Arhive etichete: Ierom. Petru Pruteanu

Ierom. Petru Pruteanu: Ce este “Paştile blajinilor”? Originea şi sensul sărbătorii

Ce este “Paştile blajinilor”?

Originea şi sensul sărbătorii 

lazarus_resurrection-03

Citind şi ascultând diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, am întâlnit idei mai mult sau mai puţin trăsnite cu privire la această zi; păcat că unele chiar de la clerici ai Bisericii Ortodoxe. Prin mass-media am auzit chiar şi aberaţii precum că această zi (parafrazez): este închinată „spiritelor celor morţi”, care „în această zi se întorc pe pământ” şi se bucură alături de cei veniţi la cimitire să-i cinstească. De aceea cred că este util să amintim puţin istoria şi însemnătatea acestei zile. Ea nu este chiar atât de simplă cum cred unii, dar nici foarte complicată încât să nu fie reţinută chiar de fiecare creştin.   

Învierea lui Lazăr şi a altor persoane de către Mântuitorul, dar mai ales Slăvita Înviere a lui Hristos Însuşi, sunt premiza credinţei în învierea noastră şi a tuturor celor din veac adormiţi. Credinţa în învierea morţilor este fundamentală în creştinism, iar Învierea lui Hristos, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, este şi arvuna învierii noastre şi a tuturor celor din veac adormiţi (I Corinteni, cap. 15). Toţi vom învia, dar nu toţi în aceeaşi stare: unii „spre învierea vieţii, iar alţii spre învierea osândei” (cf. Ioan 5:29). Desigur, bucuria Învierii, dar şi evenimentul Învierii în sine, precum şi serbarea anuală a acesteia, este o mare mângâiere şi bucurie mai ales pentru cei adormiţi, trecuţi la Domnul (nu „în nefiinţă” cum se exprimă unii, care n-au idee de creştinism) şi care aşteaptă învierea de obşte, după cum şi noi o aşteptăm (şi mărturisim acest lucru şi în Crez). Continuă să citești →

IEROM. PETRU PRUTEANU: Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

 Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

efrem-sirin-2

 RUGĂCIUNEA SFÂNTUL EFREM SIRUL / SIRIANUL[1]

 Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu le da mie!(o metanie[4])

 Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-le mie, slugii Tale[6]! (o metanie)

 Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. (o metanie)[7]  

 

 

[1] Sfântul Efrem a fost un monah, teolog şi imnograf creştin care a trăit în Siria între anii 306-373. Această rugăciune care-i aparţine, însoţeşte toate Laudele bisericeşti care se săvârşesc în Postul Mare de luni până vineri. Bineînţeles, rugăciunea poate fi rostită şi în pravila particulară a monahilor şi mirenilor, tot de luni până vineri, şi nu numai în perioada Postului Mare, ci pe parcursul întregului an bisericesc, cu excepţia perioadelor de la Paşti până la Rusalii şi de la Naşterea Domnului până la Bobotează. În Biserica Rusă există pe alocuri obiceiul de a rosti această rugăciuni cu mâinile ridicate (ca invocare).

  Continuă să citești →

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

 

1330536059_gregory2În mod clar istoria Bisericii nu a avut niciodată „secole de aur” şi nici „perioade de glorie”. Tot timpul au fost şi ierarhi vrednici, dar şi foarte mulţi episcopi sau patriarhi pe care nu-i puteai numi nicidecum „urmaşi ai apostolilor”. La fel era şi cu mirenii şi chiar cu călugării (dacă ne gândim că toate hotărârile sinodale din secolele V-VIII vorbesc de călugări doar de rău). Tocmai de aceea noi ne orientăm doar spre sfinţi, iar „paginile negre”, fără a fi băgate sub preş, rămân uitate tocmai pentru că ele nu fac partea din „memoria Bisericii”, ci din memoria a ceea ce este în afara Bisericii sau chiar împotriva ei. Dar astfel de „pagini negre” cu siguranţă au existat şi vor exista. Recursul la unele dintre ele ne este de folos, chiar dacă aflăm şi lucruri de care nici nu ne închipuiam…

Toate acestea nu trebuie să ne smintească, ci şi mai mult să ne întărească căci, necătând la faptul că Biserica a avut foarte puţini teologi şi ierarhi adevăraţi, ea rezistă până astăzi şi chiar se întăreşte. Dacă viaţa ei ar depinde numai de ierarhi, Biserica demult nu mai exista. Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA ÎN ZIUA DE PAŞTI ŞI ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ (Actualizat 2013)

Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna Luminată

(actualizat: 2013)

 

De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:

Părinte, putem să ne împărtăşim de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Pentru a ne împărtăşi este nevoie să continuăm postul?

Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere clară a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:

  1. În primele veacuri ale Bisericii, aşa cum vedem în Sfintele Canoane şi la Sfinţii Părinţi, participarea la Liturghie fără împărtăşirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. (Despre aceasta vă îndemn să citiţi studiul: „Când şi cum să ne împărtăşim”.) Cu timpul însă, mai ales în spaţiul românesc, evlavia şi înţelegerea creştinilor a scăzut, iar rigorile pentru pregătirea de împărtăşanie au crescut pe alocuri exagerat (inclusiv prin dublul standard de pregătire a clericilor şi a mirenilor). Dar chiar şi aşa, împărtăşirea cu Sfintele Taine la Paşti era o practică generală şi a rămas şi astăzi în toate ţările ortodoxe, unii amânând împărtăşirea abia pentru noaptea de Înviere, de parcă cineva i-ar împiedica să se împărtăşească în fiecare duminică a Postului şi a întregului an, iar de Paşti cu atât mai mult. Deci, ideal ar fi să ne împărtăşim la fiecare Liturghie, dar mai ales în Joia Mare, la Paşti şi la Cincizecime – când s-au instituit şi s-au constituit Euharistia şi Biserica.  Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: INTERVIU DESPRE „POSTUL CEL ADEVĂRAT”

Interviu despre „postul cel adevărat”

 De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată. Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului.

Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

 

uspenie

Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de Sardes (sec. II), Epifanie de Salamina (sec. IV), Juvenalie al Ierusalimului (sec. V) şi Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V). Mai târziu despre aceasta au scris Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Ioan Damaschin (sec. VIII), Simeon Metafrastul (sec. XI) şi alţii. Toate aceste izvoare, precum şi altele necunoscute (inclusiv apocrife), au fost adunate şi sintetizate de Nichifor Calist Xanthopol (isihast din sec. XIV), care a scris o istorisire mai amănunţită a acestei sărbători.  

Deşi istorisirea proslăvirii Maicii Domnului are rădăcini apropiate de secolul apostolic, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a apărut abia după Sinodul III Ecumenic de la Efes (anul 431)[1]. În Apus, conform Sacramentariului papei Gelasiu (sec. V), sărbătoarea era deja ţinută pe 15 august; la fel şi în Răsărit, dar fără prea mult fast. Abia în anul 595, împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită cu mult fast, compunându-se imne şi cântări, pe care le regăsim în Lecţionarul georgian din secolul al VII-lea. Tipicurile Constantinopolitane din sec. IX-XI ne dau amănunte despre slujba Adormirii, iar unele dintre ele vorbesc și de „după-prăznuire”, cu Odovanie la 3, 4 sau chiar 8 zile. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, generalizat în tot spaţiul ortodox (în sec. XIII-XIV), prevede ca în mănăstiri să se facă Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fără să amintească de Prohod), iar Odovania să se facă a 8-a zi. 

  Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Despre „botezul prin turnare” sau cum e să te scufunzi fără să te uzi

Despre „botezul prin turnare” sau cum e să te scufunzi fără să te uzi

image004 (2)În ultima vreme, clerici şi mireni (mai ales din vestul României, dar nu numai) îmi pun diferite întrebări vizavi de „botezul prin turnare” care se practică în anumite regiuni şi tinde să devină o practică uzuală în mai toate Bisericile Ortodoxe locale. Şi pe internet circulă diferite filmuleţe şi poze smintitoare, în care preoţii săvârşesc un soi de „botez” inadmisibil, fără ca măcar să dezbrace pruncul, nemaivorbind de parodiile în cazul botezului celor maturi. Dar şi mai grav e că „viaţa bate filmul”, iar cazurile de acest gen sunt mult mai multe decât se pot găsi pe internet, iar reacţiile ierarhilor aproape că lipsesc, deşi i-am simţit pe unii preoţi că se tem totuşi ca episcopul să nu-i afle…

