Arhive autor: Admin

CÂNTĂRI DE UMILINŢĂ LA VECERNIA IERTĂRII

CÂNTĂRI DE UMILINŢĂ LA VECERNIA IERTĂRII

Cu înfrânare să ne sârguim toţi a smeri trupul, trecând dumnezeiasca măsură a postului celui fără prihană. Şi cu rugăciuni şi cu lacrimi să căutăm pe Domnul, Cel ce ne mântuieşte pe noi, şi uitare răutăţii desăvârşit să facem strigând: Greşit-am Ţie, mântuieşte-ne ca odinioară pe niniviteni, Hristoase Împărate, şi ne fă părtaşi împărăţiei cereşti, mult-Îndurate.

Mă deznădăjduiesc, aducându-mi aminte de lucrările mele, Doamne, cele vrednice de toată pedeapsa; că iată neuitându-mă la cinstitele Tale porunci, Mântuitorule, rău mi-am cheltuit viaţa mea. Pentru aceasta, curăţindu-mă cu ploile pocăinţei, Te rog, luminează-mă prin post şi prin rugăciuni, ca un îndurat, şi nu Te scârbi de mine, Făcătorule de bine al tuturor şi preabunule.

Vremea Postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe noi nevoinţelor celor duhovniceşti. Să ne lămurim sufletul, să ne curăţim trupul. Să postim, precum de bucate, aşa şi de toată patima, desfătându-ne cu virtuţile Duhului. Întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toţi a vedea preacinstită patima lui Hristos Dumnezeu, şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne.

Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta când mă necăjesc, degrab mă auzi. Ia aminte spre sufletul meu, şi-l mântuieşte pe el (Ps.68,20-21).

Stih: Mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească (Ps.68,33).
Stih:Vadă săracii şi să se veselească (Ps.68,36).
Stih: Căutaţi pe Dumnezeu şi va fi viu sufletul vostru (Ps.68,36).

Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta…

LA STIHOAVNĂ

Strălucit-a harul Tău, Doamne, strălucit-a luminarea sufletelor noastre. Iată vreme bineprimită, iată vremea pocăinţei. Să lepădăm lucrurile întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Ca trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea cea de a treia zi a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce mântuieşte sufletele noastre.

Cel ce eşti preaslăvit întru pomenirea sfinţilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, fiind rugat de dânşii, trimite-ne nouă mare milă.

Cetele îngerilor te slăvesc pe tine, Maica lui Dumnezeu. Că pe Dumnezeu, Preacurată, L-ai născut, pe Cel ce este pururea cu Tatăl şi cu Duhul şi Care a aşezat oştile îngereşti din nefiinţă cu voia Sa; pe Care roagă-L să mântuiască şi să lumineze sufletele celor ce te laudă pe tine cu dreaptă credinţă, Preacurată.

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (Duminica Iertării sau A izgonirii lui Adam din Rai): ARMELE DUHOVNICEŞTI ALE CREŞTINULUI

Sursa: „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 1.

prima-coperta

Alte predici:

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

DUMINICA IERTĂRII: 

ARMELE DUHOVNICEŞTI ALE CREŞTINULUI

Mâine, iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.

Biserica ne cheamă să ne nevoim. Avem vrăjmaşi. Iar cei mai mari vrăjmaşi ai noştri sunt trei: primul este trupul cu dorinţele lui rele, al doilea este lumea cu spaimele şi farmecele ei, iar al treilea este satana, care – cum zice Apostolul Petru –  „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).
duminica_izgonirii_lui_adam_din_rai_-_a_lasatului_sec_de_branza_3

