Arhive autor: Ιχθυς

CANON DE RUGĂCIUNE LA PRAZNICUL BOTEZULUI DOMNULUI (II) – 6 ianuarie

BD2

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE LA PRAZNICUL BOTEZULUI DOMNULUI 

Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:

În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie. 

Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:

Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ţie. 

Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:

Păcătoşilor şi vameşilor, pentru mulţimea milei Tale Te-ai arătat, Mântuitorul nostru. Că unde avea să strălucească Lu­mina Ta, dacă nu celor ce şedeau întru întuneric? Iubitorule de oameni, Slavă Ţie. 

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Umblat-a Israel prin valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat îndată. Iar negrul luciului pe voievozii egipteni i-a înecat cu totul, mormântul cel aşternut cu apă, cu Puterea cea tare a dreptei Stăpânului.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie! Continuă să citești

ACATISTUL BOTEZULUI DOMNULUI (6 ianuarie)

BD3

ORNAM1

ACATISTUL BOTEZULUI DOMNULUI

Condacul 1

Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Icosul 1

Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude: Continuă să citești

SFÂNTUL EFREM SIRUL: IMN LA BOTEZUL DOMNULUI (fragment)

SFÂNTUL EFREM SIRUL: IMN LA BOTEZUL DOMNULUI

(fragment)