Pe de altă parte, un preot mi-a cerut ajutorul în scandalul pe care-l are cu superiorii săi bisericeşti. Aceştia îl acuză pe preot de „protestantism” şi „încălcarea canoanelor şi a tradiţiei”, auzind de intenţia lui de a merge să boteze un adolescent în râul din apropiere. Interesant, unde i-a botezat Apostolul Andrei pe primii daci dacă nu în Dunăre sau în Marea Neagră? Nu cumva, între timp, noţiunea de „Biserică Apostolică” a ajuns o vorbă goală?

Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: DESPRE „(DEZ)LEGAREA CUNUNIEI”

Ierom. Petru Pruteanu:

DESPRE „(DEZ)LEGAREA CUNUNIEI”

 


De fiecare dată când cineva îmi spune că a fost pe la vreo mănăstire, încep să am emoţii. Sunt şi eu călugăr şi iubesc viaţa şi slujbele mănăstirești, dar atunci când fiii duhovniceşti îmi cer binecuvântarea de a merge pe la mănăstiri, ori le spun concret unde să meargă, ori le interzic categoric să meargă la vreuna. Şi aceasta pentru că în prea multe „mănăstiri” (mai ales din Moldova), călugării nu-şi văd de viaţa lor monahală, ci sunt un fel de magicieni care se ocupă cu scoaterea dracilor, masluri continui, „dezlegări de cununii”, prorocii, diferite metode de a ghici sau de a prevesti viitorul etc. 

Continuă să citești →

Avortul este ucidere – Pr. Ieromonah Petru Pruteanu

Avortul este ucidere – Pr. Ieromonah Petru Pruteanu

Ierom. Petru Pruteanu: Despre deasa împărtăşire (AUDIO)

Ierom. Petru Pruteanu: Despre deasa împărtăşire

* * *

AUDIO

 

Radio Logos: Vă prezentăm o nouă emisiune din ciclul Întreabă preotul, în care preoţii răspund la întrebările radioascultătorilor trimise la adresa radio@logos.md.
În această emisiune ieromonahul Petru Pruteanu (administratorul www.teologie.net) ne răspunde la întrebarea despre necesitatea practicării desei împărtăşiri cu Preacuratele lui Hristos Taine în bisericile noastre.

Ierom. Petru Pruteanu: Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu. Încercare de exegeză modernă

Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu. Încercare de exegeză modernă

 

batran-se-roaga

Omul contemporan nu prea înţelege ce înseamnă să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul (cf. Marcu 12:33; Luca 10:27). De cele mai multe ori interpretarea este un superficială, pietistă şi sentimentalistă, dar nicidecum duhovnicească. 

În limbajul secolului 21 eu aş traduce aceste cuvinte evanghelice prin următoarea întrebare: Când ultima dată ai pus în slujba Domnului…

  • mintea şi priceperea ta
  • mâinile şi picioarele tale
  • somnul şi timpul tău
  • vocea sau sănătatea ta
  • casa sau maşina ta
  • calculatorul sau telefonul tău

Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală

Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală

filip-eunuc-etiopianDe mai multe ori am fost întrebat despre un plan concret de catehizare baptismală, pe care preoţii (sau cei care îl ajută în lucrarea de catehizare) ar putea să-l aplice în parohiile lor. Unora le-am răspuns în privat, iar altora le-a venit rândul abia acum, în public. Din păcate, răspunsul la întrebarea despre catehezele pentru Cununie va mai întârzia o vreme. Am puţine cununii aici şi încă nu m-am hotărât pentru un anumit model de catehizare, pentru că ceea ce vă propun, nu sunt speculații teoretice, ci experiențe confirmate printr-un anumit feedback din partea ascultătorilor.

