Arhive categorii: Cuvinte de folos

Cel mai profund poet crestin, Daniel Turcea, a trecut la Domnul pe 28 martie 1979

Cel mai profund poet crestin, Daniel Turcea, a trecut la Domnul pe 28 martie 1979

 
Redau mai jos istoria convertirii lui asa cum am descris-o in Diavolul din pahar. Amintiri din iadul betiei, volum aparut la Editura Areopag.„Daniel era un tânăr genial, arhitect, cu diverse căutări intelectuale şi spirituale. Era interesat de literatură, pictură, filosofie, matematică, istoria artelor, zen, yoga. Publicase un prim volum de poeme, intitulat Entropia, care anunţa un tânăr poet veritabil şi care sintetiza frământarea sa interioară şi dorinţa de a cunoaşte Adevărul. Pe atunci făcea parte din grupul celor care gravitau în jurul lui Nichita Stănescu. Trăia intens, participând la discuţiile care se iscau în jurul mesei, bând şi dând frâu liber patimilor trupeşti, specifice tinereţii. Odată, după două săptămâni de petrecere continuă cu prietenii, familia lui a început să se îngrijoreze din pricina absenţei îndelungate de acasă. Mama lui se ruga necontenit pentru el.
Aflat la limita rezistenţei fizice şi psihice, în stare de vis sau de reverie, Daniel a văzut-o pe mama lui stând îngenuncheată, fiind înconjurată de lumină, şi rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi pentru el. Pentru că era complet epuizat, nu mai avea putere să se întoarcă acasă. A simţit cum îngerul său păzitor îl ia de mână şi îl duce până în faţa uşii. Când a intrat, a îngenuncheat în faţa mamei lui, şi-a cerut iertare şi i-a promis că nu o va mai supăra niciodată. S-a închis în camera sa două zile. Când a ieşit, s-a dus la sora sa, Lucia, şi i-a mărturisit că a avut un vis în care se făcea că se afla în faţa unei biserici cu multe trepte. Şi-ar fi dorit mult să intre în ea, dar, cum a pus piciorul pe prima treaptă, o mână nevăzută l-a aruncat la pământ şi el s-a lovit cu fruntea de prima treaptă. Stând întins pe jos, a simţit o sfâşiere lăuntrică şi, ca să scape de acel chin, a început să îi strige pe Confucius, Buddha, Mahomed să îi vină în ajutor. Continuă să citești →

25 martie/12 octombrie: POMENIREA SFÂNTULUI DISMAS -TÂLHARUL CEL RECUNOSCĂTOR, DIN DREAPTA CRUCII DOMNULUI. CUVÂNT AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

CUVÂNT LA CRUCE ŞI LA TÂLHAR, PENTRU A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS
ŞI PENTRU A NE RUGA ADESEORI PENTRU VRĂJMAŞI 

Cuvânt la Cruce şi la tâlhar

din “Omilii si cuvantari”

Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos este pe Cruce şi noi prăznuim , ca să cunoşti că Crucea este praznic şi sărbătoare duhovnicească.

Mai înainte Crucea era lemn de osândire, iar acum s-a făcut lucru de cinste.

Mai înainte era semn de osândire, iar acum pricină de mântuire.

Aceasta ni s-a făcut nouă aducătoare de nenumărate bunătăţi, ne-a izbăvit din înşelăciune, aceasta, întru întuneric şezând noi, ne-a luminat, aceasta, învrăjbiţi fiind noi cu Dumnezeu, ne-a împăcat, înstrăinaţi fiind ne-a împrietenit, departe fiind aproape ne-a adus.

Aceasta este surparea vrajbei, întărire a păcii şi vistierie de nenumărate bunătăţi. Pentru aceasta nu ne mai rătăcim în pustietăţi, căci Calea cea adevărată am cunoscut-o.

Nu mai petrecem afară de curţile împărăteşti, că am aflat Uşa.

Nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am aflat Izvorul.

Nu mai sântem în văduvie, că am aflat Mirele.

Nu ne temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun, „Că Eu, sunt Păstorul cel bun”.

