Film documentar subtitrat în limba română Continuă să citești
18 aprilie 1993… mucenicia părinţilor de la Optina
18 aprilie 1993… mucenicia părinţilor de la Optina

„În anul 1993, în noaptea de Pașți, mănăstirea Optina Îi aducea lui Hristos câțiva părinți, uciși de un satanist. Aceșți noi sfinți mucenici puteau fi frații nostri, prietenii noștri, cunoscuții noștri”.
În ziua de 18 aprilie 1993, în dimineața Învierii Domnului, după Sfânta Liturghie, călugării Trofin și Ferapont au primit binecuvântare să tragă clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toți pelerinii plecaseră. Acesta a fost momentul în care ucigașul, un satanist, i-a înjunghiat pe la spate pe cei doi monahi. În acele momente, ieromonahul Vasile se îndrepta către porțile care deschid drumul către schitul Optina, ca să spovedească. Probabil, auzind că bătăile clopotului s-au înterupt brusc, s-a îndreptat către clopotniță și, la scurtă vreme, a fost de asemenea înjunghiat pe la spate. Ucigașul a fugit apoi, aruncând mantaua soldățească cu acte străine și cuțitul făcut cu mâna sa, lung de 60 cm și pe care gravase numerele 666 și inscripția „satana”. Cei trei călugări fuseseră uciși doar pentru faptul că aleseseră să Îl slujească pe Hristos, pe cale monahală!
18 aprilie: Sfântul Mucenic Ioan din Ianina
Viața Sfântul Mucenic Ioan din Ianina
18 aprilie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. IOAN, UCENICUL SF. GRIGORIE DECAPOLITUL (Gr, Ro, En)
TROPARUL ŞI VIAŢA SF. IOAN, UCENICUL SF. GRIGORIE DECAPOLITUL
18 aprilie
Latura Decapoliei altădată era împărţită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomeneşte de Sfîntul Evanghelist Matei, zicînd: „După Dînsul au mers multe popoare din Galileea şi din cele zece cetăţi”; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pămîntul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Decapolie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învăţătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum.
Acest sfînt Ioan, din tinereţe lăsînd lumea şi iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învăţător Grigorie Decapolitul şi de dînsul a fost tuns în rînduiala monahicească. Apoi petrecea cu el, nevoindu-se în toate şi bineplăcînd lui Dumnezeu, a ajuns în atît de mare smerenie şi ascultare şi în aşa sîrguinţă spre tot lucrul bun, încît singur învăţătorul lui, Sfîntul Grigorie, se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. Iar cînd răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane şi a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Hristos, în acea vreme acest cuvios Ioan a mers în Bizanţ, pe lîngă Sfîntul Grigorie învăţătorul său, împreună şi cu Sfîntul Iosif, scriitorul de cîntări.
Apoi umblînd prin cetate, întărea pe cei dreptcredincioşi ca să stea în dreptcredincioasa mărturisire. După aceea Iosif a fost trimis la Roma, la care n-a ajuns, pentru că a căzut în mîna ereticilor şi la Creta a fost ţinut în legături. Iar Cuviosul Grigorie Decapolitul, după trimiterea lui Iosif s-a mutat către Domnul. Dar Cuviosul Ioan, rămînînd în Bizanţ, se nevoia în ostenelile cele obişnuite, nu numai pentru a sa mîntuire, ci şi pentru a celorlalţi. Continuă să citești
SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN ZIUA A 31-A A POSTULUI MARE!
SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN ZIUA A 31-A A POSTULUI MARE!
