Arhivă

Arhivă pentru august, 2012

Nu vor fi tăiate salariile preoţilor din Grecia

august 31st, 2012 Fără comentarii

+

Nu vor fi tăiate salariile preoţilor din Grecia

Vineri, 31 august 2012

Autor: Emilios Polighenis

A fost respinsă, potrivit surselor politice, atât de către Noua Democraţie, cât şi de PASOK, propunerea stângii democrate (Δημοκρατική Αριστερά) de tăiere a unor procente din salariile preoţilor.

Partidul de stânga, care participă la coaliţia guvernamentală, a propus în cadrul noilor măsuri ale celor 11,5 miliarde de euro, să se taie şi unele procente din salariul preoţilor, astfel încât să se economisească o sumă alocată de la buget de ordinul a 110 milioane de euro.

Celelalte două partide, potrivit informaţiilor, au respins propunerea, deoarece suma care ar fi fost economisită e considerată „o picătură într-un ocean” şi ar lovi în lucrarea filantropică şi socială pe care o face Biserica în această perioadă. 

Chestiunea va fi discutată la întâlnirea pe care o va avea la ora 13.30, la Palatul Maximos, Primul-ministru Antonios Samaras cu Arhiepiscopul şi cu Mitropoliţii de Mesoghea, Neapole, Glifada şi Elassona, unde se vor discuta toate problemele aflate în suspensie şi care privesc ambele părţi.

 

Întâlnirea a fost programată pentru ora 12 la prânz, însă a fost mutată din cauza Consiliului de Miniştri care va avea loc mai devreme.

Traducere: http://acvila30.ro/; sursa: romfea.gr

Copyright Citeşte mai departe…

Categories: Anunţuri, BISERICA ELADEI Tags:

PREDICI AUDIO LA PILDA LUCRĂTORILOR CELOR RĂI (DUMINICA A XIII-A DUPĂ RUSALII)

august 31st, 2012 Fără comentarii
Categories: Predici Tags:

Din Biserica Sfintei Mucenițe Ecaterina, Sankt Peterburg s-au furat părticele din moștele mai multor Sfinți

august 31st, 2012 Fără comentarii

Din Biserica Sfintei Mucenițe Ecaterina, Sankt Peterburg s-au furat părticele din moștele mai multor Sfinți

 

Din Biserica Sf. Ecaterina aflată pe Insula Vasilievskii din Sankt Peterburg s-au furat părticele din moaștele mai multor sfinți.
Potrivit poliției, un necunoscut a intrat în biserică și a furat mai multe vase de cult, printre care și un Potir, mai multe cruciulițe dar și părticelele din moaștele Sfântului Nicolae, a Sfântului Kneaz Alexandru Nevschii și a Sfinților Petru și Fevronia.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la aproximativ 350 de mii de ruble. Poliția a intentat un dosar penal pe acest caz.

Sursa: www.pravoslavie.ru

Categories: ŞTIRI Tags:

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA DUMINICA A 13-A DUPĂ RUSALII: Despre preoţie şi pastoraţie

august 31st, 2012 Fără comentarii

Predică la Duminica a XIII-a după Rusalii

* * *


Despre preoţie şi pastoraţie

 

Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard,
a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor…
 (Matei 21, 33)

Iubiţi credincioşi,

În mai multe locuri din Sfînta Scriptură, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune însăşi Evanghelia de astăzi: „Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie”. Acesta este Însuşi Dumnezeu, Stăpînul cerului şi al pămîntului, Care a creat toate cele văzute şi nevăzute şi a zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În alt loc spune Mîntuitorul: Eu sînt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul… Eu sînt viţa, voi mlădiţele (Ioan 15, 1-5). Proorocul David aseamănă şi el lumea cu via şi se roagă pentru desăvîrşirea ei, zicînd: Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvîrşeşte pe ea (Psalm 79, 15-16). Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

PUNEREA ÎN RACLĂ A CINSTITULUI BRÂU AL MAICII DOMNULUI ÎN NEA TYRINTHA (PHOTO, GR) -ΤΗΝ ΚΑΤΑΘΕΣΗ ΤΗΣ ΤΙΜΙΑΣ ΖΩΝΗΣ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ ΕΟΡΤΑΣΕ Η ΜΥΘΙΚΗ ΤΥΡΙΝΘΑ