Nu ne cutremurăm de tiranul, că stăruim aproape de Împărat. Continuă să citești →

Sf. Ierarh Luca al Crimeei: Cuvinte de folos la Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Sf. Ierarh Luca al Crimeei: Cuvinte de folos la Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

 

Credinţa noastră nu este zadarnică

„Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte”. Acum s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Proroc Isaia: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: „Cu noi este Dumnezeu”. De ce spunea acest sfânt proroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „cu noi este Dumnezeu”. Continuă să citești →

Pr. Ioan Valentin Istrati: Buna Vestire – Frângerea de taină a istoriei

Buna Vestire – Frângerea de taină a istoriei

pr. Ioan Valentin Istrati

Buna Vestire este frângerea istoriei, transformarea ei în cale către veşnicie, plămădirea ei prin jertfă în cuptoarele Împărăţiei, devenirea ei teologică întru nemurire, dăruirea ei euharistică Celui care a murit şi a înviat pentru om.

ann

Sărbătoarea Bunei Vestiri este „începutul mântuirii noastre” aşa cum cântă imnele Bisericii. Este momentul suprem de împlinire a planului lui Dumnezeu şi începătoria uniri lui Dumnezeu cu oamenii.

La o privire mai atentă asupra Cărţii Facerii, vedem cum Dumnezeu aduce din nefiinţă la fiinţă totul doar prin Cuvântului Său făcător de viaţă. „Să fie !” este sinonim cu aducerea din nefiinţă şi prin acest cuvânt galaxiile cerurilor primesc demnitatea de fiinţă. La zidirea omului, însă Sfânta Treime se sfătuieşte: „Să facem om”, adică elaborează un proiect dumnezeiesc în care unirea omului cu Dumnezeu se realizează prin actualizarea chipului în asemănare. Dacă la toate creaturile lumii, scriitorul Facerii spune: Şi a fost aşa, la crearea omului aceste cuvinte lipsesc. Design-ul ontologic de creaţie a omului are nevoie de acordul său liber şi infinitul iubirii dumnezeieşti trebuie pecetluit cu iubirea liberă şi veşnică a omului. Continuă să citești →

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

Vineri, 13 martie 1992

 

            Zi de primăvară, cam rece şi secetoasă. Iată cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la al treilea vol. jurnal în care mai însemnez câte ceva din viaţa de toate zilele. Sîntem în prima săptămînă a Marelui Post. Zilele acestea n-am plecat nicăieri, ci am stat pe lîngă biserică. Aici, la Catedrală, în Buzău, se obişnuieşte să se citească Canonul Mare de către ierarh însoţit de câte doi preoţi, unul de-a dreapta şi celălalt de-a stînga. Ierarhul citeşte o pesnă şi apoi preoţii cîte una şi aşa pînă la sfîrşit. Irmoasele şi stihurile se cîntă la strană de cîntăreţi, elevi şi credincioşi într-un anumit fel. Condacul ,,Suflete al meu” se cîntă foarte frumos, duios. Se continuă cu Pavecerniţa mare şi la cîntarea ,,Cu noi este Dumnezeu” este o plăcere să le asculţi cum se cîntă de toţi cei de la strană. După Pavecerniţă în aceste zile se rosteşte un Cuvînt de către predicatorul rînduit. Iau parte f. mulţi credincioşi şi-i bine că vin.

 

   Luni, 16 martie 1992

 

            Ieri, Duminică am liturghisit la o parohie din Vrancea – Buda Corbiţe, o biserică de lemn, pictată, dar afectată de cutremur. Preot este A. Haliciu, care nu prea era cunoscut ca un preot de ispravă. În seminar a fost cam zurbagiu, a şi rămas repetent şi a mai minţit, că aşa îi este firea. M-am dus cu strîngere de inimă că n-o să găsesc prea bine. Spre bucuria mea a fost că l-am găsit destul de bine. Biserica, deşi este afectată, dar curăţenie peste tot. Avea Sfintele Taine, Sf. şi Marele Mir. Lipsea ilitonul. Cântăreţii ştiu tipic şi Sf. Liturghie a fost cîntată de toţi oamenii din partea stîngă (spre strană). I-am vizitat casa parohială, care-i bine amplasată, cu faţa la soare, are boltă de vie şi totul era bine. Am fost cu Păr. Prof. Ioan Popa, care îl ştia pe preot de cînd era la seminar şi s-a mirat de felul cum s-a prezentat. Bănuiesc că soţia are mare rol, că l-a putut oarecum echilibra. Are două fetiţe, de 10 şi 6 ani.

