VIAȚA SFINTEI OLGA DIN ALASKA (9 noiembrie)

Sfânta Olga (Arrsamquq) s-a născut la 3 februarie 1916, în satul Kwethluk din Alaska, într-o familie de eschimoși din tribul Yup’ik sau Yupiak. Dar cum în comunitate trăiau și ruși, credința lor s-a răspândit printre indigeni și mulți s-au convertit la Ortodoxie. Printre primii a fost și Arrsamquq, care a primit numele de botez Olga. Olga l-a iubit pe Dumnezeu de mică și, tot de atunci, a început să se roage nu doar pentru familia ei, ci și pentru toți din satul său aflat pe malul râului Kuskokwim.

Când a venit vremea, s-a căsătorit cu un consătean ales de părinți. Bărbatul era foarte întreprinzător: a deschis în Kwethluk un magazin cu de toate și primul oficiu poștal din istoria localității. Nu era însă apropiat de Biserică, iar relațiile cu soția sa erau foarte încordate. Olga nu s-a descurajat. S-a rugat mult, iar soțul ei a devenit ortodox, s-a botezat cu numele Nicolai, a făcut studii teologice și, din 1963, a ajuns preot în satul lor.

Avea în grijă și alte 12 sate împrăștiate în pustietatea polară, de-a lungul râului Kuskokwim. Îi lua mult să ajungă la ele fie cu barca, fie cu mașina, fie cu sania trasă de câini. În acest timp, Olga ținea casa, își îngrijea copiii, țesea veșminte preoțești, făcea prescuri, îi ajuta pe cei din comunitate, dar și pe cei din satele în care slujea părintele Nicolai.

Sfânta Olga a născut 13 copii, dintre care au supraviețuit opt. Grija creșterii lor cădea îndeosebi pe umerii ei. Îi hrănea, le făcea haine și cizme, dar lucra și pentru cei din parohie. Într-un fel, toți erau copiii ei. Le împletea ciorapi sau haine groase și le dăruia; îi ajuta la treburile casnice: „Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el”, își amintește un localnic. Dar nu se limita la a-i ocroti doar pe cei din sat. Ajuta cu haine sau cu donații și parohiile aflate la sute de mile distanță.

Pe multe femei le-a ajutat să nască, în calitate de moașă; pe altele, să se vindece de traumele cauzate de abuzuri (domestice sau sexuale) sau să treacă peste unele cumpene.

În cele din urmă, preoteasa Olga a făcut cancer și boala i-a fost descoperită în stadiu terminal. Și-a purtat suferința cu demnitate, refuzând să zacă. Muncea pe lângă casă, așa cum făcuse dintotdeauna și, cu toate că era slăbită, căra găleți pline cu apă de la fântâna din sat…

A plecat din această lume în ziua de 8 noiembrie 1979, după ce s-a rugat, s-a spovedit și s-a împărtășit.

Pe 9 noiembrie 2023, Biserica Ortodoxă a Americii (OCA) a canonizat-o pe Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael, aceasta fiind prima femeie sfântă a Americii.

SFINȚII MUCENICI STRĂROMÂNI CLAUDIU, CASTOR, SEMPRONIAN ȘI NICOSTRAT DIN SIRMIUM (9 noiembrie)

Cel din urmă dintre marii împăraţi păgâni a fost Diocleţian (284-305). Cu toate că se ridicase de jos, fiind un viteaz mânuitor de arme şi un dibaci conducător de popoare, totuşi în loc să fie pătruns de învăţăturile mântuitoare ale credinţei creştine, care pe atunci ajunsese să se răspândească în cele mai multe din cetăţile şi ţinuturile stăpânite de el, s-a lăsat robit de credinţele deşarte ale regilor persani şi ale faraonilor egipteni. Aceştia socoteau că puterea împărătească se trage de la zei. Astfel în cei treizeci de ani cât a stat la cârma imperiului, Diocleţian cerea tuturor supuşilor să se plece până la pământ înaintea lui şi să-l cinstească întocmai ca pe un zeu. Închistat în această rătăcire, el a căutat să adune în strălucitul său palat din cetatea Salonae (Splitul de azi), de pe malul Mării Adriatice, unde se retrăsese, tot felul de pietre preţioase şi de statui din marmura cea mai scumpă, între altele, un chip al „Regelui Soare” înalt de 25 de (picioare, apoi stâlpi şi capiteluri, împodobiţi cu cele mai variate frunze şi fructe ca şi nesfârşite plăsmuiri în marmură: „victorii, amoraşi, lei, vulturi, cerbi şi alte obiecte de petrecere”. Scriitorul creştin Lactanţiu, care trăia pe vrernea aceea, povesteşte că în goana lui după astfel de podoabe, împăratul Diocleţian dovedea o adevărată patimă.

