Sfântul Grigorie a trăit în veacul al XII-lea şi a fost zugrav de icoane alături de sfântul Alipie Iconarul (pomenit la 17 august). Pentru smerenia şi curăţia petrecerii sale, Dumnezeu l-a invrednicit să picteze mai multe icoane făcătoare de minuni răspândite pe întreg pământul rusesc.
8 august
Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului.
Cuviosul Nostru Parinte Emilian a fost mai intâi calugar la Manastirea ridicata de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarca prin virtutile sale. La un timp dupa prietenii si frati ai sai intru asceza, Sfântul Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), si Sfântul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), el fu la rândul sau ridicat la rangul de episcop si succeda Mitropolitului Cizicului, Nicolae (dupa 788). Se arata drept un credincios econom al harului dumnezeiesc si se distinse atât prin milostenia sa cât si prin blândetea deprinderilor sale.
Cu ocazia conrferintei despre inchinarea la Sfintele Icoane, convocata la palat de catre imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), in 815, Sfântul Emilian il interpela pe suveranul eretic si ii spuse ca daca problema dogmelor era de ordin stric ecleziastic, ea trebuia sa fie rezolvata la biserica si nu in fata autoritatilor civile. In urma acestei curajoase marturii de credinta, el fu exilat. Dupa vreo cinci ani de incercari, muri, se crede, asasinat de agentii imparatului si pleca la ceruri, la curtea Sfintilor Mucenici triumfatori (dupa Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit in pace la locul sau de exil). Continuă să citești
Sfântul Triandáfillos s-a născut în satul Zagorá din provincia Magnesía. Încă din copilărie, lucrând ca marinar pe una din cele mai faimoase nave din Zagorá, s-a distins prin smerenie și curăția vieții, păzind nestinsă în inima sa flacăra iubirii pentru Hristos. Diavolul, privindu-l cu invidie, urla cu sălbăticie împotriva lui.
Astfel, la vârsta de șaptesprezece ani, dintr-un motiv necunoscut, a fost arestat de turci și dus în Constantinopol. Aici l-au supus la tot felul de chinuri pentru a-l sili să renunțe la credința strămoșilor lui. Sfântul însă, nici tinerețea socotidu-și-o, nici bogățiile ademenitoare ale necredincioșilor primindu-le, a rămas ferm în credință, mărturisindu-L pe Hristos: „sunt creștin și nu renunț la Mântuitorul meu Hristos”, așa cum Domnul, potrivit făgăduinței Sale, îl va mărturisi înaintea Tatălui Său și a mulțimilor de îngeri.
– See more at: http://www.pemptousia.ro/2013/08/sfantul-nou-mucenic-triandafillos/
Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetăţii Neamţului şi armaş, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa).
Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos şi arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrăţişeze viaţa monahală. Marii sihaştri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ, precum şi duhovnicul care îi cunoştea firea evlavioasă şi râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viaţa de sihăstrie.
Astfel, fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti – Vrancea, iar după doi ani, soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii. Continuă să citești
Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te‑ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te‑ai mutat, lăsându‑ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte.
Odraslă de mult preţ a Moldovei, fiind chemată de Hristos Dumnezeu, ai renunţat la cele pământeşti şi, luând crucea, te‑ai nevoit în păduri şi în peşteri, în adâncul munţilor Carpaţi, biruind prin firea cea slabă cursele diavolilor, frica, frigul şi foamea. Pentru aceasta te rugăm, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.
Ne închinăm în peştera ta cea umedă şi întunecoasă de la Sihla, unde te‑ai nevoit pentru Hristos şi, minunându‑ne de ostenelile tale cele peste fire, Sfântă Preacuvioasă Teodora, te rugăm nu înceta a mijloci pentru sufletele noastre.
Ne închinăm în faţa icoanei tale, Cuvioasă Maică Teodora, podoaba sihaştrilor şi lauda Moldovei; adu‑ţi aminte înaintea lui Hristos Dumnezeu de poporul român cel binecredincios şi de sufletele noastre.
Astăzi săvârşim pomenirea cea de peste an a Sfintei Preacuvioasei Teodora de la Sihla, lauda Moldovei şi rugătoarea credincioşilor, căci trup neputincios având, a biruit slăbiciunile firii şi cursele vrăjmaşului. Pentru aceasta, cu credinţă să‑i strigăm: Bucură‑te următoarea lui Hristos şi cununa cea de mult preţ a sihaştrilor!
