Sfântul Nicodim Aghioritul:

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE

*

Cuvântul 11

Mulţi împotrivindu-se zic că împărtăşirea nu este o dogmă de credinţă, care trebue să se păzească negreşit.

  Deşi deasa împărtăşire nu este o dogmă de credinţă, totuşi este o poruncă stăpânească, cuprinsă şi în alte cuvinte ale Domnului şi în deosebi în aceea care zice: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 12, 19), adică totdeauna, în fiecare zi, dealungul întregei vieţi. De aceea, Pentru că este poruncă stăpânească trebue în chip necesar să fie păzită, aşa cum am spus în prima parte a cărţii.

Ci acei care spun acestea, arată astfel, că vor să desbrace dogmele şi să le lase pustii de orice rânduială bisericească şi punere de lege. Dar să-i întrebăm: aceste dogme pe ce să se sprijine? Nu ne-a spus mai înainte dumnezeescul Hrisostom că statul are nevoie de dogme drepte, iar dogmele de un stat drept, iar statul drept se face şi reuşeşte cu ajutorul dumnezeeştilor Porunci, ale afintelor legi ale Bisericii, ale cinstitelor predanii şi aşezăminte ale dumnezeeştilor Părinţi? Deci dacă călcăm sfintele canoane stăpâneştile porunci şi celelalte, va dispare şi Statul cel bun, vom pierde şi dogmele cele drepte şi vom rămâne pustii şi întunecaţi. Continuă să citești →

Sfântul Nicodim Aghioritul:

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE

*

Cuvântul 7

Unii, mişcaţi de frica de Dumnezeu, socotesc erezie deasa împărtăşire, zicând că aşa cum cei ce se botează în afară de Tradiţia Bisericii sunt eretici, tot aşa şi cei care se împărtăşesc des sunt eretici.

Faţă de aceste îndrăzneţe cuvinte, noi cu adevărat ne minunăm ce să răspundem. Aceasta numai o spunem că după această părere, urmează că sunt eretici toţi sfinţii, nu numai cei ce îndeamnă pe credincioşi la Dumnezeeasca împărtăşire, ci şi cei ce primesc cuvintele lor. Si toţi preoţii care slujesc în fiecare zi şi se împărtăşesc (vai ce hulă!) şi mai ales Sfântul Apolos, care era vestit cu sfinţenia şi avea cinci mii de ucenici în ascultarea lui; despre care scrie dumnezeescul Ieronim că s-a dus şi l-a găsit, că, zice „după ce am făcut rugăciune, spălându-ne picioarele şi punându-ne masă, ne-a ospătat sufleteşte şi trupeşte, adică ne-am împărtăşit cu dânşii cu Dumnezeeştile Taine, precum fac în fiecare zi.

Continuă să citești →

Sfântul Nicodim Aghioritul:

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE 

*

Cuvântul 5

Se împotrivesc unii zicând că sfânta împărtăşanie este lucru înfricoşat, de aceea trebue şi viaţă sfântă, desăvârşită şi îngerească.

  Că este mare şi înfricoşată taina Sfintei împărtăşanii şi că trebue viaţă sfântă şi curată, nimeni nu se îndoeşte. Dar numele „sfânt” are multe înţelesuri. Sfânt numai Dumnezeu este, deoarece are sfinţenia în chip firesc şi nu dobândită; iar oamenii care s-au învrednicit de Sfântul Botez, primesc sfinţenia prin participare de la Sfântul Dumnezeu. De aceea se numesc sfinţi, deoarece au luat sfinţenia prin harul Sfântului Duh, din renaşterea de sus. Si prin faptul că se se împărtăşesc cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru, primesc totdeauna sfinţenia dela Sfintele Taine. Si cu cât de apropie de Dumnezeu prin lucrarea stăpâneştilor porunci, cu atât mai mult se sfinţesc şi se ridică spre desăvârşire. Iar cu cât se depărtează de Dumnezeu, prin nelucrarea poruncilor, pe atât se lipsesc de sfinţenie, sunt stăpâniţi de patimi şi răutatea creste în ei. Fiindcă răutatea nu este altceva decât lipsa binelui. Continuă să citești →

NEÎMPĂRTĂŞIT

Locuind într-un cartier bucureştean, împart în fiecare Duminică, cu alte peste două mii de familii, o singură biserică ce totuşi pare a fi suficient de încăpătoare având în vedere că numărul de creştini prezenţi la Sfânta Liturghie cu greu depăşeşte pragul de două sute (de inşi), chiar şi în ziua Învierii.