[Sărbătoarea Botezului Domnului a fost prăznuită iniţial în Biserica Creştină odată cu Tăierea Împrejur şi Naşterea Domnului, pe data de 6 ianuarie, cele trei purtând numele general de „Epifania” Domnului (Teofania, Arătarea lui Dumnezeu). Acest lucru s-a întâmplat până la începutul celei de-a doua jumătăţi a sec. al IV-lea creştin, pe vremea Sf. Ioan Hrisostom şi a Sf. Efrem Sirul, când Praznicul Naşterii Domnului a fost despărţit de cel al Botezului şi a fost mutat 12 zile înapoi, pe 25 decembrie (asa cum procedaseră deja demult cei de la Roma), iar Tăierea Împrejur a Domnului pe 1 ianuarie, la jumătatea distanţei Dodekaimeronului (vezi mai jos ce înseamnă). Sf. Efrem a prins, deci, această schimbare fără să se scandalizeze, la fel şi Sf. Ioan Gură de Aur, care aminteste de acest lucru, şi Sf. Grigorie Teologul, care a compus celebrul sau cuvant festiv, izvorul de mai tarziu al imnografilor în alcătuirea Canonului Naşterii Domnului. Cu toate acestea, Sf. Efrem Sirul îmbină armonios elemente din cele două sărbători creştine într-un poem teologic al luminii şi luminării, iar perioada dintre cele două mari sărbători o vede simbolic ca o urcare in trepte a Soarelui Dreptăţii întru biruinţă. – dan.camen.]

~~~+~~~

Sf. Efrem Sirul

“[…] 11. Biruit-a soarele, întipărind un simbol în treptele pe care le-a urcat. Căci douăsprezece zile [Dodekaimeronul* – n.m.] sunt de când a început să urce şi ziua de astăzi este a treisprezecea, un simbol deplin al Fiului şi al celor Doisprezece [Apostoli] ai Săi!

12. Înfrânt este întunericul, ca să arate că este înfrânt Satana, şi biruie lumina, ca să strige că a strălucit Întâi-Născutul. Înfrânt este cel întunecat cu întunericul şi biruie Lumina noastră odată cu soarele. Continuă să citești

LOCUL BOTEZULUI DOMNULUI: pe malul estic sau vestic al Iordanului?

Locul Botezului Domnului: pe malul estic sau vestic al Iordanului?

Ioan-Lucian Radu
 

Botezul Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc în râul Iordan, undeva în apropierea Ierusalimului, așa cum ne spune Sfântul Evanghelist Matei: „Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului” (Matei 3, 5). Încă din primele secole s-a încercat o identificare cât mai precisă a locului, având în vedere importanța sa deosebită pentru tezaurul creștinismului, însă Evangheliștii nu oferă date care să poată facilita localizarea.  

6-locul-botezului-3

Evanghelistul Ioan oferă două detalii despre locul în care boteza Ioan Botezătorul: era dincolo de Iordan, adică pe malul de est (Ioan 10, 40) și că se numea „Betania de dincolo de Iordan” (Ioan 1, 28).

Betania de dincolo de Iordan

Singura informaţie pe care o avem despre locul numit „Betania de dincolo de Iordan” este din Evanghelia lui Ioan. El nu este menţionată nicăieri în altă parte în Noul Testament sau în literatura antică. Este identificat ca fiind locul în care Ioan Botezătorul îl vede pe lisus și îi este martor: „Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Continuă să citești

Sfântul Cuvios Grigorie din Acrita, Grecia (5 ianuarie)

05 ian, Sf Grigorie, Acrita, Grecia

Acest sfânt se născu în anul 760 în vestita insulă a Cretei. Părinţii săi, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce se îndeletnici mulţi ani cu învăţătura cărţii, aceștia îi porunciră sfântului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie, dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, plecă de acasă şi se duse în Seleucia. Acolo stătu vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie se duse la Ierusalim pentru a se închina Sfintelor Locuri. Petrecu acolo 12 ani, însă ce îndură din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă dorește cineva să păzească scurtimea cuvântului. Continuă să citești

SFÂNTUL EDUARD MĂRTURISITORUL, REGELE ANGLIEI (5 ian. & 13 oct.)

eduard-marturisitorul-5-ian

SFÂNTUL EDUARD, regele Angliei

(1004-1066)

Timp de două veacuri, danezii, trecând Canalul Mânecii, au încercat să ocupe şi să colonizeze pământul Angliei, întâmpinând rezistenţa locuitorilor anglo-saxoni, aflaţi în perioada de început a organizării lor ca stat unitar. Regele Etherled al II-lea, pentru a-i înspăimânta pe invadatori, i-a atras într-o cursă pe conducătorii danezilor şi i-a asasinat pe toţi. Suenon I al Danemarcii, pentru a se răzbuna, a hotărât să cucerească definitiv Anglia. Regina Ema, a doua soţie a lui Etherled, s-a retras în Normandia, împreună cu cei doi fii ai lor: Eduard, născut în anul 1004, la Islip, lângă Oxford, şi Algred. Ei a trebuit să rămână în acest exil voluntar treizeci şi cinci de ani. Aici, Eduard, înzestrat cu un caracter paşnic, iubitor de reculegere, rămânea ceasuri îndelungate în biserică, lua parte la slujbele sfinte, se întreţinea cu călugării învăţaţi în probleme de cultură şi de viaţă sufletească.

Continuă să citești

Arhim. Mihail Daniliuc: De ce postim în ajun de Bobotează?

De ce postim în ajun de Bobotează?

arhim. Mihail Daniliuc

Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin  proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza. 

Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am  primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi  am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile. Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin  proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.

Rânduiala folosirii aghesmei mari

Rânduiala folosirii aghesmei mari

agheasma-mare

Până la Odovania praznicului Botezului Domnului, credincioşii sunt îndemnaţi să consume în fiecare zi agheasma mare. Aceasta are o rînduială diferită faţă de agheasma mică. 

