Între călugării irlandezi doritori de „a străbate întregul pământ” pentru Hristos, alături de Columba, Columban, Chilian, Gall, se află şi sfântul amintit astăzi, Virgil, apostol al Carintiei, provincie în Austria de Sud, patron al oraşului Salzburg. S-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Irlanda, a fost călugăr şi apoi stareţ al mănăstirii din Aghaboe, iar în anul 743, a părăsit „insula sfinţilor” şi a trecut pe continent, începând lunga sa călătorie misionară, ce avea să se sfârşească în Carintia. S-a oprit pentru câţiva ani la Kiersy, la Pepin cel Scurt; acesta l-a trimis să evanghelizeze Bavaria, în anul 745. Ducele Odilon de Bavaria i-a încredinţat Mănăstirea „Sf. Petru” de la Salzburg şi, nu după mult timp, l-a numit succesor al episcopului Ioan.
Desemnarea lui ca episcop a dat loc unei controverse între doi sfinţi. Sfântul Bonifaciu, delegatul episcopului Romei pentru Germania, a dezaprobat numirea făcută de Odilon fără a-l fi consultat pe el, deşi nu avea nimic împotriva celui ales. Virgil a fost hirotonit episcop numai după moartea Sfântului Bonifaciu, în 755.
Între cei doi sfinţi au intervenit unele divergenţe şi pe teren doctrinal. Virgil, om cu o cultură vastă, atât de cunoscător în ştiinţele matematice, încât contemporanii îi spuneau „geometricianul”, în domeniul cosmologiei susţinea teoria antipozilor, potrivit căreia la antipodul lumii în care locuim noi există o a doua lume, locuită de alţi oameni şi luminată de alt soare decât al nostru. Să nu uităm că Sfântul Virgil a trăit cu opt secole înaintea lui Galileo Galilei şi a lui Copernic. Din punct de vedere doctrinal, teoria antipozilor conducea la negarea unităţii neamului omenesc, unitate afirmată de Sfânta Scriptură.
În această controversă, Bonifaciu era un apărător al doctrinei tradiţionale, sprijinit de aprobarea episcopului Romei Zaharia, care, într-o scrisoare a sa, califica noua teorie drept „perversă”. Din fericire, călugărul irlandez era însufleţit de duhul umilinţei într-o măsură egală cu pregătirea ştiinţifică. A lăsat la o parte discuţiile academice şi s-a dăruit cu toate puterile muncii de organizare a Episcopiei de Salzburg; în 744, a sfinţit prima catedrală a oraşului şi a adus în ea moaştele Sfântului Rupert, cel dintâi episcop al eparhiei. Zelul pentru răspândirea şi cultivarea vieţii evanghelice i-a purtat paşii prin Carintia, Stiria şi Panonia, unde a lucrat la convertirea ultimilor băştinaşi neîncreştinaţi şi a întemeiat multe mănăstiri, între care se numără şi cea de la Innichen, actuala Mănăstire „Sfântul Candid”, de la izvoarele fluviului Adige.
Călătoria pământească a neobositului misionar a luat sfârşit în ziua de 27 noiembrie a anului 784 şi trupul său neînsufleţit a fost înmormântat în Catedrala din Salzburg. Împreună cu Sfântul Rupert, predecesorul său, Sfântul Virgil este unul dintre cei mai vestiţi episcopi ai veacului al VIII-lea.
Numele personal Virgil este forma românească a numelui latin Vergilius, ajuns celebru prin autorul Eneidei – Publius Vergilius Maro. La rădăcina acestui nume se află cuvântul latin virga = vargă, nuia flexibilă şi lungă, simbol al frăgezimii şi al mlădierii; prin urmare, numele Virgil poate avea înţelesul de om fragil, delicat, mlădios. Sfântul episcop Virgil, asemenea tuturor sfinţilor, a dovedit că umila acceptare a dispoziţiilor superiorului legitim nu este semn de fragilitate, ci expresie nobilă a tăriei sufleteşti.
