Arhive categorii: Mari duhovnici

PREDICA EPISCOPULUI SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR LA DUMINCA A V-A DIN POST: DESPRE POCǍINŢǍ

           

ORNAM1

        ORNAM1

PREDICA  EPISCOPULUI SEBASTIAN  AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR  LA

DUMINCA  A  V-A  DIN  POST (A Cuvioasei Maria Egipteanca) 

    DESPRE  POCǍINŢǍ

          Dreptmăritor creştini,

          Fiecare duminică din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, dacă prima duminică – numită a Ortodoxiei – a fost închinată credinţei, cea de-a doua, a Sf.Grigorie Palama, a fost închinată rugăciunii, pentru că acest Sfânt ne-a învăţat cea mai înaltă rugăciune – rugăciunea minţii, a inimii sau rugăciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminică – a Sfintei Cruci – a fost închinată jertfei, pentru că ce altceva reprezintă Crucea pentru noi, dacă nu jertfă şi luptă duhovnicească. Cea de-a patra duminică, numită a Sfântului Ioan Scărarul, a fost închinată ascezei, pentru că treptele ,,scării” acestui Sfânt scriitor închipuie tot atâtea virtuţi pe care suntem chemaţi cu toţii să ni le agonisim prin asceză şi luptă spirituală, îndeosebi prin,,post şi rugăciune”, iar duminica aceasta, a cincia, este închinată pocăinţei. Prin urmare, credinţa, rugăciunea, jertfa, asceza şi pocăinţa se constituie în tot atâtea trepte spre desăvârşire şi Înviere, fiecare cu importanţa şi frumuseţea sa spirituală.

          De ce spun că duminica aceasta este închinată pocăinţei? Din două motive: întâi, pentru pericopa evanghelică ce s-a citit, şi care ne prezintă pocăinţa femeii celei păcătoase, şi, în al doilea rând, pentru Sfânta Maria Egipteanca, pe care Biserica o prăznuieşte totdeauna în duminica a cincia a Postului Mare – o altă femeie păcătoasă, care s-a pocăit într-un chip exemplar şi pilduitor pentru noi toţi. Aşadar, două femei desfrânate, cărora duminica de astăzi ne pofteşte să le urmăm exemplu de pocăinţă.

          Prima femeie este cea despre care aţi auzit în Evanghelie că, intrând Iisus într-o zi în casa lui Simon Leprosul a venit şi aceasta, şi, luând un vas de alabastru cu mir de mult preţ, pe când stătea la masă, s-a aşezat lângă El şi a început să-I spele picioarele cu lacrimi şi să I le şteargă cu părul capului. Continuă să citești →

ÎN AMINTIREA STAREŢULUI TADEI DE LA VITOVNIŢA († 13 aprilie 2003)

ÎN AMINTIREA STAREŢULUI TADEI DE LA VITOVNIŢA

(† 13 aprilie 2003)

staretul_tadei_1

Între părinţii îmbunătăţiţi duhovniceşte ai secolului trecut, istoria Bisericii din Serbia consemnează numele unui ieromonah român, puţin cunoscut în stânga Dunării, însă cu mare faimă în răsăritul Serbiei. Este părintele Tadei, născut în 1914 în satul Vitovniţa, care vine să dovedească, dacă mai era nevoie, prezenţa populaţiei româneşti situată în zona Timocului şi mărturia unei conştiinţe ortodoxe curate, deschise, binevoitoare faţă de fraţii sârbi sau ruşi, ultimii retraşi aici în urma Revoluţiei din 1917.

Continuă să citești →

Mitropolitul Antonie de Suroj: DESPRE SPOVEDANIE

Mitropolitul Antonie de Suroj:

