Arhive categorii: Predici

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS LA BOTEZUL DOMNULUI: "FIUL ESTE STRĂLUCIREA TATĂLUI"

11. Fiul este strălucirea Tatălui

  Mărturtisirea Tatălui că Cel care Se boteza nu era un oarecare, ci era Însuşi Fiul său iubit, a fost semn al Dumnezeirii Cuvântului şi al faptului că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl. În teologia ortodoxă, vocea Tatălui nu este numai ceva perceput de simţurile omului, ci înseamnă contemplarea lui Dumnezeu, adică revelaţie. Desigur, la teorie este părtaş şi trupul, dar simţurile se transformă pentru a putea contempla slava lui Dumnezeu. Faptul că mărturia Tatălui este o revelaţie reiese şi din cuvintele Sale de pe Muntele Tabor, atunci când ucenicii lui Hristos au căzut la pământ, neputând suporta lumina contemplării.
  Fiul mărturisit de Tatăl Se dezvăluie ca fiind ,,strălucirea slavei Tatălui’’, deoarece fiinţa şi lucrarea Dumnezeului Treimic sunt comune. Pentru a se arăta Dumnezeirea Cuvântului, în Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel se folosesc următoarele cuvinte: Care fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui (Evrei 1, 3). Continuă să citești →

ÎPS Bartolomeu Anania – Epifania sau Botezul Domnului

ÎPS Bartolomeu Anania –

 Epifania sau Botezul Domnului

PREDICĂ A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE „CELE 12 ZILE”: Dodekaimeron-ul

Legături:

* * *

MTROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA:

Dodekaimeron-ul („Cele-12-zile”)

[Omilie rostita la Duminica dinaintea Botezului Domnului 

Sărbătoare avem, iubiţii mei. Sărbătorim Sfântul Dodekaimeron. Ce este dodekaimeron-ul? Este o perioadă care începe de la Crăciun (25 decembrie) şi se termină de Bobotează (6 ianuarie). Ţine adică 12 zile (7 din decembrie şi 5 din ianuarie – cu excepţia Ajunului Bobotezei). În timpul Dodekaimeronului, dată fiind bucuria sărbătorilor, se face dezlegare la toate. Vă prezint pe scurt cele mai importante sărbători ale Dodekaimeronului.
***
– Prima sărbătoare este Naşterea Domnului (25 decembrie).Mare, iar temporal prima sărbătoare a creştinătăţii. Faptul că Hristos s-a născut este „alfa” sau începutul credinţei noastre, rădăcina, „rădăcina cea neudată” a Sfintei noastre Biserici; rădăcina nu a fost sădită şi nu a fost adăpată de om, şi de aceea rămâne nedezrădăcinată. Şi după cum din rădăcină răsar ramuri şi flori, aşa şi din această sărbătoare provin toate celelalte sărbători. Dacă Hristos nu s-ar fi născut, nu am fi avut Bobotează (Teofania), nu am fi avut Vinerea cea Mare, nu am fi avut Cincizecime. Naşterea Domnului este prima sărbătoare, maica sau mitropolia sărbătorilor… Continuă să citești →

PREDICĂ LA ANUL NOU A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA: TIMPUL ŞI VEŞNICIA

PREDICĂ LA ANUL NOU A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA:

TIMPUL ŞI VEŞNICIA

Sursa:  „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

ORNAM1

ORNAM1

Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Continuă să citești →

Pr. Cleopa Ilie: Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului – Despre chipul omului desăvârșit

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Despre chipul omului desăvârșit   

„Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48)

Iubiți credincioși,

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi vorbește în chip luminat despre aspra și îngereasca viață a Sfântului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului „Este cel mai mare om născut din femeie și cu adevărat prooroc și mai mult decât prooroc” (Luca 7, 26-29). Întrucât chipul Sfântului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvârșit, voi vorbi astăzi despre desăvârșirea creștină, după a mea slabă putere. Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mulți sunt cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-și mărturisească neputința sa și să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva să ne facem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Continuă să citești →

Sfântul Ioan Maximovici despre Cuviosul Serafim de Sarov

Cuvânt al Sfântului Ioan Maximovici despre Cuviosul Serafim de Sarov

 „În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov

Sf Ioan MAximovici

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie sa adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bineplăcutul Său. Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult.
 
Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu sa stins şi nici nu s-a împuţinat. La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim. Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii.

Continuă să citești →

Sfântul Serafim Sobolev: Predică la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov

Sfântul Serafim Sobolev: Predică la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini Legea lui Hristos” (Galateni 2, 2). Iată cuvintele marelui Apostol pe care le-am auzit astăzi în timpul Sfintei Liturghii, iubiţilor întru Hristos fii mei, la citirea Apostolului. Prin aceste cuvinte Sfânta Biserică ne cheamă către dragostea adevărată şi desăvârşită faţă de aproapele nostru. Acestă dragoste se manifestă prin felul reciproc şi îngăduitor, în care ne purtăm sarcinile unii altora, adică suportăm cu răbdare neputinţele aproapelui nostru.

Tâlcuind aceste cuvinte apostoleşti, Fericitul Augustin spune: „Nimic nu ne face atât de mari în ochii lui Dumnezeu, ca atitudinea noastră îngăduitoare faţă de neajunsurile aproapelui nostru”. Cu părere de rău, în relaţiile noastre se observă un fenomen tocmai invers: nu dragoste unul faţă de altul, ci cruzime; nu o atitudine îngăduitoare faţă de neajunsurile aproapelui, ci judecată. Această judecată este subiectul preferat al discuţiilor noastre, nu rareori fiind însoţită de clevetire şi răutate.

Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos: TĂIEREA ÎMPREJUR A LUI HRISTOS

Tăierea Împrejur a lui Hristos

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos

Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc.

Deoarece Sfinţii Părinţi au stabilit ca Naşterea lui Hristos să fie prăznuită pe 25 decembrie, este firesc ca tăierea împrejur care are loc după opt zile, să fie prăznuită pe 1 ianuarie, la exact opt zile de la Naşterea Lui. De aceea, troparele acestei zile înfăţişează valoarea teologică a tăierii împrejur. Ne este cunoscută stihira aceasta: „Mântuitorul, pogorându-Se la neamul omenesc, a primit înfăşare în scutece… şi nu S-a ruşinat de trupeasca tăiere împrejur” [prima stihiră de la „Doamne, strigat-am…”, vecernia mare]. Hristos, aşa cum din iubire de oameni a primit înfăşarea în scutece, la fel a primit şi tăierea împrejur cea trupească. Aceasta extremă pogorâre şi chenoză a lui Hristos este socotită de Biserică drept un mare praznic împărătesc. Continuă să citești →

Predica Sf. Ioan Gură de Aur la Tăierea împrejur a Domnului

 Predica Sf. Ioan Gură de Aur la Tăierea împrejur a Domnului

Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus (Luca 2, 51)

 

Despre creşterea copiilor

Când Apostolul vorbeşte despre însuşirile cele bune ale unei văduve, aminteşte, mai înainte de toate, că ea trebuie să fi crescut copii (I Timotei 5, 9-10).