„Medicament amar pentru lumea modernă” – Fericita Liubov din Riazan

„Medicament amar pentru lumea modernă – Fericita Liubov din Riazan”
Trăim într-o epocă în care omul modern fuge de orice amărăciune, de orice disconfort, de orice cruce. Dar sufletul său, hrănit cu dulcegării ieftine și plăceri de două parale, a ajuns mai bolnav ca oricând. Nu mai știe ce e iubirea, ce e răbdarea, ce e jertfa. În loc să caute adevărata libertate, se leagă cu lanțuri invizibile de consum, de egoism și de minciună.
Fericita Liubov, o tânără firavă din Riazan, a fost țintuită 15 ani la pat. Nu a urlat împotriva cerului, nu și-a scuipat părinții, nu a cerut „dreptul la fericire” ca lumea de azi. A învățat să citească și să se roage. Ea, care părea „inutilă” pentru societate, a devenit un izvor de putere.
Câți dintre noi, care ne plângem pentru cea mai mică zgârietură sau lipsă, ar fi în stare să îndure atâta, fără să clacheze?
Când Sfântul Nicolae i-a spus: „Scoală-te, Liuba, mergi și te nevoiește în nebunie pentru Hristos”, ea nu a protestat, nu a negociat, nu a cerut asigurări și garanții. A spus un „da” simplu și a intrat în rândul celor care s-au făcut nebuni pentru Dumnezeu, ca să rușineze înțelepciunea lumii acesteia (cf. 1 Cor. 1, 27).
Noi, în schimb, ne socotim prea deștepți ca să mai ascultăm de Biserică, de Evanghelie, de Hristos.
Fericita a stat trei ani zidită între sobă și perete, ca un stâlpnic, fără confort, fără Netflix, fără like-uri. Trei ani de liniște, de foc interior, de luptă nevăzută.
Și noi, care nu rezistăm trei minute fără telefon, ne credem liberi… Ea s-a închis într-un colț ca să se deschidă Cerul în inima ei. Noi ne închidem sufletul în deșertăciuni, ca să nu mai auzim glasul lui Dumnezeu.
Liubov mergea prin prăvălii și lua lucruri fără să plătească. Negustorii nu se supărau, știau că aduce binecuvântare. Astăzi, dacă cineva ar face așa ceva, l-am da pe mâna poliției. Dar întrebarea e: noi mai avem discernământ să recunoaștem sfințenia sau am devenit atât de orbi încât vedem doar încălcarea legii?
Ea decupa din hârtie cruci, sicrie, cununi, cai și prin ele arăta viitorul oamenilor. Nu pentru spectaculos, ci ca să trezească sufletele. Noi astăzi alergăm după horoscop, tarot și psihologi motivaționali, dar fugim de darurile autentice ale Duhului Sfânt.
Când glumeții o luau peste picior, ea răspundea cu blândețe. Noi, dacă cineva ne atinge orgoliul, explodăm. Ea a prorocit că „zidurile Ierihonului cad” înainte de revoluție. Noi vedem cum cad zidurile moralei, ale credinței, ale familiei, dar nu avem curajul să strigăm.
La moartea ei, în 1921, în plină foamete și ruină, s-a găsit în chip minunat pânză roz pentru sicriul ei. Dumnezeu a arătat că dragostea Lui nu se lasă îngropată. Și tot poporul a venit la înmormântarea ei, plângând. Câți dintre noi vor fi plânși astfel? Sau vom fi uitați ca niște consumatori anonimi, înghițiți de sistem?
Un ofițer bolnav, uitat de doctori, a fost vindecat când a ascultat porunca ei din vis: să pună gard la mormântul ei. Astăzi, lumea zice: „Nu mai credem în minuni.” Dar sufletul nostru bolnav de depresii, frici și dependențe nu se mai vindecă cu medicamente scumpe.
Avem nevoie de nebunii pentru Hristos, de rugăciunile lor, de exemplul lor.
Concluzie amară
Fericita Liubov a fost batjocorită, dar a rămas zâmbitoare. A fost săracă, dar a îmbogățit pe toți. A fost considerată nebună, dar a fost mai înțeleaptă decât toți.
Noi, cei de azi, ne considerăm „normali”, „liberi”, „moderni” – dar suntem bolnavi, goi și robi.
Medicamentul pe care ni-l dă Fericita Liubov e amar: rabdă, smerește-te, roagă-te, iubește fără interes, trăiește pentru Hristos. Dacă nu vrem să-l bem, atunci nu ne mai plângem că sufletul ni se stinge.
„Dragostea nu piere niciodată” (1 Cor. 13) – și numele ei era chiar Dragoste.
Lumea modernă are de ales: să bea acest medicament amar și să se vindece sau să refuze și să moară încet, frumos ambalată în iluzii.
sursa: https://www.facebook.com/groups/24158869023710837/posts/25070636412534089/