Preocuparea unui număr tot mai mare de preoţi şi misionari pentru catehizarea baptismală mă bucură mult, dar lipsa unui ghid de catehizare sau chiar a unor cărţi cu modele de cateheze mă întristează. Personal, mă gândesc de ceva timp la elaborarea unei astfel de cărţi, dar încă nu m-am apucat de ea la modul serios, mai ales că, niciodată nu m-am considerat specialist în catehetică sau misiologie. Am făcut anumite încercări doar pentru că n-am găsit mai nimic la alţii, mai ales în limba română…  

 

Înainte de a da o listă de subiecte catehetice, vreau să fac unele precizări. Cel puţin aici, în Portugalia (şi în Occident în general), trebuie să ţinem cont de faptul că enoriaşii nu trăiesc toţi într-un singur oraş, undeva aproape de biserică, ci de multe ori vin de la zeci sau chiar sute de kilometri. Şi sunt destule cazuri când numărul de întâlniri şi, implicit, numărul subiectelor discutate, este mai mic, tocmai din cauza imposibilităţii reale de a ne întâlni mai des. Dar în aceste cazuri încercăm să completăm golul prin recomandarea unor cărţi sau materiale în format electronic. De asemenea, în cazul în care părinţii şi naşii copilului sunt membri activi ai Bisericii, care citesc regulat Scriptura şi încearcă să trăiască după ea, totul se rezumă la o singură întâlnire „de sensibilizare a conştiinţei”, fără alte lecţii. O anumită reducere a numărului de lecţii o facem şi atunci când părinţii şi naşii au participat deja la aceste lecţii atunci când şi-au botezat copilul mai mare, iar acum au nevoie doar de o împrospătare a unor idei sau de o mustrare serioasă în cazul în care lecţiile de acum 2-3 ani n-au fost puse în practică.

Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

Confession_1

Istoria Bisericii cunoaşte mai multe valuri de discuţii despre deasa împărtăşire şi pregătirea pentru primirea ei. În ultima vreme, însă, dezbaterile s-au canalizat mai mult în direcţia precizării raportului dintre spovedanie şi împărtăşire, iar tonul discuţiilor a creat impresia conturării a două tabere adverse care nu se pot nicidecum înţelege la această temă. Şi, într-adevăr, careva „tabere adverse” există şi ele practic nu comunică una cu alta, ci doar se atacă mai mult sau mai puţin frăţeşte şi,de obicei, fără argumente istorice şi canonice irefutabile. Unii citează anumiţi duhovnici, alţii îi citează pe alţii, dar puţini dintre ei încearcă să raporteze tradiţiile dintr-un anumit timp şi spaţiu concret la Sfânta Tradiţie a Bisericii Universale.

Opinia generală despre cele două tabere este următoarea: cei care se autointitulează „tradiţionalişti” consideră că spovedania trebuie să preceadă în mod obligatoriu împărtăşirea euharistică, iar cei care sunt numiţi de către „tradiţionalişti” ca fiind „liberali”, consideră că nu-i nevoie în mod obligatoriu să te spovedeşti înainte de împărtăşirea euharistică. (Apropo, cei ce se numesc „tradiţionalişti” nu vorbesc aproape deloc despre spovedania înainte de Sfântul Maslu, ceea ce confirmă o dată în plus unghiul destul de îngust al abordării problemelor.) Continuă să citești →

Conferinţă a Ierom. Petru Pruteanu în Belgia: Hristos – Biserica – Euharistia

Conferinţă în Belgia: Hristos – Biserica – Euharistia

1261799213_resized

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie a.c. voi vizita parohia Sfântul Apostol Andrei din oraşul Gent /Aalst, Belgia.

Sâmbătă seara, pe 30 noiembrie, după slujba Vecerniei (orele 18.00), cu binecuvântarea ÎPS mitropolit Iosif, voi susţine o conferinţă pe tema: „Biserica şi Sfânta Euharistie – temelie şi cale a vieţii în Hristos”. A doua zi voi coliturghisi în aceeaşi parohie. 

Intrarea este liberă. Adresa şi modalităţile de a ajunge la biserică sunt indicate pe saitul oficial al parohiei româneşti din Aalst.