Însă cuvântul „creştere” el nu-l ia într-un înţeles obştesc, de jos, precum mulţi înţeleg aceasta, că adică văduva nu trebuie să fi lăsat copiii săi să moară de foame. Chiar singură, puterea firii unei mame nu ar fi îngăduit aceasta, şi de aceea nu este trebuinţă de vreo lege ca văduva să nu lase copiii săi flămânzi. Apostolul vorbeşte aici despre creşterea întru cucernicie şi dreptate. Iar mamele care nu îşi cresc aşa copiii lor sunt mai rele decât cele ce îşi omoară copiii. Aceasta trebuie să se zică nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor. Mulţi părinţi îşi dau toată truda ce se poate gândi pentru ca să agonisească fiului lor un cal bun, o casă frumoasă, o moşie preţioasă, dar pentru ca el să dobândească un suflet nobil şi un simţământ cucernic, nu se îngrijesc cât de puţin. Şi tocmai aceasta duce toată lumea în neorânduială, că noi nu creştem copiii noştri după cuviinţă şi ne îngrijim numai pentru averea lor, şi nu pentru sufletele lor. Aceasta este cu adevărat cea mai mare nebunie. Căci fie averea cât de mare şi cât de însemnată, dacă acela care are să o moştenească nu este îmbunătăţit şi drept, ea trebuie a se socoti ca şi pierdută; ba încă unui astfel de om, averea îi este chiar spre pierzare şi îl duce încă mai sigur şi mai adânc în iad. Dimpotrivă, dacă sufletul este nobil şi îmbunătăţit, el, şi sărac fiind, va fi fericit. De aceea, noi trebuie să ne îngrijim să nu-i facem bogaţi în aur, argint şi în alte lucruri asemenea, ci să fie foarte bogaţi în cucernicie, în dreptate şi în fapta cea bună; să nu aibă multe trebuinţe şi să nu umble cu ardoare după bunurile şi după plăcerile pământeşti. Trebuie să fim cu luare aminte asupra ieşirii şi intrării lor, asupra purtării, umblării şi asupra prietenilor lor, ştiind că cine este leneş întru aceasta nu poate nădăjdui iertarea de la Dumnezeu. Dacă purtarea de grijă pentru mântuirea altor oameni este una dintre cele mai mari datorii ale noastre, precum zice Apostolul: „Nimeni să nu caute folosul său, ci folosul altuia” (I Corinteni 10, 24), cu cât mai mult fiecare va trebui să fie răspunzător pentru îngrijirea de mântuirea copiilor săi! Dumnezeu va zice către fiecare tată: „Nu am dat Eu copil dintru început în casa ta? Nu te-am pus Eu pe tine învăţător, crescător, îngrijitor şi stăpân al lui? Nu am pus Eu în mâinile tale toată puterea asupra lui? Când el era încă gingaş, ţi l-am dat ţie, ca să-l formezi şi să-l orânduieşti”. Ce iertare poţi nădăjdui, când tu pregeţi şi treci cu vederea creşterea lui? Sau ce poţi tu, oare, să zici spre dezvinovăţirea ta? Poate că fiul tău este greu de înfrânat şi îndărătnic. Dar la aceasta trebuia să gândeşti de mai înainte, când el era încă mic şi uşor se putea înfrâna; de atunci să te fi îngrijit a-l îmblânzi, a-l obişnui la datoriile lui, a-l aduce la orânduială şi a stârpi bolile sufletului său. Continuă să citești →

Pr. Cleopa Ilie: PREDICĂ LA TĂIEREA-ÎMPREJUR A MÂNTUITORULUI HRISTOS

PREDICĂ LA TĂIEREA-ÎMPREJUR A MÂNTUITORULUI HRISTOS

Legături:

 

Din “Predici la Sărbătorile de peste an” Editura Christiana  2001

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi, Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, Biserica Răsăritului, prăznuieşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Marele Vasile, adică pe Sfântul Vasile cel Mare. În predica ce urmează vom vorbi puţin despre acest prea luminat praznic al Tăierii-împrejur, dar şi despre viaţa şi minunile Marelui Vasile. Mai întâi, să ştiţi că, înainte cu 2406 ani de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, a trăit un patriarh prea fericit, ales de Dumnezeu, Avraam, din a cărui seminţie, după credinţă, ne tragem toate popoarele pământului. Nu numai poporul evreiesc, ci toate popoarele, după credinţă. Căci zice Sfânta Scriptură: „Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i-a socotit lui întru dreptate” (Facerea 15, 6). Deci toţi care cred în Dumnezeu se numesc “fiii lui Avraam” după credinţă, nu după trup, cum este poporul evreu. Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh ca toţi copiii care se vor naşte de parte bărbătească să fie tăiaţi împrejur la marginea trupului lor, ca semn de legătură veşnică între seminţia lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Iar marele apostol Pavel zice: „Toate cele mai înainte de lege şi cele din legea veche au fost umbra celor viitoare”. Avraam trăieşte înainte de legea veche cu 430 de ani. Continuă să citești →

Pr. Cleopa Ilie : PREDICĂ DESPRE SFÂNTUL VASILE CEL MARE (1 Ianuarie)

Din “Predici la Sărbătorile de peste an” Editura Christiana  2001

Predica Părintelui Cleopa Ilie despre  SFÂNTUL VASILE CEL MARE

 (1 Ianuarie)

*

Legături:

* * *

Tot astăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre ierarhi. Toate soboarele ecumenice şi locale care s-au ţinut, în diferite vremi şi locuri, au ţinut seama de autoritatea canoanelor lui.

