MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE SFÂNTUL NICOLAE

MITROPOLITUL AUGUSTIN DESPRE SFÂNTUL NICOLAE

Legături:

 „…Sfântul Nicolae a fost făcător de minuni, adică a avut de la Dumnezeu darul de a face minuni. Care sunt minunile Sfântului Nicolae, puteţi să le vedeţi în sinaxarul său, care este foarte emoţionant.
Eu, din mulţimea minunilor Sfântului, vreau să vă amintesc aici doar una, care mi-a pricinuit o deosebită impresie şi emoţie; voi explica în continuare motivul pentru care m-a emoţionat în mod deosebit. Continuă să citești →

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI NICOLAE: NE SCHIMBĂM VIAŢA SAU NUMELE?

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI NICOLAE

(Vecernie – 5 decembrie 2010)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Iubiţi credincioşi, prăznuim pe Sfântul Nicolae – iar rugăciunea cu care mi-am început cuvântul este troparul pe care l-aţi auzit cântându-se la Litie – un sfânt foarte aproape de inima tuturor, a celor mici şi a celor mari, pentru că este un sfânt cunoscut ca aducător de daruri, în special pentru copii, un sfânt care a excelat prin virtutea milosteniei, a împărţirii de daruri spirituale şi materiale. Este sfântul care odată cu pomenirea sa anuală nu vine cu mâna goală. Şi deşi Sfântul Nicolae a trăit acum mai bine de 1600 de ani, totuşi amintirea şi pomenirea lui este vie şi lumea nu l-a uitat. Sunt mulţi sfinţi pe care lumea i-a uitat. Cu toate acestea faţă de Sfântul Nicolae lumea – întreaga lume ortodoxă şi nu numai, este foarte ataşată.  Continuă să citești →

"Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor…" – Pericopa apostolică la sărbătoarea Sfântului Nicolae

Arhim. IOIL Konstantaros  la

Pericopa apostolică la sărbătoarea Sfântului Nicolae 

-6 decembrie –

(Evrei 13: 17-21)

SfNicolae5

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este una dintre cele mai mari personalităţi, pe care Biserica noastră le cinsteşte şi le sărbătoreşte cu mare cuviinţă. Viaţa lui este plină de sfinţenie şi de virtuţi evanghelice. Toată viaţa sa este o „bună-mireasmă a lui Hristos”. S-a arătat cu adevărat „mai-mare” şi „păstor bun”, adică povăţuitor duhovnicesc al ortodocşilor. De aceea şi lectura apostolică care se citeşte este cea care sfătuieşte pe credincioşi să asculte de povăţuitorii lor duhovniceşti, cum a fost şi însuşi Sfântul Nicolae.

Să vedem într-o scurtă traducere… versetele textului sfânt şi să ne oprim apoi asupra unui punct:

„17.  Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.

18.    Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim.

19.    Şi mai mult vă rog să faceţi aceasta, ca să vă fiu dat înapoi mai curând.

20.    Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus,

21.    Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!”


Nu trebuie să ne scape niciodată din conştiinţă, fraţii mei, că este poruncă a Sfântului Duh să avem încredere în povăţuitorii noştri duhovniceşti şi, fireşte, să ne supunem lor.
Acesta constituie unul din principiile cele mai de bază în spiritualitatea ortodoxă. Biserica noastră, în fiecare neam, se îngrijeşte ca această ascultare să fie îndeplinită de către toţi membrii ei, atât în ceea ce priveşte credinţa ortodoxă, cât şi în ceea ce priveşte morala creştină, care sunt propovăduite de către păstori, „mai-marii”, adică clericii care sunt şi responsabili.

Continuă să citești →

Vlădica Gherasim Putneanul (30 mai 1924-6 decembrie 2004)

Vlădica Gherasim Putneanul (30 mai 1924-6 decembrie 2004)

 PS Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
 Mărturii despre Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul

„Bătrânul” care nu și-a dezmințit chemarea de monah nici atunci când a primit mantia și mitra. 

În noaptea de 5 spre 6 decembrie 2004 trecea la Domnul, după o grea suferință, Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul.

A crescut într-o familie de oameni  simpli, dar cu credință puternică. A fost monah din fragedă vârstă. Și-a început ucenicia în vestita lavră a Neamțului, pe lângă părinți vrednici. A primit de la Domnul sarcina deloc ușoară de a fi stareț al Putnei –  15 ani – într-o  vreme când  prigoana față de Biserică era departe de a se fi potolit. Le-a stat în preajma ierarhilor titulari de la Arad, Buzău și Suceava, cu duhul său misionar prin fire și străduindu-se a aduce pace între oameni, fie ei chiar din cinul preoțesc și monahicesc.

Continuă să citești →

Chipul Sfântului Nicolae de pe scândură

Chipul Sfântului Nicolae de pe scândură

Mihai-Alex Olteanu 
nicholas

Una din minunile mai recente al Sfântului Ierarh Nicolae este cea săvârșită în satul Rassivka din regiunea Poltava, Ucraina.

Chipul Sfântului Ierarh Nicolae a apărut pe o scândură ce provenea dintr-o magazie ce arsese de curând.