Fiică de părinţi evlavioşi fiind, din tinereţe te‑ai umplut de dor pentru Mirele ceresc şi n‑ai avut pace şi odihnă în lume până când ţi‑ai luat crucea şi ai urmat lui Hristos. În munţii Sihlei nevoindu‑te, pe Dumnezeu împreună cu îngerii L‑ai lăudat, iar trupul, vas al Duhului Sfânt l‑ai făcut; slăbiciunile firii cu uşurinţă stăpânindu‑le, pe nevăzuţii diavoli, prin rugăciunile tale, i‑ai biruit. Pe Acela roagă‑L, Preacuvioasă Maică Teodora, să mântuiască sufletele noastre.
Cine va spune, Cuvioasă Teodora, ostenelile tale din pustie? Ce gură va putea povesti câte ispite ai răbdat de la diavoli în pădurile cele neumblate din Carpaţi, sau cât frig ai îndurat în iernile cele aspre, neavând nici haine, nici căldură, nici hrană, nici altă mângâiere de la oameni? Dar, fiind plină de focul Duhului Sfânt, cu rugăciunile ţi‑ai încălzit trupul cel amorţit şi răceala peşterii de la Sihla ai potolit. Roagă‑te, Cuvioasă, împreună cu toţi sfinţii să se mântuiască sufletele noastre!
Să mergem, fraţilor, la chilia Sfintei Teodora de la Sihla ca, în peştera ei cea întunecoasă, să ne rugăm şi, smerindu‑ne, pentru îndelunga ei răbdare, aşa să‑i cântăm: Bucură‑te, lauda Ortodoxiei şi floare de mult preţ a mănăstirilor Moldovei; Bucură‑te, rândunică a cerului care n‑ai aflat până aici odihnă sufletului tău; Bucură‑te, privighetoare neadormită, ascunsă de ochii omeneşti, care neîncetat lauzi pe Dumnezeu; Bucură‑te, căprioară pururea trează a Munţilor Carpaţi; Bucură‑te, fiică mult iubită a Bisericii româneşti; Bucură‑te, mireasă aleasă a Mirelui Hristos, Căruia nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.
Nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, Sfântă Preacuvioasă Teodora, până nu ai biruit pe diavoli şi ţi‑ai supus trupul Duhului prin rugăciuni şi post îndelungat, prin lacrimi şi privegheri de toată noaptea. Pentru aceea tot păcatul şi cugetul rău lepădând, cu Hristos în veci te‑ai logodit. Roagă‑te lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Nici a urca cu Hristos pe Tabor nu ne‑am învrednicit, nici a ascunde faptele tale cele minunate nu voim, nici a urma vieţii celei cereşti nu putem, căci nu avem darul rugăciunii din inimă. Ci, te roagă pentru noi, Preacuvioasă Maică Teodora, ca o bună povăţuitoare spre Hristos, cerând iertare sufletelor noastre.
Spune‑ne, Cuvioasă mireasă a lui Hristos, ostenelile tale cele mari şi luptele cu nevăzuţii vrăjmaşi; căci şi firea, prin post şi rugăciune, ţi‑ai sfinţit, gândurile ţi‑ai liniştit şi pe diavoli, departe, i‑ai izgonit cu lacrimile tale cele de foc.
Învaţă‑ne, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, cum să ne nevoim pentru Hristos şi cum să biruim firea noastră cea pătimaşă; că robiţi suntem de duhul mândriei şi al iubirii de păcat, şi vrednici suntem de osândă, de nu te vei ruga pentru sufletele noastre.
Ajută‑ne, Sfântă Preacuvioasă Teodora, să ne împăcăm cu Dumnezeu, prin pocăinţă; patimile firii să le domolim şi gândurile rele din inimă să le alungăm, ca, împreună cu Hristos, să urcăm Taborul cel duhovnicesc şi la suflet să ne luminăm, precum tu însăţi, în Taborul Sihlei, te‑ai curăţit şi luminat.
Mulţimile călugărilor te cinstesc pe tine, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, că lumea lăsând, în munţii Carpaţi ca o căprioară te‑ai ascuns şi mintea, împreună cu inima, curăţindu‑ţi prin aspre osteneli, cu Hristos te‑ai unit, urmând marilor sihaştri de demult. Fericită eşti, că lui Dumnezeu în peşteră ai slujit şi cu îngerii tainic ai vorbit. Deci, roagă‑te, Cuvioasă, să se mântuiască lumea şi sufletele noastre.
(Extras din cântările Vecerniei din ziua de 7 august)
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!
Sursa: TRINITAS TV via youtube
[7 august 2012]
Iubiții mei,
Sfânta Teodora, darul lui Dumnezeu după numele ei, este cu adevărat o minune de om.
Pentru că a îmbinat căsătoria cu pustnicia și după o scurtă perioadă de viață împreună cu soțul ei, viitor monah și el, a trăit o perioadă în mănăstire…apoi 60 de ani în pustia Sihlei.