SEDELNE
Gustând Adam din pom fără de cuviinţă, cu amar a cules roadele neînfrânării; iar Tu, înălţându-Te pe Cruce, Îndurate, l-ai scăpat de osânda cea cumplită. Pentru aceasta grăim către Tine: Dă-ne nouă, Stăpâne, să ne oprim de la rodul cel făcător de stricăciune şi să facem voia Ta, ca să aflăm milă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin
Pe Cel ce S-a întrupat din curat sângele tău, şi mai presus de gând S-a născut din tine, curată, văzându-L pe Cruce răstignit între făcătorii de rele, te-a durut la inimă şi ca o maică plângând, ai strigat: Vai mie, Fiul meu! Ce este această dumnezeiască şi nespusă rânduială a Ta, prin care ai dat viaţă zidirii Tale? Laud milostivirea Ta. Continuă să citești
13 – 19 MAI: PELERINAJ ÎN GEORGIA LA CĂMAȘA MÂNTUITORULUI ȘI LA SFÂNTUL GAVRIIL URGHEBADZE (2024, 7 zile)
LA CĂMAȘA MÂNTUITORULUI
ȘI LA SFÂNTUL GAVRIIL URGHEBADZE (7 zile)
13 – 19 MAI 2024


PELERINAJ ÎN GEORGIA
13-19 MAI 2024
ZIUA I, LUNI, 13 mai, BUCUREȘTI – KUTAISI
Întâlnirea va avea loc pe aeroportul Henry Coandă – Otopeni, la orele 16, cu aprox. 3 ore înainte de decolare. Zbor spre Georgia cu o escală în Istanbul. Aterizăm la Kutaisi, la orele 03:25, ora Georgiei.
ZIUA II, MARȚI, 14 mai, KUTAISI – TSAGHERI
Transfer aeroport-hotel.
Cazare pentru câteva ore de odihnă și mic dejun, după care vizităm:
Catedrala Bagrati (fragmente din moaștele mai multor sfinți),
Mănăstirea Ghelati (aici sunt îngropați 24 de sfinți: regi, patriarhi, ierarhi, fragmente din moaștele Sf. Cuvios Alexandru de Svir și a altor sfinți)
Mănăstirea Moțameta (moaștele Sfinților Prinți Mucenici David și Constantin)
Drum spre Tsagheri și cazare.
ZIUA III, MIERCURI, 15 mai, TSAGHERI – AKHALTSIKHE
Mănăstirea Sf. Maxim Mărturisitorul. Venerarea sfintelor sale moaște.
Mănăstirea Ubisa
Mănăstirea Timothesoubani
Cazare în Akhaltsikhe.
ZIUA IV, JOI, 16 mai, MTSKHETA, vechea capitală a Georgiei
Mănăstirea Zarsma: icoana făcătoare de minuni a Schimbării la Față și moaștele întregi ale sfântului necunoscut.
Mănăstirea din Ude, locul de naștere al Sf. Antim Ivireanul.
Mănăstirea Svetitskhoveli (Stâlpul dătător de viață) cu hramul Soborul Sfinților Apostoli. Aici se păstrează Cămașa Mântuitorului, cojocul Sf. Proroc Ilie, părticică din piciorul Sf. Apostol Andrei, moaștele Sf. Rege Vahtang Gorgasali, ale Sf. Patriarh Melchisedec, iar în altar, mormintele Sf. Eustatie al Mtskhetei (sec. 6) și al Sf. Rege Dimitrie (sec. 13).
Mănăstirea de maici Samtavro cu hramul Schimbarea la Față a Mântuitorului. Aici se află moaștele a 6 sfinți: primii regi creștini ai Georgiei Mirian și Nana (sec. 4); în altar, sub Sf. Masă, se află moaștele Sf. Sfințit Mucenic Aviv (Abibus), Episcop de Nekresi (unul din cei 13 Sfinți Părinți sirieni); în stânga pronaosului, moaștele Sf. Cuv. Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos (Urghebadze), iar afară mormintele Sfintelor Cuvioase Nina Amilahvari cea Bătrână și Nina Amilahvari cea Tânără. Tot aici se vizitează mormântul gol al Sfântului Gavriil Urghebadze și muzeul care adăpostește hainele și obiecte ce au aparținut Sfântului. În biserică există o raclă cu părticele din moaștele mai multor sfinți și o raclă cu un fragment din Stâlpul făcător de viață.
Cazare în Tbilisi.
ZIUA V, VINERI, 17 mai 2024, KAHETIA – TBILISI
Mănăstirea Bodbe cu moaștele Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminatoarea Georgiei – unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din Georgia. Tot aici venerăm icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Zografu, cu părticică din sfintele lui moaște.
Biserica Metekhi cu moaștele Sfintei Suzana (Șușanica) și locul muceniciei Sf. Abo, sec. 8.