La solicitarea părintelui Constantin Pogor, organizatorul evenimentului, am scrisun rezumat al ideilor pe care urmează să le dezvolt în cadrul conferinţei. Iată textul acestuia:

 

În primele secole creştine Biserica şi Euharistie erau considerate şitrăite ca două realităţi perihoretice, care există şi se manifestă unaprin alta. Botezul, Mirungerea şi Euharistia formau împreună „Tainainiţierii”, prin care în creştin devenea membru al Bisericii după care,creştinul era considerat membru al Bisericii doar în măsura în careparticipa sistematic la sinaxa euharistică şi se împărtăşea cu Trupul şiSângele lui Hristos. Simpla asistare la Liturghie era inadmisibilă, iaroprirea de la împărtăşire pentru careva păcate grave era văzută ca odespărţire temporară sau definitivă de Biserică ceea ce, bineînţeles,pune în pericol mântuirea omului. Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: Stihul “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” în ecteniile liturgice

Stihul “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” în ecteniile liturgice

Maica Domnului3

Întrebare: Părinte Petru, majoritatea ecteniilor din slujbele noastre se termină cu o cerere adresată Maicii Domnului, după care strana cântă „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne/mântuieşte-ne pe noi”. Care variantă este corectă şi de ce se cântă acest stih?

 

Răspuns: După cum aţi remarcat şi dumneavoastră, ecteniile liturgice (afară decele „întreite”) se termină cu această cerere:

Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stă­pâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fe­cioara Maria, cu toţi sfinţiipomenindu‑o, pe noi înşine şi unii pe/cu alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. 

 

1.   Cred că ar fi de folos să explicăm mai întâi cuvintele subliniate:

a)   în greceşte avem termenul ενδόξου, care s-ar traduce mai corect prin în‑slăvita, adică cea care a intrat în slava lui Dumnezeu (neavând slava prin ea însăşi), tocmai de aceea avem construcţia εν + δόξου. Înlocuirea acestui cuvântul cu „mărit[a]” (de la „mărire”) nu este corectă nici filo­logic şi nici teologic, de aceea am preferat termenul mai vechi şi mai exact.

b)   verbul „a (o) pomeni” – „pomenindu‑o” – este la gerunziu (μνημονεύσαντες) şi nu la conjunctiv („să o pomenim”), aşa cum apare în Liturghie­rele româ­neşti mai noi. Această modificare a formei verbului s‑a făcut atunci când ce­rerea a fost împăr­ţită în două cereri distincte, pentru a cânta stihul: Preasfântă Năs­cătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi. Însuşi locul împărţirii acestei cereri în Biserica Ortodoxă Română nu este cel mai potrivit. De exemplu, în „Biserica Ortodoxă a Macedoniei”, pauza se face după cuvântul „Maria”, când se cântă stihul respectiv, după care continuă cererea, iar verbul „pomenindu-o” face înţeles sensul restului cererii: „pe noi înşine…”.

2.   Stihul „Preasfântă Năs­cătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi” a apărut în ultimele două-trei secole în tradiţia monahală athonită ca o îngânare recitativă în timpul cererii diaconale, dar fără să întrerupă textul ecteniei şi fără ca stihul să fie consemnat în scris. Athoniţii practică rostirea unor stihuri asemănătoare şi în timpul altor rugăciuni. De exemplu, când diaconul/preotul rosteşte rugăciunea Litiei „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…”, la care se pomeneşte Maica Domnului şi mai mulţi sfinţi, strana îngână concomitent cu pomenirile: „Cu ale ei/lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi” (de mai multe ori). Însă toate aceste stihuri sunt de fapt nişte improvizaţii care nu se scriu în cărţi şi nici nu pot deveni obligatorii. Iată de ce, şi în cazul ecteniei, originaul grecesc şi toate traducerile existente nu au cererea împărţită şi nici stihul indicat. Nici vechile traduceri româneşti nu conţin acest stih, ci doar cele din secolul XX (cu câteva excepţii). Deci, mai corect ar fi ca această cerere a ecteniei să fie rostită unitar, fără îm­părţiri, iar pe fonul rostirii ei, poporul/strana, cu voce foarte în­cea­tă, să cânte sti­hul sus‑numit. Dar şi mai corect ar fi ca BOR să revină la vechea tradiţie de a nu cânta nimic în timpul acestei cereri pentru a-i sublinia unitatea şi sensul. Continuă să citești →