În viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul şi alţi stareţi de la Muntle Athos, relatează situl Sfântul Munte cu referire la un portal grec de încredere hellas-orthodoxy.
Același portal în urmă cu câteva luni, citând sursele Athosului, a publicat primul informația cu privire la canonizarea care urma să aibă loc a lui Porfirie Kavsokalivitul. Continuă să citești
Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde. Cine n-are acestea, nicăieri nu se mântuieşte.
Eram la Careia, în capitala Sfântului Munte. De acolo am mers la măn. Kutlumuş, marea lavră românească făcută de Radu cel Mare şi reînnoită de Mihai Viteazu. Acolo am dormit noaptea. Un părinte, mare scriitor de la kinovită (conducerea comunităţii athonite), ne-a spus: „Asta e mănăstire românească”, că era ctitorită de domnitorii români.
Dar unde nu suntem noi ctitori? Ne-am simţit bine că era o mănăstire făcută de ai noştri. Apoi ne-a zis:„În programul nostru avem să vizităm şi măn. Stavronikita – acolo era arhimandtritul Vasile, un prieten de-al nostru -, apoi măn. Filotheu şi măn. Caracalu, făcută de Petru Şchiopu. Şi mergând spre măn. Stavronikita, o să vizităm un mare pustnic, venit din Sinai. Acesta a postit de două ori câte 40 de zile”. El nu spunea, dar un ucenic de-al lui care era acolo ne-a zis: „măi, asta e mare pustnic. Numai 54 de ani are. Paisie îl cheamă. Simplu monah. Nu-i cleric”.
Şi noi am plecat dintr-un loc de la Burazeri – un schit. Acolo, la Burazeri, sunt 34 de călugări, care fac slujbă zi şi noapte, cu stareţul lor, slujbă neadormită. În fiecare ceas intră alt călugăr. Slujba nu se mai termină. Cele şapte laude şi psaltirea. Şi am întrebat cum să ieşim la pustnicul Paisie. […] Şi i-au spus ăştia: „O luaţi cam la dreapta, daţi de cărări de cerbi, de căpriori, de porci sălbatici, care sunt foarte mulţi, şi apoi daţi de o cărare mai pronunţată. El s-a ascuns acolo că a venit de la Sinai din cauza lumii, că acolo ziceau: mamă, acela e făcător de minuni, e înainte văzător. Şi s-a ascuns săracul acolo de lume, dar tot l-au găsit. Şi a fugit din Sinai că acolo vin mai mulţi turişti. Şi el a zis: las că în Sfântul Munte Athos numai vine nimeni, nici femei. Aici o să am mai mare linişte”. Continuă să citești
Gheronda, care sunt însuşirile Sfinţilor?
– Dragostea cu smerenia, simplitatea cu discernământul sunt însuşirile Sfinţilor. Dacă omul se sileşte pe sine cu discernământ să urmeze vieţuirea Sfinţilor, se sfinţeşte şi el.
Vom fi ajutaţi mult în lucrarea pentru dobândirea virtuţilor dacă îi luăm drept pildă pe Sfinţi. Comparându-ne pe noi înşine cu Sfinţii, ne vedem propriile patimi, ne mustrăm pe noi înşine, ne smerim şi ne nevoim cu mărime de suflet şi cu râvnă dumnezeiască să le urmăm pilda. Nu avem nici o îndreptăţire să nu sporim, atâta vreme cât avem reţetele Sfinţilor şi viaţa lor, pilda lor cea sfântă. Toţi sfinţii sunt copii ai lui Dumnezeu, arătându-ne chipul în care ne putem izbăvi de meşteşugirile celui viclean. Continuă să citești
extras din vol. NEVOINTA DUHOVNICEASCA,
Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul,
“Astăzi oamenii sunt obosiţi, ameţiţi şi întunecaţi de păcat şi de egoism. De aceea este trebuinţă mai mult decât în orice altă vreme de duhovnici buni şi experimentaţi, care să se apropie de oameni în mod simplu şi cu dragoste adevărată şi să-i povăţuiască cu discernământ, ca să se liniştească. Fără duhovnici buni bisericile se golesc şi se umplu psihiatriile, închisorile şi spitalele. Oamenii trebuie să conştientizeze că se chinuiesc pentru că sunt departe de Dumnezeu, să se pocăiască şi să-şi spovedească cu smerenie păcatele lor.
Lucrarea duhovnicului este o lucrare de tămăduire lăuntrică. Nu există vreun medic mai presus de un duhovnic experimentat, care insuflă încredere prin sfinţenia sa, care îndepărtează de la făpturile cele sensibile ale lui Dumnezeu gândurile ce li se aduc de aghiuţă şi care vindecă suflete şi trupuri fără medicamente, doar cu harul lui Dumnezeu. Continuă să citești
– Unii spun: “În această bisericuţă intimă, trăiesc Sfânta Liturghie; într-o biserică mare n-o trăiesc. Dacă este vreo bisericuţă văruită în alb, nu simt nimic, dacă însă este pictată, are catapeteasmă frumoasă etc. Acolo trăiesc Sfânta Liturghie”. Asta este pentru un om care n-are poftă de mâncare şi-i pui puţină sare, puţin piper, ca să-i vină pofta de mâncare.
– Părinte, acestea nu joacă nici un rol? Nu ajută? Continuă să citești
Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?”. Întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu. Nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: „Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?”. „Tu ce vrei?” îl întreb. „Şi una şi alta”, îmi răspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gândul meu, că, de pildă, sunt pentru căsătorie şi să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihnă, şi atunci vor veni la mine să-mi spună: „Sfinţia Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi, iată, acum mă chinuiesc”.
– Părinte, cum se poate întâmpla aceasta? Continuă să citești
– Cum va putea cineva care invidiază să biruiască invidia?
– De cunoaşte darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi le pune în valoare, nu va mai invidia, iar viaţa lui va deveni Rai. Mulţi nu-şi văd darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, ci văd numai darurile celorlalţi şi îi cuprinde invidia. Se socotesc nedreptăţiţi, înjosiţi, şi astfel se chinuiesc şi îşi fac viaţa amară. „De ce acesta să aibă aceste daruri, iar eu să nu le am?”, spun ei. Dar tu ai nişte daruri, iar acela are altele. Vă amintiţi de Cain şi de Abel? Cain nu s-a uitat la darurile lui, ci la darurile lui Abel. Aşa a început să crească în el invidia faţă de fratele său, după care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. În cele din urmă, de la invidie a ajuns la ucidere. Şi poate că el avea daruri mai multe şi mai mari decât Abel.
– Dar cum se poate ca cineva, când vede darurile celorlalţi, să nu-i invidieze, ci să se bucure? Continuă să citești
Părintele Paisie ne oferă opt puncte de atins cu privire la creşterea noastră duhovnicească:
1. Trebuie să ai grijă să-ţi curăţeşti sufletul în fiecare zi.
2. Trebuie să dobândeşti dreptatea dumnezeiască şi nu pe cea logică, pentru că numai atunci Harul lui Hristos va fi asupra ta.
3. Înainte de a face ceva, gândeşte-te dacă Hristos vrea să faci acel lucru; acţionează în consecinţă.
4. Trebuie să practici ascultarea ca mai apoi să poţi vorbi altora despre virtutea ascultării.
5. „Nu” spus oamenilor trebuie să fie „nu” şi „da” trebuie să fie „da”. Nu pretindeţi altceva, ci spuneţi ceea ce gândiţi chiar dacă răniţi pe ceilalţi; spuneţi-o într-un mod frumos şi oferiţi şi câteva explicaţii. Continuă să citești
– Gheronda, trebuie să folosească monahul înlesnirile vieții moderne?
– Să caute întotdeauna să le folosească ceva mai puțin decât le folosește lumea. Pe mine mă odihnește să folosesc lemne pentru încălzire, pentru gătit și pentru lucrul de mână. Când însă vor dispărea lemnele și vor fi greu de găsit – în ritmul în care merge acum comerțul cu pădurile noastre – atunci voi folosi iarăși ceva mai puțin decât lumea, sobă cu petrol sau nu știu ce alt mijloc de încălzire ieftin și smerit, aragaz pentru gătit, ș. cl.
– Cum poate cineva aprecia dacă un lucru este absolut necesar pentru chinovie?
– Dacă cineva gândește călugărește, poate cu ușurință să afle aceasta. Dacă nu gândește călugărește, toate sunt absolut necesare și după aceea devine ca un mirean sau chiar mai rău decât un mirean. Ca monahi ar trebui să trăim, cel puțin în ceea ce privește lucrurile materiale, la un nivel mai scăzut decât trăiam în lume, iar nu să am lucruri mai bune decât aveam acasă la mine. În mod normal, mănăstirea ar trebui să fie mai săracă decât casa mea. Acest lucru îl ajută lăuntric pe monah și ajută și lumea. Așa a rânduit Dumnezeu să nu afle oamenii odihnă în aceste lucruri materiale. Dacă pe mireni îi chinuie acest progres lumesc, cu cât mai mult pe monahi! Dacă m-aș afla într-o casă bogată și mi-ar spune gospodina „Unde vrei să te găzduiesc, ca să fii mulțumit? În salon cu mobilele de preț sau într-un grajd unde am vreo două capre?” Sincer să spun, eu aș simți mai mare odihnă acolo în staul, cu caprele. Pentru că atunci când am început viața de călugăr, nu am plecat din lume, ca să găsesc o casă mai bună, un palat. Am pornit de la ceva mai rău decât aveam acasă. Altminteri, înseamnă că nu fac nimic pentru Hristos. Dar gândirea de astăzi este aceasta : „Bine, îmi vor spune, dacă vei locui într-un palat, cu ce se va vătăma sufletul tău? Acolo în staul va mirosi urât, în timp ce într-un palat poți simți chiar bună mireasmă, vei putea face chiar o metanie”. Trebuie însă să existe o simțire duhovnicească a lucrurilor. Vezi, în busolă este o săgeată magnetizată și un alt magnet, iar săgeata se rotește după magnet. Hristos este magnetul, dar trebuie și noi să ne magnetizăm puțin ca să ne întoarcem după El. Continuă să citești
Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.
Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.
Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.
Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.
Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu. Continuă să citești
– Mic copil fiind, cât de mult m-a ajutat că am mers la Biserică! În școala primară, aveam un învățător bun și ne ajuta și el. Ne învăța cântece patriotice și cântări bisericești. La Biserică, duminicile cântam Doxologia, Pentru rugăciunile…, Sfinte Dumnezeule…,Heruvicul.
– Și fetițele cântau?
– Da, toți copiii împreună. În vechime, Biserica era lângă școală și noi ne jucam în jurul Bisericii, în curtea ei. De sărbători, profesorii ne duceau la Biserică, chiar dacă pierdeam câte-o lecție. Prefera profesorul să piardă o oră, numai ca să participe copiii la Sfânta Liturghie. Astfel, și copiii învățau, se sfințeau, deveneau mielușei. Aveam și un profesor evreu, dar nu ne învăța religie, venea o profesoară și cu ea făceam religie. Dar deși era evreu, ne ducea până la Biserică. Iar în Biserică toți copiii stăteau în picioare, liniștiți. Și văd că astăzi îi îndepărtează pe copii de Biserică. Și cât s-au sălbăticit! În timp ce în Biserică, un copil se liniștește, devine copil bun, pentru că primește binecuvântarea lui Dumnezeu, se sfințește. Iar ei nu îi lasă să se ducă la Biserică, pentru ca nu cumva să fie influențați de cele duhovnicești! Printre alte prostii, nu numai că îi îndepărtează de biserică, dar, pe deasupra, îi mai și învață să nu vină. Continuă să citești
Dezinteresul față de Dumnezeu aduce dezinteres pentru toate celelalte, aduce dezintegrare. Mare lucru este credința în Dumnezeu! Slăvește omul pe Dumnezeu și apoi îi iubește pe părinții lui, casa lui, rudele lui, munca, satul, legea, statul, patria lui.
Ignoranța nu mai are scuză în lumea de astăzi. Lipsește dispoziția cea bună, generozitatea. Acela care are dorință în inimă de a-L cunoaște pe Hristos Îl va cunoaște. Va primi întoarcere. Și dacă nu va găsi nici un teolog, nici un călugăr, nici nu va auzi cuvântul lui Dumnezeu, dar va avea dispoziție bună în suflet, va primi întoarcere fie de la un șarpe, fie de la o altă fiară, fie de la un fulger, fie de la un cataclism sau de la oricare alt fapt pe care îl va rândui Dumnezeu.
Și dreptate de ar avea cineva, când se duce să se îndreptățească pe sine, odihnă nu are, darmite când nu are dreptate și își îndreptățește păcatul său în cel mai rușinos mod!!! De aceea, atât cât putem, să luăm aminte la nerușinare și la disprețuirea nu numai a celor dumnezeiești, ci și a aproapelui nostru, fiindcă acesta este chipul lui Dumnezeu. Oamenii nerușinați se află în primul stadiu al hulei împotriva Duhului Sfânt. Cei care disprețuiesc cele dumnezeiești se află în stadiul al doilea, și în al treilea se află diavolul.
Dacă am simți în mod real că suntem frați cu toți oamenii, am suferi pentru toți cei care trăiesc în păcat și nu ne-ar sminti viața lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei. Continuă să citești
Părinte, până la ce punct ne ajută Dumnezeu în nevoinţa duhovnicească?
Până în punctul în care şi noi îl ajutăm pe Dumnezeu ca să ne ajute.
Când cerem ceva de la Dumnezeu şi mult timp nu ajută, să ştiţi că există mândrie. Dacă avem patimi, de pildă, lăcomia pântecului, vorba deşartă, mânie, invidie etc. şi în paralel avem şi mândrie. Dumnezeu nu ajută, pentru că împiedicăm harul dumnezeiesc. Chiar şi numai predispoziţie spre mândrie dacă avem înnoi, şi tot ÎI împiedicăm pe Dumnezeu să ne ajute, chiar de ne nevoim şi ne rugăm poate mai mult decât trebuie.
E cu neputinţă să nu ajute Dumnezeu atunci când nu există pericolul ca omul să-şi ridice nasul. De îndată ce pleacă predispoziţia spre mândrie şi omul îşi dobândeşte sănătatea sa sufletească, atunci Dumnezeu îl va elibera imediat de patima ce îl chinuie şi îl va răsplăti şi pentru prisosinţa lui de nevoință. Continuă să citești
– Parinte, Avva Macarie spune că Dumnezeu ne dă bunătăţile cereşti, şi credem aceasta. Dar trebuie să credem că ne va da şi cele pământeşti, care nu sunt atât de importante?
– Care pământeşti?
– Cele de care avem trebuinţă.
– Da, bine ai spus. Dumnezeu îşi iubeşte făptura Sa, chipul Său şi se îngrijeşte de cele de care are trebuinţă.
– Aceasta trebuie s-o creadă fiecare si să nu se neliniştească?
– Dacă n-o crede şi se luptă singur să le dobândească, se va chinui. Iar dacă Dumnezeu nu va da cele pământeşti, lucrurile materiale, omul care trăieşte duhovniceşte nu se va mâhni. Dacă vom căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu – şi aceasta trebuie să fie singura noastră grijă – toate celelalte ni se vor da. Va lăsa, oare Dumnezeu făptura Sa? Mana, pe care Dumnezeu o dădea în fiecare zi israelitilor în pustie, se strica dacă o ţineau pe a doua zi. Aşa a iconomisit Dumnezeu, pentru ca ei să aibă încredere în Pronia dumnezeiască. Continuă să citești