Până când hainele de pe ea s-au zdrențuit…așa cum o arată Icoana de deasupra…dar ajungând plină de slavă dumnezeiască…
Și văzând-o pe ea, la sfârșitul vieții sale…o vedem pe Sfânta Maria Egipteanca cea plină de slavă dumnezeiască și de harisme. Continuă să citești
7th of August
Saint Theodora, the greatest of Romania’s holy ascetics, was born in the village of Vanatori, Neamts in the first half of the seventeenth century, and was the daughter of Stephen Joldea and his wife.
She was married to a man of Ismail, but had no children. Therefore, she and her husband decided to enter the monastic life. Her husband went to the Skete of Poiana Marului, where he was tonsured with the name Eleutherius. He was also ordained to the holy priesthood.
Theodora also received the monastic tonsure in the Skete of Poiana Marului. In just a few years, she advanced in obedience, prayer, and asceticism, acquiring the grace of unceasing prayer of the heart. Continuă să citești
Inițial, icoana a fost pictată pentru a fi așezată în Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Valaam. Acest lucru nu s-a întâmplat, și ulterior icoana a fost pierdută. În anul 1897 icoana a fost redescoperită și a câștigat reputația de făcătoare de minuni pe baza unor apariții succesive ale Maicii Domnului, care S-a arătat unei femei în vârstă, Natalia Andreevna, cu artrită reumatoidă gravă, care a și fost vindecată de boala ei.
Una dintre cele mai mari comori ale Mănăstirii Noul Valaam din Heinävesi – Finlanda, este Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Valaam. Pictată pe lemn de tei, cu dimensiunile 132 x 79.5 cm, icoana o înfățișează pe Fecioara Maria în mărime naturală, cu privirea coborâtă, stând în picioare pe un nor, îmbrăcată într-o mantie roșie strălucitoare și un stihar turcoaz închis. Ea ține cu brațul său stâng pe Pruncul Hristos, care este îmbrăcat în veșmânt galben deschis. Cu mâna sa dreaptă, Ea arată spre Prunc în stilul Icoanei Maicii Domnului „Hodigitria”. Hristos binecuvântează cu mâna Sa dreaptă, iar în mâna stângă ține un glob care are deasupra o cruce, ceea ce înseamnă că El este Creatorul lumii și Stăpânul tuturor.
(7 august)
Acest cuvios părinte a trăit pe vremea marelui împărat Constantin şi era de neam pers.
El fu povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar, şi lăsându-şi păgânătatea părintească şi rudeniile merse la hotarele greceşti, în cetatea care se numea Nisibe şi, intrând intr-o mănăstire, primi Sfântul Botez, se îmbrăcă în chipul monahicesc şi petrecu în toată nevoinţa vieţii pustniceşti.
Însă prin zavistia şi asupririle diavolului viclean, fiind urât de monahii ce erau acolo, fugi şi merse în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, în cetatea lui Teodosie, şi urmă vieţii arhimandritului Nurvel, despre care se spune că 60 de ani n-a gustat fiertură şi dormea foarte puţin, neculcându-se, nici şezând, ci stând rezemat în toiagul său.
De acel arhimandrit fu hirotonit diacon cuviosul părinte Dometie, iar când se înştiinţă că arhimandritul voieşte să-l silească şi la preoţie, se duse de acolo şi se sui într-un munte pustiu, unde vieţuia întru Dumnezeu, suferind arşiţa, frigul şi toate schimbările văzduhului. Continuă să citești
| Pentru lacrimiPe drumul ce duce la Gaza Purcede bătrânul Ierarh Narcis, purtătorul de semne, Al Sfintei cetăţi Patriarh.Pe spatele lui gârbovite O sută de ani doar au nins Şi multe năpăşti şi ispite Avuta-au bătrânul de-nvins!El merge acum spre Egipet Lasându-şi norodul iubit Şi vrea ca de-acum să trăiască Departe …, de toţi tăinuit. Ieşind din Sfânta Cetate Dorind ca să fie mai tainic, Ajuns în Egipet s-abate O ia tot spre Soare Apune, Îi place mai mult ca să doarmă Prin câte oraşe şi sate Dar iată-l acum că ajunge El are acum o duzină Dar Domnul în noaptea din urmă De rândul acesta socoate El ţine să facă o slujbă Se miră norodul când vede I-s pletele lui ca zăpada Pe faţa lui blândă se vede Dar unul pe altul se-ntreabă |
Când iese cu Sfintele Taine S-apropie toţi de altar Primind după datina veche A precistaniei dar. Pe urmă ţine cuvântul În ziua aceea spre seară Afară de preoţi s-adună Începe să spuie bătrânul Stingher, pe căi neştiute Văzut-am cu drag, zice dânsul Aici în cetatea aceasta Ascuns între lumea creştină Dar astăzi când Domnul mă cheamă Aceasta zicând, el desface Primeşte odorul acesta, Atunci o bătrână cinstită, Cu lacrimi ferbinţi o stropeşte Ar vrea un cuvânt ca să spuie Ea este vestita soţie Sfârşindu-şi cuvântul bătrânul El merge spre Sfânta Cetate |
Alte predici:
* * *
„Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!”