12 ianuarie: SFÂNTUL CUVIOS MARTINIAN DE LA LACUL ALB SAU BELOIEZERSK, RUSIA

SFÂNTUL CUVIOS MARTINIAN DE LA LACUL ALB SAU BELOIEZERSK

(12 ianuarie)

Acesta încă din pruncie simţind chemare pentru viaţa monahală, plecă spre mănăstire la vârsta de 13 ani, pe când se afla pe câmp împreună cu tatăl său, iar acesta trecea cu grapa peste ogorul însămânţat, şi se duse la preacuviosul Chiril de la Lacul Alb (pomenit la 9 iunie). Acesta, punându-l să înveţe carte sub îndrumarea dascălului mirean Alexie Pavlov, îl luă pe lângă sine.

Când se ruga cuviosul Chiril în chilie, bătea şi Mihail metanii, căci acesta era numele său de la botez; iar când se trăgea clopotul de slujbă, se ducea primul la biserică; gândurile le mărturisea fără zăbavă stareţului. Primi tunderea în monahism cu numele Martinian şi i se îngădui să stea singur într-o chilie.

Stareţul Chiril mult se bucura de ascultarea şi râvna ucenicului său, încredinţându-i ascultarea de a-i copia cărţile. Se mai păstrează în mănăstire un Canonic transcris de acesta, având pe margini notate stările sufleteşti ale fericitului Martinian dintre care punem aici două:

„Hristos este începutul şi sfârşitul oricărei bune lucrări”

şi

„Doamne Iisuse Hristoase, mântuiește pe cel ce a scris și pe cel ce va citi această carte! Sfinte Stareţe Onufrie, arată-mi dragoste și pomenește-mă în sfintele tale rugăciuni pe mine, Martinian păcătosul, călugăr prefăcut și neadevărat”.

După moartea preacuviosului Chiril, fericitul Martinian, luând binecuvântare de la mormântul stareţului său, se retrase la linişte pe un ostrov nelocuit de pe lacul Voja, la 100 de verste de mănăstire. Când începu să se adune acolo fraţii, ridică o biserică cu hramul Schimbarea la Față a Domnului și introduse viața de obște.

Când preacuviosul părinte Terapont (pomenit la 27 mai) fu chemat pe neașteptate, din mănăstirea sa, de către cneazul de Mojaisk, fraţii de la mănăstirea lui Terapont îl rugară fierbinte pe Martinian să vină la ei şi să primească egumenia. După un timp de stăruinţe ale fraţilor, se supuse socotind că este o chemare izvorâtă din iubire. Continuă să citești →

DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI: POMENIREA SFINTEI FAMILII A MARELUI VASILE

POMENIREA SFINTEI FAMILII

A MARELUI VASILE

În Duminica după Botezul Domnului, conform unei Hotărâri Sinodale a Patriarhiei Ecumenice din 4.09.1999, se face pomenirea sfintei familii a Marelui Vasile (Vasile şi Emilia – părinţii, Vasile, Grigorie, Petru episcopii, Navcratie monahul, Macrina şi Teosevia – monahiile). 

 

10 ianuarie: CUVIOSUL ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI (Viaţa, Slujba, Acatistul)

CUVIOSUL PĂRINTE, DE DUMNEZEU PURTĂTORUL,

ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI

FLORILEGIU BIZANTIN ÎN CINSTEA CUVIOSULUI ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI

 

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

În Mineiul pe ianuarie, în 10 zile, tipărit la mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, între sfinţii care se pomenesc atunci se află trecut şi Cuviosul Ieroschimonah Antipa Atonitul, cu viaţa sa pe scurt.

