Troparul Sfântului Mucenic Agatanghel, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Agatanghel, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul 1
Apărătorului credinţei celei adevărate în Hristos şi marelui surpător al înşelăciunii slujitorilor de idoli, îndelung suferitorului de chinuri amare, adunându-ne toţi iubitorii de mucenici, cu multă dorire să-i cântăm: Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!
Icosul 1
Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare te-ai arătat, căci cu totul de sine te-ai lepădat şi crucea suferinţelor ai purtat; pentru care te lăudăm, strigând către tine aşa: Continuă să citești
22 ianuarie
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Anastasie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Pricină de neînţelegeri şi împotriviri a fost în anii din urmă Gheronda Visarion Agathonitul, al cărui trup a fost găsit nestricat la 15 ani după adormirea sa întru Domnul. Stareţul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Agathon, Arhimandritul Damaschin, care a fost ucenicul Bătrânului Visarion şi l-a cunoscut încă de când era elev, dă mărturie despre Cuviosul Visarion.
Pe Părintele Visarion l-am cunoscut încă de pe băncile şcolii şi încă de atunci mi-a fost părinte duhovnicesc. Mai târziu am şi trăit alături de el, vreme de douăzeci de ani, în nevoinţă duhovnicească, la Mănăstirea Sfântului Agathon. În mâinile lui a luat chip conştiinţa mea monahală. În acelaşi timp, mă aflam şi în mâinile Bătrânului Gherman Dímakos, care a fost stareţul nostru vreme de 25 de ani – o altă extraordinară personalitate duhovnicească şi monahală a Bisericii noastre. Şi îmi mai aduc aminte de un părinţel simplu, de Bătrânul Ieremia, care şi el m-a ajutat duhovniceşte şi mi-a dăruit multe prin dragostea lui blândă şi veselă. Acestor trei bătrâni le datorez creşterea mea în Hristos, la izvoarele adevăratului monahism ortodox. Vorbind, aşadar, despre părintele Visarion, vorbesc întru cunoştinţă şi cu cinstire.
Părintele Visarion a dobândit primele cunoştinţe în satul lui natal, în Petalídi din Messinía. Studii „superioare” i-au fost aşa-numitul Scholarchío [un fel de gimnaziu]; vedeţi, pe vremea aceea era greu. Însă nu s-a limitat la cunoştinţele primite în şcoală. Studiul neîncetat al Sfintelor Scripturi, al textelor Bisericii noastre, al cărţilor liturgice, au făcut din părintele Visarion un om cu foarte vaste şi profunde cunoştinţe teologice.
În Kardítsa s-a dedicat lucrării de slujire a Domnului nostru; alerga în întâmpinarea nevoilor oamenilor; acolo s-a nevoit în lucrarea filantropiei, a iubit această lucrare, a făcut-o parte nedespărţită a vieţii lui şi în această lucrare şi-a mistuit întreaga viaţă, în aşa măsură încât, aflându-se la spital, cu puţin timp înainte de a muri, să întrebe din patul durerii, cu o grijă neobosită, despre copii, despre săraci, despre problemele societăţii şi ale Bisericii. Continuă să citești
22 ianuarie
Troparul Sfântului Apostol Timotei, glasul a 4-lea:
Bunătatea învăţându-te şi întru toate cumpătat fiind, îmbrăcându-te cu buna conştiinţă, precum i se cuvine unui sfânt, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; şi credinţa păzind, aceeaşi cale ai săvârşit, Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești
Alte articole:
Sfântul Maxim a trăit în veacul al VII-lea d.Hr. S-a născut în Constantinopol. A iubit cartea de mic. A studiat filosofia şi teologia şi era renumit pentru educaţia sa. Datorită calităţilor sale a fost luat funcţionar superior la Curtea Împăratului şi imediat a devenit mare secretar. O mare cinste. Împărat era atunci Heraclie, cel care i-a biruit pe perşi şi a adus înapoi Cinstita Cruce pe care o răpiseră barbarii. În zilele lui, Cetatea a fost salvată de asediu avarilor, iar locuitorii au cântat pentru prima oară Imnul Acatist. Heraclie a fost un împărat credincios şi evlavios. Dar asupra unei teme serioase, asupra temei ereticilor, a arătat o oarecare cedare, care nu a plăcut deloc lui Maxim. Maxim îi considera pe eretici foarte periculoşi şi voia ca Biserica şi statul să păstreze faţă de ei o poziţie strictă. Ereticii erau atât de obraznici, încât dacă erau lăsaţi liberi exista teama ca o mare parte din mulţime să cadă în erezie. Iar în acea vreme erezia ce era în mare acţiune era monotelismul.
