Arhive autor: Admin

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Sâmbăta Mare – Biruința asupra morții

Sâmbăta Mare: Biruința asupra morții 

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

invierea_domnului.1

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că:  “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

continuare la http://www.pemptousia.ro/2013/05/sambata-mare-biruitorul-mortii/

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI!

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI!

FemeiaMir

Denia de Marţi seara

LA UTRENIE
S E D E L N E, glasul al 3-lea:

Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin

Glasul al 4-lea:

Iuda cel înşelător poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vieţii. Pentru aceasta şi îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreţi să-mi daţi, şi eu, îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin

Glasul 1:

Păcătoasa ştergând cu căldură preacuratele Tale picioare, cu părul capului ei, şi din adânc suspinând, a grăit cu plângere: Îndurate, nu mă lepăda, nici nu mă urî, Dumnezeul meu, ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.

TRICÂNTAREA
Cântarea a 3-a, glasul al 2-lea

Irmosul: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

În deşert şi cu minte înrăutăţită se adună adunarea celor fără de lege, ca să Te dovedească vrednic de pierzare pe Tine, Hristoase, Mântuitorule căruia cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Sfatul cel cumplit al celor fără de lege, fiind cu suflet împotrivitor lui Dumnezeu, se sfătuieşte să ucidă ca pe un netrebnic pe Hristos cel drept; Căruia cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

C O N D A C, glasul al 4-lea

Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşeale ca un Stăpân, mie, celui ce grăiesc: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.

I C O S

Femeia care era mai înainte desfrânată, degrab s-a arătat înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui ruşinos şi plăcerile trupului; aducându-şi aminte de ruşinea cea mare şi de osânda pedepsei, pe care o vor răbda desfrânatele şi risipitorii, dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc; dar petrec în obiceiul cel rău, eu nebunul. Iar femeia cea desfrânată temându-se şi sârguindu-se, a venit degrabă grăind către Izbăvitorul: Iubitorule de oameni şi îndurate, izbăveşte-mă de întinăciunea faptelor mele.

Continuă să citești →

7 aprilie: Sfântul Cuvios Sava cel Nou din Kalimnos, Grecia

sf-sava-din-kalymnos-1

 Acest cuvios părinte s-a născut în anul 1862 în Herakleitsa, într-o familie săracă, fiind singurul fiu al părinţilor săi, Constantin şi Smaragda. La Botez primi numele Vasile.

Încă de la fragedă vârstă înflăcărându-i-se inima de dorul pentru o viaţă mai înaltă închinată Domnului, părăsi în taină casa părintească pornind spre Sfântul Munte Athos. Astfel, la vârsta de 12 ani intră în obştea Schitului Sfânta Ana. Odată cu ascultările împlinite la schit, deprinse meşteşugul pictării icoanelor şi cântarea psaltică. Continuă să citești →

Sfântul Nicolae Velimirovici – PREDICĂ LA DUMINICA A VI-A DIN POSTUL MARE (DUMINCA FLORIILOR)

Sfantul Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre impartirea turmei inaintea Pastorului

duminica-floriilor-2015-floriile-t

Legături:

DUMINICA A VI-A DIN POSTUL MARE

(DUMINICA FLORIILOR)

Sv Nicolaj VelimiroviciCine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit.
Cine aduce si mai mare bucurie casei? Un prieten al casei.
Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasa, dupa o lipsa îndelungata.

Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit!
Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten!
Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit!

Dar unii nu-L cunosteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca sa le arunce în El si cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.

Aceasta era firea Dumnezeiasca a Domnului Hristos, ca, oriunde Se arata El – Dumnezeu în trup omenesc – oamenii se desparteau de-a dreapta si de-a stânga Lui, asa cum se vor desparti ei când va veni El în ziua cea de pe urma a istoriei lumii acesteia. Si pâna în ziua de astazi, când vorbirea dintre oamenii din lume se îndreapta catre Domnul nostru Iisus, acestia se despart la stânga si la dreapta. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (o tâlcuire patristică a praznicului) (Integral)

    ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM

 Betania-Ierusalim, Betleem-Betania

Încă de la început am afirmat că există o strânsă legătură între sărbătoarea învierii lui Lazăr şi intrarea triumfătoare a lui Hristos în Ierusalim. Învierea lui Lazăr a fost preînchipuirea învierii cea de a treia zi a lui Hristos şi a învierii de obşte a oamenilor, iar primirea triufală a lui Hristos în Ierusalim s-a datorat tocmai faptului că iudeii trăiau încă sub impresia acestui fapt nemaiauzit.