Din această brumă de oameni, să zicem 4% (desigur, cu multă indulgenţă), în această mică biserică din capitală, Sfânta Liturghie se sfârşeşte de fiecare dată, fără ca măcar 5 adulţi să se împărtăşească. Răsar în ultimele clipe ale Liturghiei câţiva părinţi cu sugari în braţe, încercând să îşi facă loc prin “grămada” înghesuită spre altar şi îşi împărtăşesc copiii fără ca ei înşişi să o facă.

Suntem un popor neîmpărtăşit.

Chiar şi pentru un om simplu ca mine, este limpede că Sfânta Liturghie, numită prin excelenţă şi “Dumnezeiască”, este o încununare a acestui unic moment al Euharistiei, punctul în care întreaga slujbă culmină şi se desăvârşeşte. De atunci totul începe să ia sfârşit pentru că scopul ei a fost atins.

Venim dis-de-dimineaţă (câţiva), începem rugăciunea, ne luptăm timp de vreo două ore cu oboseala, zgomotele din jur, propriile noastre gânduri şi griji, copiii care fie ţipă, fie vor afară, şi nu în cele din urmă cu noi înşine, totul ca să ne pregătim cum se cuvine pentru acest moment în care ne unim cu Hristos, momentul în care, masa fiind întinsă, suntem chemaţi “cu frică şi cu cutremur” să ne apropiem, să ne împărtăşim.

Şi… nimic.

Intre timp, în jur, peste gardul bisericii… totul pare să meargă prost: de la străzi la deputaţi.

Ne lamentăm că suntem conduşi defectuos, şi nimeni nu iese în faţă să dea un cât de mic exemplu bun pentru ceilalţi, ne ferim de politică precum de foc, şi ne cuibărim într-un colţ de evlavie, că oricum… vine sfârşitul şi e normal să se ducă totul de râpă.

Ne luptăm precum lupii să nu ne vaccinăm copiii şi ne este frică de ce vor face ei când vor ajunge de vârsta şcolarilor şi vor intra în colectivele “secularizate” ale acestei societăţi cu toate năravurile aferente, şi toate acestea sunt justificate însă, totodată, îi privăm de cea mai puternică Pavăză şi cel mai valoros Sprijin pe care l-ar putea avea un om în decursul vieţii sale pe acest pământ.

Acuzăm că suntem năpădiţi de ţigani şi de unguri şi în bună măsură este adevărat. Ţipăm plini de îndreptăţire că medicii, politicienii, poliţiştii şi funcţionarii ne sunt corupţi, le asociem diverse epitete şi întocmim cu rigurozitate “religioasă” liste întregi de nemulţumiri cu privire la munca lor;

Ne doare când vedem că autorităţile vor să ne “cip”-uiască sau că mişcarea ecumenistă ia amploare precum un foc şi avem chiar pe unii dintre noi care se gândesc la vremuri când vom haiduci prin munţi;

Venim plini de râvnă la rugăciune cerând milă de la Dumnezeu să ne mai ţină, să mai combată acest rău ce ne înconjoară, să ne mai ierte din păcate căci parca nu mai e nimic frumos în jurul nostru;

Dar suntem orbi la dezăvârşita şi suprema Soluţie care ne-a stat la dispoziţie de când a călcat Apostolul în Dobrogea: Împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Este instrumentul de căpătâi prin care Dumnezeu lucrează în om. Întregul său trup şi suflet sunt aduse la viaţă şi pornite la lupta ce bună prin Împărtăşire.