Să spunem în două cuvinte ce înseamnă monotelism. Hristos, Începătorul credinţei noastre şi Întemeitorul sfintei noastre religii, este Dumnezeu şi Om, este Dumnezeu-Om. Are două voinţe. Ca om are o voinţă, însă curată de întinăciunea păcatului. Ca Dumnezeu are o voinţă sfântă şi atotputernică. Aceste două voinţe se unesc în Hristos. Voinţa omenească se supune voinţei lui Dumnezeu şi există o armonie a voinţelor în persoana lui Hristos. Nu se întâmplă nicio ciocnire în Hristos între voinţa dumnezeiască şi cea omenească.Însă cum are loc unirea celor două firi şi armonia celor două voinţe, aceasta este o taină. Continuă să citești
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL
Troparul Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Maxim, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmos: Să cântăm Domnului…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tot harul Duhului cel de Dumnezeu insuflat picură-l întru mine, din limba ta cea curgătoare de miere şi dulce, Dumnezeiescule Maxim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Continuă să citești
ACATISTUL SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Condac 1:
Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai arătat, Părinte Maxim, biruindu-i pe nevăzuții vrăjmași și închipuirile eretice cu tăria cunoștinței de Dumnezeu. Și în focul mucenicesc te-ai aruncat pentru dragostea lui Hristos, ca drept și sfânt împreună cu tine să ne veselim de Dânsul. Pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Icos 1:
Împodobit fiind din tinerețe cu fire bună și minte dreaptă ai ajuns cel dintâi sfătuitor împărătesc, căci harul lui Dumnezeu strălucea din inima ta cu putere, întărindu-te în toată vremea: Continuă să citești
CUVÂNTUL STAREŢULUI PARTENIE DE LA MĂNĂSTIREA ATHONITĂ SFÂNTUL PAVEL
CITIŢI ŞI: Teologul ortodox francez Jean Claude Larchet: „Am dăruit zece ani din viața mea Sfântului Maxim”
Preafericite Părinte Patriarh al Romaniei, Daniel, Înalt-Preasfinţite Părinte Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Teofan, Preasfinţiţi Părinţi Arhierei, iubiţi fraţi întru Hristos, onorate autorităţi, binecuvântat popor al lui Dumnezeu.
Suntem profund marcaţi de prezenţa noastră aici la Iaşi, în acest mare şi vestit oraş al României, împodobit cu mânăstiri minunate şi biserici strălucitoare. Aceasta o datorăm în primul rând binecuvântării date de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, căruia îi mulţumim călduros, şi în al doilea rând faptului că la această luminoasă şi mare sărbătoare a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei, Înalt-Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a avut deosebita purtare de grija de a ne invita să aducem moaştele cele de-har-izvorâtoare ale Sfântului Maxim Mărturisitorul care se păstrează de veacuri în mănăstirea noastră, a Sfântului Pavel, una dintre cele douăzeci de mănăstiri suverane ale Sfântului Munte Athos.
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mat. 10:32-33).
Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos s-au încrustat adânc în inimile tuturor ce L-au iubit pe Dumnezeu, jertfindu-se pe sine pentru apărarea Adevărului Bisericii noastre, moştenirea cea mai de preţ lăsată nouă de Hristos. Unul dintre aceştia este şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, care s-a dovedit un mare apărător al credinţei ortodoxe – deşi era simplu monah – deoarece timp de aproape 25 de ani a fost principalul exponent al acesteia, mărturisind două voinţe în Persoana lui Hristos, într-o vreme de mare cumpănă pentru Biserică. Continuă să citești
Legături:
(21 ianuarie)
Icoană săvârșită în anul 1577 și aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia
Aceşti sfinţi şi buni biruitori mucenici au pătimit în vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, din partea lui Lisie, în preajma sfârșitului veacului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea.
Mai întâi au fost prinşi sfinții Valerian, Candid şi Achila, în Munţii Trapezuntului.
Prigonirea cumplită stând asupră-le, își lăsaseră casele şi averile lor, precum şi toată lumea cea deşartă, şi ieşind în munţi, rătăceau, voind mai bine să locuiască cu fiarele, decât cu închinătorii la idoli.
După ce prinseră pe aceşti 3, în ţara Laziei, într-o cetăţuie ce se numea Până, păgânii i-au trimis în surghiun, într-o temniţă strâmtă ce era acolo. Apoi, după o vreme, îi aduseră la Trapezunt şi îi puseră dinaintea lui Lisie.
Fiind aflați cercetați și aflați neclintiți, mai întâi fiind dezbrăcați, fură bătuți cu vine, apoi spânzurați şi strujiți cu unghii de fier şi și arși cu făclii aprinse. Însă dumnezeiasca putere întărea și ajuta pe sfinţii răbdători de chinuri atât de mult încât chinuitorii se înfricoşară și căzură cu feţele la pământ, ca morţi, iar Lisie, văzând acestea, se spăimântă şi porunci să-i ducă în temniţă.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Muceniţe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie). Hotărârea a fost adoptată în şedinţa de lucrudesfăşurată în ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.