 

                 Luni, 23 martie 1992

 

            În perioada de cînd am consemnat ultima dată am fost în Arhiepiscopia Sucevei ca invitat de Î.P.S. Pimen, ca să fiu de faţă la preluarea casei preoţeşti (Hotel) ce a fost luată abuziv de regimul trecut. Timpul de 15 ani, de cînd am plecat din Mănăstirea Putna, m-a îmbătrânit atît pe mine, cît şi pe cei de acolo, că nu ne-am mai cunoscut unii pe alţii (mă refer la o parte din personalul care deservea Hotelul, cînd eram la  Putna). Iată ce face bătrîneţea, te schimbă, te schimonoseşte, de nu te mai recunoşti. Ce taină mai este şi aceasta! Din om zdravăn, voinic, te vezi un ribigit, un om căruia îi lipseşte vlaga, curajul de muncă. Îi rămîn amintirile şi experienţa în viaţă, pe care poţi s-o foloseşti, dacă eşti solicitat, iar dacă nu, asişti cu neputinţă la toate scenele din activitatea cotidiană şi te miri sau enervezi cînd vezi că lucrurile nu merg deloc bine. Rămîne singura mîngîiere cînd poţi să fii în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, prin cititul diferitelor cărţi religioase şi în special Sf. Scriptură şi prezenţa cît mai deasă la pravilă.

SURSA: JURNAL III 

LECTURA APOSTOLICĂ DIN DUMINICA A PATRA DIN POST (Evrei 6, 13- 20) – ARHIM. IOIL KONSTANTAROS

ih4343

ORNAM1

ARHIM. IOIL KONSTANTAROS:  

LECTURA APOSTOLICĂ DIN DUMINICA A PATRA DIN POST 

(Evrei 6, 13- 20)  

Cu cât studiază cineva mai mult cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mult se încredinţează că dreapta credinţă în Dumnezeu dăruieşte omului şi binecuvântare şi fericire.

Dimpotrivă, atunci când omul nu cunoaşte voia lui Dumnezeu, sfârşeşte nefericit, deoarece nu are printre altele, pe ce să-şi întemeieze viaţa. 

Dacă cel credincios se sprijină pe Dumnezeu şi pe Evanghelie şi pe făgăduinţele Lui, cel necredincios se chinuie în golurile sale existenţiale şi în greutăţile de zi cu zi.

Tocmai aceste adevăruri, adică al sprijinirii, al întemeierii şi al speranţei omului credincios, ni le subliniază şi apostolul în lectura din Duminica a IV – a din Post. 

COMENTARII PATRISTICE LA EVANGHELIA DIN DUMINICA SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL (Matei 4, 25; 5, 1-12)

predica-de-pe-munte-640x370

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

DUMINICA A PATRA DIN POST  – Ev. Matei 4, 25; 5, 1-12

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

Domnul s-a suit în munte pentru a aduce mulțimile cu Sine către lucruri mai înalte. Totuși, mulțimile nu au putut urca cu El, ci a fost urmat doar de ucenici, cărora le-a vorbit nu stându-le înainte, ci stând jos împreună cu ei. Căci nu puteau cunoaște acest măreț Om în deplinătatea Sa. Mulți credincioși de rând au crezut că El a rostit Fericirile și celelalte învățături pe Muntele Măslinilor, ceea ce nu este întru totul adevărat (Localizarea muntelui respinsă aici de către Ieronim trebuie să fi fost larg răspândită. Același lucru în găsim și în interpretarea lui Cromatius la acest verset n.tr.). Dacă ne referim la cele petrecute înainte și după predica de pe munte, locul din Galileea pare a fi ceea ce credem că este Muntele Tabor sau alt munte la fel de înalt, căci după ce le-a vorbit, Iisus – spune evanghelistul – intra în Capernaum (Mt. 8, 5).