Cum putem spera noi la vremuri mai bune, la biruinţă asupra relelor din societatea noastră, la aducerea necredincioşilor la Credinţă sau chiar la lucruri mai simple precum iubirea de Neam şi ţară dacă noi aşa-zişii credincioşi nu punem faptele noastre acolo unde sunt cuvintele Domnului nostru de la care le-am primit pe toate?

Uităm că toate acele virtuţi (adică curajul, discernământul etc.) ce dau tăria de caracter unui creştin autentic vin de la Hristos! Nu prin aer, nu telepatic, nu “wireless”, nu prin vedenii în somn sau ridicări la cer, şi nu!, nici măcar de la vre-un părinte “îmbunătăţit”, ci în modul cel mai concret: prin Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos!

• Noi: – Vino Doamne şi ne iartă, ai milă şi de noi pentru străbunii noştri care au luptat după voia Ta!
• El: – Iată-mă! Luaţi şi vă uniţi cu Mine, iar Eu vă voi împuternici şi voi lucra prin voi spre biruinţa Bisericii Mele în rândul acestui Neam, aşa cum am făcut şi cu străbunii voştri.
• Noi: – Ah, nu Doamne, noi nu suntem vrednici, nu vrem să ne împărtăşim cu nevrednicie, ca să ne luăm osândă. Fă altfel, găseşte Tu o cale, schimbă Tu lucrurile şi noi aşteptăm aici, căci nu ne-am învrednicit.
• El: – Eu ştiu că nu sunteţi vrednici, doar Harul Meu vă poate face cu adevărat vrednici, omul nu se poate învrednici singur de aşa o Taină mare. Dar Eu sunt aici, ca să vă sfinţesc şi să vă fac demni de lupta pe care o cereţi. Împărtăşiţi-vă de Mine!
• Noi: – Nu, Doamne, nu ai înţeles! Noi ştim că nu ne putem compara cu înaintaşii noştri. Cu siguranţă ei erau nişte uriaşi ai credinţei!
• El: – Ei au fost oameni ca şi voi, au păcătuit ca şi voi. Au fost tot păcătoşi şi nevrednici. Doar Harul Meu i-a făcut de au ajuns uriaşi în credinţă, doar Tainele Mele i-a învrednicit! V-am trimis pe prietenii mei Ioan Gură-de-aur, Ioan de Kronstadt şi mulţi alţii. Nu v-au spus ei oare: “Cel ce este vrednic, totdeauna este vrednic; cine nu, nu este vrednic nici pe patul de moarte!”?
• Noi: – Doamne, noi suntem nişte smeriţi, nişte păcătoşi mizerabili, noi nu ne putem ridica la înălţimea Tainei Tale. Mai bine, ne împărtăşim cam de patru ori pe an, şi asta imediat, imediat după ce ne-am spovedit, ca să fim siguri că avem cea mai bună şansă să nu greşim. Aşa e cel mai bine!
• El: – Of, de patru ori într-un an? De patru ori vă mărturisiţi, de patru ori vă împărtăşiţi, doar atât îmi lăsaţi, doar aceste resturi? Cu aceste fărâmituri vreţi voi să schimb gustul întregii pâini a acestui popor? Sunteţi printre ultimele Neamuri rămase creştine, iar Eu v-am cerut să vă dăruiţi Mie în întregime, ca să vă desăvârşesc, nu doar nişte fărâme de clipe dintr-un an; nu mai pun că sunt doar câţiva dintre voi care se îndură să mi le dea chiar şi pe acelea. Aşa cum trupurile voastre respiră în fiecare clipă şi se hrănesc neîntrerupt în toată viaţa voastră, aşa are nevoie şi sufletul vostru de “Pâinea cea spre fiinţă”, oare nu ştiţi asta?
• Noi: – Doamne te rugăm nu Te supăra, noi vrem doar să dăm dovadă de pocăinţă şi smerenie şi facem asta stând departe de Sfânta Ta Taină, şi apropiindu-ne foarte rar, arătând astfel un respect enorm pentru ea.
• El: – Of, laşi şi făţarnici! Respectul pe care voi vreţi să Mi-l arătaţi este urâciune în Faţa Mea, este născut în mintea voastră, este mândrie ascunsă în haină de evlavie! Oare respect se numeşte acela când Eu vă chem la masa Mea şi voi staţi şi nu mâncaţi? Bag seama că voi căutaţi cu orice preţ să nu-Mi ascultaţi Porunca fugind de împărtăşirea cu Mine. Nu ştiţi oare că “laşii nu se mântuiesc”? Nu văd în voi lupta cea bună şi nu vreţi să fiţi parte din Neamul în care v-am născut, căci dacă aţi fi credincioşi cu adevărat v-aţi lupta cu îndârjire în toate clipele vieţii voastre să vă împărtăşiţi de Mine. Nu v-ar lăsa conştiinţa să dormiţi nici un minut departe de Mine, iar duhovnicii voştri v-ar avea neîncetat la uşa lor cerşind Cuminecătura.

Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu…

Ochiul murdar pe toate le vede murdare, iar ochiul curat pe toate le vede curate. Iar Singurul care ne poate curăţi ochiul inimii (cu care percepem însăşi aceasta viaţă) este Hristos.

Fără a ne împărtăşi cu Hristos, nu putem urni corupţia din conducerea acestei ţări, nu putem înţelepţi pe nimeni şi nu putem educa vreo generaţie viitoare să-şi cunoască istoria, să-şi aprecieze cultura şi Neamul şi să ne facă mândri de numele “român”.

Fără a ne împărtăşi cu Hristos, nu putem da exemplul atât de necesar de creştini autentici care să aducă la Viaţă pe oile pierdute şi la Credinţă pe semenii noştri deznadăjduiţi de formalismul superficial ce stăpâneşte.

Fără a ne împărtăşi cu Hristos, nu ne putem urni din această paralizie pesimistă în care nu suntem nici vrednici şi nici capabili de nimic demn şi frumos pe lumea asta.

Însă:

Împărtăşindu-ne cu Hristos, vom avea discernământul si curajul atât de necesare pentru a îndrepta societatea pe care ne-am construit-o.

Ca şi comunitate creştin-ortodoxă toate acţiunile noastre comune şi unitare încep cu prezenţa noastră la Sfânta Liturghie şi în special, cu momentul Cuminecăturii. Această prezenţă în grup ne uneşte, ne dă tărie, încredere şi dragoste unii faţă de alţii. Plecând de la Sfânta Biserică ştii pe cine te bazezi, pentru că tu şi toţi ceilalţi aveţi pe întregul Hristos înlăuntru, lucrător, viu!

Acest act săvârşit după Porunca Dumnezeiască în tot timpul vieţii noastre ne-ar da energia necesară să acţionăm uniţi şi hotărâţi atunci când e nevoie să ne apărăm drepturile (aşa cum au făcut grecii, când au ieşit în stradă peste 1 milion de oameni protestând împotriva actelor cu cip biometric).

Ne-ar motiva şi susţine în a educa copiii noştri în dragoste de Neam şi ţară, în echilibru moral şi spiritual şi în spirit civic adevărat.

Ne-ar da curajul să cuvântăm cu tărie şi limpezime de minte când e nevoie pentru a ne apăra Credinţa şi Neamul, să dăm exemplu bun în orice moment al vieţii noastre şi practic să fim misionari oriunde ne-am duce.

Da, toate aceste lucruri şi cu mult mai multe ne-ar veni din Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine, aşa cum Biserica Ortodoxă învaţă încă de la naşterea ei, chiar de la Cina cea de Taină.

Doar împărtăşindu-ne cu Hristos în toată viaţa noastră, vom vedea Lumina cea Adevărată, vom primi Duhul cel Ceresc, vom cunoaşte Credinţa cea adevărată nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, şi atunci Aceasta ne va mântui pe noi.

Amin!