(Matei 17, 5)
Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.
Când Hristos s-a născut din Preasfânta, s-a arătat în lume ca un om comun, ca cel mai sărac om. Noi toţi avem o căsuţă; nimeni nu este fără acoperiş. El nu a avut unde să locuiască. Când cineva a vrut să-L urmeze, Hristos i-a spus: „Păsările şi vulpile au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20; Luca 9, 58). Haine scumpe n-a purtat. Bani în buzunar nu a avut, pe jos mergea din sat în sat ca să propovăduiască Evanghelia. Aşadar, văzându-L oamenii aşa, nu au putut să-şi imagineze că sub această înfăţişare smerită se ascunde dumnezeiasca măreţie, se ascunde Dumnezeirea. Continuă să citești
Legături:
Schimbarea la Faţă a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puţin timp înainte de Patimi, mai precis, cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu se face şovăielnici la vederea celor ce aveau să se petreacă în zilele următoare. Acest adevăr se vădeşte din troparele Bisericii. Într-unul din ele se cântă:,, Mai înainte de cinstită Crucea ta şi de Patimă, luând pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, în Muntele Taborului Te-ai suit, Stăpâne’’, iar în condacul praznicului se spune: ,,…că dacă Te vor vedea răstignit, au să cunoască patima cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui’’.
Ar fi fost firesc ca Schimbarea la Faţă a lui Hristos să fie prăznuită în luna martie, în funcţie de data la care se sărbătoresc Paştile. Dar pentru că această dată coincide cu perioada de lăsat de sec, praznicul Schimbării la Faţă nu s-ar fi putut sărbători cum se cuvine şi, de aceea, el a fost mutat pe 6 august. Această dată nu este întâmplătoare, pentru că precede cu patruzeci de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotită la fel ca şi Vinerea Mare.
Faptele Schimbării la Faţă sunt consemnate de trei dintre Sfinţii Evanghelişti, deoarece este vorba despre un eveniment central din viaţa lui Hristos care ascunde multe mesaje teologice (Matei 17, 1-8, Marcu 9,2-8, Luca 9, 28-36).
1. Există multe schimbări la faţă
Schimbarea la Faţă a lui Hristos a constituit un moment de vârf din viaţa ucenicilor, care a avut legătură şi cu Cincizecimea, pentru că a fost vorba despre punctul culminant al manifestării lui Dumnezeu. Desigur, există diferenţe între Schimbarea la Faţă şi Cincizecime, deoarece, la vremea Schimbării la Faţă, ucenicii nu erau încă mădulare ale Trupului îndumnezeit al lui Hristos, aşa cum aveau să devină în ziua Cincizecimii.
În timpul vieţii de pe pământ a lui Hristos, au mai existat şi alte episoade legate de Schimbarea la Faţă, de vreme ce ucenicii s-au învrednicit şi cu alte ocazii să vadă câteva raze ale Dumnezeirii lui Hristos. În continuare, vom prezenta două dintre aceste evenimente. Continuă să citești
S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
Ev: Matei 17, 1-9
(Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
Cu adevărat, într-un eveniment ca acesta ni se pune înainte rațiunea, armonia și pilda, căci după șase zile, ni se arată slava Domnului. Fără îndoială că trecerea celor șase sute de ani prefigurează slava împărăției cerurilor. Iar sus au mers trei, care să prefigureze pe cele trei neamuri din Sem, Ham și Iafet, făcându-se cunoscută prin aceasta alegerea viitoare a oamenilor de către harul divin.
(Ilarie de Poitiers, La Matei 17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
Acum se pune întrebarea cum i-a dus Hristos într-un munte înalt după șase zile, în timp ce Evanghelistul Luca vorbește de opt zile. Răspunsul este simplu: Matei numără doar zilele de la mijloc, în timp ce Luca adăugă și pe prima și pe ultima zi (pentru a face să se potrivească intervalul de șase zile de la Mt. 17, 1 cu cel de opt zile de la Lc. 9, 28, Ieronim afirmă că Matei numără doar zilele care sunt întregi pe când Luca, aplicând criteriul sinecdotic, numără și bucățile de zi de dinaintea și de după cele șase zile – n.tr.), pentru că nici Luca nu spune că Iisus a luat după opt zile pe Petru, Iacov și Ioan, ci ca la opt zile(Lc. 9, 28).