(Sfântul Irineu al Lyonului, Comentariu la Matei 1.5.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

De la cele de jos și smerite la cele de sus și înalte, Domnul, gata să învețe pe ucenicii Săi, S-a suit în munte – în Muntele Măslinilor mai exact – ca tocmai prin acest cuvânt, să le arate darul milostivirii Sale divine. Domnul s-a suit în munte pentru a da ucenicilor învățătura poruncilor cerești, părăsind lucrurile pământești și căutându-le pe cele înalte, ca și cum acestea din urmă ar fi fost deja așezate pe înălțimea aceea. S-a suit în munte pentru a da acum darul divin al binecuvântării de mult făgăduite, după cum și proorocul David a spus: Cu adevărat, Cel ce a dat legea va da binecuvântări.

(Cromatius, Tratat la Matei 17, 1, 1 – 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) Continuă să citești →

Arhim. Emilianos Simonopteritul: Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu

Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu

 
Comuniunea cu Dumnezeu

Când omul primește primul mesaj [al lacrimilor], atunci înțelege că, fără să încerce, există o gândire adâncă. Adică mintea lui unește întru sine pe cele despărțite și creează numai o distanță lungă suitoare. Mintea lui urcă precum o săgeată și nu se teme de nimic. Cu cât vede neantul în raport cu înălțimea la care trebuie să urce, cu atât mai mult se înspăimântă, cu atât mai mult se nedumerește, cu atât mai mult se minunează, se entuziasmează, încât nu o mai oprește nimic. Totuși, stând încă singur numai cu Dumnezeu nevăzut, este cuprins de o frică. Știe că este la ciucurii picioarelor Lui. În biserică avem ciucurii Lui, care sunt alcătuiți din tunicile cu franjuri ale tuturor sfinților. În această călătorie a noastră avem prezența lor tainică, dar foarte adevărată. Acesta este modul nesfârșit al comuniunii cu Dumnezeu și a însușirii făgăduinței Lui: „Iată, Eu voi fi cu voi întru toți vecii”. În toți vecii este cu noi, dar nu este cu mine, dacă nu am aceste prezențe tainice înaintea mea.

Mintea mea este deci cuprinsă de o frică, fiindcă am înțeles taina că picioarele mele pășesc pe ciucurii Lui și stau cu frică să nu pățesc ceva. Atunci sunt cuprins – în mod instinctiv, am spune, fiindcă nu o simțim – de o a doua trăire, străpungerea inimii ca o pregustare a unei alte trăiri, că acest înfricoșător Dumnezeu este Domnul și Dumnezeul meu”. Este Tatăl meu, pe care până acum nu L-am simțit, dar care nu încetează să fie Tatăl meu. Mă străpung la  inimă în fața aplecării Lui, în fața iubirii Lui părintești și am tendința să-i mărturisesc păcatele mele. Îi spun păcatele mele, fără totuși să simt că sunt păcătos. Le iubesc încă, păcatele mele, le vreau, le gândesc, nu m-am hotărât să mă depărtez de ele. O știu că sunt piedică și vreau să strig, „departe de mine”. Cu toate acestea inima mea nu o spune. Mintea mea o simte, fiindcă pregustă venirea lui Dumnezeu și știe că Dumnezeu nu poate să intre în comuniune cu păcatele mele. Vine așadar străpungerea, care, de asemenea, este un dar al lui Dumnezeu. Continuă să citești →

Sfântul Serafim de Sarov: DESPRE POST

Sfântul Serafim de Sarov: DESPRE POST

Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti, mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc…

“Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.”

Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului.

Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: “fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6). Continuă să citești →

Mitropolitul Augustin de Florina: ŞI COPIII TREBUIE SĂ POSTEASCĂ?

Epistola a 5-a a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, către elevii şi elevele Şcolii Catehetice

(Din cartea Mitropolitului „PAŞTE MIELUŞEII MEI”)

 π. Αυγ. Βευη ist

COPII AI POSTULUI

 

      Iubiţii mei copii,

 

      Cu ajutorul lui Dumnezeu am intrat în Postul Mare. În limbajul Bisericii noastre acesta se numeşte Sfânta şi Marea Patruzecime.

      Sfânta şi Marea Patruzecime împreună cu Săptămâna Mare, care-i urmează, este o perioadă de timp care ţine circa 50 de zile. Această perioadă începe cu Lunea cea Curată şi se încheie cu Sâmbăta Mare. Începe cu  „Doamne al puterilor…” (imnla PavecernitaMare– n.tr.) şi se încheie cu „Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul…” (Aliluiarul Apostolului din Sâmbăta Mare– n.tr.). În toată această perioadă creştinii care cred în Hristos şi-L iubesc şi-şi amintesc de câte a pătimit Hristos pentru lume postesc de multe mâncăruri. De carne, de lapte, de brânză, de ouă, de peşte şi de alte mâncăruri. Doar pe 25 martie, când este praznicul Buneivestiri, se îngăduie creştinilor să dezlege la peşte. În toate celelalte zile, cei care sunt sănătoşi postesc, se spovedesc şi se pregătesc duhovniceşte, ca să se împărtăşească regulat cu Preacuratele Taine. Continuă să citești →

PĂRINTELE PETRONIU TĂNASE: PRIMA SĂPTĂMÂNĂ A POSTULUI MARE

 

ORNAM1

În vremea războiului duhovnicesc, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul (Răspunsuri către Thalasie, 49), luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetăţii şi să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea şi cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupeşti.

Apele cele dinafară cetăţii sunt cugetele trimise de fiecare simţ din lumea sensibilă, care străbat sufletul asemenea unui râu ce trece prin cetate. Fiindcă diavolul se foloseşte tocmai de aceste cugete ca să ne dea război, de aceea în timpul luptelor duhovniceşti trebuie să ne oprim de la contemplaţia naturală şi să ne îndeletnicim numai cu rugăciunea şi cu nevoinţele trupeşti. Rugăciunea îndreaptă mintea către Dumnezeu, iar nevoinţele trupeşti îndreaptă pofta şi iuţimea spre cele duhovniceşti. Astfel, toate puterile sufleteşti sunt adunate la un loc şi îndreptate într-o singură direcţie spre Dumnezeu, şi omul capătă mare putere împotriva vrăjmaşului, despre care Însuşi Mântuitorul spune că nu se poate birui fără numai cu rugăciune şi cu post (Mc. 9, 29). Continuă să citești →

Sf. Nicolae Velimirovici – gânduri pentru prima săptămână din Postul Mare: „Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate”

Sf. Nicolae Velimirovici – gânduri pentru prima săptămână din Postul Mare: „Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate”

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/

1. Mai presus de toate gandeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gandeşte la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gandeşte la oaia cea rătăcită mai mult decat la intreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gandeşte la tine, care te pierzi in păcat, mai mult decat la toţi ingerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu inseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci inseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om. Continuă să citești →

CUM SĂ POSTESC DACĂ SUNT BOLNAV

POST

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 116-117

„Deci dacă sunt aici unii care, împiedicați de vreo boală trupească, nu pot sta nemișcați, pe aceștia îi sfătui să-și aline și boala trupului și să nu se lipească nici de această învățătură duhovnicească, ci acesteia să-i arate mai mare râvnă.

Sunt, da, sunt căi cu mult mai bune decât calea postului, care ne pot deschide ușile îndrăznirii celei către Dumnezeu. Cel ce mănâncă și nu poate posti să facă milostenii mai bogate, să se roage cu mai multă stăruință, să fie cu mai multă râvnă la ascultarea cuvintelor dumnezeiești, la acestea boala trupului nu-i o piedică. Să se împace cu dușmanii, să alunge din sufletul său orice gând de răzbunare. De vrea să facă asta, a postit postul cel adevărat, acela care mai presus de toate îl cere de la noi Stăpânul. Că pentru aceasta poruncește și această abținere de la mâncăruri, ca înfrânându-ne săltările trupului, să-l facem plecat pentru împlinirea poruncilor. Dar dacă din pricina unei boli trupești nu vrem să avem ajutorul ce ni-l dă postul și arătăm și mai multă trândăvie pentru împlinirea faptelor bune, atunci fără să ne dăm seama ne păgubim cumplit. Dacă postul nu ne e de nici un folos de ne lipsesc faptele bune de care am vorbit mai sus, apoi vom fi și mai trândavi de nu putem folosi nici leacul postului.