Acest fiu al plaiurilor moldovene, numit din botez Alexandru, a trăit în mai multe centre de evlavie ortodoxă şi a fost peste tot ca o lumină pusă în sfeşnic faţă de cei din jurul său. Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealul Morii, judeţul Bacău, dintr-o familie de clerici. La Sfântul Botez a primit numele de Alexandru Luchian. La vremea cuvenită, lipsindu-i darul pentru învăţătură, nu i-a rămas altceva de făcut decât să devină păstor. În singurătatea lui, în jurul turmei, cu timpul i s-a dezlegat însă dorinţa cunoaşterii slovelor şi se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea şi lui darul de a învăţa. Totodată, nevoindu-se cu păstoritul, şi-a dat seama că sufletul lui tânjeşte după cele spirituale şi, în cele din urmă, s-a hotărât să părăsească turma şi să plece la mănăstire ca să se facă monah (1). Ca urmare, la vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a marelui voievod Matei Basarab (2). Continuă să citești →

8 ian.: Sfântului Sfinţitului Mucenic ISIDOR şi a celor 72 de împreună-nevoitori, martirizaţi alături de el

Pătimirea Sfântului Sfinţitului Mucenic ISIDOR şi a celor şaptezeci şi doi de împreună-nevoitori, martirizaţi alături de el în Tartu de către romano-catolici în anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Înţelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfântului Mare Cneaz Vladimir. În anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod şi Pskov, care era locuită de estonieni. Acolo pe malurile râului Omovzha (sau Embakh) el a întemeiat un oraş şi a construit o biserică pe care a închinat-o ocrotitorului său: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În Rusia, acest oraş a devenit cunoscut ca Yuriev după numele bisericii, dar se mai numeşte şi Dorpat sau Tartu. Continuă să citești →

8 ianuarie: CUVIOSUL MACARIE MAKRIS – PARADIGMA TEOLOGULUI ÎN DIALOG

SFÂNTUL CUVIOS MACARIE MAKRIS,

PARADIGMA TEOLOGULUI ÎN DIALOG

 

În contextul tratativelor româno-vaticane, politic-religioase, referitoare la o posibilă vizită a papei în România anul acesta (2011), propunem spre reflecţie creştinilor ortodocşi, cler şi popor, şi nu numai ortodocşilor, ci şi observatorilor de tot felul, celor foarte entuziaşti şi celor foarte reticenţi, celor moderaţi, ca şi tuturor celor interesaţi modelul unui sfânt mai puţin cunoscut, pe care Biserica noastră Ortodoxă  îl cinsteşte în fiecare an pe 8 ianuarie – SFÂNTUL MACARIE MAKRIS.
Sfântul Macarie Makris este un renumit bărbat bisericesc din perioada bizantină târzie. Acest lucru reiese din implicarea sa în evenimentele bisericeşti din această epocă critică, dar şi din bogata sa operă scriitoricească, care a dobândit o extensie ecumenică, precum menţionează personalităţi oficiale contemporane lui şi renumiţi scriitori bizantini.
S-a născut în Tesalonic în jurul anului 1383 din părinţi evlavioşi şi renumiţi. A primit o educaţie aleasă şi a iubit mult învăţătura, studiind în mod deosebit filozofia, poezia, logica, retorica şi teologia. Încă de foarte tânăr s-a distins prin educaţie, înţelepciune şi în general prin virtutea sa.
În jurul anului 1401, la vârsta de 18 ani, după moartea mamei lui, s-a dus în Sfântul Munte şi a intrat în monahism în Sfânta Mănăstire Vatopedi, care se distingea prin viaţa duhovnicească a multor monahi de acolo. Cu toată osârdia s-a supus de-Dumnezeu-purtătorului stareţ Armenopoulos, care l-a îndrumat cu discernământ şi l-a tuns monah. A rămas alături de el vreme de zece ani până la moartea sa, după care a fost hirotonit diacon şi preot. În această perioadă a dobândit prin ascultare multe virtuţi călugăreşti, dar şi multe cunoştinţe de geometrie, matematică şi astronomie. Continuă să citești →

VLĂDICA IEROTEI DE NAVPAKTOS DESPRE VEDEREA DUMNEZEIASCĂ A BOTEZĂTORULUI

  13. Vederea de Dumnezeu a Sfântului Ioan Botezătorul

Vederea de Dumnezeu a Cinstitului Înaintemergător a fost mare. În vieţile sfinţilor, întâlnim adesea experienţe ale contemplării slavei Sfintei Treimi în Persoana lui Hristos, dar Sfântul Ioan Botezătorul a fost învrednicit nu numai de vederea Cuvântului, ci şi de auzirea vocii Tatălui şi de vederea Duhului Sfânt. Această contemplare nu a fost o vedere a simţurilor, deşi omul vede şi cu ochii trupeşti, care mai înainte se transfigurează spre a putea suporta vederea de Dumnezeu. Faptul că a fost vorba despre o revelaţie suprafirească şi despre apariţia Sfintei Treimi reiese din frazele folosite de Sfinţii Evanghelişti atunci când prezintă cele petrecute. Evanghelistul Matei spune: îndată cerurile s-au deschis (Matei 3, 16), iar Evanghelistul Marcu afirmă: a văzut cerurile deschise (rupte) (Marcu 1, 10). Aşadar, cerurile s-au deschis şi s-au sfâşiat. Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA BOTEZUL DOMNULUI: DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS?

prima-coperta

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA

LA BOTEZUL DOMNULUI:

DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS? 

(şi alte întrebări în jurul botezului)

ORNAM1

Astăzi, evlavioasa Biserică încheie Dodekaimeron-ul. Dodekaimeron-ul este ciclul sărbătorilor de bucurie, care încep cu Naşterea lui Hristos şi se încheie cu Botezul Lui. Zilele sunt douăsprezece, dacă se lasă la o parte Ajunul Bobotezei care este zi de post.

În ziua Naşterii Domnului l-am văzut pe Hristos prunc în peşteră. Pe 1 ianuarie l-am văzut prunc de opt zile tăindu-se împrejur şi primind numele de Iisus. Şi astăzi îl vedem „bărbat desăvârşit” (Efeseni 4, 13), la vârsta de 30 de ani, venind la repejunile Iordanului să fie botezat.

În jurul botezului se nasc anumite întrebări, care cer explicaţii… Continuă să citești →

O ALTĂ PREDICĂ A FERICITULUI VLĂDICĂ AUGUSTIN LA BOTEZUL DOMNULUI: "ASCULTĂM DE HRISTOS?"

 MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA LA BOTEZUL DOMNULUI: 

ASCULTĂM DE HRISTOS? 

prima-coperta

Ateii şi materialiştii ne întreabă: Ce a făcut Hristos de la doisprezece până la treizeci de ani ai Săi? Unii, în chip samavolnic spun că în această perioadă, după cum tinerii se duc acum în afară la studii, aşa şi Hristos S-a dus undeva să studieze. Şi îşi închipuie că S-a dus în India şi acolo a învăţat arta fachirilor. Ce vom răspunde acestora? Lucrurile, potrivit cu Textele Sfinte, sunt foarte simple. Menţionez un singur exemplu. Eu sunt originar dintr-un mic sat din Ciclade. Dacă vă duceţi în satul meu şi întrebaţi, vă vor spune şi detalii din copilăria mea. Apoi, vă vor spune: a plecat din sat, s-a dus la şcoala primară, apoi la gimnaziu, apoi la universitate şi a studiat şi de atunci n-a mai venit… Le ştiu pe toate. Bătrânii urmăresc evoluţia copiilor satului. Ce vreau să spun? Hristos nu S-a născut într-un mare oraş, într-o metropolă. S-a născut într-un mic sat, Bethleem, şi a crescut în Nazaret – de aceea, se numeşte Nazarinean. Acolo a locuit. Dacă ar fi plecat, primii care ar fi ştiut-o ar fi fost compatrioţii Săi. Însă ei mărturisesc că Hristos nu a plecat nicăieri. Ne spune Evanghelia. Când S-a dus în satul Său, Nazaret, şi i-a învăţat, i-a surprins: cum cunoştea El atâtea lucruri, dacă nu a mers la şcoală – „carte… nefiind învăţat” – zice textul sfânt (Ioan 7, 15). Nu ar fi rămas uimiţi, dacă Hristos ar fi studiat în şcoli străine. În felul acesta se demolează imaginaţia necredincioşilor. Răspunsul la întrebarea acestora este că în perioada celor optsprezece ani, Hristos a trăit în anonimat, ca smerit tâmplar. Lucra în atelierul lui Iosif şi mânuia tesle şi fierăstraie. Era primul muncitor şi a sfinţit lucrul cu mâinile, salahoria, care era dispreţuită în lumea antică. Aşadar, lucra şi trăia în anonimat.  Continuă să citești →