Aşa se face că paşii lui au ajuns până la Sirmium, în apropierea căruia se afla un vestit şantier de cioplitori şi de sculptori în marmură, care era condus de patru meşteri neîntrecuţi, toţi patru creştini: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat. Ei conduceau lucrările ca nişte adevăraţi ingineri: preluau comenzile, plăsmuiau modelele şi controlau întreaga desfăşurare a muncii de aici. Împăratul era mândru că are meşteri atât de dibaci. Dar, dintre cei peste 600 de lucrători, mulţi erau păgâni, care nu vedeau cu ochi buni mulţumirea şi răsplata pe care le-o arăta acestor creştini de frunte bătrânul împărat. În ultimii trei ani, cei patru meşteri primiseră Botezul din mâinile episcopului Chiril din Antiohia, surghiunit în ţinutul Iliricului. Ei obişnuiseră şi pe mulţi alţi lucrători să-şi facă semnul crucii de câte ori începeau şi terminau vreo lucrare, fiind convinşi că numai prin ajutorul şi puterea lui Dumnezeu au fost în stare sa facă tot ceea ce realizaseră până atunci. Văzându-le credinţa, şi un al cincilea meşter, Simpliciu, a trecut de partea lor. Numaidecât cei invidioşi i-au pârât la împărat, declarând că meşterii aceştia conduc lucrările numai prin superstiţie şi magie, că nu vor să ştie decât de credinţa lor în Hristos. „Cu atât mai bine, răspunse împăratul, numai să se isprăvească bine lucrările pe care li le-am încredinţat”.

– „Da, dar tocmai acest lucru nu vor să-l împlinească aşa cum aţi cerut, ziseră cioplitorii şi câţiva „filosofi” păgâni, căci de câte ori ne-aţi vizitat şi aţi cerut să sculpteze chipul zeului Asclepios, ei totdeauna au terminat celelalte lucrări, dar statuia zeului vindecător nu vor s-o facă”.

– „E adevărat acest lucru?”, întrebă împăratul pe cel dinţii dintre ei, pe Claudiu.

– „În toate ne-am arătat ascultători, împărate, afirmă el, dar chipul acestui zeu nu vrem şi nu putem să-l facem”.

Cercetând toate celelalte lucrări ieşite din mâna celor cinci meşteri şi mirându-se de măiestria cu care au fost lucrate, împăratul nu şi-a pierdut cumpătul şi a trecut cu vederea şi de astă dată neascultarea lor, spunând că nu-i pasă cine va isprăvi-o, dar statuia lui Asclepios, zeul medicinei, trebuie făcută. Şi într-adevăr, ea a fost terminată, dar cei care o executaseră n-au fost cei cinci meşteri, ci unii dintre oamenii „filosofilor” păgâni. Când a venit din nou împăratul şi a văzut isprăvită statuia zeului a crezut că între timp totuşi cei cinci s-au răzgândit şi i-au împlinit dorinţa, dar partida celorlalţi s-a năpustit cu ură asupra lor, pârându-i în cuvinte duşmănoase. Obosit de încurcătura la care s-a ajuns, acesta a încredinţat unui dregător cu numele Lampadie să facă cercetări şi să liniştească lucrurile. Asmuţind mulţimile asupra celor cinci meşteri, care n-au vrut nici să audă de porunca dregătorului de a aduce cinstire şi jertfe zeilor, acesta i-a aruncat în temniţă. Duşmanii lor nu s-au mulţumit numai cu atât. Au urmat bătăi şi răscoale ale partidei păgâne, mai ales după ce în decursul întemniţării însuşi Lampadie a căzut mort „ca lovit de un duh rău”. Când împăratul a înţeles că rudele mortului ameninţau să provoace o răscoală generală, a hotărât să termine cu cei cinci şi astfel, din ordinul lui, au fost închişi de vii în sicrie de plumb şi aruncaţi în apa fluviului Sava. La auzul acestei veşti, moare de supărare şi episcopul Chiril, care fusese şi el închis în temniţă. După câteva zile, un creştin cu numele de Nicodim a scos din apă sicriele şi a purtat grijă de înmormântarea osemintelor sfinţilor (1).