În mod intenţionat, în acest articol nu am argumentat teologic Împărtăşirea continuă cu Tainele lui Hristos: acest lucru nu este necesar, căci Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre au făcut-o pe îndelete. Vă îndemn să le citiţi lucrările cu luare aminte, cum sunt:

• “Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă cu preacuratele lui Hristos Taine” de Sf. Nicodim Aghioritul;
• Articole despre scrierilor Sfinţilor Părinţi din revista “Familia Ortodoxă” Nr.4(51)/2013;
• Lucrările Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe cu privire la Sfânta Cuminecătură: Sf. Ioan Gură-de-aur, Sf. Ioan de Kronstadt, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschinul şi mulţi, mulţi alţii.

 SURSA: http://ruga.ro/2355/neimpartasit/

PARTEA II-a

CUVINTE POTRIVNICE DESEI ÎMPĂRTĂŞIRI

Cuvântul 2

Unii se împotrivesc zicând că trebue să ne împărtăşim la 40 de zile şi nu mai curând.

Legături:

• Din cartea DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Sf. Nicodim Aghioritul): CUVÂNT ÎNAINTE
• Sf. Nicodim Aghioritul: Deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine (Partea I: ÎMPĂRTĂŞIREA DEASA ESTE DE MARE FOLOS, Capitolul 1)
• Din cartea: DEASA IMPARTASIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Sf. Nicodim Aghioritul): 2. Că deasa împărtăşire cu Sfintele Taine este de folos şi mântuitoare.
• Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Capitolul III)

• Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvântul 1)

  Cei care vin cu această împotrivire, se îndreptăţesc cu mărturia dumnezeescului Gură de Aur care zice: „Pentru care pricină postim aceste patruzeci de zile? In vremurile vechi, mulţi creştini se apropiau de Sfintele Taine şi se împărtăşeau simplu, cum se întâmpla şi îndeosebi în acest timp în care Hristos ne-a predat Taina, în Joia cea Mare. Sfinţii Părinţi, cunoscând vătămarea ce se făcea la cei ce se împărtăşeau cu nepăsare şi fără pregătire, s-au adunat şi au rânduit aceste patruzeci de zile, pentru ca să se cureţe creştinii cu postul, cu rugăciunea, cu cetiri şi adunări, cu spovedanie şi privegheri, cu milostenii şi lacrimi şi cu toate celelalte de Dumnezeu iubite fapte bune care se fac în aceste zile şi aşa să se împărtăşească cu curată conştiinţă, pe cât este cu putinţă, cu Preacuratele Taine” (Cuv. 28, Cătră cei ce postesc înainte de Paşti).

    La această împotrivire răspundem că cei ce voesc să-şi susţină părerea lor obişnuesc să aducă în sprijinul lor cuvinte din Sfânta Scriptură sau ale unor sfinţi, ca să nu apară undiţa goală, fără momeală. Pentru ca zice dumnezeescul Gură de Aur: „Când minciuna vrea să fie crezută, de nu-şi va pune întâi temelie socotită adevărată, nu adevărul însuşi, nu este crezută”. Aşa cum fac şi aceşti binecuvântaţi. Continuă să citești →

CAPITOLUL III

Că amânarea Sfintei împărtăşanii pricinueşte mare vătămare.

*

Legături:

• Din cartea DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Sf. Nicodim Aghioritul): CUVÂNT ÎNAINTE
• Sf. Nicodim Aghioritul: Deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine (Partea I: ÎMPĂRTĂŞIREA DEASA ESTE DE MARE FOLOS, Capitolul 1)
• Din cartea: DEASA IMPARTASIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Sf. Nicodim Aghioritul): 2. Că deasa împărtăşire cu Sfintele Taine este de folos şi mântuitoare.