Catedrala Sioni (vechea Patriarhie) cu următoarele sfințenii: Crucea Sfintei Nina, moaștele Sf. Apostol Toma, mormântul Sf. Patriarh Ioan – „Gură de Aur al Georgiei”, mormintele Sfinților Patriarhi Ambrozie, Calistrat, Efrem al II-lea și Kirion. Venerarea icoanei cu un fragment din moaștele Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul, care se păstrează în Altar.
Biserica Ancishati cu moaștele Sf. Patriarh și Mucenic Evdemoz, sec. 6.
Cazare în Tbilisi.
ZIUA VI, SÂMBĂTĂ, 18 mai 2024:
Noua Catedrală Patriarhală „Sfânta Treime” (Sameba), cu 13 altare și moaștele mai multor sfinți, dintre care amintim capul Sfintei Mucenițe Eugenia, fragmente din moaștele Sfinților Mucenici Gheorghe și Teodor și ale Sfinților Cuvioși Petru Athonitul și Șio Mgvime. În altar se păstrează piatra Sf. Cuvios David Garedji.
Mănăstirea Țilkani (în satul Țilkani, la 15 km de Mtskheta, în Georgia răsăriteană): icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și moaștele Sf. Cuv. Iesei, Episcop de Țilkani (unul din cei 13 Sfinți Părinți sirieni)
Mănăstirea Breti cu moaștele Sf. Cuvios Pir.
Cazare în Kutaisi.
ZIUA VII, DUMINICĂ, 19 mai 2024, KUTAISI – BUCUREȘTI
Transfer la aeroportul din Kutaisi. Zbor spre România cu escală în Istanbul.
TARIF: 450 EURO + biletul de avion
TARIFUL INCLUDE:
- 6 nopți de cazare;
- 5 mic dejun;
- Transferuri aeroport – hotel – aeroport;
- Transport local la obiective (autocar)
- Ghid și preot însoțitor.
TARIFUL NU INCLUDE:
- Asigurarea de sănătate;
- Prânzul și cinele;
- Tips șofer (30 euro);
- Alte cheltuieli personale.
ÎNSCRIERI ȘI DETALII: 0721045424 (whatssap)
EMAIL: teostirict@yahoo.com
17 aprilie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. SIMEON, EPISCOPUL PERSIDEI (Gr, Ro, En)
TROPARUL ŞI VIAŢA SF. SIMEON, EPISCOPUL PERSIDEI
17 APRILIE
Înmulţindu-se creştinii în Persia şi avînd biserici, episcopi, preoţi şi diaconii lor, s-au pornit spre mînie şi iuţime vrăjitorii cei ce-şi trăgeau seminţia lor din vrăjitorii cei mai de demult, care erau învăţători, povăţuitori şi apărători ai păgîneştii şi mincinoasei credinţe persane. S-au pornit împreună cu ei spre zavistie şi evreii, care sînt vrăjmaşii cei de-a pururea ai creştinilor, căci unindu-se cu vrăjitorii, au îndemnat pe Savorie, împăratul Persiei, să ridice prigonire asupra creştinilor. Dar mai întîi au clevetit pe Sfîntul Simeon, care era episcopul cetăţilor ce se numeau Salic şi Ctesifon, cum că acel episcop al creştinilor ar fi fost vrăjmaş al împărăţiei persane şi prieten al împăratului grecesc, şi că îl înştiinţează de toate cele ce se lucrează în Persia. Continuă să citești
17 aprilie: Sfântul Macarie Notara (+1805)
Sfântul Macarie Notará (+1805)
17 aprilie

Sfântul Macarie (după numele lumesc, Mihail) s-a născut în 1731 în Tríkala Corinthíei și provenea din familia importantă Notará. Tatăl său, Gheorgantás (sau Gheorghe), notabil al provinciei Corinthía, a dobândit nouă copii din căsătoria sa cu virtuoasa Anastasia. De către Eustatie, dascălul din Kefallinía, a fost învățat primele litere la Mănăstirea Maicii Domnului. De mic și-a arătat înclinarea spre lucrările evlaviei și dragostea față de Biserică. Ca intendent al proprietăților imobiliare ale familiei, nu a fost unul foarte eficient, pentru că nu doar că nu reușea să strângă dările de la săteni, ci și-a împărțit și ceea ce avea săracilor. Tatăl său nu i-a îngăduit să devină monah la Mănăstirea Marii Peșteri, dar s-a dedat cu totul studiului dumnezeieștilor Scripturi și textelor patristice.
După moartea dascălului său, și-a luat obligația, fără plată, vreme de șase ani, de a-i învăța pe elevii din Corint. Acest lucru a stârnit uimirea și respectul concetățenilor săi, iar în 1764, la adormirea mitropolitului locului, întreg clerul și poporul din împrejurimi au cerut Patriarhiei Ecumenice să-l hirotonească Episcop al Corintului pe învățătorul Macarie. Sfântul a considerat împreună-glăsuirea clerului și poporului drept exprimarea voii lui Dumnezeu și a primit această cinste a arhieriei. La vremea hirotonirii sale a primit numele de Macarie. Continuă să citești
17 aprilie: SFÂNTUL ILIE DIN MAKEEVKA (Ucraina) – UN NOU SFÂNT AL BISERICII ORTODOXE
SFÂNTUL ILIE DIN MAKEEVKA (Ucraina)
UN NOU SFÂNT AL BISERICII ORTODOXE
CUVINTE DIN PATERIC DESPRE ASCULTARE ŞI ROADELE EI
CUVINTE DIN PATERIC DESPRE ASCULTARE ŞI ROADELE EI
Legături:
- SMERITA CUGETARE: Smerenia şi înfrânarea înseamnă şi o delicată politeţe.
- 29 nov. : CUVIOSUL ACACHIE ASCULTĂTORUL
- Scrisoarea lui Gheron Iosif Isihastul către un călugăr care a intrat pe câmpul de luptă: ÎNGRIJEŞTE-TE SĂ ÎNVEŢI ASCULTAREA, SĂ DOBÂNDEŞTI RUGĂCIUNEA
- DESPRE NECAZURI, ASCULTARE ŞI OSÂNDIRE – Stareţul Efrem Athonitul
- Cuviosul Paisie Aghioritul: CU CÂT CÂRTEŞTE CINEVA MAI MULT, CU ATÂT SE DISTRUGE PE SINE
- Stareţul Efrem Katunakiotul: DESPRE ASCULTAREA DE DUHOVNIC
- MAI ESTE ASTĂZI ACTUALĂ ŞI NECESARĂ ASCULTAREA?
* * *

În aceeaşi noapte în care a fost tuns monah, dreptul Acachie dinKafsokalivia a visat că ţinea o lumânare a cărei lumini era aşa de strălucitoare, încât lumina întreaga zonă. Acest sfânt a trudit mai ales la acel fel de smerenie care e născută din ascultarea deplină. El, cu bucurie şi râvnă îi asculta pe toţi, atât pe egumen, cât şi pe fraţi, împlinind sarcinile grele şi uşoare care-i erau încredinţate.
***
Pustnicul Damaschin mi-a spus că în Sfântul Schit din Kafsokaliviatrăia părintele Grigorie (Karatos), în Chilia «Intrării în Biserică a Maicii Domnului». El avea sub ascultare un monah, care a căzut grav bolnav şi era pe moarte.
– Părinte, a spus el chiar înainte de a muri, unii m-au întrebat de ce nu mi-am împlinit ascultarea aşa cum mi-a fost încredinţată.
– Spune-le, fiul meu, că în locul tău eu voi fi răspunzător pentru împlinirea ei, i-a spus părintele.
Atunci monahul a zâmbit şi şi-a dat duhul
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE ÎNGERUL PĂZITOR AL VIEŢII OMULUI
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE ÎNGERUL PĂZITOR AL VIEŢII OMULUI
Facerea lui Ioan Monahul
După obişnuitul început, se zice:
Cântarea întâi, glasul al 8-lea:
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, Israiliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe tine, păzitorul sufletului meu, cel neadormit, şi folositorul, şi îndreptătorul vieţii mele, pe care te-am dobândit de la Dumnezeu, te laud, Dumnezeiescule Îngere al lui Dumnezeu cel atotstăpânitor. Continuă să citești
Cugetări ale Fericitului Augustin
Cugetări ale Fericitului Augustin
Doamne Dumnezeu meu, dăruieşte-mi mie ca din toată inima mea să te doresc pre Tine! Dorindu-te, să te caut! Căutându-te, să te aflu! Aflându-te, să te iubesc! Şi iubindu-te, de răutăţile cele ce sunt întru mine să mă izbăvesc! Şi izbăvindu-mă, să nu mă mai întorc iarăşi la aceleaşi.
Doamne Dumnezeul meu dă pocăinţă sufletului meu, umilinţă inimii mele, izvor de lacrimi ochilor miei, şi mâinilor mele necruţată dare de milostenie.
Împăratul meu, stinge poftele trupului cele aprinse întru mine, şi aprinde focul dragostei Tale.
Izbăvitorul meu, risipeşte de la mine pre duhul mândriei, şi cu milostivire dă-mi mie bogăţia bunătăţii Tale.
Mântuitorul meu, întoarce de la mine mânia urgiei Tale şi milostivindu-Te, îngrădeşte-mă pre mine cu zeaua răbdării.
Ziditorul meu, smulge din sufletul meu toată amărăciunea cea putredă, şi dulceaţă de blândeţe dă cugetului meu.
Părinte al Îndurărilor şi al milei, dăruieşte-mi mie credinţă neclintită, nădejde neruşinată, dragoste neîncetată.
Povăţuitorul meu, abate de la mine toată deşertăciunea, a minţii nestatornicie, a inimii răspândire, a gurii bârfire, a ochilor înălţare, a pântecelui nesaţiu, a aproapelui defăimare, fărădelegea clevetitorilor, zădărârea iscodirii, dorinţa îmbogăţirii, răpirea silniciei, pofta slavei deşarte, măiestria făţărniciei, vicleşugul măgulirii, defăimarea săracilor, necăjirea neputincioşilor, aprinderea iubirii de argint, otrava zavistiei, moartea hulii.
Făcătorul meu, taie de la mine neînţelegerea, nemulţumirea, pizma, neliniştirea, lenevirea, adormitarea, trândăvia, a cugetului amorţire, a inimii împietrire, a minţii îndrăzneală, a năravurilor neânblânzire şi cruzime, pe cea către lucrurile bune nesupunere, pe cea către sfătuiri împotrivire, ne înfrânarea limbii, răpirea de la cei ce sunt lipsiţi, necazul către cei ce sunt în sărăcie, clevetirea asupra celor nevinovaţi, ne purtarea de grijă pentru cei ce sunt sub mine, asprimea cea către slugi, nedragostea cea către prieteni, sălbăticimea cea către vecini.
„Dumnezeul meu mila mea!” La Tine căzând prin cel iubit Fiul Tău, mă rog, dă-mi fapte de milostenie, dă-mi blândeţea năravului, să o am către toţi cu osârdie, cu cei necăjiţi împreună să pătimesc, pe cei amăgiţi, cele cuviincioase să-i sfătuiesc, celor ce sunt în nevoi să le ajut, celor ce sunt în lipsă să le dau, pe cei mâhniţi să-i mângâi, pe cei strâmtoraţi să-i uşurez, pe cei săraci să-i ocrotesc, pe cei ce plâng să-i mângâi, datornicilor mei să le las, pe cei ce îmi greşesc mie să-i iert, pe cei ce mă urăsc pe mine să-i iubesc, şi în loc de rele, bune lor să le răsplătesc:
Pre nimeni să nu defaim, pre toţi să-i cinstesc, celor buni să le urmez, de la cei răi să mă abat: Fapta bună să o fac, şi de la răutate să mă depărtez. Dă-mi întru rele întâmplări răbdare, iar întru bune întâmplări înţelepciune. Pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele: Ps, 104, 3. Dă-mi mie să calc pre cele de pre pământ, şi să însetez de cele din cer.