Într-o predică rostită în duminica Floriilor, Sfântul Chiril al Alexandriei se referă la legătura, dar şi la diferenţa dintre cele două sărbători împărăteşti. Ieri, spune el, adică în sâmbăta lui Lazăr, sărbătorea Betania, iar astăzi, El însuşi vine spre moarte. Ieri îl învia pe mortul de patru zile, astăzi vine în Ierusalim ca să învieze din morţi după trei zile.

Continuă să citești →

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

Vineri, 13 martie 1992

 

            Zi de primăvară, cam rece şi secetoasă. Iată cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la al treilea vol. jurnal în care mai însemnez câte ceva din viaţa de toate zilele. Sîntem în prima săptămînă a Marelui Post. Zilele acestea n-am plecat nicăieri, ci am stat pe lîngă biserică. Aici, la Catedrală, în Buzău, se obişnuieşte să se citească Canonul Mare de către ierarh însoţit de câte doi preoţi, unul de-a dreapta şi celălalt de-a stînga. Ierarhul citeşte o pesnă şi apoi preoţii cîte una şi aşa pînă la sfîrşit. Irmoasele şi stihurile se cîntă la strană de cîntăreţi, elevi şi credincioşi într-un anumit fel. Condacul ,,Suflete al meu” se cîntă foarte frumos, duios. Se continuă cu Pavecerniţa mare şi la cîntarea ,,Cu noi este Dumnezeu” este o plăcere să le asculţi cum se cîntă de toţi cei de la strană. După Pavecerniţă în aceste zile se rosteşte un Cuvînt de către predicatorul rînduit. Iau parte f. mulţi credincioşi şi-i bine că vin.

 

   Luni, 16 martie 1992

 

            Ieri, Duminică am liturghisit la o parohie din Vrancea – Buda Corbiţe, o biserică de lemn, pictată, dar afectată de cutremur. Preot este A. Haliciu, care nu prea era cunoscut ca un preot de ispravă. În seminar a fost cam zurbagiu, a şi rămas repetent şi a mai minţit, că aşa îi este firea. M-am dus cu strîngere de inimă că n-o să găsesc prea bine. Spre bucuria mea a fost că l-am găsit destul de bine. Biserica, deşi este afectată, dar curăţenie peste tot. Avea Sfintele Taine, Sf. şi Marele Mir. Lipsea ilitonul. Cântăreţii ştiu tipic şi Sf. Liturghie a fost cîntată de toţi oamenii din partea stîngă (spre strană). I-am vizitat casa parohială, care-i bine amplasată, cu faţa la soare, are boltă de vie şi totul era bine. Am fost cu Păr. Prof. Ioan Popa, care îl ştia pe preot de cînd era la seminar şi s-a mirat de felul cum s-a prezentat. Bănuiesc că soţia are mare rol, că l-a putut oarecum echilibra. Are două fetiţe, de 10 şi 6 ani.

 

                 Luni, 23 martie 1992

 

            În perioada de cînd am consemnat ultima dată am fost în Arhiepiscopia Sucevei ca invitat de Î.P.S. Pimen, ca să fiu de faţă la preluarea casei preoţeşti (Hotel) ce a fost luată abuziv de regimul trecut. Timpul de 15 ani, de cînd am plecat din Mănăstirea Putna, m-a îmbătrânit atît pe mine, cît şi pe cei de acolo, că nu ne-am mai cunoscut unii pe alţii (mă refer la o parte din personalul care deservea Hotelul, cînd eram la  Putna). Iată ce face bătrîneţea, te schimbă, te schimonoseşte, de nu te mai recunoşti. Ce taină mai este şi aceasta! Din om zdravăn, voinic, te vezi un ribigit, un om căruia îi lipseşte vlaga, curajul de muncă. Îi rămîn amintirile şi experienţa în viaţă, pe care poţi s-o foloseşti, dacă eşti solicitat, iar dacă nu, asişti cu neputinţă la toate scenele din activitatea cotidiană şi te miri sau enervezi cînd vezi că lucrurile nu merg deloc bine. Rămîne singura mîngîiere cînd poţi să fii în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, prin cititul diferitelor cărţi religioase şi în special Sf. Scriptură şi prezenţa cît mai deasă la pravilă.

SURSA: JURNAL III 

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A PATRA DIN POST: DESPRE EDUCAŢIA COPIILOR

DIN  PREDICA LA EVANGHELIA DIN 

DUMINICA A PATRA DIN POSTUL MARE

Marcu 9, 17-31

17. Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18.Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. 19.Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. 20.Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21.Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. 22.Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. 23.Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. 24.Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. 25.Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! 26.Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. 27.Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. 28.Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? 29.El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. 30.Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. 31.Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”.

 „DIN COPILĂRIE” 

„Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din copilărie” (Marcu 9, 21)

Evanghelia, iubiţii mei, Evanghelia vorbeşte despre un tânăr nefericit şi despre un tată şi mai nefericit. […]

Dar se naşte o întrebare. Hristos ca Dumnezeu ce era, cunoştea cu siguranţă ceasul şi chiar clipa în care demonul se sălăşluise în inima tânărului. Dar de vreme ce cunoştea – întreabă mulţi – de ce a pus această întrebare? Dascălii Evangheliei, răspunzând la această întrebare, spun că Hristos a pus această întrebare nu pentru Sine Însuşi, ci pentru că voia să înveţe lumea ce mare importanţă are vârsta copilăriei. Omul de mic – putem să spunem chiar din leagăn, în funcţie de educaţia pe care o primeşte – se obişnuieşte la bine sau la rău. Şi, de aceea, toţi cei care au copii au o uriaşă răspundere pentru educaţia lor. Continuă să citești →

PREDICA EPISCOPULUI SEBASTIAN AL SLATINEI LA DUMINICA A 4-A DIN POST – POSTUL DEPLIN ŞI RUGǍCIUNEA ADEVǍRATǍ

Vindecarea fiului demonizat – Mc. 9, 17 – 32 

POSTUL DEPLIN ŞI RUGǍCIUNEA  ADEVǍRATǍ 

„Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post!” (Mc.9, 29)

            Dreptmăritori creştini,

            În pericopa evanghelică pe care am citit-o astăzi aţi putut auzi cu toţii cum un om a venit la Mântuitorul, rugându-L să-i vindece copilul demonizat care cădea deseori la pământ, zbătându-se şi făcând spume la gură, căci diavolul care sălăşluise în el de multe ori încercase să-l omoare.

            S-a apropiat, aşadar, omul acesta de Domnul Hristos cu durere, zicând: „Doamne, de poţi face ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi! Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede!” Iar acela a dat un răspuns cât se poate de interesant:,,Cred Doamne, ajută necredinţei mele!”

            Aparent este vorba de o exprimare greşită, sau un răspuns lipsit de logică, dacă nu cumva cuvintele acestea antinomice ale bietului om, simplu dealtfel, ascund altceva!… Şi ce ar putea ascunde oare? Ei bine, ascund credinţa, pentru că a zis : „Cred Doamne”, şi mai ascund smerenia, pentru că a adăugat:”…ajută necredinţei mele!” Este, dacă vreţi, o prezentare a credinţei în haina smereniei. Şi-a îmbrăcat omul nostru credinţa în veşmântul umil al smereniei. Continuă să citești →

Sfântul Mucenic Vasile Mărturisitorul, preot în Ancira, Turcia (22 martie)

Sfântul Mucenic Vasile Mărturisitorul, preot în Ancira, Turcia

(22 martie)

Acesta a răbdat şi a pătimit mult din mâna arienilor în vremea împăratului Constanţius. Era vestit ca un mare râvnitor al Ortodoxiei şi un adevărat păstor al turmei încredinţate lui, în cetatea Ancirei.

Când urcă pe tron Iulian Apostatul, el începu să-i prigonească pe creştini. Pentru că Vasile osândise fără frică această nouă răutate şi îşi întărea norodul în credinţă, fu aruncat în temniţă. Când împăratul Iulian veni în Ancira, sfântul Vasile fu adus dinaintea lui. Împăratul atunci se sili a-l face să se lepede de credinţa în Hristos, făgăduindu-i cinstiri şi bogăţii, însă sfântul Vasile îi răspunse:

– Eu cred în Hristos al meu, de Care tu te-ai lepădat şi care ţi-a dăruit împărăţia aceasta pământească. Dar în scurtă vreme se va lua de la tine. Oare nu te ruşinei înaintea Sfântului Jertfelnic sub care ai luat izbăvire atunci când căutau să te omoare pe când aveai 8 ani? Pentru aceasta, în scurtă vreme împărăţia aceasta pământească se va lua de la tine, iar după ce cu amare chinuri se va smulge de la tine sufletul tău, trupul nu-ţi va fi dat îngropării.