 * * *

Toate cele protivnice celor spuse până acum, le pricinueşte creştinilor împărtăşirea ce rară. Pentru că cel ce întârzie să se împărtăşească, nu face nici o pregătire, nu este atent, nu are atentă păzire despre gândurile rele. Pentru că amânarea îl face să cadă în lenevire şi să i se răcească căldura evlaviei şi a dumnezeeşti dragoste. Indelungarea vremii îl face să se poarte în viaţă cu neglijenţă şi nepăsare, să nu aibă teamă în suflet, sfială în simţuri şi pază a mişcărilor lor, face deslegare deplină la mâncare şi la vorbă, la necuviincioase priviri şi auziri şi se face ca un cal, care neavând frâu alunecă în prăpastia tuturor păcatelor. Că este adevărat că toate acestea urmează celor ce întârzie să se împărtăşească, o vedem noi înşine din cele ce ni se întâmplă de fapt în fiecare zi.

Cei care fiind vrednici, pe cât este cu putinţă, întârzie să se împărtăşească, mă mir cum pot dobândi sfinţenia şi harul de la Sfintele Taine, după cum a zis Cabasila, pe care l-am pomenit mai înainte. Cum pot să domolească văpara patimilor, când nu se împărtăşesc cu preacuratele Taine, care izgonesc toată neputinţa, amorţesc războiul sălbatec al trupului şi omoară patimile, precum zice Sfântul Kiril. Cum pot să-şi curăţească mintea? Să-şi lumineze cugetul? Să-şi înfrumuseţeze puterile sufletului, dacă nu se împărtăşesc cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru, care este adevărata curăţie, adevărata frumuseţe, luminarea cea adevărată şi bunul neam al sufletului, precum a spus mai înainte dumnezeescul Gură de Aur?

Continuă să citești →

CAPITOLUL 2

Că deasa împărtăşire cu Sfintele Taine este de folos şi mântuitoare.

*

  Si înainte de împărtăşire, şi când se împărtăşeşte şi după împărtăşire, Creştinul are mare folos de la Sfintele Taine, şi la suflet şi la trup.
Inainte de împărtăşire, omul trebue să facă cuvenita pregătire, adică se spovedeşte, îşi înfrânge inima, se îndreptează, se umileşte, este atent la sine, se păzeşte pe cât este cu putinţă de gândurile pătimaşe şi toată răutatea. Deasemenea, se înfrânează, se roagă, priveghează se face mai evlavios şi se strădueşte la toată fapta bună gândindu-se ce împărat înfricoşat are să primească întru sine. Si mai ales când se gândeşte că potrivit cu pregătirea pe care a făcut-o va primi şi Harul din Sfânta împărtăşire. Este limpede că cu cât cineva face această pregătire mai des, cu atâta capătă şi mai mare folos.

Iar când creştinul se împărtăşeşte, cine poate pricepe darurile şi harismele pe care le primeşte din Sfânta împărtăşire? Sau cum ar putea limba noastră cea slabă să le numere una câte una? De aceea să aducem iarăşi pe dumnezeeştii şi sfinţii Invăţători ai Bisericii să ni le spună una câte una cu gurile lor cele binegrăitoare şi însuflate de Dumnezeu.

Continuă să citești →

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE 

Sfantul Nicodim Aghioritul

Neofit Kavsokalivitul

„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mînca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mîncare şi Sîngele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu rămîne întru Mine şi Eu întru el”, a spus Domnul (loan 6,53-56).

Traducerea acestei cărţi s-a făcut de către părintele Petroniu (Tănase), Stareţul Schitului Românesc Prodromu din Sf. Munte Athos – Grecia.

*   *   *

Dedicăm această carte cinstitului cler şi părinţilor duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe Române, pentru ajutorarea lor în lucrarea de pregătire vrednică şi de chemare a fiilor lor duhovniceşti la Potirul Vieţii şi al Nemuririi, adică la Cinstitul Trup şi Prea Sfîntul Sînge al Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

Editorul Stylianos Kementzetzidis – Editura Orthodoxos Kypseli (Stupul Ortodox), Thesalonik