SĂ NE PREGĂTIM SĂ PĂTRUNDEM ÎN TAINA ŞI ÎN DUHUL PRAZNICULUI TEOFANIEI ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ISIHAST IEROTHEOS VLAHOS (I)

BOBOTEAZA

Legături:

* * *

  Sărbătoarea Bobotezei se referă la episodul Botezului lui Hristos în râul Iordan, săvârşit de Sfântul Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Acest eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de treizeci de ani şi înainte de a începe lucrarea oficială a învăţăturii şi, mai târziu, a Patimilor Sale pentru mântuirea neamului omenesc.

  Alegerea acestei vârste pentru începerea activităţii publice a lui Hristos în lume are legătură cu faptul că la treizeci de ani, alcătuirea biologică a organismului omenesc ajunge la împlinire. În plus, la această vârstă, Hristos Se putea face mai uşor primit de către iudei.
  Botezul Domnului este descris de Sfinţii Evanghelişti (Matei 3, 13-17, Marcu 1, 9-11, Luca 3, 21-22, Ioan 1, 32-34). Nu ne vom referi însă la toate detaliile, ci vom accentua numai câteva dintre adevărurile teologice şi hristologice fundamentale legate de acest fapt.

1. Viaţa de copil a lui Hristos

  Sfânta Scriptură nu aminteşte multe evenimente din intervalul de timp dintre Întâmpinarea Domnului şi Botezul lui Hristos.Ceea ce cunoaştem este fuga în Egipt şi întoarcerea de acolo, ca şi prezenţa lui Hristos în templu la vârsta de doisprezece ani (12) ani.
  Această tăcere are o motivaţie anume şi un scop precis. Evangheliile nu au fost scrise pentru a Continuă să citești →

SĂ NE PREGĂTIM SĂ PĂTRUNDEM ÎN TAINA ŞI ÎN DUHUL PRAZNICULUI TEOFANIEI ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ISIHAST IEROTHEOS VLAHOS (II)

2. Creşterea lui Hristos în vârstă şi în înţelepciune

  Cel mai cunoscut episod din copilăria lui Hristos este prezenţa Sa în templu şi convorbirea cu învăţătorii, care a pornit de la faptul că El îi asculta pe învăţători şi-i întreba. Şi, fireşte, după cum spune Sfântul Evanghelist, toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui (Luca 2, 47).
  Nu vom face o analiză amănunţită a acestor fapte , ci ne vom opri numai asupra a două fragmente grăitoare care au legătură cu întruparea lui Hristos. Primul vorbeşte de viaţa de după Întâmpinarea Domnului, adică după patruzeci de zile de la Naştere. Sfântul Evanghelist scrie: Iar copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui (Luca 2, 40). Celălalt fragment are legătură cu episodul din templu, atunci când Hristos era de doisprezece ani. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca 2, 52).
  În privinţa vârstei şi a creşterii treptate a trupului lui Hristos, nu există nicio chestiune de discutat. Dezvoltarea se petrecea firesc, ca la toţi oamenii, pentru că Hristos era om desăvârşit. Continuă să citești →

VLĂDICA IEROTHEOS VLAHOS NE RĂSPUNDE LA ÎNTREBAREA "DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS?"

 

CITIŢI ŞI https://acvila30.ro/2012/01/04/sa-ne-pregatim-sa-patrundem-in-taina-si-in-duhul-praznicului-teofaniei-impreuna-cu-mitropolitul-isihast-ierotheos-vlahos-i/, PRECUM ŞI https://acvila30.ro/2012/01/04/sa-ne-pregatim-sa-patrundem-in-taina-si-in-duhul-praznicului-teofaniei-impreuna-cu-mitropolitul-isihast-ierotheos-vlahos-ii/