În continuare vă prezentăm viaţa sfintei:
Sfânta Muceniţă Agnia s-a născut în Roma cea veche, din părinţi creştini, şi a fost crescută de dânşii întru buna credinţă; iar în anul al treisprezecelea al vieţii sale, prin moartea cea vremelnică a scăpat de aici şi viaţa cea nesfârşită a aflat-o; deci pe singur Dătătorul de viaţă L-a iubit şi de Acela din tinereţe s-a lipit. Tânără era cu anii, dar bătrână cu înţelegerea cea desăvârşită, tânără cu trupul, iar în sufletul ei era înţelepciunea cărunteţelor; era frumoasă la faţă, dar mai frumoasă cu credinţa. Aceasta cu dragostea dulcelui ei Iisus, Celui ce S-a născut din curată Fecioară, rănindu-se, fecioria sa a logodit-o Lui şi afară de El pe nimeni altul n-a voit să-L aibă sieşi logodnic. Continuă să citești
Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) datează din secolul al XIV-lea și se află în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, în paraclisul închinat Sfântului Dimitrie din Tesalonic. Icoana este pictată pe pânză și poartă denumirea de „Înjunghiata” datorită următoarei întâmplări:
Un ierodiacon ce împlinea funcţia de ecleziarh, datorită treburilor pe care le avea de împlinit ajungea întotdeauna la terminarea mesei. Odată a ajuns după terminarea mesei, iar bucătarul a refuzat să îi dea de mâncare amintindu-i că ar fi trebuit să vină la timp dacă dorește să mănânce. Ofensat, diaconul a plecat mâniat în biserică şi îndreptându-se către icoana Maicii Domnului, nu se gândi să o roage să îl ajute, ci îi spuse:
– De câtă vreme îţi slujesc? Am trudit, însă nu am cum arăta aceasta. Nu te îngrijeşti dacă am sau nu să mănânc?
Sursa: „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)
„Şi când a sosit la locul acela, Iisus, ridicându-şi ochii, l-a văzut” (Luca 19, 5) […]
Un om, care nu are nicio idee despre cuvântul lui Dumnezeu şi judecă lucrurile lumeşte, când aude că Hristos S-a oprit pe cale, Şi-a înălţat ochii şi l-a văzut pe Zaheu în copac, va spune că aşa a fost sortit. Dar oare acest fapt a fost sortit? Şi, în genere, se pune întrebarea: Există soartă?
***
Strămoşii noştri antici, care adorau idolii, aveau printre alte zeităţi şi pe zeiţa Τihi sau Soarta. Confecţionau statui, care o prezentau pe Tihi (Soarta), ca pe o femeie care deţine comori şi le împrăştie unde vrea. Toate le atribuiau Sorţii; şi cele plăcute şi cele neplăcute. – Aşa a vrut soarta, destinul!…
Hristos a nimicit idolii. Şi totuşi există oameni, care pe de o parte se numesc creştini, însă gândesc şi vorbesc ca nişte închinători la idoli. – Soarta, zic. A fost sortit!… Unul e norocos, altul e ghinionist… Şi este atât de înrădăcinată în inimile lor ideea de soartă, încât aceşti oameni L-au anulat pe Dumnezeu; toate le subordonează sorţii. Dar mai există şi unele femei, care profită de ignoranţa oamenilor şi zic – chipurile, că din câteva semne prevăd viitorul. – Să-ţi spun soarta!… Şi şterpelesc portofelele celor neghiobi. Continuă să citești
„Predici si Indrumari Duhovnicesti”
Editura Sophia, Bucuresti, 2006
Iisus a intrat în Ierihon şi trecea prin oraş. Şi iată că un oarecare Zaheu, mai-marele vameşilor, un om bogat, căuta să-L vadă pe Iisus, să vadă cine este. Nu putea vedea din spatele mulţimii, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că Iisus urma să treacă pe acolo. Când ajunse în acel loc, Iisus,privind în sus, îl văzu şi îi spuse: „Zaheu, coboară mai repede, căci astăzi trebuie să fiu în casa ta”. El coborî degrabă şi îl primi cu bucurie. Şi, văzând lumea acestea, a început să cârtească şi să murmure, că Iisus a intrat la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, i-a spus Domnului: „Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Iar Iisus a zis: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 1-10).
Cine este Zaheu? „Mai-marele vameşilor.”Obişnuita antiteză dintre vameşul smerit şi mândrul fariseu ne întunecă adesea în minte caracteristicile reale ale acestor două tipuri de personaje. Dar, ca să înţelegem corect Evanghelia, trebuie să ni-i imaginăm cu claritate. Continuă să citești