DESPRE SPOVEDANIE

Aş vrea să spun ceva ce nu este un comentariu al Sfintei Evanghelii, dar despre care  nu numai eu, ci orice preot căruia i se cere să devină părinte spiritual – duhovnic, este întrebat. Şi mulţi sunt tulburaţi de faptul că vom spune « nu », « aceasta îmi depăşeşte puterile ». Acesta nu este un refuz de a simţi compasiune, un refuz de a lua pe umerii noştri oaia pierdută/ rătăcită. Nu ! Este afirmaţia că îţi putem fi un tovarăş  bun pe calea spre Împărăţia lui Dumnezeu, că noi înşine nu suntem destul de maturi să îţi arătăm întregul drum. Fiecare – dintre cei care aţi venit la mine –  poate vedea că eu am străbătut deja o parte de drum, îţi voi fi tovarăşul de drum şi apoi vom ajunge la un punct în care eu însumi nu am fost. Să mergem împreună, să-L urmăm pe Singurul care ne poate călăuzi, într-adevăr Singurul Care nu este doar călăuza noastră, ci şi Mântuitorul nostru, Care este Calea însăşi. Şi Adevărul şi  Viaţa. Şi atunci, când vii la un preot să te spovedeşti, deschide-i inima ta lui – de fapt Domnului Iisus Hristos în prezenţa lui, care aşa cum se spune în rugăciuneacitită de preot  înaintea spovedaniei, va fi martorul deschiderii, sincerităţii, adevărului şi pocăinţei tale. El va asculta ceea ce tu îi spui lui Hristos, se va ruga ca Hristos să te primească aşa cum a primit pe fiecare păcătos, cu preţul vieţii şi morţii Sale. Continuă să citești →

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei: Predică la Duminica a treia din Postul Mare

Sfântul Ierarh Luca al Crimeii: Predică la Duminica a treia din Postul Mare 

ghetsimani

Cuvinte în a treia săptămână din Postul Mare

În grădina Ghetsimani

Să nu credeţi că doar pe Cruce a răbdat Domnul suferinţe de nedescris, chinuri cumplite. Chinuri şi mai cumplite au început în grădina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Îl mai sfâşia durerea pe Mântuitorul! Cât de fierbinte S-a rugat Tatălui Său: Părintele Meu! De este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti (Mt. 26, 39)! Poate că oamenii obraznici se vor gândi: „Ce laşitate! De a cerut Tatălui ca paharul pătimirilor să îl ocolească, dacă pentru aceste pătimiri a venit în lume?” Din păcate, nu toţi adâncesc ceea ce a trăit Domnul în inima Sa atunci. Nu toţi ştiu de ce a fost atât de chinuitoare rugăciunea Lui către Tatăl Său. Nu toţi se cutremură la gândul că de pe faţa Lui cădea sudoare de sânge. Totuşi, se cade ca toţi să ştie asta – să ştie că lupta duhovnicească pe care a trăit-o Domnul rugându-Se Tatălui Său în grădina Ghetsimani a fost cea mai mare, şi totodată cea mai grea şi mai cumplită încercare din viaţa Lui. Continuă să citești →

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VII)

Luni, 18 martie 1994

            A trecut cu ajutorul lui Dumnezeu şi Canonul Mare şi am participat şi la Liturghia Darurilor mai–înainte sfinţite, după care a urmat şi Sf. Maslu, potrivit obiceiului din această mănăstire, ca în fiecare vineri să se săvârşească Sf. Maslu după Sf.Liturghie. Nu este corect aşa; ar trebui să fie mărturisirea mai întîi, apoi Sf. Maslu şi la urmă Sf. Liturghie. Aşa este corect şi nu ştiu când se vor putea îndrepta toate aceste treburi. Tot astăzi m-am şi mărturisit la părintele Iachint; am făcut o mărturisire de când mă ştiu cu păcate. Le-am spus şi celorlalţi duhovnici la timpul potrivit, dar acum parcă am simţit nevoia să mai fac această mărturisire. Am anii care te conduc mai repede spre sfârşitul vieţii. Nu ştim când ne vine ceasul despărţirii de trup. Aş vrea ca ceea ce scriu să fie şi un fel de testament, făcut în două rânduri, dar dacă se va întâmpla să plec cât mai curând la Domnul, aş vrea ca ceea ce gândesc acum să se ţie seama la moartea mea. Primul gând îl am ca tot ce-am agonisit să rămână mănăstirii Bogdana. La rude, dacă o fi cazul, să li se dea câte ceva din obiectele civile ca încălţăminte, flanele, pijama etc. Bani nu am. Este un CEC de 30.000 lei pe termen, pus la Agenţia CEC Arad, altul cu 800 lei cu parolă – Buzău. Maica Onica Maria de la Slatina mi-a lăsat 200.000 lei, pe care i-a luat de pe pământul închiriat şi mi i-a încredinţat să fac ce doresc, adică să-i dau la o biserică. Sânt în CEC pe numele meu. Mănăstirea are drept asupra banilor. Continuă să citești →

VIAŢA SFÂNTULUI IERARH NICOLAE VELIMIROVICI, NOUL HRISOSTOM, EPISCOP AL OHRIDEI ŞI JICEI (5 /18 martie)

sf_nicolae_velimirovici_1

Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

ORNAM1

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici, glasul 8: 

Propovăduitorule cu gură de aur al lui Hristos Cel Înviat,

Călăuzitorule prin veacuri al neamului sârbesc purtător de cruce,

Alăuta sunătoare a Sfântului Duh,

Înălţarea şi dragostea călugărilor,

Bucuria şi laudă preoţiei,

Învăţătorule al pocăinţei, Vlădică a tot norodul,

Căpetenie a oştirii de rugători ai lui Hristos,

Sfinte Nicolae al sârbilor, şi a toată Pravoslavia,

Împreună cu toţi sfinţii Serbiei Cereşti,

Roagă pe Unul Iubitorul-de-oameni

Să dăruiască pace şi înţelegere neamului nostru.

ORNAM1

Condacul Sfântului Nicolae Velimirovici – Glas 3 

Născându-te în Leliciul Serbiei,

Arhipăstor ai fost în Ohrida Sfântului Naum,

Pre Scaunul Sfântului Sava în Jicea ai stătut

Norodul lui Dumnezeu cu Evanghelia ai învăţat şi luminat

La pocăinţă şi iubirea de Hristos pre oameni ai adus,

Pentru Hristos, şi pătimire la Dachau ai răbdat:

Pentru aceasta proslăvim pre tine,

Sfinte Nicolae, noule bineplăcut al lui Dumnezeu!

ORNAM1

Sfantul Nicolae Velimirovici

Sfantul Nicolae Velimirovici, Nicolae al Sarbilor sau Noul Ioan Gura de Aur, este un sfant relativ nou, mult iubit si cinstit in intreaga lume. El este cunoscut indeosebi ca Sfantul Episcop Nicolae al Ohridei si Jicei, model de slujitor, invatator si conducator al crestinilor pe calea cea sfanta a credintei, a dragostei si a nadejdei.

Acest sfant parinte, in adevaratul sens al cuvantului, este unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti din secolul al XX-lea, scrierile sale cuprinzand o categorie larga de lucrari: talcuiri, omilii si vieti de sfinti – o adevarata „vistierie a spiritualitatii ortodoxe sarbe” si a intregii lumi crestine.

Continuă să citești →

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (V)

ps-gherasim

 

Marţi, 16 martie 1993

            Cît de încurcat este omul! Una zice, alta face şi tot aşa. Sînt momente în viaţă cînd nu mai ştii ce-i cu tine. Atunci nu poţi să fii treaz în gîndire, ci devii haotic. Nu înţelegi nimic şi parcă n-ai rost în lume. Dispar şi bucuriile, dar şi necazurile. Eşti indiferent la ceea ce se întîmplă în jurul tău. Starea aceasta de moleşeală, indiferenţă, nu e bună. Diavolul contribuie la aşa ceva. De aceea, Sf. Părinţi mereu ne îndeamnă la trezvie şi nu numai atît, ne şi ajută, ne trezesc din somnul de moarte. Cînd sîntem la o vîrstă oarecare parcă ne cuminţim. Ne aducem mereu aminte de moarte. Moartea pentru un bun creştin este o binecuvîntare. Cînd trecem la cele veşnice ştim că trebuie să ne prezentăm în faţa Dreptului Judecător. De avem fapte bune, adunate în viaţă, avem şi îndrăzneală la Mîntuitorul Hristos. Din păcate, noi nu preţuim viaţa la stadiul ei. Ne petrecem viaţa fără să medităm prea mult la ea şi totuşi, fără voia noastră – inconştient – vremea trece. 

Sîmbătă, 20 martie 1993

            Nu ştiu dacă cele consemnate aici au vreo valoare. S-ar putea să fie o pierdere de timp şi atîta tot. Poate cînd voi trage pe dreapta şi voi avea timp să le recitesc, cîte am consemnat, şi să-mi amintesc cu bucurie sau tristeţe de cele  petrecute în viaţă. În orişice caz, cît voi putea, voi mai scrie aici cîte ceva din cele întîmplate sau activitatea mea zilnică. Faptul că-i nor afară, parcă şi în suflet îi tot aşa. Ce coincidenţă? Starea vremii influenţează foarte mult şi starea sufletească. Ne găsim la Duminica a treia din Postul Mare. Închinarea Sf. Cruci. Doamne, cînd eram tînăr pe toate le trăiam în mine. Acum, cînd vîrsta este înaintată, parcă nu mai poţi înţelege bucuria, vioiciunea firească! Toate-s încremenite pe loc şi tu cu ele. Rămîne singura nădejde: viaţa veşnică. Oare se ajunge uşor aici? Nu cumva ne înşelăm şi nu ne dăm seama că pentru a ajunge trebuie depus efort? Ne cam place să credem că trebuie să ne mîntuim numaidecît.

ÎPS NICOLAE, MITROPOLIT DE MESOGAIAS ŞI LAVREOTIKIS: DESPRE IERTARE

DESPRE IERTARE

Predica din cadrul Vecerniei Iertării (Duminica lăsatului sec de brânză), despre virtuțile sufletului: iertarea, cedarea, îngăduința, lărgirea inimii, anahoreza, deschiderea minții, perihoreza dumnezeiască 

 
IPS Nicolae, Mitropolit de Mesogaias şi Lavreotikis
ÎPS Nicolae, Mitropolit de Mesogaias şi Lavreotikis

Iubiții mei frați,

Cântări de slavă, laudă și binecuvântare pentru numele Preasfântului Dumnezeu ies din gurile și sufletele noastre în aceste zile, în care ni se oferă din nou această ocazie unică și binecuvântată de a păși în perioada Postului Mare. Într-o asemenea zi ne adunăm cu toții ca să pornim împreună, ca un singur trup, în această binecuvântată călătorie, în acest binecuvântat traseu pe drumurile și cărările sfântului post, cu scopul de a ajunge încă de astăzi, așa cum ne anunță frumoasele tropare pe care le-am auzit, la bucuria, binecuvântarea și slava Învierii. Cu toții descoperim în adâncul sufletului nostru dorința arzătoare de a trăi bucuria acestei mari sărbători a Paștelui, pentru a ajunge fiecare din noi la Învierea sa personală. Rătăcind prin această lume, în ciuda greutăților, a necazurilor, a conflictelor lăuntrice și exterioare, încercăm și noi să ne atingem scopul, să ajungem încet-încet și cu răbdare la destinația noastră, să ne așezăm un pic sub umbra copacilor, pentru a ne răcori puțin sufletul și a ne lumina mintea și astfel, întăriți, să ne continuăm drumul. Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI TEOFAN MĂRTURISITORUL (12 martie): EXILAT ÎN SAMOTRACIA

ib4123

EXILAT ÎN SAMOTRACIA

Biserica, iubiţilor, Biserica este ca şi cerul. Cerul este plin de stele. Unele sunt mici, altele sunt mari. Toate strălucesc noaptea. Ziua străluceşte cea mai mare stea, care se numeşte soare. Aşa este şi Biserica: un cer, un cer duhovnicesc. Soare este Hristos. Stele sunt sfinţii. Sfinţii strălucesc pe tăria duhovnicească a Bisericii. Strălucesc prin învăţătura lor, prin viaţa lor, prin minunile pe care le fac. Stelele se deosebesc una de cealaltă. Şi sfinţii se deosebesc unul de altul în cinste şi-n slavă. Fiecare din sfinţi are propria strălucire şi propriile harisme. Nenumărate sunt stelele. Nenumăraţi sunt şi sfinţii.

Continuă să citești →

Credința adâncă a Părintelui Efrem Katunakiotul

Credința adâncă a Părintelui Efrem Katunakiotul

Acesta, cândva, a avut o suferință trupească. Îi apăruse o eczemă pe piciorul stâng, iar această eczemă s-a tot întins, s-a tot întins, până i-a acoperit tot spatele. Ajunsese să aibă spatele plin de răni și avea dureri: nu putea nici să ia o cămașă pe el. Și au venit în vizită doi medici de la Atena, de la spitalul ,,Ippokráteio”. Când l-au văzut, i-au spus: ,,Gheronda, trebuie numaidecât să te ducem la un spital, la Tesalonic sau la Atena. Aici nu se poate să te vindeci, trebuie să mergi la spital și să ai parte de îngrijire”. Când a auzit acest lucru, Bătrânul Efrem s-a întristat foarte mult. Nu ieșise niciodată din Sfântul Munte, și nu vroia să iasă nici atunci. Nu știa ce să facă. A mers la bătrânul lui, iar acela i-a spus: ,,Vei merge. Chiar acum, luni, vei merge la spital”. Vedeți? A făcut ascultare. Chiar dacă i-a părut rău, într-o primă fază, mai apoi, a înțeles pe deplin că ascultarea este mai mare decât toate. Dar, ce ne spune mai departe? Continuă să citești →

Stareţul Petroniu, un călugăr desăvârşit (†22 februarie 2011)

Stareţul Petroniu, un călugăr desăvârşit

Părintele Daniel Prodromitul
avva-petroniu-tanase
În anul 1994, pe când eram stareţ la Schitul Vovidenia, în Neamţ, am pornit împreună cu câţiva părinţi într-un pelerinaj, îndreptându-ne către Sfântul Munte. Poposind întâi în insula Corfu, Mitropolitul locului, Timothei, ne-a primit cu multă căldură. Aflând că mergem în Athos, ne-a spus că acolo se nevoiesc trei părinţi romani cu viaţă sfântă: Părintele Dionisie Ignat, Părintele Ioan Gutu de la Colciu şi Părintele Petroniu de la Prodromu. Acelaşi lucru aveam să-l mai aud pe drum de la încă doi părinţi greci, aşa că, odată ajuns în Sfântul Munte, am dorit mult să le sărut mâna, să le cer binecuvântarea şi să-i rog să mă poarte în rugăciunile lor. Cu ajutorul Domnului, aşa s-a întâmplat.

Părintele Petroniu Tănase, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos – anul 2004 (Foto: Theodossios Simonopetritul))

Întorcându-mă în ţara însă, am luat din Sfântul Munte un dor după aceste locuri pline de har. După doi ani am primit din nou binecuvântarea să vin în Athos pentru o vreme, ca să mă liniştesc sufleteşte. Cu câteva zile înainte de a pleca, am ajuns la Preasfinţitul Gherasim Putneanul, cel care m-a hirotonit, şi i-am spus dorinţa mea. Iar el mi-a răspuns: „Dacă mergi şi faci ascultare de Petroniu, la sfârşitul vieţii nu vei mai trece prin vămi, vei zbura direct la Cer!” Continuă să citești →

Mitropolitul Augustin de Florina: PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII – “Doamne, şi eu, nenorocita femeie, un căţel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură şi ajunge…”

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII

Sursa: „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

Kiriakodromion-cop-1

“Doamne, şi eu, nenorocita femeie, un căţel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură şi ajunge…” 

Legături:

* * *

„…Hristos, binefăcător. Hristos, marele doctor. Doctor unic. Doctor fără de arginţi, care n-a luat nicio răsplată. Singura Lui răsplată era ca oamenii să creadă în adevăratul Dumnezeu, să facă voia Lui cea sfântă şi să devină copiii Lui iubiţi. În felul acesta, faima Lui s-a întins pretutindeni. Toţi vorbeau despre Hristos. Toţi doreau să-L vadă. Toţi doreau să-L audă. Toţi doreau să-i ducă pe bolnavii lor la Hristos. Doreau foarte mult să-L întâlnească pe Iisus Hristos. Hristoase, suntem păcătoşi şi bolnavi. Când vei trece prin satul nostru, ca să ne înveţi, să ne dai iertare, să ne mângâi, să ne faci bine bolnavii?
  Şi Hristos – neobosit – se ducea pretutindeni. Călătorind, a ajuns şi în părţile Tirului şi ale Sidonului, adică a ajuns la marginile Iudeii, la graniţe. Dincolo, locuiau cananeii, oameni care nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Cananeii erau idolatri. Trăiau în întuneric. Credeau în vrăjitori. Prin vrăji îi chemau pe demoni. Erau demonolatri (închinători la demoni). Necredincioşii sfârşesc în demonolatrie. Cine nu crede în adevăratul Dumnezeu, va sfârşi în a-l avea dumnezeu pe diavolul. Va ajunge să tremure de vrăjitori şi vrăjitoare şi să-i plătească pentru a-i face vrăji. Ce lume nefericită! Continuă să citești →

13 februarie: Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Bătrânul Codrat de la Caracalu

Bătrânul Codrat de la Caracalu

Pe când încă trăia Gheronda Codrat de la Mănăstirea Caracalu, un mirean a venit în Muntele Athos ca să-și spovedească păcate mari. S-a dus acela la Karyés, la părintele Averchie, care avea rucodelie împletirea de metaniere și i-a cerut cu stăruință un duhovnic.

Părintele Averchie a socotit de cuviință să-l trimită la Mănăstirea Cutlumuș, care se află în apropiere de Karyés. Era acolo un duhovnic bun, dar aspru în ce privește canoanele, pe care le aplica fără nici o ezitare.

Omul s-a dus la Cutlumuș și s-a spovedit. S-a întors însă de acolo “ca o trestie bătută de vânt”, fără nici un fel de chef, plin de tristețe și mâhnire.

– Ce-ai făcut? Te-ai spovedit? l-a întrebat părintele Averchie.

– Da, părinte, dar…

Părintele Averchie l-a privit. Pelerinul era trist, foarte palid, stăpânit de o tristețe care nu era de la Dumnezeu, ci o aduce diavolul, spre a atrage într-o cursă ucigătoare sufletele oamenilor.

– Ce ai? Spune-mi! Ce-i cu tine?

– Părinte, nu mai există pentru mine viață. Nu trebuie să mai trăiesc. Ar trebui să mă înec, a spus pelerinul cu o durere otrăvită.

Continuă să citești →

PILDA TALANŢILOR – COMENTARII PATRISTICE

D 16-dR

ORNAM1

DUMINICA A XVI-A DUPĂ RUSALII (Matei 25, 14-30) 

 (Mt. 25, 14) Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.

Acest om, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână arginții săi, cu cuvinte curate. Cu adevărat,cuvintele Sale sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori (Ps. 11, 6).

(Origen, Comentariu la Matei 65, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

***

 (Mt. 25, 14) Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.

Cine este acest om care pleacă departe, dacă nu Răscumpărătorul nostru Care s-a ridicat la cer cu trupul pe care Și L-a luat? Pământul este locul cuvenit trupului, dar pleacă cu el departe atunci când îl duce pe acesta în ceruri.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 9.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)  Continuă să citești →

Predică la Sfântul Mucenic Haralambie a Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINŢA FĂCĂTOARE DE MINUNI

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC HARALAMBIE

Sursa: „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

prima-coperta

Credinţa făcătoare de minuni  

În această predică, iubiţilor, vom vorbi despre un mare mucenic al credinţei noastre, care ne aduce în memorie locurile cele sfinţite ale Asiei Mici, acolo unde vreme de veacuri, până în 1922, a existat o întreagă lume creştină.

Asia Mică, ţara de neuitat! Oriunde ar săpa cineva, va afla oseminte de eroi, moaşte de sfinţi, cruci şi iconiţe şi ruine ale bisericilor şi mănăstirilor. Acum, toate s-au pierdut şi cei care sunt originari din acele părţi şi au venit în Elada, îşi amintesc cu emoţie de patria pierdută, care a născut atâţia eroi şi martiri ca nicio altă ţară creştină. Unul din aceşti martiri este şi Sfântul Haralambie, pe care îl sărbătorim pe 10 februarie. Despre el vom vorbi, pentru că viaţa lui arată cât de mare este puterea credinţei pe care o învaţă Evanghelia.

xaralampos

Sfântul Haralambie a trăit în veacul al II – lea după Hristos.

S-a născut într-o cetate din Asia Mică, Magnisia, care nu este foarte departe de mult-regretata Smirna. Creştinii cetăţii îl preţuiau pe Sfântul Haralambie pentru caracterul lui curat, pentru marea lui credinţă şi l-au ales preot.

Lumea astăzi aude cuvântul „preot” şi nu-i dă nicio importanţă. „Popă”, spune altul şi copiii auzindu-i pe cei mari vorbind despre preoţi cu dispreţ nu vor să devină preoţi când se fac mari. Şi preotul peste câţiva ani va fi ceva rar. Continuă să citești →