6. De ce S-a botezat Hristos

  De vreme ce botezul lui Ioan avea rolul de a-i îndruma pe oameni pentru ca aceştia să-şi cunoască starea de păcătoşenie şi de a pregăti poporul pentru primirea Botezului desăvârşit al lui Hristos, iar Hristos fiind Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, nu făcuse niciun păcat, atunci de ce a fost nevoie ca El să primească Botezul? Răspunsul la această întrebare ne dezvăluie adevăruri fundamentale.
  Sfântul Ioan Damaschin spune că Hristos nu S-a botezat pentru că avea nevoie de curăţire, ,,ci pentru a lua asupra Sa curăţirea noastră’’. El şi-a asumat curăţirea oamenilor în acelaşi fel în care a primit Patimile şi Răstignirea, cu toată durerea şi suferinţa lor. Prin Botezul Său, Hristos a reuşit să împlinească multe lucruri.
  Astfel, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin, Hristos S-a botezat pentru a strivi capetele demonilor din apă, fiindcă exista ideea că demonii locuiesc acolo; pentru a spăla păcatul şi a-l îngropa în apă cu totul pe vechiul Adam; pentru a-l sfinţi pe Botezător, fiindcă nu Înaintemergătorul L-a sfinţit pe Hristos, ci Hristos l-a sfinţit pe Înaintemergător, atunci când acesta din urmă a pus mâna sa pe capul lui Hristos; S-a mai botezat pentru a ţine Legea, deoarece El Însuşi o dăduse şi nu voia să pară un călcător al ei şi, în fine, pentru a descoperi taina Sfintei Treimi şi a oferi preînchipuirea şi modelul propriului nostru botez, adică Botezul desăvârşit care se face cu apă şi cu Duh Sfânt.
  Dincolo de toate acestea, prin Botezul Său în râul Iordan, Hristos a sfinţit apele. De aceea, în ziua Botezului săvârşim slujba sfinţirii apelor, iar în timpul slujbei cerem Duhului Sfânt să se pogoare asupra apei. Astfel, după sfinţire, apa încetează să mai fie apă a căderii, făcându-se apă a reînnoirii, pentru că se uneşte cu harul nezidit al lui Dumnezeu. (VA URMA) 

MITROPOLITUL IEROTHEOS DE NAVPAKTOS: BOTEZUL DOMNULUI – O ETAPĂ A REMODELĂRII OMULUI

7. Rezidirea neamului omenesc

  În Tradiţia patristică, Botezul lui Hristos în râul Iordan este corelat cu trecerea minunată a Mării Roşii de către israeliteni. Aşa cum odinioară, prin harul făcător de minuni al Cuvântului neîntrupat ce a lucrat asupra lui Moise, egiptenii au fost înnecaţi iar evreii au fost eliberaţi, la fel şi acum, prin puterea Cuvântului întrupat, omul stricat şi decăzut este replămădit, iar demonii sunt striviţi, adică îşi pierd puterea.
  Sfântul Nicodim Aghioritul spune că olarul are nevoie de două elemente ca să refacă un vas: de apă, ca să amestece lutul, şi de foc, ca să ardă şi să usuce plămădeala. La fel a procedat Dumnezeu – marele olar – cu plămada omenească. Vrând să remodeleze firea noastră stricată de păcat, Dumnezeu a folosit foc şi apă. Focul a venit de la El, pentru că Dumnezeu este ,,foc mistuitor’’ care arde răul, iar apa a fost luată din râul Iordan.
  Prin întruparea lui Hristos, ca şi prin toate celelalte etape ale sfintei iconomii, între care se află, fireşte, şi Botezul în râul Iordan, neamul omenesc a fost remodelat. Căderea şi stricarea firii noastre au fost urmate de replămădirea şi de renaşterea omului. Această renaştere a avut multă putere, pentru că în urma păcatului firea omenească nu s-a nimicit în totalitate, dar şi pentru că replămăditorul omului a fost Însuşi Creatorul său.
  Este absolut imposibil ca apa şi focul să existe împreună, pentru că focul nu se poate aprinde şi nici nu poate să ardă într-un loc umed, iar apa stinge focul. În râul Iordan, ele au putut să coexiste, pentru că focul era nezidit, în vreme ce apa era zidită. De aceea, focul nu a fost afectat de apă. Dimpotrivă, apa zidită s-a sfinţit prin focul Dumnezeirii. (VA URMA)