august 31st, 2012 Fără comentarii

ΤΗΝ ΚΑΤΑΘΕΣΗ ΤΗΣ ΤΙΜΙΑΣ ΖΩΝΗΣ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ ΕΟΡΤΑΣΕ Η ΜΥΘΙΚΗ ΤΥΡΙΝΘΑ

15Με κάθε μεγαλοπρέπεια εορτάστηκε στην Νέα Τίρυνθα  η  θεομητορική εορτή της Καταθέσις της Τίμιας Ζώνης της Υπεραγίας  Θεοτόκου. Τον πανηγυρικό εσπερινό τέλεσε ο θεοφιλέστατος επίσκοπος Επιδαύρου κ. Καλλίνικος πλαισιωμένος από ιερείς από το  Ναύπλιο και το Αργος.Στον κατάμεστο από κόσμο ιερό ναό στο τέλος του πανηγυρικού εσπερινού ο Θεοφιλέστατος κήρυξε τον θείο λόγο, κατόπιν ακολούθησε η λιτάνευση της ιερής εικόνας της Παναγίας σε όλο το χωριό προς ευλογία του τόπου και των κατοίκων. Παρών οι τοπικές αρχές του Δήμου Ναυπλίου με επικεφαλής…. τον Δήμαρχο Δ. Κωστούρο, ο βουλευτής Αργολίδας κ. Ανδριανός, ο αντιπεριφεριάρχης Αργολίδος Α.Χειβιδόπουλος, οι περιφερικοί σύμβουλοι κ. Πουλάς και Β.Σιδέρης κα. Να σημειωθεί πως ο σημερινός ναός της Παναγίας εθεμελιώθει στις 21/11/1949 και περατώθηκε το 1956 με την δωρεά των κατοίκων της περιοχής κι όταν ήταν ιερέας ο πατέρας Γ. Κεραμιδάς. 

Ο ναός επίσης ανακαινίσθηκε  στις 5/5/1966 από τον αείμνηστο μητροπολίτη Χρυσόστομο Β’.

*
Categories: BISERICA ELADEI Tags:

Married Life and Praying Like Ascetics

august 31st, 2012 Fără comentarii

Married Life and Praying Like Ascetics

 .

.

By Elder Sophrony of Essex
There are some people who wish to incorporate married life with the sweetness of prayer, praying like the ascetics. But this effort cannot be accomplished. This is why married people become worried and distraught. The Prayer of the Heart requires purity of heart and body. We must discreetly guide and inform married couples that it is better to stop the Prayer of the Heart rather than to stop communicating with one another for the sake of the marriage. If the marriage fails then the husband will seek out another woman and most likely the wife will seek out another man, and if this happens, then all prayer is lost. When the family disintegrates then prayer is lost. Discreet coordination is required between the married and spiritual state guided by an experienced Spiritual Father.

 

Source: http://apantaortodoxias.blogspot.com

Categories: ORTODOXIE Tags:

IUBIREA – Dragostea îndelung rabdă…

august 31st, 2012 Fără comentarii

IUBIREA – Dragostea îndelung rabdă…

.

.

“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.” (I Corinteni 13,4, 5,7).

Prolog

Cuvântul despre iubire este întotdeauna actual. În special, în epoca noastră egocentrică, în care inimile s-au împietrit şi şi-au pierdut sentimentele sincere, în care multele cuvinte, fără acoperire în viaţă, ideologiile sterpe şi sentimentele bolnave revendică locul iubirii. Către acest bine suprem al iubirii pot să ne îndrume cu siguranţă Sfinţii Bisericii noastre, pentru că aceştia prin viaţa şi cuvântul lor, arată iubirea întrupată, care este Dumnezeu însuşi – “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4,16). Citeşte mai departe…

28 aug. 2012: HRAM ATONIT LA COLIBA SFÂNTUL ACACHIE (PHOTO, GR) – Πανήγυρη Καλύβης Ἁγίου Άκακίου 2012

august 31st, 2012 Fără comentarii
Μέ λαμπρότητα καί κατάνυξη γιορτάστηκε καί ἐφέτος ἡ ἑορτή τῆς Κοιμήσεως τῆς Θεοτόκου στό Ἁγιώνυμο Ὄρος τοῦ Ἄθωνα, τό Περιβόλι τῆς Παναγίας, πού γιά τό λόγο ὅτι εἶναι ἀφιερωμένο σ᾿ αὐτήν, πανηγυρίζει ὁλόκληρο ἀπ᾿ ἄκρη σ᾿ ἄκρη.
Ἰδιαίτερα στή σκήτη Καυσοκαλυβίων, ἡ προστάτιδα τοῦ Ἁγίου Ὄρους καί ἐν πρεσβείαις ἀκοίμητος Θεοτόκος τιμήθηκε μέ ὁλονύκτια ἀγρυπνία στό πάνσεπτο Κυριακό τῆς σκήτης καί πανηγυρική θεία λειτουργία στήν πανηγυρίζουσα ἱερά καλύβη τοῦ Ἁγίου Ἀκακίου. Citeşte mai departe…
Categories: SFÂNTUL MUNTE ATHOS Tags:

MITROPOLITUL PANTELEIMON DE KORONIA: „PUTEREA FĂRĂ HRISTOS ÎNMULŢEŞTE RUINELE!” (RO & GR) – Κορωνείας: «Η χωρίς Χριστό δύναμη σωρεύει ερείπια»

august 31st, 2012 Fără comentarii

Κορωνείας: «Η χωρίς Χριστό δύναμη σωρεύει ερείπια»

koroneisa

* * *

Mitropolitul Panteleimon de Koronia:

 „Puterea fără Hristos înmulţeşte ruinele”

Joi, 30 august 2012

Fotoreportaj: Iorgos Ferdis

Cu toată măreţia cuvenită a fost prăznuită pomenirea Sfântului Alexandru,  Patriarhul Constantinopolelui, în biserica Sfântului Alexandru din Paleos Faliros.