Calendarul roman din anul 354 aminteşte de pomenirea lor la data de 9 noiembrie.

Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae

1. Textul „pătimirii” se păstrează în Acta Sanctorum, volumul III, pe luna noiembrie, Paris, 1910, p. 705-779. Vezi şi Bibliotheca hagiographica graeca, ed. F. Halkin, vol. II, Bruxelles, 1959, p. 225.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 205-207, Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostat.

 

Sculptori creştini „încoronaţi“ cu mucenicia: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat

 

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu – 09 Noiembrie 2009

Ieri, 9 noiembrie, în calendarul ortodox au fost pomeniţi patru sfinţi mucenici romani, cu numele Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat. Aceştia au pătimit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305), în cetatea Sirmium, într-o zonă geografică locuită, în principal, de strămoşii noştri daco-romani şi de traci romanizaţi. Erau meşteri pietrari, iscusiţi sculptori în marmură aflaţi în slujba împăratului, însă au refuzat să se închine idolilor şi au mărturisit că sunt creştini. Pentru aceasta, au fost întemniţaţi şi şi-au găsit mucenicescul sfârşit în valurile râului Sava. Pătimirea lor este relatată în colecţia „Acta Sanctorum“, izvor ce reface rechizitoriul proceselor de judecare a creştinilor şi reproduce chinurile numeroşilor martiri din perioada persecuţiilor.

Domnia lui Diocleţian asupra Imperiului Roman a însemnat, pentru creştinism, una dintre cele mai grele perioade din istorie, cea a persecuţiilor. Acest împărat comandase ridicarea unui palat în cetatea Salonae, astăzi Split, în Croaţia, pe ţărmul Mării Adriatice. Pentru prelucrarea marmurii destinate construcţiei, funcţiona un atelier cu peste şase sute de lucrători, lângă cetatea Sirmium din Panonia Inferioară (astăzi Mitroviţa, în Serbia, lângă Belgrad). Între meşterii din acel atelier, patru sunt amintiţi cu numele: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, iscusiţi lucrători în piatră. În taină, ei erau creştini, botezaţi în numele Sfintei Treimi de episcopul Chiril al Antiohiei, aflat în exil în ţinutul Iliricului. Alături de cei patru lucra un alt meşter, păgân, cu numele Simpliciu, care, urmându-le exemplul, s-a convertit la creştinism, primind botezul de la acelaşi arhiereu.

Refuză să sculpteze idoli

Pentru că obişnuiau să pună început bun oricărei activităţi şi să o încheie cu semnul Sfintei Cruci, cei cinci meşteri creştini au fost văzuţi de colegii lor păgâni, care nu au ezitat să-i denunţe pentru credinţa lor. Dintr-un bloc de marmură adus din Insula Thassos, din Grecia, au primit poruncă să ridice o statuie închinată zeului Asclepios, al medicinei. Când au ajuns la cioplirea chipului statuii, cei patru meşteri creştini şi ucenicul lor au refuzat, mărturisind că sunt creştini şi nu vor primi să ajute la confecţionarea unui idol. După treizeci şi una de zile, statuia a fost dezvelită înaintea împăratului, finisată de alţi sculptori, păgâni. Împăratul a fost mulţumit de lucrarea meşterilor şi, cunoscând că sculptorii cei mai buni din atelier sunt Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, a crezut că este opera lor. Slujitorii păgâni, însă, i-au spus că aceştia sunt creştini şi au refuzat porunca imperială de a ridica statuia zeului vindecător. Auzind acestea, împăratul a însărcinat pe un dregător cu numele Lampadie să încerce să-i convingă să apostazieze, căci cunoştea meşteşugul lor, iar daca vor refuza, să fie pedepsiţi pentru sacrilegiu.

