Paraclisul SFÂNTULUI NECTARIE (Audio)

Sfântul Nectarie din Eghina: Chipul prietenului

Sfântul Nectarie din Eghina: Chipul prietenului

Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenului este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe; având o sensibilitate deosebită, simte starea de spirit a prietenului şi îndură, la rândul său, ceea ce pătimeşte acesta; pricepe înainte ca prietenul să-i facă mărturisirea şi aleargă în ajutorul lui înainte ca acesta să-l roage; se oferă fără preget spre a-l ajuta în lucrurile lui şi-l sprijină atunci când este în primejdie.

Continuă să citești →

Sfântul Nectarie din Eghina: Spovedania trebuie să aibă loc în urma unei pregătiri

Spovedania trebuie să aibă loc în urma unei pregătiri

”Veniţi, aşadar, să ne lepădăm de tot păcatul, să plătim cele datorate de pe urma nedreptăţii, să stingem orice vrăjmăşie şi să facem fapte vrednice de pocăinţă, ca să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să aflăm mila Sa dumnezeiască, şi astfel să devenim vrednici moştenitori ai împărăţiei Cerurilor, de care fie să avem parte cu toţii!”

Sf. Nectarie

Spovedania presupune o pregătire anterioară, fiindcă cel ce vine la duhovnic nepregătit în mod logic nu-şi aminteşte nici lipsurile, şi nu-şi cunoaşte nici excesele; evident că-şi ignoră datoriile neîmplinite şi mulţimea păcatelor sale; căci e cu neputinţă ca cel care nu şi-a cercetat cu câteva zile înainte faptele cu toată justeţea şi nepărtinirea şi după măsura lor, şi nu a conştientizat gradul vinovăţiei sale, să culeagă vreun folos de pe urma unei mărturisiri întâmplătoare şi nepregătite; pentru că incapacitatea memoriei de a-şi aminti totul, lipsa timpului pentru a se cerceta şi lipsa conştientizării gradului de vinovăţie fac nerodnică spovedania; astfel lăsăm multe patimi nevindecate, care ne şubrezesc sănătatea sufletului şi devin seminţe ale unor noi păcate; aşadar cel ce vine la spovedanie trebuie să se cerceteze pe sine cu câteva zile înainte, să-şi cântărească în amănunt fiecare faptă, să-şi înţeleagă lipsurile şi excesele şi aşa să se ducă la spovedanie şi să mărturisească doar cele mai devreme amintite; căci a discuta cu duhovnicul despre virtute şi despre fapte bune, dar a trece cu vederea şi a ascunde cu bună-ştiinţă patimile care întinează sufletul este acelaşi lucru cu ceea ce face un pacient care discută cu doctorul despre sănătate şi vigoare trupească în general, fără a face nici o referinţă la boala care-i macină trupul.

Continuă să citești →

Sfântul Nectarie din Eghina: PENTRU CE NECAZURILE NOASTRE SUNT DESE ŞI SUCCESIVE?

Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive?

 

Cuvânt despre pricina pentru care necazurile noastre sunt dese şi unul după altul şi pentru ce trebuie să le răbdăm pe acestea cu stăpânire de sine

1. Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive

Dar oare pentru ce întristările noastre sunt atât de dese şi atât de numeroase? Această nedumerire ne-o dezleagă Sfânta Scriptură, care arată pricina pătimirilor noastre – pricină care coboară până la păcatul strămoşesc – când zice: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii fiindcă toţi au păcătuit în el.”[1] Prin urmare păcatul şi moartea pe care le-am moştenit sunt cele dintâi pricini ale chinurilor pe care le îndurăm, fiindcă pe de o parte păcatul, interpunându-se ca o potrivnicie despărţitoare între Dumnezeu şi oameni[2], l-a înstrăinat pe om de Dumnezeu. Consecinţa acestui fapt a fost întunecarea duhului şi orbirea puterilor sufleteşti, adică a puterii cunoscătoare, voitoare şi simţitoare; şi acestea tocindu-se, cu greu l-au mai putut sluji pe om şi au devenit pentru el surse a mii de întristări şi dureri. Iar pe de altă parte, moartea pe care am moştenit-o a semănat în noi stricăciunea care a crescut şi s-a dezvoltat în noi şi acestea, de-a lungul timpului, au arătat toate câte ne-au venit din această dezvoltare, care, de vreme ce ne ameninţă existenţa, sunt dureroase şi greu de purtat.

Aşadar, cea dintâi şi cea mai importantă pricină a întristărilor noastre este aceea pe care deja am enunţat-o la început, iar a doua o constituie starea noastră morală care ne situează fie mai aproape, fie mai departe de Dumnezeu. Iar această despărţire pe care o aduce potrivnicia faţă de El pe toţi ne-a depărtat de Dumnezeu şi starea aproape a tuturor era una de potrivnicie faţă de Dumnezeu, dar când aceasta a fost smulsă prin Hristos, deja totul a fost diferit, fiindcă Hristos nu numai că a împăcat neamul omenesc cu Dumnezeu, ci a întărit din nou sufletul omului prin lumina Lui dumnezeiască, deşi puterile sufleteşti erau tocite. Aşadar, starea creştinilor poate să se schimbe în funcţie de luminarea pe care o primesc prin credinţa lor în Domnul nostru Iisus Hristos, fiindcă El întăreşte puterile sufletului pentru a-i sluji lui fără greşeală şi pentru a-i da astfel mai puţine necazuri de răbdat.   Continuă să citești →

PREDICĂ LA SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL (8 nov)

PREDICĂ LA SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

Legături:

 * * *

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?”

(Evrei 2: 6; Psalmul 8: 5)

Astăzi, iubiţi credincioşi, este sărbătoare şi praznic. Astăzi prăznuiesc mii – dar ce zic mii?!, milioane de îngeri, nenumărate milioane de oştiri sau de armate îngereşti. Astăzi Cerul întreg este în sărbătoare: Tronuri, Heruvimi şi Serafimi, Domnii, Începătorii şi Puteri, Stăpânii, Arhangheli şi Îngeri – cele nouă cete îngereşti. Dar, cu precădere, Biserica ni-i pune astăzi înainte pe Sfinţii Arhangheli –  îndeobşte cunoscuţi – Mihail şi Gavriil. Astăzi este însă şi ziua onomastică a tuturor acelora dintre bărbaţi şi femei, care poartă nume îngereşti: Mihail şi Gavriil şi derivatele lor…

Iubiţi credincioşi, dacă ne vom convinge de valoarea pe care o are omul în planul creaţiei lui Dumnezeu, atunci nu numai că ne vom convinge de existenţa îngerilor, vom simţi existenţa îngerilor în lume, iar în felul acesta vom fi ajutaţi şi să-i cinstim după cuviinţă. „Ce este omul – se întreabă proorocul-împărat David – că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” Pe cât de sigur este, fraţi creştini, că există oameni pe pământ – şi cine contestă acest adevăr, că există oameni pe pământ? -, pe atât de sigur, pe atât de adevărat este că există îngeri în ceruri şi pe pământ, în mijlocul nostru, lângă noi. Continuă să citești →

CÂNTĂRI DIN SLUJBA SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL (8 noiembrie)

CÂNTĂRI DIN SLUJBA SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

(8 noiembrie)  

Troparul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

***

Slava Litiei… Cu buze de foc…


***

Stihiri la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil


***

Mărimuri

8 noiembrie: TROPARUL, CANOANELE ŞI SINAXARUL SFINŢILOR ARHANGHELI (Gr, Ro, En)

 TROPARUL ŞI SINAXARUL SFINŢILOR ARHANGHELI

8 noiembrie

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti (1)

Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti, glasul al 4-lea:

Mai marilor Voievozi ai Oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai mari peste cetele puterilor celor de sus.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului…

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Toţi credincioşii să lăudăm pe Ceea ce cârmuieşte toate căpeteniile cele fără de trup, ale cetelor celor de sus, pe Treimea Cea Nezidită, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule, Atotţiitorule!

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Continuă să citești →

PREDICA PĂRINTELUI SOFIAN BOGHIU LA PRAZNICUL SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL (8 noiembrie)

PREDICA PĂRINTELUI SOFIAN BOGHIU LA

PRAZNICUL SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

(8 noiembrie)

 

 

Frati crestini,

 

Vreau sa va spun doua-trei lucruri despre acesti sfinti arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli si de ingeri.

 

Cei doi arhangheli, Mihail si Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au aratat de multe ori in viata oamenilor. Sfantul arhanghel Mihail: prima data cand se stie despre el, era momentul infatisat din aceasta icoana, adica atunci cand puterile raului, acelui Lucifer care a fost ingerul luminii, mai marele ingerilor din ceruri, i-a venit un gand vrajmas in inima lui, un gand trufas: sa se inalte, sa-si puna scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gand viclean si rau! Si in clipa aceea s-a prabusit.

 

Si a aparut Sfantul arhanghel Mihail care a strigat din inaltimile cerului: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” – cuvinte rostite in mijlocul Sfintei Liturghii. El striga aici, in centrul acestei icoane si in jurul lui sunt cetele celorlalti arhangheli.

  Continuă să citești →

Sfântul Nicolae Velimirovici: Predică la Duminica a-22-a după Rusalii

Sfântul Nicolae Velimirovici:

Predică la Duminica a-22-a după Rusalii 

„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în aceasta văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi”.

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui.

Continuă să citești →

VIDEO: Cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos (+ 2 noiembrie 1995)

2 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. ACHINDIN, ELPIDIFOR, PIGASIE, AFTONIE, ANEMPODIST (Gr, Ro, En)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. ACHIDIN, ELPIDIFOR, PIGASIE, AFTONIE, ANEMPODIST

2 noiembrie

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist

Troparul Sfinţilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist, glasul al 2-lea:

Purtătorilor de lupte ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru şi sfinte locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în privelişte pe vrăjmaşi aţi biruit şi pe Hristos cu îndrăznire aţi propovăduit, pe Acela ca pe un Bun rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apărători fericiţi ai Preasfintei Treimi, într-o unire v-aţi arătat închinători Cinstitei Treimi şi staţi înaintea Scaunului, cei ce sunteţi sprijinitori celor ce aleargă la voi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Neîncetat izvorâţi harul fără de primejdie sfinţilor, dându-l tuturor celor ce se apropie de voi cu credinţă, îmblânzind toată primejdia şi toată întristarea şi furtuna şi tulburarea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încinşi cu puterea cea nebiruită, sfinţilor, nu aţi socotit slăbiciunea trupului şi arătându-vă cu cugetul neînspăimântaţi, aţi îndrăznit focului şi chinurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu Singură, Mireasă a lui Dumnezeu, ai purtat în braţe pe Cel Ce S-a făcut Trup şi şade întru cele din Înălţime. Că tu te-ai arătat, din toate veacurile, Locaş Vrednic Atotţiitorului.

Continuă să citești →

PREDICĂ LA BOGATUL NEMILOSTIV ŞI SĂRACUL LAZĂR (DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII) – Mitropolitul Augustin de Florina

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA:

PREDICĂ LA BOGATUL NEMILOSTIV ŞI SĂRACUL LAZĂR

(DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII)

Ce este Iadul?

“…. ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28)

Alte articole:

* * *

EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie.

M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?... Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu sunt dovezi care să-ţi închidă gura. Pentru că sunt oameni. Eu o singură dovadă o consider de necombătut. Pe cea amintită astăzi de Evanghelie şi mai presus de orice altă dovadă şi argument şi document. Şi aceasta este Sfânta Scriptură.

Sfânta Scriptură nu a spus niciodată vreo minciună; nu s-a găsit în paginile ei vreo greşeală. Cuprinde cuvintele lui Dumnezeu. A spus-o Hristos: Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A 22-A DUPĂ RUSALII: LAZĂRII

 MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA LA

DUMINICA A V-A A LUI LUCA

(Luca 16, 19-31)

LAZĂRII

„Era un sărac pe nume Lazăr…”  (Luca 16, 20)

Iubiţii mei, este cunoscută pilda pe care am auzit-o în Evanghelia din Duminica de astăzi… Să explicăm toată Evanghelia de astăzi? Ne-ar trebui mult timp. De aceea, din toate imaginile pe care le prezintă pilda, vom explica doar una. Vom vedea, cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

***

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.

Şi alţii sunt săraci. Dar aceştia sunt sănătoşi. Se duc unde vor, lucrează, îşi primesc plata sau salariul şi trăiesc. Desigur că nu trăiesc ca bogaţii. Dar trăiesc acceptabil. De ce nu şi fericiţi? Când cineva e sănătos, atunci o bucată de pâine, câteva măsline şi o ceapă le mănâncă cu poftă. Când însă este bolnav, atunci şi cele mai bune mâncăruri i se par lipsite de gust. Aşadar, Lazăr pe lângă sărăcie avea şi boala.

Desigur că şi alţii sunt săraci şi bolnavi. Dar au rude şi prieteni, oameni care se interesează de ei şi nu-i lasă fără îngrijire, hrană şi medicamente. Dar Lazăr nu era doar sărac şi bolnav. Era şi cu totul singur. N-avea pe nimeni care să-i arate atenţie. Continuă să citești →

SFÂNTUL GAVRIIL GEORGIANUL: „Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni!”

Coperta_Gavriil-Georgianul111

ORNAM1

ORNAM1

Gavriil s-a născut undeva aproape de Marea Neagră, în Georgia aflată până nu demult sub dictatura ateistă a regimului comunist.

Următoarea relatare descrie persecuţia pentru adevăr a monahului Gavriil petrecută în anii ’50 ai secolului trecut. Mai precis, în anul morţii lui Stalin, 1953. Gavriil era pe atunci un tânăr ieromonah. In piaţa centrală din Tbilisi – capitala Georgiei – se desfăşura un miting şi reprezentanţii puterii erau de faţă. In spatele lor, pe o faţadă a clădirii, întinzându-se pe două etaje, atârnau afişe uriaşe cu conducă-torii partidului stând în picioare. La un moment dat, în toiul mitingului, când întreaga piaţă era ticsită cu oameni şi un membru al conducerii îşi ţinea discursul, uriaşul portret al lui Stalin a fost cuprins de flăcări. Ce se întâmplase ? Reuşind să ajungă la intrarea de la etajul întâi al clădirii guvernului, Gavriil deschisese o fereastră, turnase benzină pe spatele portretelor şi le dăduse foc. Portretul lui Lenin a ars şi el foarte curând. întreaga piaţă a fost cuprinsă de spaimă; mulţimea încremenise de frică şi pretutindeni se aşternuse liniştea. In timp ce chipurile conducătorilor ardeau în flăcări, părintele Gavriil rostea de la o fereastră a etajului doi aceste cuvinte:

Continuă să citești →

A apărut cartea: VIAŢA, PARACLISUL ŞI ACATISTUL SFÂNTULUI GAVRIIL GEORGIANUL (prăznuit pe 2 noiembrie)

Coperta_Gavriil-Georgianul111

 

Cartea este în format A5, numără 64 pagini, full color, coperta plastifiată, preţul este de 4  lei, iar comenzile se pot face la adresa de mail orthoierapostolos@yahoo.com  sau la numerele de telefon 0722. 543. 098 (d-na Mariana) și 0727.713.470 (d-na Iuliana).    

  

Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995) s-a arătat a fi un vas ales încă din pruncie. Născut în Georgia sovietică și lipsit fiind de cele sfinte, atunci când micul Vasiko – acesta fiindu-i numele de alint – a aflat cele despre Hristos, și-a construit o chilie de pământ în grădina părinților, unde se străduia să trăiască ascetic. Crescând, a transformat chilia într-o bisericuță pe care, în nenumărate rânduri, autoritățile comuniste s-au străduit să o dărâme, iar pe tânărul credincios să-l declare nebun.

În cele din urmă, Vasiko a devenit monah, cu numele Gavriil, apoi ieromonah la Mănăstirea Betania.

Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:

Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).

lenin-square-soviet-era

Continuă să citești →