CUVÂNT ÎNAINTE

   Cu adevărat avea dreptate poporul lui Israil din vechime să se laude că s’a învrednicit să se hrănească cu mana cea dulce, pe care o ploua cerul cu preaslăvită minune. Si avea dreptate să se mândrească că s’a adăpat cu acea apă ca nectarul, pe care mai presus de fire o izvora piatra cea vârtoasă. Dar cu mult mai multă dreptate trebue să se laude binecredinciosul popor al Harului celui nou, Pentru că s’a învrednicit să aibă ca hrană Preacuratul Trup al Dumnezeu-Omului Iisus. Si cu mult mai multă dreptate se poate mândri, având băutură, Sângele cel de viaţă făcător şi Preasfânt al lui Dumnezeu. Si ce era acea mană faţă de Preasfântul Trup? Si ce era acea apă faţă de izvorîtorul de viaţă Sângele acesta? Acelea erau umbră, acestea sunt adevărul; acelea erau chip întunecos, acestea sunt însăşi lucrul; acelea icoane întunecoase, acestea prototipurile celor închipuite. In scurt, cei ce au mâncat şi au băut din acelea mai pe urmă au murit; dar din acestea cine mănâncă şi bea cu vrednicie, se face nestricăcios, se îndumnezeeşte, nu moare ci trăeşte în veac. „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit; dar de va mânca cineva din Pâinea aceasta valtrăi în veci” (Ioan 6,49). Acesta este adevărul. Continuă să citești →

Viaţa trăită ca şi comuniune, iar nu ca supravieţuire individuală, constituie modul de existenţă al Bisericii. Euharistia uneşte existenţa noastră dezbinată şi firea noastră fărâmiţată.

Omul devine ,,mădular” al trupului lui Hristos, părtaş al unităţii Bisericii, nu prin acceptarea unor ,,principii” şi ,,axiome” raţionale, ci prin praxis-ul somatic al pocăinţei, dăruirea totală de sine (inclusiv cea trupească) ca răspuns la harul dăruit de Dumnezeu. ,,Taina” Botezului este premisa harismatică în vederea experierii vieţii ,,celei noi” pe care o reprezintă pocăinţa. Omul îşi oferă individualitatea sa trupească pentru a se ,,conforma” cu moartea şi învierea lui Hristos, cu modul chenotic de existenţă pe care Acesta l-a descoperit. Iar dăruirea de sine a omului devine taina comuniunii cu Dumnezeirea, taina întâlnirii cu Harul vieţii lui Dumnezeu, taina prin care acesta dobândeşte potenţialităţile existenţiale ale firii teandrice a lui Hristos.

 

Repet: Biserica este firea cea nouă care ,,subzistă” şi se arată doar ca mod de existenţă.Viaţa trăită ca şi comuniune, iar nu ca supravieţuire individuală, constituie modul de existenţă al Bisericii. Omul intră în realitatea comuniunii eclesiale prin intermediul marelui şi iniţiatorului dar al Botezului; se lasă condus de rugăciunea sfinţilor, se roagă cu rugăciunile lor. Luptă pentru a suprima răzvrătirea firii sale păcătoase, folosind ca arme regulile şi condiţiile de asceză ale sfinţilor, condus fiind, atât temporal, cât şi modal, de integritatea trupului eclesial. Se hrăneşte din potirul Cuminecăturii, din aceleaşi merinde cu care s-au hrănit mii de martiri şi mărturisitori: darul Trupului şi Sângelui lui Hristos, pâinea şi vinul care unesc cerul cu pământul.

Toate acestea formează realitatea comuniunii eclesiale, acceptarea reală a morţii şi învierii lui Hristos prin Botez, prin întreita afundare în harul vieţii Treimii. În acest caz, ,,realitatea” nu înseamnă obiectivarea vieţii în forme statornice sau definitive de comportament, de trăire şi de experienţă, ci potenţialitatea vieţii, eventualitatea dinamică a bogăţiei ei dobândite prin trăire vieţii lui Hristos pe o scară nelimitată, prin comuniunea cu celelalte persoane şi prin autodepăşirea reală prin ubire. Continuă să citești →

PARTICIPAREA LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE ESTE DEPLINĂ

DOAR PENTRU CEI CE SE ÎMPĂRTĂŞESC (DESIGUR, CU PREGĂTIRE)