Pătimirea şi încununarea cu mucenicescul sfârşit

Timp de cinci zile, Lampadie i-a adus înaintea templului lui Apollo, cerându-le să jertfească zeului. Pe de o parte, îi ademenea cu diverse dregătorii şi bogăţii promise. De cealaltă, îi ameninţa cu felurite chinuri. Toate, pentru a renunţa la credinţa creştină, însă nimic nu i-a clintit. Au fost întemniţaţi şi biciuiţi. În timp ce erau chinuiţi, Lampadie, aflat în scaunul de judecată, a căzut mort „ca lovit de un duh rău“. Rudele acestuia îi găseau vinovaţi de moartea sa pe cei cinci pătimitori, astfel că împăratul, gândind că va evita o răscoală în cetate, a hotărât să-i sacrifice. A poruncit să fie închişi de vii în sicrie confecţionate din plumb şi aruncaţi în apa râului Sava, un afluent al Dunării. Astfel şi-au găsit mucenicescul sfârşit meşterii creştini Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, alături de Simpliciu, ucenicul lor. Auzind de cumplitul lor sfârşit, episcopul Chiril, părintele lor spiritual, şi el închis în temniţă, şi-a dat duhul, de supărare. Martirologiul aminteşte pe un creştin cu numele Nicodim, care a scos din apă sicriele şi s-a îngrijit de înmormântarea sfinţilor. Calendarul roman din anul 354 îi numără în rândul sfinţilor, având data de prăznuire la 9 noiembrie. Un jurnal de pelerinaj din aceeaşi perioadă, intitulat „Epitome libri de locis sanctorum martyrum“, conţine numele a patru martiri ale căror morminte erau cinstite de creştini: „IV Coronati, id est Claudius, Nicostratus, Simpronianus et Castorius“.

Basilica di Santi Quattro Coronati, Roma

În secolele IV-V a fost ridicată o biserică pe una dintre cele şapte coline ale Romei, restaurată de-a lungul timpului şi cunoscută astăzi sub numele de „Basilica di Santi Quattro Coronati“, adică a celor patru sfinţi „încoronaţi“ cu cununa muceniciei. Papa Miltiade (311-314) a fost cel care a închinat biserica unor sfinţi militari martirizaţi în timpul persecuţiei aceluiaşi împărat Diocleţian. Aceştia au fost decapitaţi pentru refuzul de a jertfi zeului Asclepios, la doi ani după martiriul sfinţilor sculptori pomeniţi astăzi. În jurul anului 850, în timpul papei Leon al IV-lea (847-855), sfintele odoare le-au fost aduse dintr-un cimitir din afara Romei şi depuse spre venerare în acel sfânt lăcaş, alături de moaştele celor cinci martiri din aceeaşi perioadă, sculptori din Panonia Inferioară: Claudiu, Castor, Sempronian, Nicostrat şi Simpliciu. Astfel, biserica închinată sfinţilor încoronaţi din Roma îşi cinsteşte nouă ocrotitori spirituali. În secolul al XVII-lea, pe peretele unei abside au fost pictate şapte fresce ce reproduc pătimirea celor cinci sfinţi sculptori şi alte patru fresce care înfăţişează martiriul sfinţilor militari amintiţi. În Italia, ziua prăznuirii sfinţilor Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat este celebrată, anual, drept sărbătoare a marmurarilor.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sculptori-crestini-incoronati-cu-mucenicia-claudiu-castor-sempronian-si-nicostrat-37403.html

10 noiembrie: Viața Sfântului Arsenie Capadocianul (2)

Viața Sfântului Arsenie Capadocianul

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.

Rămas orfan de ambii părinţi, după terminarea studiilor a intrat în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Flaviana, la 15 kilometri de Cezareea. La vârsta de 26 ani a fost călugărit şi apoi hirotonit ierodiacon.

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.

Continuă să citești →

10 noiembrie: SFÂNTUL ARSENIE CAPADOCIANUL (Viaţa, Minunile)

VIATA SI MINUNILE SFANTULUI ARSENIE CAPADOCIANUL
ISTORISITE DE PARINTELE PAISIE AGHIORITUL

„Unul dintre sfintii secolului 20 este Sfantul Arsenie Capadocianul, originar din Farasa Capadociei. Din varsta frageda s-a inrolat in ceata monahilor din Sfanta Manastire a Cinstitului Inaintemergator din Cesareia (Zinzi-Dere) si a primit acolo harul preotiei. Apoi cu inima smerita, ascultand de glasul Bisericii ce l-a chemat, si-a jertfit viata sa de liniste si a venit la Farasa, unde, pentru o perioada de mai bine de 50 de ani a sfintit, a invatat si a intarit in credinta si evlavia strabuna pe poporul ortodox din acea provincie indepartata. Care popor, pe cand avea mai bine de 80 de ani, l-a urmat si in plecarea din patria sa. A adormit in Domnul in Kerkira in anul 1924, noiembrie 10.” (Din hotararea Patriarhala si Sinodala a Patriarhiei Ecumenice de oranduire in ceata Sfintilor a Ieromonahului Arsenie Capadocianul)

Avand in vedere ostenelile cele mai presus de fire ale Cuviosului Parinte si toata dragostea sa, ce a avut-o pentru lume, pe care a ajutat-o omeneste si dumnezeieste (prin minuni), am considerat, ca datorie obligatorie, sa scriu unele din minunile lui cunoscute spre slava lui Dumnezeu si din evlavie fata de Sfantul Parinte, ca sa micsorez putin nerecunostinta mea. (Parintele Paisie Aghioritul, care a fost botezat de catre Sfantul Arsenie Capadocianul dupa numele sau) Continuă să citești →

10 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. AP. OLIMP, RODION, SOSIPATRU, ERAST ŞI CVART (Gr, Ro, En)

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. AP. OLIMP, RODION, SOSIPATRU, ERAST ŞI CVART

10 noiembrie 

Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart

Troparul Sfinţilor Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preamărit. Că aceasta nemuritoare, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ucenici Dumnezeieşti ai Dumnezeului nostru, Care S-a Întrupat pentru milostivire, rugaţi-L pe El să dăruiască iertare de greşeli celor ce săvârşesc pomenirea voastră, fericiţilor. Continuă să citești →

Cuvântul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Panteleimon de Antinoe la pomenirea SFÂNTULUI NECTARIE DE EGHINA

Cuvântul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Panteleimon de Antinoe

(Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa) la pomenirea

SFÂNTULUI NECTARIE DE EGHINA


– 9 noiembrie –

Alte articole:

Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos este spaţiul în care omul îşi află destinaţia, scopul existenţei şi în sfârşit izvorul tuturor puterilor pentru a urca la înălţimile virtuţilor şi astfel, prin harul dumnezeiesc, să poată să se transfigureze din persoană izolată în persoană sfinţită şi îndumnezeită. Biserica Ortodoxă este atelierul duhovnicesc în care se formează şi ia chip icoana lui Hristos în caracterul omului, iar omul devine icoană vie a lui Dumnezeu. Prin viaţa personală a fiecărui credincios se mărturiseşte viaţa lui Hristos. Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie 

_DSC5114

Vrednicul de pomenire părinte Theoclit Dionisiatul, în foarte însemnata sa carte ”Sfântul Nectarie făcătorul de minuni”, scria: ”Sfântul vedea că se apropie de plecarea către adevărata lui patrie, în care îşi avea «vieţuirea» încă din curata sa tinereţe ca unul ce era «împreună-vorbitor cu Sfinţii şi casnicii lui Dumnezeu». De aceea şi-a petrecut viaţa cea de-Duh-purtătoare ca un emigrant, ca străin în această lume de care era înstrăinat. Nu era prieten al acestei lumi, nu era prieten al celor ce sunt prieteni cu lumea aceasta «care zace sub puterea celui viclean» (1 Ioan 5, 19). De aceea, cei care au fost ai lumii acesteia s-au luptat împotriva lui, l-au persecutat, l-au calomniat. Pentru că trecerea lui prin lume a fost trecere de Sfânt şi «căile lui sunt schimbate» (Înţelepciunea lui Solomon, 2, 15), căi de străin şi de pribeag”.

Sfântul Nectarie a trăit ca un emigrant, din două puncte de vedere. Mai întâi, a trăit şi a murit departe de locul său natal şi, în al doilea rând, se simţea străin şi pribeag, departe de adevărata lui patrie, de patria cea cerească. Continuă să citești →

SLUJBA SF. NECTARIE DE EGHINA (VECERNIA ŞI UTRENIA – TEXT)

POMENIREA CELUI INTRE SFINTI

PARINTELE NOSTRU NECTARIE DE EGHINA,
EPISCOPUL PENTAPOLEI,
FACATORUL DE MINUNI

LA VECERNIA MICA

Punem stihuri pe 4 si cântam urmatoarele stihiri:
Glas 4 “Ca pe un ales intre mucenici…”

Pe urmele Cuviosilor in anii cei mai de urma ai umblat, Ierarhe Nectarie, cu vietuirea ta cea curata si cu obiceiurile cele alese si cu priceperea cea adevarata si cu darurile dragostei; pentru aceasta, sfintindu-te pe tine Stapânul tuturor, in chip vadit te-a numarat cu ceata sfintilor.

Ca acela ce, find numit cu numele nectar, nectarul harului l-ai prirnit in inima ta, Sfinte Nectarie, cu dulceata cuvintelor tale veselesti in Duhul sufletele celor evlaviosi, ca un intelept si de Dumnezeu insuflat, si cu razele minunilor tale pururi luminezi Biserica lui Hristos, cea care straluceste de slava ta. Continuă să citești →

PROHODUL ȘI BINECUVÂNTĂRILE SFÂNTULUI IERARH NECTARIE DE EGHINA (AUDIO, greek. Cântă părinții și ieropsalții Catedralei Mitropolitane din Pireu)

AGNI PARTHENE – Imn închinat Maicii Domnului compus de către Sfântul Nectarie de Eghina (+1920).

AGNI PARTHENE – FECIOARĂ CURATĂ 

                     ”Agni Parthene” (”Fecioară Curată”)  este un imn închinat Maicii Domnului,  compus în limba greacă de Sfântul Nectarie de Eghina (+1920).
Mai jos sunt câteva interpretări în diferite limbi.

Despre bunurile care izvorăsc din necazuri – Sfântul Nectarie din Eghina

Despre bunurile care izvorăsc din necazuri

„Necazul întăreşte vigoarea sufletului şi arată râvna în nevoinţe ca fiind mai mare şi pregăteşte multa desfătare pe care o va culege ca rod în viitor. Aceasta este natura necazului; atunci când cuprinde un suflet tânăr şi curajos, lucrează aceste [bunuri]. Şi, aşa cum focul face aurul mai curat, atunci când se uneşte unul cu celălalt, tot aşa şi atunci când tristeţea cuprinde sufletele de aur, le face mai curate şi mai încercate” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Apostolul Pavel spune: „Suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea, încercare, şi încercarea, nădejde, iar nădejdea nu ruşinează.”1

Sfântul Vasile cel Mare zice: „Necazurile nu sunt trimise fără un scop asupra robilor lui Dumnezeu de către Domnul, Care veghează asupra tuturor, ci spre încercarea dragostei adevărate faţă de Dumnezeu, Ziditorul nostru; căci, aşa cum efortul antrenamentelor aduce atleţilor cununile de laudă, la fel şi creştinilor încercarea în ispite le aduce desăvârşirea, dacă vom primi cu răbdarea cuvenită şi cu toată recunoştinţa pe toate cele rânduite de Domnul pentru noi.” Şi iarăşi: „Pentru cei cu adevărat pregătiţi, necazurile sunt hrană şi antrenament, care îl conduc pe atlet la slava Tatălui.”