Toţi l-au citit, mii de sfinţi şi de ierarhi au păzit hotarele puse de el. Pentru ce? Sfântul Vasile a fost ochiul Bisericii şi a rămas ochiul Bisericii până la sfârşitul veacurilor. Unde s-a născut? În CezareeaCapadochiei. Părinţii lui s-au numit Vasile şi Emilia. Tatăl său era din Pont, adică de lângă Marea Neagră, unde e Turcia de astăzi. Era unul din zece fraţi. Unul a murit şi nouă au trăit. Dumnezeiescul Grigore de Nazianz, Cuvântătorul de Dumnezeu, zice de familia lui că a binecuvântat-o Dumnezeu cu Marele Vasile, măcar că nici ceilalţi copii n-au rămas mult mai jos decât dânsul. Toţi cei patru fraţi şi cinci fete din familia lor petreceau cu sfinţenie, cu cucernicie, cu milostenie şi cu o bună aşezare a sufletului. Deci o familie mare de sfinţi a fost familia Sfântului Vasile   (vezi Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, 1 ianuarie). Continuă să citești →

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica după Naşterea Domnului (Fuga în Egipt)

Naşterea lui Hristos arată iubirea smerită a lui Dumnezeu

800x470-rozhdestvo

ORNAM1

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae 

Duminica după Naşterea Domnului  (Fuga în Egipt)

(Matei 2, 13-23)

figi-sti-egypto-cebf

Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară în­seamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire. Fiul lui Dum­ne­zeu nu Se putea face om su­punându-Se legii firii după care sunt născuţi oamenii, fără să fie în­trebaţi, sau fără să se hotărască ei în prealabil pentru această naş­tere. El Se face om în mod liber, din proprie hotărâre, nu e făcut. Aceasta pentru că El exista înainte ca Dumnezeu. Dacă cineva ar afir­ma că ar fi putut accepta să Se nas­că precum un om, supunându-Se legii generale a naşterii oameni­lor după păcat, în mod voluntar, se va răspunde că El nu putea admite cu voia să aibă ca act al conceperii Sale ca om actul pasional obişnuit al conceperii celorlalţi oameni după păcatul strămoşesc, act care şi-ar fi lăsat urma în El. Căci, născându-Se astfel, cum ar fi putut elibera de păcatul stră­mo­şesc, imprimat în om şi prin această pasiune, pe ceilalţi oameni, dacă El Însuşi S-ar fi conceput cu acest păcat moştenit de la înaintaşi? Voind să Se facă om, dar şi să ne elibereze de păcat, trebuia să fie de la început ferit de acest păcat, sau să aducă cu Sine de Sus puterea de a Se face om printr-o conce­pere ferită de pasiunea îm­preu­nă­rii trupeşti dintre bărbat şi femeie.Nefiind făcut om prin a­ceas­tă împreunare, ci făcându-Se El Însuşi, fereşte de păcat firea umană de la început. Dar nu se putea face aceasta decât numai dacă Cel ce Se făcea om era Dumnezeu. Căci numai Dum­nezeu poate elibera de păcat, odată ce lipsa de păcat vine din unirea cu Dumnezeu. Continuă să citești →

Predică la Duminica după Naşterea Domnului a Părintelui Cleopa: DESPRE VISURI, VEDENII, MINUNI ŞI PROOROCI MINCINOŞI

Predică la Duminica după Naşterea Domnului

Despre visuri, vedenii, minuni şi prooroci mincinoşi

Mă spăimîntezi prin visuri şi cu vedenii mă îngrozeşti (Iov 7, 14)

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeiasca Evanghelie de azi ne vorbeşte de visul Sfîntului şi dreptului Iosif şi de porunca îngerului lui Dumnezeu care i S-a arătat şi i-a zis: Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo pînă ce îţi voi spune ţie (Matei 2, 13). Aceasta m-a îndemnat să vorbim astăzi despre visuri şi vedenii şi despre deosebirea lor. Trebuie să ştim că visurile sînt deosebite. Că sînt visuri de la Dumnezeu, sînt şi de la diavoli, sînt visuri de la fire şi de alte multe pricini. Şi dacă le-am crede aşa repede, fără să ştim deosebirea lor, uşor ne putem rătăci.