(…) Iar pe frații voștri, care din pricina unei slăbiciuni trupești nu pot să postească, îndemnați-i să nu lipsească de la această învățătură duhovnicească; învă­țați-i, spuneți-le cele grăite de mine, arătați-le că acela care mănâncă și bea cu măsură nu-i nevrednic să vină la biserică și să asculte predica; nevrednic e cel trândav, cel leneș. Spuneți-le cuvântul apostolic: Cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă; cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă; și mulțumește lui Dumnezeu (Romani 14, 6). Deci și cel ce postește mulțumește lui Dumnezeu, că a avut putere să ducă osteneala postului; și iarăși și cel ce mănâncă mulțumește lui Dumnezeu, pentru că aceasta cu nimic nu-i poate vătăma mântuirea sufletului, dacă vrea.” Continuă să citești →

SĂ PARTICIPĂM LA VECERNIA IERTĂRII ŞI LA TOATE VECERNIILE DE UMILINŢĂ DUHOVNICEASCĂ!

SĂ PARTICIPĂM LA VECERNIA IERTĂRII

ŞI LA TOATE VECERNIILE DE UMILINŢĂ DUHOVNICEASCĂ!

asotos_ios

Ce este Vecernia Iertării şi ce sunt Vecerniile Postului Mare?

Vecerniile de umilinţă se oficiază în fiecare duminică din Postul Mare.

În după-amiaza duminicii Lăsatului sec de brânză se oficiază Vecernia de umilinţă, numită „a Iertării”. Se numeşte „de umilinţă”, deoarece se cântă cu multă umilinţă troparele Triodului, al căror conţinut este plin de conştiinţa adâncă a păcătoşeniei, de plâns, de tristeţe, de pocăinţă şi rugăciune fierbinte pentru iertarea păcatelor.

Se numeşte „Vecernia Iertării” doar prima din ele, deoarece la sfârşitul slujbei poporul sărută Evanghelia, cerându-şi iertare de la preot, iar în continuare unii altora, încât să înceapă Postul Mare iertaţi şi împăcaţi unii cu alţii. Este vorba de un frumos obicei care se păstrează în majoritatea bisericilor şi mănăstirilor.
O altă caracteristică a acestor vecernii este faptul că după Intrarea mică şi Prochimenul Vecerniei se schimbă podoabele Sfintei Mese şi veşmintele preoţilor. Din pascale, pentru că este duminică, devin de doliu, datorită Postului (cele albe se schimbă cu cele mov – pentru că nu-L plângem pe Hristos ca om, ci ca pe un Împărat şi Dumnezeu).

La sfârşitul vecerniei se cântă troparele „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”, „Βotezătorule al lui Hristos…” şi celelalte şi se încheie cu rugăciunea Cuviosului Efrem Sirul:
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Rostind-o, facem trei metanii mari. Urmează 12 metanii mici (închinăciuni) în timp ce rostim în taină: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului…”, iar la sfârşit repetăm „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, făcând o a patra metanie mare.

Pelerin Ortodox

10 ianuarie: SFÂNTUL IERARH TEOFAN ZĂVORÂTUL

Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov și Vladimir

(10 ianuarie)

Împlinirea fără tragere de inimă a rânduielilor Bisericii, asemeni rutinei lucrului de zi cu zi, nu e deloc un semn hotărâtor că viaţa creştină autentică ar fi prezentă în noi.

Sf Ier Teofan Zavoratul 1.1
Legături:

Sf Ier Teofan Zavoratul 4.1

Sfântul Teofan, în lume Gheorghe, se născu la 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului unde tatăl său era preot, astfel, din primii ani ai copilăriei sale petrecu mult timp în Biserică.

Studie mai întâi la școala pregătitoare a orașului Livna, iar apoi la seminarul din Orlov, pentru ca între 1837 și 1841 să-și continue studiile la Academia Teologică din Kiev. În această vreme, mergând adesea la marea Lavră a Peșterilor unde odihnesc mai bine de 100 de sfinți, în inima sa începu a crește dorul de a-și închina viața slujirii Domnului. Astfel, chiar după terminarea cursurilor, îmbrăcă haina monahală.

La tunderea sa dimpreună cu alți frați în monahism, starețul lavrei Partenie le spuse:

– Voi, călugărilor învățați, care vă asumați diverse reguli, nu uitați că un singur lucru este mai de trebuință dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea și inima ta către Dumnezeu.

Dascăl în școli

După obținerea licenței, fu numit director provizoriu al Școlii Teologice Sofia din Kiev, mai apoi fu director al Seminarului Novgorod și profesor și ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg. Continuă să citești →