*

Ioannis Foundoulis,  Dialoguri Liturgice

Citiţi şi:

• Sfântul Serghie Meciov: DESPRE VIAŢA ÎN DUMNEZEIEŞTILE SLUJBE ŞI DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA DE VEŞNICIE
• DESPRE O ÎMPĂRTĂŞIRE CONTINUĂ
• DATORIA MAMEI ESTE SĂ SE ÎMPĂRTĂŞEASCĂ ÎMPREUNĂ CU COPILUL!
• PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN: CE ESTE EUHARISTIA?
• Deși suntem nevrednici – preoți și mireni – pentru a ne împărtăși, totuși Hristos ne chemă zilnic pentru a-L primi
• Rugăciunea liturgică și o deasă împărtășire înseamnă plinătate

Medic, profesor universitar, fiu duhovnicesc al părintelui Porfirie

Despre importanţa pregătirii permanente, pentru o împărtăşire continuă

În volumul Patericul secolului XX (traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Galați, s. a., p. 64-65) alcătuit de Klitos Ioannidis, ni se istorisesc frământările unui medic pătruns de credință și de dragoste creștină, care, fiind un foarte bun specialist, medic priceput și devotat, dorea să devină, printre studenții săi, și un bun misionar al credinței creștine. Astfel, medicul la care se face referire, Gheorgos Papazahos, era – așa cum am amintit și mai sus – și profesor universitar la Facultatea de Medicină, Universitatea din Atena, Grecia. În dialogul cu interlocutorul său, Klitos Ioannidis, el îi menționează despre una din convorbirile cu duhovnicul său – Părintelui Porfirie Bairaktaris(† 1991) – părinte duhovnicesc din Grecia, recunoscut și ca mare vizionar, încărcat de darurile Duhului Sfânt. Dialogul a decurs astfel:

 

„— La Universitate predau cardiografia ca disciplină opțională. Deoarece cardiografia prezintă un interes deosebit, fiind practicată de toți cardiologii, nu sunt studenți care să nu vrea să urmeze acest curs. Astfel, de cele mai multe ori, amfiteatrul este plin de studenți. Le mai spun glume, anecdote, râdem împreună, îi iubesc, mă iubesc și ei – pe scurt, avem o relație cordială. Continuă să citești →

Datoria mamei este să se împărtăşească împreună cu copilul!

Care este datoria duhovnicească a mamei înainte de împărtăşirea copilului?

De câte ori trebuie împărtăşit copilul până la 7 ani?

Datoria mamei e să se împărtăşească împreună cu copilul! Eu sunt contrariat când vin la împărtăşit mamele cu copii în braţe şi împărtăşesc doar copiii, când are mai multă nevoie de Împărtăşanie mama decât copilul! Dar mamei îi e frică să se apropie… Deci să se împărtăşească împreună şi atunci poate să se împărtăşească cât de mult, de câte ori are nevoie. Noi la fiecare Sfântă Liturghie suntem chemaţi să ne împărtăşim. Sf. Vasile cel Mare răspunde într-o scrisoare la întrebarea cât de des sau cât de rar să se împărtăşească creştinul: „Noi ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica.” Adică de câte ori se făcea Sf. Liturghie, şi spune: „iar când sunt sărbători şi mai des.” Aceasta este rânduiala Sfintei Împărtăşanii, pe care oamenii de azi au pierdut-o. Şi au pierdut-o pentru că nu mai sunt curaţi, să se poată împărtăşi. Deci fii curat, pune capăt necurăţiei; vrei să mergi cu ea până la moarte şi să mori tot necurat? Pune capăt necurăţiei, fii curat şi împărtăşeşte-te! Sigur că nu te împărtăşeşti cu vrednicie, nu poţi spune că meriţi Sfânta Împărtăşanie. Împărtăşania este un dar, pentru noi, cei păcătoşi. Dar cât ne stă în putere să ne curăţim viaţa, simţirile şi fiind „ca pruncii”, cum ne vrea Mântuitorul, ne vom putea împărtăşi împreună cu pruncii. Continuă să citești →