Noi, fiii Bisericii ortodoxe, ştim că toate visurile şi vedeniile care sînt scrise în Sfînta Scriptură au fost recunoscute de Biserica Universală-Ortodoxă şi sînt bune şi de la Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat lui Noe şi i-a poruncit să facă corabia (Facere 6, 14). Dumnezeu s-a arătat lui Avraam în chip de trei îngeri la stejarul Mamvri (Facere 18, 1-3). Iacov a avut vedenie dumnezeiască în drum spre Mesopotamia (Facere 21, 12). Iosif a avut vis de la Dumnezeu (Facere 37, 6). Tot aşa Moise a avut descoperiri şi vedenii de la Dumnezeu (Ieşire 3, 2). La fel, Sfinţii Prooroci au avut vedenii de la Dumnezeu (Isaia 6, 15; Ieremia 24, 1; Iezechiel 10, 9). Mai multe vedenii au avut Sfîntul Prooroc Daniil (Daniil 7, 11) şi Sfîntul Prooroc Zaharia (Zaharia 2, 7). Continuă să citești →

Arhim. Ioil Konstantaros: Duminica de după Naşterea lui Hristos şi pomenirea Sfântului Ştefan

Arhimandritul Ioil Konstantaros:
 
Lectura apostolică de Duminică, 27 decembrie:
Duminica de după Naşterea lui Hristos şi pomenirea Sfântului Ştefan, Întâiul-Mucenic şi Arhidiacon
 
(Fapte Apostolilor 6:8-7:5, 47-60)
 
Sunt destui creştini care pun următoarele întrebări importante: Cum poate cineva să fie luptător (combatant), dar în acelaşi timp să nu depăşească limitele permise? Cum este posibil să împletească îndrăzneala şi combativitatea cu lipsa de răutate? Şi cum, în două cuvinte, se va lupta „după lege”, aşa încât să avem şi urmări binecuvântate?
La această serioasă problematică, vine să ne dea un răspuns corect pericopa noastră apostolică care este dedicată Întâiului Mucenic Ştefan, pe care ni-l pune înainte Sfânta noastră Biserică.
Sfântul Evanghelist Luca, scriitorul Faptelor Apostolilor, îl caracterizează pe Ştefan drept bărbat „plin de credinţă şi de putere”, care făcea în popor mari şi uluitoare minuni. În acelaşi timp propovăduia cu râvnă şi cu elocinţă adevărul creştin. Adică propovăduia că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii. Continuă să citești →

Pr. Cleopa Ilie: PREDICĂ LA SOBORUL MAICII DOMNULUI (26 decembrie)

Predica la Soborul Maicii Domnului

Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si oamenilor. Caci nici ingerii nu stiau cum Dumnezeu, Care este Imparatul slavei si al luminii celei neapropiate si a toata zidirea, va savarsi o taina ca aceasta. Dar cand a venit Mantuitorul in lume sa Se jertfeasca pentru mantuirea lumii si sa intemeieze Biserica, atunci si ei s-au invatat.

N-au stiut ca se va face vierme, ca asa se numeste omul de Duhul Sfant: Eu sunt vierme si nu om. N-au stiut ca Se va smeri, Se va face om, Se va pogori pana la noi.

Acum au invatat ingerii cum ca cele dimpotriva pe cele dimpotriva le surpa prin puterea lui Dumnezeu, ca prin blestem vine binecuvantare, caci spune Scriptura: Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn. Se rastigneste Hristos pe Cruce pentru noi si aduce binecuvantare la toata lumea. Prin moarte aduce viata, iar prin smerenia Lui, inaltarea noastra. Prin jertfa Lui, innoirea noastra si prin patimirea Lui, nepatimirea noastra. Astfel, vedem ca prin cele dimpotriva pe cele dimpotriva, le vindeca. Continuă să citești →