Auzind acestea, Iulian, cuprins de mânie, porunci ca în fiecare zi să se jupuiască de pe trupul sfântului câte 7 fâşii de piele. Chinuitorii împliniră porunca vreme de mai multe zile. Iar când sfântul Vasile fu dus din nou înaintea împăratului, acesta îşi smulse o fâşie de piele şi o aruncă în faţa lui acestuia, strigându-i:

– Ia şi mănâncă, Iulian, de vreme ce dulci îţi sunt ţie bucatele acestea, iar mie Hristos imi este Viaţa.

Întâmplarea aceasta se vest în toate cetăţile, iar împăratul plecă ruşinat din Ancira în Antiohia. Chinuitorii îl munciră mai departe pe sfântul Vasile cu fiare înroşite în foc, până ce îşi dădu sufletul în mâinile Domnului pentru Care primi cununa cea plină de bună mireasmă a muceniciei la anul 363. Continuă să citești →

2 martie: SFÂNTUL NICOLAE PLANAS, OCROTITORUL CELOR CĂSĂTORIŢI

Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi

Intreaga viata a sfantului Nicolae Planas a fost una caracterizata de jertfa. El a trait in mijlocul oamenilor, fiind o pilda vie de vietuire crestina. Sfantul Nicolae Planas este cunoscut ca ocrotitor al celor casatoriti deoarece multe sunt familiile care, in urma rugaciunilor catre sfant, au dobandit linistea. Acest fapt nu inseamna neaparat ca atunci cand ii cerem ajutorul in rugaciune, vom fi feriti de ispite, ci mai degraba, sa avem credinta ca prin ajutorul sfantului, vom avea puterea de a le birui.

Viata Sfantului Nicolae Planas

Sfantul Nicolae Planas s-a nascut in anul 1851 in insula Naxos, intr-o familie de crestini practicanti. Inca de mic, a indragit viata liturgica a Bisericii invatand singur cantarile auzite la slujbe, iar, mai apoi, invatand sa citeasca din „Psaltire” si din „Vietile Sfintilor”. Continuă să citești →

„La slujba Liturghiei mai înainte sfinţite ne rugăm oarecum ţinând deja în mâini sângele nostru…”

 „La slujba Liturghiei mai înainte sfinţite ne rugăm oarecum ţinând deja în mâini sângele nostru…”

Legături:

 

 

PREDICĂ A ARHIMANDRITULUI EMILIANOS SIMONOPETRITUL DESPRE

LITURGHIA DARURILOR MAI ÎNAINTE SFINŢITE

Predică rostită în Biserica „Sfinţilor Isidori” din Licavitos, 20 martie 1970

Aş vrea ca la Liturghia noastră de astăzi, a Darurilor mai înainte sfinţite, să spunem câteva cuvinte, pe care mi le-am însemnat mai înainte în timp ce voi cântaţi.
Am săvârşit astăzi o Dumnezeiască Liturghie fără a săvârşi o jertfă. Dar cum poate să fie Liturghie de vreme ce, atunci când spunem Liturghie, înţelegem jertfă? În mod sigur, este o lucrare pe care am săvârşit-o ca adunare, ca popor. Dar care este elementul care, în cele din urmă, face ca ea să fie o Liturghie, o jertfă, şi nu numai o slujbă de dimineaţă sau de seară, aşa cum este de regulă. Elementul fundamental al jertfei este moartea şi, după aceea, aducerea ca dar lui Dumnezeu a celui jertfit. La Dumnezeiasca Liturghie săvârşim o re-prezentare a jertfei lui Hristos, prefacem pâinea şi vinul în Trupul răstignit şi înviat a lui Hristos. Continuă să citești →

ÎN MARŢEA CEA CURATĂ, SEARA – TOATĂ SUFLAREA ORTODOXĂ ÎN BISERICI LA SLUJBA PAVECERNIŢEI MARI CU CANONUL CEL MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL. CEI CARE DIN MOTIVE BINECUVÂNTATE NU POT AJUNGE LA ACEASTĂ SLUJBĂ O POT CITI ÎN CASELE LOR ÎN LOCUL RUGĂCIUNILOR DE SEARĂ.

ÎN MARŢEA CEA CURATĂ SEARA
SLUJBA PAVECERNIŢEI MARI
CU CANONUL CEL MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL
(PARTEA A DOUA)

Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri… Şi cântăreţul cel rânduit începe aşa:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi. Continuă să citești →

ÎN LUNEA CEA CURATĂ SEARA SLUJBA PAVECERNIŢEI MARI CU CANONUL CEL MARE

34

ÎN LUNEA CEA CURATĂ SEARA

SLUJBA PAVECERNIŢEI MARI

CU CANONUL CEL MARE 

 Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri… Şi cântăreţul cel rânduit începe aşa:

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi. Continuă să citești →

Mitropolitul Augustin de Florina: ŞI COPIII TREBUIE SĂ POSTEASCĂ?

Epistola a 5-a a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, către elevii şi elevele Şcolii Catehetice

(Din cartea Mitropolitului „PAŞTE MIELUŞEII MEI”)

 π. Αυγ. Βευη ist

COPII AI POSTULUI

 

      Iubiţii mei copii,

 

      Cu ajutorul lui Dumnezeu am intrat în Postul Mare. În limbajul Bisericii noastre acesta se numeşte Sfânta şi Marea Patruzecime.

      Sfânta şi Marea Patruzecime împreună cu Săptămâna Mare, care-i urmează, este o perioadă de timp care ţine circa 50 de zile. Această perioadă începe cu Lunea cea Curată şi se încheie cu Sâmbăta Mare. Începe cu  „Doamne al puterilor…” (imnla PavecernitaMare– n.tr.) şi se încheie cu „Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul…” (Aliluiarul Apostolului din Sâmbăta Mare– n.tr.). În toată această perioadă creştinii care cred în Hristos şi-L iubesc şi-şi amintesc de câte a pătimit Hristos pentru lume postesc de multe mâncăruri. De carne, de lapte, de brânză, de ouă, de peşte şi de alte mâncăruri. Doar pe 25 martie, când este praznicul Buneivestiri, se îngăduie creştinilor să dezlege la peşte. În toate celelalte zile, cei care sunt sănătoşi postesc, se spovedesc şi se pregătesc duhovniceşte, ca să se împărtăşească regulat cu Preacuratele Taine. Continuă să citești →

SĂ PARTICIPĂM LA VECERNIA IERTĂRII ŞI LA TOATE VECERNIILE DE UMILINŢĂ DUHOVNICEASCĂ!

SĂ PARTICIPĂM LA VECERNIA IERTĂRII

ŞI LA TOATE VECERNIILE DE UMILINŢĂ DUHOVNICEASCĂ!

asotos_ios

Ce este Vecernia Iertării şi ce sunt Vecerniile Postului Mare?

Vecerniile de umilinţă se oficiază în fiecare duminică din Postul Mare.

În după-amiaza duminicii Lăsatului sec de brânză se oficiază Vecernia de umilinţă, numită „a Iertării”. Se numeşte „de umilinţă”, deoarece se cântă cu multă umilinţă troparele Triodului, al căror conţinut este plin de conştiinţa adâncă a păcătoşeniei, de plâns, de tristeţe, de pocăinţă şi rugăciune fierbinte pentru iertarea păcatelor.

Se numeşte „Vecernia Iertării” doar prima din ele, deoarece la sfârşitul slujbei poporul sărută Evanghelia, cerându-şi iertare de la preot, iar în continuare unii altora, încât să înceapă Postul Mare iertaţi şi împăcaţi unii cu alţii. Este vorba de un frumos obicei care se păstrează în majoritatea bisericilor şi mănăstirilor.
O altă caracteristică a acestor vecernii este faptul că după Intrarea mică şi Prochimenul Vecerniei se schimbă podoabele Sfintei Mese şi veşmintele preoţilor. Din pascale, pentru că este duminică, devin de doliu, datorită Postului (cele albe se schimbă cu cele mov – pentru că nu-L plângem pe Hristos ca om, ci ca pe un Împărat şi Dumnezeu).

La sfârşitul vecerniei se cântă troparele „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”, „Βotezătorule al lui Hristos…” şi celelalte şi se încheie cu rugăciunea Cuviosului Efrem Sirul:
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Rostind-o, facem trei metanii mari. Urmează 12 metanii mici (închinăciuni) în timp ce rostim în taină: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului…”, iar la sfârşit repetăm „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, făcând o a patra metanie mare.

Pelerin Ortodox