mânie, să ne dea afară. Aşadar, frica potoleşte mânia. De ce când îi certăm pe slujbaşii noştri, ei nu scot nici un cuvânt? Pentru că şi pe ei îi reţine aceeaşi primejdie care atârnă deasupra capetelor lor.

Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: Nebunia omului și tăcerea lui Dumnezeu

Nebunia omului și tăcerea lui Dumnezeu

*

Hristos tăcea; dar, cu mulțimea dovezilor că era nevinovat, erau puşi la stâlpul infamiei. Hristos tăcea, dar îi biruia pe cei ce vorbeau atâtea, pe cei ce se înnebuneau.

 

Dregătorul s-a minunat; şi era într-adevăr de mirare să vezi pe Hristos că e atât de blând, că tace, deşi avea atâtea şi atâtea de spus. Nici arhiereii nu-l învinuiau pentru că îl ştiau cu vreo faptă rea, ci numai din ură şi invidie.

Iudeii aveau obiceiul să elibereze un osândit; şi Pilat a încercat să-L scape pe această cale, zicând: „Dacă nu vreţi să-L eliberaţi ca nevinovat, dăruiţi-L sărbătorii ca osândit (Matei 27, 15-17)!”. Ai văzut cum s-a stricat rânduiala? Rânduiala era făcută în aşa fel încât cererea pentru eliberarea osândiților să fie făcută de popor, iar darea eliberării, de dregător. Acum s-a întâmplat contrariul: dregătorul cere poporului. Cu toate acestea nici aşa nu s-au îmblânzit arhiereii şi bătrânii poporului, ci s-au sălbăticit mai mult şi strigau înnebuniţi de patima invidiei. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: SĂ NU TRÂMBIŢAŢI FAPTELE VOASTRE BUNE ÎNAINTEA OAMENILOR

Să nu trâmbițați faptele voastre bune înaintea oamenilor

 
 

Un atlet care caută să placă spectatorilor face în faţa spectatorilor acele exerciţii care sunt pe gustul lor. Dacă face exerciţii în faţa unor spectatori curajoşi, caută să execute acele exerciţii care au nevoie de curaj; dar dacă face exerciţii în faţa unor spectatori nepăsători şi trândavi, ajunge şi el un trândav.

 

„Că toate faptele lor le fac, spune Domnul, ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 23, 5).  Hristos a spus aceste cuvinte ca să arate cât de ahtiaţi sunt după slava deşartă; şi slava deşartă i-a pierdut. Mai înainte i-a învinuit că sunt cruzi şi trândavi; acum îi învinuieşte că sunt înnebuniţi după slavă. Aceasta i-a depărtat de Dumnezeu; aceasta i-a făcut să lupte într-o altă arenă; aceasta i-a pierdut. Continuă să citești →