Continuă să citești →

Sfântul Nectarie: Ce minunat este chipul celui ce crede în Hristos!

Ce minunat este chipul celui ce crede în Hristos! 

Ce minunat este chipul credinciosului! Ce minunat este harul lui! Frumusețea lui încântă, înălțimea lui exprimă încrederea lui în Dumnezeu. Seninătatea ce se revarsă asupra înfățișării lui exprimă pacea din suflet, iar liniștea lui exprimă netulburarea inimii. Bunătatea întipărită pe chipul credinciosului mărturisește netulburarea conștiinței lui. Credinciosul este icoana omului eliberat de tirania grijilor neîncetate ale vieții care chinuiesc duhul în fiecare zi, și icoana omului a cărui încredere în Dumnezeu este zugrăvită în culori vii pe caracterul feței lui.Credinciosul este chipul omului cu adevărat fericit. Și este fericit fiindcă are deja certitudinea cu privire la sfințenia credinței lui și fiindcă este convins de adevărul ei. Dumnezeu a vorbit tainic în inima lui, glasul dumnezeiesc a umplut inima lui, iar dumnezeiasca bucurie a inundat-o. Inima și cugetul lui sunt afierosite lui Dumnezeu. Inima se înfierbântă de dragostea lui Dumnezeu, iar duhul lui sârguiește să se înalțe la Dumnezeu.

(Text extras din cartea Sfântul Nectarie, Morala creștină în curs de publicare la Editura Doxologia, traducere realizată după Apanta erga vol. IV, Atena 2010. Editura Doxologia a început editarea Operei complete a sfântului Nectarie de la Eghina urmând îndeaproape ediției critice grecești Apanta, publicate la Atena între anii 2005-2012)

Sursa: doxologia.ro

9 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. NECTARIE (Gr, Ro, En)

sf-nectarie2

ORNAM1

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

Troparul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, glasul 1:

Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!

 

Troparul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, glasul al 4-lea:

Întru cuvioşie ai vieţuit, ca un înţelept ierarh, proslăvind pe Domnul cu viaţa ta cea plină de virtuţi, Sfinte Nectarie Cuvioase; pentru aceasta, proslăvindu-te cu puterea Mângâietorului, demonii goneşti şi pe cei bolnavi îi tămăduieşti, care vin cu credinţă la dumnezeieştile tale moaşte.
Continuă să citești →

CÂNTĂRI LA CINSTIREA SFÂNTULUI IERARH NECTARIE DIN EGHINA – 9 noiembrie

CÂNTĂRI LA CINSTIREA SFÂNTULUI IERARH NECTARIE DIN EGHINA

-9 noiembrie- 

                        STIHIRILE VECERNIEI, glas. I

 

               LAUDELE

 

 

 

9 Noiembrie: SFINŢII MUCENICI CLAUDIU, CASTOR, SEMPRONIAN ŞI NICOSTRAT

Sf. Mucenici Claudiu, Castor,
Sempronian şi Nicostrat (9 Noiembrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Cel din urmă dintre marii împăraţi păgâni a fost Diocleţian (284-305). Cu toate că se ridicase de jos, fiind un viteaz mânuitor de arme şi un dibaci conducător de popoare, totuşi în loc să fie pătruns de învăţăturile mântuitoare ale credinţei creştine, care pe atunci ajunsese să se răspândească în cele mai multe din cetăţile şi ţinuturile stăpânite de el, s-a lăsat robit de credinţele deşarte ale regilor persani şi ale faraonilor egipteni. Continuă să citești →