Fericitul Augustin, Cugetări
Duminica Sfintei Maria Egipteanca sau cum să ne îndepărtăm de lume
Duminica Sfintei Maria Egipteanca sau cum să ne îndepărtăm de lume
Bănuiesc şi nădăjduiesc că toţi cunoaşteţi această viaţă (a Mariei Egipteanca, n.n.). La noi în mănăstire şi cred că în toate mănăstirile – şi poate şi în parohii – se citeşte această viaţă în săptămîna a cincea a Marelui Post. Maria Egipteanca, o tînără destrăbălată care 17 ani a cutreierat în curvie străzile Alexandriei şi care-şi pierduse fecioria la 12 ani… deci de la 12 ani pînă la 29 de ani a trăit în destrăbălare. Ajunge, tot pentru destrăbălari, în Ierusalim, apoi în biserica unde se înalţă Sfînta Cruce a Mîntuitorului – era în veacul al cincilea – şi voia din curiozitate să intre şi ea în biserică, să vadă lemnul Crucii, şi-o putere nevăzută o oprea, pînă cînd a înţeles că era vorba de… viaţa ei care o „divorţa” de Dumnezeu şi de cele dumnezeieşti. Uitaţi-vă la rugăciunea ei simplă, dar uimitor de… „teologică”, pentru una care a trăit în curvie de la 12 ani, timp de 17 ani. Ce teologie a învăţat ea în acei 17 ani? Dar în cei 12 ani, ce teologie ar fi putut avea?
E uimitor, în simplitatea ei, ce conţinut teologic simplu – hai să zicem chiar primitiv – dar lucrător! Fiindcă în acea gîndire teologică a ei, ea îşi amintea că „deşi eu sînt păcătoasă, Fiul tău (se ruga la icoana Maicii Domnului) a venit pentru noi, păcătoşii, să ne mîntuiască”. Şi conţinutul teologic al rugăciunii ei a fost lucrător, iar cînd a încercat din nou să intre în biserică – cum mărturiseşte povestirea – acea putere care o oprea, acuma parcă o ajuta. S-a închinat lemnului Crucii, s-a dus înapoi la icoana Maicii Domnului, unde făgăduise de acuma să-şi schimbe viaţa, şi-acuma tot de la Maica Domnului cere călăuzire –”ce să facă?” –, şi-aude un glas, ca să meargă în pustie. 47 de ani a rămas în pustie, şi-ar fi murit necunoscută, dacă Pronia lui Dumnezeu nu l-ar fi trimis pe marele Zosima ca s-o vadă la sfîrşitul vieţii ei şi să primim şi să putem şi noi citi spovedania vieţii ei deosebit de ziditoare.
(Părintele Rafail Noica)
Viaţa ta se va umple de sens! Continuă să citești
SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN ZIUA A 30-A A POSTULUI MARE!
SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN ZIUA A 30-A A POSTULUI MARE!
SEDELNE, glasul al 3-lea
Cu căldura credinţei, prin înfrânare, să ardem patimile neînfrânării, şi să fugim de prăpastia păcatului, şi cu pâraiele lacrimilor noastre să stingem văpaia cea veşnică, strigând: Greşit-am Ţie, Preabunule! Milostiveşte-Te şi ne dăruieşte nouă mare milă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin
Ceea ce tu singură ai fost cort dumnezeiesc al Cuvântului, Preacurată Fecioară Maică, întrecând pe îngeri cu curăţia, curăţeşte-mă prin rugăciunile tale cu dumnezeieştile ape, pe mine cel ce pământ făcându-mă, m-am întinat cu păcatele trupului mai mult decât toţi, dăruindu-mi, Preacinstită, mare milă. Continuă să citești
16 aprilie: TROPARUL ŞI VIAŢA SFINTELOR IRINA, AGAPI, HIONIA (Gr, Ro, En)
Απολυτίκιο Αγ. Ειρήνης, Χιονίας, Αγάπης – 16 ΑΠΡΙΛΙΟΥ
TROPARUL ŞI VIAŢA SFINTELOR IRINA, AGAPI, HIONIA
Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sînt pline de creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinîndu-se de învăţătura lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dînsul spre cercetare.
Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfînta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetîndu-se de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunîndu-se păgîneştii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mîncare fiarelor şi păsărilor. Continuă să citești