Seara a slujit la vecernia praznicală Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Koronia, kyr Panteleimon, şi au fost prezenţi şi Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi de Nikea, kyr Alexios, de Doryleos, kyr Nikandros şi Mitropolitul locului de Nea Smyrni, kyr Simeon.

Au participat mulţi preoţi din Sfânta Mitropolie.

Înalatpreasfinţitul Mitropolit de Koronia, în predica sa, a vorbit despre puterea în Hristos şi a spus, printre altele, că puterea fără Hristos (politică, economică, etc.) îi conduce pe oameni la nenorocire, iar societatea la impasuri şi înmulţeşte ruinele.

A urmat o procesiune cu sfânta icoană a Sfântului Alexandru.

În dimineaţa zilei de praznic s-a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, la care au co-liturghisit arhiereii enumeraţi mai sus.

 

Traducere: http://acvila30.ro/; sursa: romfea.gr

Copyright Citeşte mai departe…

Categories: BISERICA ELADEI Tags:

LEVKOSIA ŞI-A PRIMIT SFÂNTUL: NOUL MUCENIC POLIDOR (RO & GR) – Η Λευκωσία υποδέχθηκε τον συμπολίτη της Άγιο

august 31st, 2012 Fără comentarii

Η Λευκωσία υποδέχθηκε τον συμπολίτη της Άγιο

DSC 0852A

*

DSC 0866AΓια την Romfea.gr, Λουκάς Παναγιώτου

Joi, 30 august 2012

 

Pentru Romfea.gr – Lukas Panaiotos

 

O primire emoţionantă şi plină de strălucire au rezervat clericii şi o mulţime de credincioşi sfintelor moaşte ale Sfântului Nou Mucenic Polidor, care au fost aduse ieri după-amiază, din biserica Sfintei Ecaterina din Plaka, Atena, unde se păstrează. 

La sosirea cinstitului cap al sfântului, pe care l-a adus pe insula noastră parohul bisericii Sfântului Artemie-Gouva, Arhimandritul Anghelos Anthopoulos, a avut loc primirea de către Preafericitul Arhiepiscop al Ciprului, kyr Hrisostomos, pe strada Kronos, în prezenţa primarului Levkosiei, dl. Konstantinos Iorkatzi, a membrilor Consiliului Municipal, a fostului primar al Levkosiei, dl. Zambela, a unor factori locali şi a membrilor comisiei bisericeşti a sfintelor biserici din parohia Kaimaklios.   

După o scurtă slujbă, s-a format o procesiune fastuoasă către sfânta biserică a Sfântului Polidor şi a fost oficiată Vecernia Mare praznicală pentru pomenirea Tăierii Capului Cinstitului Înaintemergător, slujind P.F. Arhiepiscop al Ciprului.

Preafericitul, în scurta sa predică de la sfârşitul slujbei de seară, după ce a spus că „Levkosia se laudă astăzi şi se bucură, deoarece cinsteşte şi laudă un vrednic copil al ei, care a plecat din patria noastră în urmă cu trei veacuri  şi astăzi revine pe locurile unde s-a născut şi a crescut”, s-a referit apoi la „calea pământească a sfântului nostru” „plină de peripeţii/aventuri”, aşa cum a caracterizat-o.

Hrisostomos de Cipru a vorbit totodată şi de nou construita biserică a Sfântului Polidor, pe care a spus că „o vom târnosi şi o vom da locuitorilor acestei regiuni, dar şi întregii Levkosii, aşa încât să avem un sfânt compatriot în care să ne punem speranţele şi să venim aici şi în bucuriile noastre, pentru a slăvi pe sfântul nostru, dar şi în tristeţile noastre pentru a-i cere şi mijlocirea şi ajutorul”.

A urat apoi ca Sfântul Polidor „să aducă tot binele şi insulei noastre, şi locuitorilor ei, dar şi tuturor creştinilor, ca să afle calea cea bună, calea pe care el însuşi a aflat-o, calea trasată de Însuşi Hristos, care este calea mântuirii”.

 „Cea mai mare cinste pe care putem să i-o facem sfântului nostru este să-l imităm, să păşim şi noi în ritm normal pe aceeaşi cale pe care a mers el, care este calea mântuirii, care este calea care duce în Împărăţia lui Dumnezeu, cea pregătită pentru om şi numai pentru om”, a încheiat.

Merită de semnalat că târnosirea bisericii Sfântului Polidor din Kaimaklios va avea loc sâmbătă, 1 septembrie, dimineaţa.

Traducere: http://acvila30.ro/; sursa: romfea.gr

Copyright Citeşte mai departe…

Categories: BISERICA CIPRULUI Tags: