ÎPS HIEROTHEOS VLACHOS: „Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinim fără asceză”

Îl slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime că m-a învrednicit astăzi să vin la Iași și să slujesc în acest sfânt locaș. Și cu alte ocazii am venit în România și la Iași, de această dată însă am venit ca urmare a invitației și a dragostei Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu prilejul Simpozionului organizat în cinstea Părintelui Arhimandrit Sofronie Saharov.
Îl cunosc pe Înaltpreasfințitul Teofan din timpul în care era mitropolit în Oltenia și apreciez foarte mult dragostea pe care o are față de Hristos și față de păstoriții săi. Este un arhiepiscop care are cuget bisericesc și duhovnicesc. Urmăresc lupta lui pentru credința ortodoxă.
Astăzi este ziua în care prăznuim sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur. După cum cunoasteți, el este unul dintre cei trei mari ierarhi ai Bisericii, alături de Sfântul Vasile cel Mare și Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul. De aceea, de multe ori pe parcursul anului bisericesc celebrăm memoria sa. Este un părinte bisericeresc care ne hrănește prin cugetul său și Sfânta Litughie, care a avut râvnă și dragoste pentru Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit într-o perioadă foarte grea din istoria Bisericii. S-a născut între primul și al doilea Sinod Ecumenic, așadar într-o perioadă foarte grea, pentru că atunci au luat naștere foarte multe erezii și credințe greșite. Activitatea sa însă în Biserică este în directă legătură cu o altă perioadă a vieții bisericești, după al II-lea Sinod Ecumenic, pentru că a trebuit să se lupte pentru păstrarea credinței ortodoxe în toată lumea creștină. În acest cadru general trebuie să înțelegem viața și învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur. El s-a luptat pentru credința și viața ortodoxă. Foarte multe am putea spune despre acest mare Sfânt al Bisericii. Dar permiteți-mi să accentuez doar trei elemente ale personalității sale. Prima este că a dat o foarte mare importanță învățăturilor de credință și dogmelor Bisericii Ortodoxe. S-a luptat foarte mult pentru ca dogmele Sinoadelor I și al II-lea să se consfințească în Biserică. Adică pentru recunoașterea faptului că Hristos, Logosul Cel din veci Întrupat este de o Ființă cu Tatăl și că Duhul Sfânt este, de asemenea, de o Ființă cu Tatăl și cu Fiul. Continuă să citești








EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie.

Când se iveau cazuri dificile în faţa cărora ştiinţa medicală se arăta neputincioasă să ofere vindecare, atunci credinţa lor şi călduroasa lor rugăciune aduceau sfârşitul dorit al tămăduirii trupeşti.



