Chiar dacă ne găsim în vremea iernii, ieri am avut o zi frumoasă, scăldată în soare. Am prins curaj, văzând că vremea s-a înmuiat, dar astăzi vedem că s-a schimbat din nou şi s-a pornit vântul, iar acum nu mai putem ieşi afară la muncă. Suntem nevoiţi să ne adăpostim înăuntru până va trece această situaţie, despre care ştim că este temporară. Această descriere a schimbărilor vremii este valabilă şi pentru viaţa duhovnicească. Întorsăturile şi alterările sunt fenomene de tranziţie. După cădere, omul şi-a pierdut, din nefericire, personalitatea, devenind supus alternanţei. Înainte de cădere, Harul Sfântului Duh îi era casnic. Omul trăia conform firii, în afara oricăror necesităţi, fiind „Domn peste toate”, peste timp, peste loc, peste posibilităţi şi mijloace, nefiind supus nici unei forme de alterare, pentru că avea o personalitate deplină; râvna de a deveni Dumnezeu, de la diavolul fiind, după cum spune vrednicul de pomenire Părintele Iustin Popovici, nu doar că nu l-a făcut să devină Dumnezeu, ci l-a transformat într-un diavol mai special. De atunci, omul este pe deplin supus alterărilor; acestea i-au devenit o caracteristică ineluctabilă, iar el nu mai are autoritate asupra nimic din ceea ce ţine de personalitatea sa, aşteptând să vadă ce se va întâmpla în următorul moment. Omului i-a rămas doar capacitatea logică, cu ajutorul ei născocind diverse modalităţi de a scăpa de pericolele ce decurg din alterări. Ceea ce am expus constituie o importantă filosofie, extrem de utilă mai ales nouă, monahilor, din moment ce viaţa noastră constă în studierea extrem de atentă a conştiinţei. Nu am pus sub control consecinţele faptelor pentru a scăpa de sub tirania lor, ci am preluat controlul şi asupra cauzalităţii. Continuă să citești →

Citiţi şi:Prof. Gheórghios Galítis: CUNOAŞTEREA SFINTEI SCRIPTURI CA BAZĂ A LUCRĂRII CATEHETICE – Partea I

Aşadar, atunci când ne împărtăşim, nu facem nimic altceva decât să zidim Trupul Bisericii, devenim de-acelaşi-Trup cu Hristos şi de-acelaşi-Sânge cu Hristos şi astfel noi toţi suntem un Trup. Acest Trup nu poate fi mort, este viu. Dacă un mădular al trupului meu este inert, înseamnă că a murit, este mort, dacă este viu trebuie să se mişte, fiecare mădular al Bisericii trebuie să se mişte. Cum să se mişte? Să participe la viaţa Bisericii, nu se poate ca eu să fiu aici şi mâna mea să fie în altă parte. La fel şi Biserica nu poate să fie aici şi eu să nu particip la viaţa Bisericii.

Fireşte, trupul meu, ca să se mişte, are nevoie de nervii şi de muşchii care mişcă trupul. Nervii şi muşchii Bisericii sunt oamenii care lucrează în Biserică, preoţii, cateheţii, sunt cei care se mişcă ei înşişi şi mişcă şi pe alţii şi fac ca Biserica să se mişte. Continuă să citești →

În viața de după moarte, cei adormiţi se află într-o stare de așteptare. În această așteptare, deși cunosc multe și comunică și însetează de mântuire, nimic nu le-o poate totuși oferi. De aceea trebuie să le oferim noi ajutor prin intermediul Bisericii, ca să-și găsească liniștea, odihna și mântuirea. Pentru aceasta, Iubitorul de oameni, Dumnezeu, care niciodată nu voiește osândirea păcătosului, a dat Bisericii acele mijloace pe care lucrându-le noi, sunt ușurați cei adormiți. Mijloacele acestea sunt dumnezeiasca Liturghie, pomenirile, parastasele, rugăciunea și milostenia. În special, li se dă odihnă și ușurare morților, atunci când se săvârșește pentru ei Dumnezeiasca Liturghie, care este jertfa cea mai bine primită de către Dumnezeu. Căci în Sfânta Liturghie se jertfește iubitul Lui Fiu pentru viața lumii și pentru mântuire. Continuă să citești →

Capitolul 59: Vom pune glasul cinci, care este vesel

Tema cursului nostru de azi este „Cunoaşterea Sfintei Scripturi ca bază a lucrării catehetice”. Este o temă care mi s-a propus de către Direcţie. Dacă abordăm această temă a cunoaşterii Sfintei Scripturi din perspectiva lucrării catehetice – care are ca bază cunoaşterea Sfintei Scripturi – vom înţelege că lucrarea catehetică este una aparte, specială, pe care vom încerca să o analizăm în continuare.

Pentru început, ce este cateheza? Cunoaşteţi cu toţii, desigur, că termenul „cateheză” provine de la verbul „katihó”, iar „katihó” este o intensificare a verbului „ihó”. „Ihó” înseamnă „produc un sunet”, iar „katihó” înseamnă „produc un sunet foarte mare”. Acesta, desigur, este un cuvânt care poate avea multe sensuri, poate fi folosit în multe domenii, pe multe niveluri, acest cuvânt a devenit un termen tehnic în Biserică, este un termen bisericesc şi înseamnă predarea credinţei creştine. Continuă să citești →