„Această apă sfinţită o singură dată pe an are o rânduială specială în sensul că se foloseşte doar în aceste opt zile de către credincioşi dimineaţa în special înainte de mâncare după ce credincioşii şi-au făcut rugăciunea iau puţină din această agheasmă. Sigur că în această perioadă se cere din partea credincioşilor ca să aibă o cuviinţă deosebită din punct de vedere spiritual pentru că această agheasmă este ca un medicament foarte puternic, dar trebuie ca omul să fie şi pregătit ca să-l primească pentru că altfel nu-şi are efectul dorit”, a explicat pentru TRINITAS TV Arhim. Dimitrie Irimia, Mare Eclesiarh al Catedralei ”Sf. Spiridon” – Nou din Capitală. Continuă să citești

2-5 ianuarie: ÎNAINTE PRĂZNUIREA BOTEZULUI DOMNULUI

Înainteprăznuirea Botezului Domnului

(2-5 ianuarie)

Botezul Domnului 1.1

 

Începând din această zi, 2 ianuarie, glasul Bisericii se umple de cântări de bucurie în așteptarea marelui praznic al Dumnezeieștii Arătări a Domnului sau al Botezului Domnului, săvârșit la 6 ianuarie, pregătind inimile credincioșilor să-l întâmpine cum se cuvine.

+ * + * +

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca

 2 ianuarie

Căutându-mă pe mine, cel rătăcit pe căi neumblate, Dumnezeule al meu, îmbrăcându-Te cu sărăcia cea preabogată, stai de față să Te botezi, Izbăvirea tuturor.

Se minunează de venirea Ta, Iisuse, Făcătorule de bine, Înaintemergătorul, și umilit strigă Ție: foc fiind, Stăpâne, să nu mă arzi pe mine, cel ce sunt iarbă uscată, Doamne.

Rourează-ne dezlegarea de păcate, Iubitorule de oameni, Cel ce în curgerile Iordanului ai cufundat greșelile pământenilor pentru mila Ta.

3 ianuarie

Lumea cea îmbătrânită în greșeli, înnoind-o, Iubitorule de oameni, vii să faci oamenilor uimitoare naștere a doua, prin apă și prin Duh. Pentru aceasta slăvim Arătarea Ta.

Pustiu însetat, fire omenească toată, veselește-te; că iată, Apa vieții, Se arată Hristos, înnoirea tuturor, ca să te adape pe tine cu harul din destul. Continuă să citești

Duminica dinaintea Botezului Domnului – Comentarii patristice

Duminica dinaintea Botezului Domnului – Comentarii patristice  

„Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.

synaxis_of_saint_john_the_holy_glorious_prophet_baptist_and_forerunner_menologion_of_basil_ii

 Duminica dinaintea Botezului Domnului (Ev. Mc. 1, 1-8) 

(Mc. 1, 1) Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Calea Domnului trebuie pregătită înlăuntrul inimii; căci inima omului este atât de mare și încăpătoare încât ar încăpea lumea întreagă. Însă măreția ei nu se vede în mărimea trupului, ci în puterea minții care o ajută că cuprindă atât de bine înțelegerea adevărului. Pregătiți așadar în inimile voastre calea Domnului, prin traiul în bună-cuviință. Țineți calea dreaptă a vieții astfel încât cuvintele Domnului să poată pătrunde fără piedică.

Continuă să citești

PREDICĂ LA ANUL NOU A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA: TIMPUL ŞI VEŞNICIA

PREDICĂ LA ANUL NOU A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA:

TIMPUL ŞI VEŞNICIA

Sursa:  „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

ORNAM1

ORNAM1

Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Continuă să citești

CUVÂNT LA ANUL NOU AL MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA: „Eu nu ascult ce zice X, Y sau Z; ascult credinţa pe care am învăţat-o de la bunica mea!”

aaa

Necredincioşi ai veacurilor, să presupunem pentru o clipă, că dezrădăcinaţi copacul creştinismului. Vă pun o întrebare: în locul lui ce veţi sădi? Este uşor să dezrădăcinezi, dar este greu să sădeşti. Ce aveţi să sădiţi? Zero-ul? Dar pe zero nu se sprijină nimic; doar ruine…

Dar voi, credincioşii, aşa cum spune astăzi Apostolul Pavel, astupaţi-vă urechile, ca să nu auziţi sirenele ateismului şi ale necredinţei. Suntem un popor creştin. Să fim foarte atenţi.

Ce să facem? Să credem aşa cum au crezut părinţii noştri din neam în neam. Dacă naţiunea aceasta a existat şi va exista în viitor, va exista datorită credinţei în Dumnezeu. Să credem, aşa cum a crezut Vasile cel Mare.

I-a citit pe Platon, pe Aristotel, a mers la şcoli înalte, i-a ascultat pe oratori… Şi ce spune Vasile cel Mare? Eu nu ascult ce zice X, Y sau Z; ascult credinţa pe care am învăţat-o de la bunica mea. Continuă să citești

Pr. Cleopa Ilie: Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului – Despre chipul omului desăvârșit

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Despre chipul omului desăvârșit   

„Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48)

Iubiți credincioși,

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi vorbește în chip luminat despre aspra și îngereasca viață a Sfântului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului „Este cel mai mare om născut din femeie și cu adevărat prooroc și mai mult decât prooroc” (Luca 7, 26-29). Întrucât chipul Sfântului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvârșit, voi vorbi astăzi despre desăvârșirea creștină, după a mea slabă putere. Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mulți sunt cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-și mărturisească neputința sa și să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva să ne facem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Continuă să citești

ÎPS Bartolomeu Anania: ÎNNOIREA OMULUI (Cuvânt la Anul Nou)

ÎPS Bartolomeu Anania: ÎNNOIREA OMULUI

(Cuvânt la Anul Nou)

4 ianuarie: Soborul Sfinților 70 de Apostoli (Viaţa, Canonul)

Soborul Sfinților 70 de Apostoli

soborul_sf._70_apostoli

ORNAM1

   După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe nişte martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci îi trimitea.