Proprietara magaziei a mărturisit că din cunoștințele ei, înainte de război, locuința a aparținut preotului din sat. Casa veche a fost bombardată de germani, și a trebuit să zidească o casă nouă. În schimb, magazia s-a păstrat intactă. În urmă cu ceva vreme acesta a fost distrusă de un incendiu puternic. Atunci când s-a apucat să curețe zona de resturile incendiului, a descoperit printre ruine două scânduri de dimensiunea 10/15 cm pe care se zărea foarte puțin chipul Sfântului Nicolae, pe care le-a așezat în bucătăria de vară, după ce în prealabil le-a arătat preotului din sat.

Continuă să citești →

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL (30 mai 1924 – 6 decembrie 2004) – FILE DE JURNAL

„14 decembrie 1994
Ca vântul trec zilele, în aşa fel că n-ai timp nici să te mai gândeşti. Astăzi e o zi închisă cu nori, dar nu-i frig. Săptămâna trecută a avut loc şedinţa Sfântului Sinod (8 şi 9 decembrie). Au fost probleme obişnuite. Mă uitasem că Vlădica Roman nu era. Ce înseamnă viaţa! Au lipsit doi ierarhi de seamă: Mitropolitul Antonie care a fost operat în SUA şi Vlădica Bartolomeu – Cluj, fiind ocupat cu un simpozion. Au mai lipsit cei doi ierarhi din diaspora: Vlădica Victorin şi Serafim. S-au făcut aprecieri asupra activităţii din eparhii, s-au reluat iar problemele cu învăţământul în şcoală – licee – apoi rangurile arhimandriţilor. Au împărţit unele eparhii calendare şi pastorale. Ceea ce este de văzut e că atât în calendarul de buzunar, cât şi în almanahul Arhiepiscopiei Bucureştilor sunt omis. De fapt mă şi obişnuisem cu asemenea lucruri. Chiar plecatul de la Arad a fost tot cam aşa ceva. N-am fost trecut în nicio revistă ca ierarh în comitetul de redacţie. Asta se întâmplă că nu sunt în smerenie.”

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: DOAMNE,… MI-AI DAT SĂ VĂD ŞI SFÂRŞITUL ANULUI ACESTA!

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (II)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (III)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (IV)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (V)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VI)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (VIII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (IX)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (X)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XI)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XIII)

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004) (XIV)

30 mai 2012: CA ASTĂZI, ÎN 1924, SE NĂŞTEA LA BOGDĂNEŞTI-SUCEAVA EPISCOPUL-ASCET GHERASIM PUTNEANUL. VEŞNICA LUI POMENIRE! (file de jurnal)

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „N-am observat nimic din obiceiurile Anului Nou, ci parcă nici n-ar fi fost şi m-am bucurat c-a fost aşa.”

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „Iată că nu se poate şi lucrurile merg mai departe ca şi până acum” (fragm. din Jurnalul manuscris)

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „…Mă mir că nu a putut să înţeleagă dragostea… Cel ce va citi aceste însemnări se va mira…”

UN EPISCOP ASCET: PREASFINŢITUL GHERASIM PUTNEANUL- „Este nevoie de blagoslovenie în tot ce faci. Tocmai asta lipseşte”.

EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL: „Am protestat că nu e canonic, nu sunt motive, dar n-am fost ascultat. Am consemnat aici, ca să se ştie de urmaşi” (PAGINI DE JURNAL)

CÂND MINI SAU MEGA-SINOADELE SUNT TÂLHĂREŞTI SAU CÂND PERMANENŢELE SINODALE FAC ABUZ DE AUTORITATE. MĂRTURIA UNUI EPISCOP ASCET – GHERASIM PUTNEANUL (PAGINI DE JURNAL)

6 decembrie: POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU MAXIM, MITROPOLITUL KIEVULUI ŞI VLADIMIRULUI

6 DECEMBRIE: POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU MAXIM, MITROPOLITUL KIEVULUI ŞI VLADIMIRULUI

Sfântul Maxim a fost unul dintre mărturisitorii credinţei ortodoxe împotriva falsei uniri cu romano-catolicii, care a fost semnată la Sinodul de la Lyon (1274) de către Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul şi Patriarhul Ioan Vekkos. Când după moartea împăratului s-a restabilit ordinea în sânul Bisericii Ortodoxe, Sfântul Maxim a fost numit, potrivit dorinţei predecesorului său, Mitropolit a toată Rusia (1283). Mitropolia şi întregul cnezat al Kievului se afla atunci într-o stare jalnică. Din pricina deselor incursiuni tătare, cetatea era numai mormane de ruine, iar ţara Continuă să citești →

6 decembrie: TROPARUL ŞI CANOANELE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (1)

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc ai aşternut…

Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de cunună, stând cu Oştile îngereşti înaintea Scaunului lui Hristos, Preaînţelepte Ierarhe Nicolae, dăruieşte-mi luminarea care să împrăştie întunericul sufletului meu, ca să laud, bucurându-mă, preafericite, pomenirea ta.

Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. Continuă să citești →

IMNE LA POMENIREA SFÂNTULUI IERARH NICOLAE (6 Decembrie)

IMNE LA POMENIREA SFÂNTULUI IERARH NICOLAE

(6 Decembrie)

*

Grupul Psaltic TRONOS  – Troparul 

Protopsalt Mihail BUCĂ – Troparul 

Corul Bisericii Ortodoxe Sf. Ier. Nicolae, San Anselmo (California) – Condacul 

SFÂNTUL PORFIRIE ȘI MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA – PREȚUIRE RECIPROCĂ

      22                   

Mărturia ieromonahului Lavrentie Gratsias (Florina)

          Prețuire reciprocă 

Înaltpreasfințitul Augustin Kantiotis, vrednicul de pomenire mitropolit de Florina, a avut în 1986 o problemă serioasă cu fierea. Îl durea și trebuia să se opereze. Ne era însă foarte teamă fiindcă era în vârstă (avea 80 de ani) și cu toții ne întrebam dacă o să poată face față operației. Într-o zi a sunat telefonul. Era Sfântul Porfirie. După urările obișnuite, m-a întrebat:

-Părintele Augustin o să facă operația?

-Rugați-vă pentru el, părinte…E dificil, pentru că ne e teamă din cauza vârstei. Încă nu ne-am decis…

În cele din urmă, prin rugăciunea sfântului intervenția chirurgicală a avut un succes neașteptat.

Pururi-pomenitul teolog și filolog domnul Nicolae Sotiropoulos mi-a împărtășit cândva câteva cuvinte, dintr-o discuție cu Sfântul Porfirie:

– Părintele Augustin își dă seama de tot ce se petrece în Biserică de parcă s-ar petrece cu propria persoană (cu trupul și cu sufletul său). Dacă în Biserică se întâmplă ceva plăcut, părintele Augustin resimte această bucurie ca și cum ar fi a lui. Dacă, de asemenea, e ceva neplăcut, resimte acest lucru ca și cum ar avea de purtat el însuși suferința respectivă. Într-un anume chip, resimte starea Bisericii psihosomatic cum apasă asupra sa.

Înaltpreasfințitul Augustin îl aprecia în mod aparte pe Sfântul Porfirie și vorbea cu mult respect de persoana lui, fiindcă îi pricepuse harismele și sfințenia. Pentru o vreme sfântul a slujit în  Mitropolia de Karystia, locul de obârșie al Înaltpreasfințitului.

Odată Înaltpreasfințitul i-a mărturisit domnului Nicolae Sotiropoulos:

– Chipul smerit în care a murit părintele Porfirie, pentru a sta departe de orice fel de cinstiri, este o dovadă în plus a sfințeniei acestui bărbat.

SURSA:

CAND VOI PLECA

 

18 noiembrie/5 dec.: AFLAREA MOAŞTELOR CUV. MC. COSMA, PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

Arhim. Gheorghe Kapsanis:

Ortodoxia în faţa vechilor şi noilor umanisme

Legături:

MINUNEA ARĂTĂRII RECENTE A SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL ATHOSULUI. ACESTA CERE ROMÂNILOR SĂ SE LUPTE ÎMPOTRIVA UNIRII CU CATOLICII!

* * *

Cuvânt rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători.

Harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi din Sfintele Mănăstiri, din Schituri şi din sihăstriile Sfântului Munte, ca să mulţumim şi să slavoslovim pe Atotsfânta şi de viaţă începătoare Treime, pentru aflarea în aceste vremuri de pe urmă a sfintelor moaşte ale Sfinţitului Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte.
Ne-a adunat şi pentru a prăznui biruinţa Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe împotriva tuturor iconomahilor şi a tuturor prigonitorilor ei de peste veacuri, cu mare mulţumire faţă de Domnul pentru preţioasa comoară pe care o avem în această viaţă, credinţa noastră ortodoxă, în care ne-am născut, în care ne-am botezat, în care trăim şi în care nădăjduim cu harul lui Dumnezeu să şi murim. Continuă să citești →

18 nov. și 5 dec.: SINAXARUL ŞI SLUJBA SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

SINAXARUL ŞI SLUJBA SFÂNTULUI COSMA,

PROTOSUL SFÂNTULUI MUNTE

*

Sinaxarul Sfântului Cosma (pdf)

*

Slujba Sf. Cosma (pdf)

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a povestit ce ajută un creștin să depășească dificultățile

Preafericitul Mitropolit Onufrie. Foto: UPC

Preafericitul Mitropolit Onufrie a reamintit ce deschide omului posibilitatea de a primi harul lui Dumnezeu, care întărește în încercările zilnice.

În sărbătoarea Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Preafericitul Mitropolit Onufrie în predica sa a explicat ce ajută creștinul să suporte dificultățile vieții, informează Departamentul de Informare și Educație al BOUkr.

Întâistătătorul a amintit că omenirea, după căderea în păcat, s-a îndepărtat de Dumnezeu, dar Domnul nu a părăsit oamenii și a dăruit mântuirea prin Preasfânta Fecioară Maria. Ea a devenit „Templul lui Dumnezeu”, aleasă să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu și să aducă lumii izbăvirea.

Preafericitul a povestit despre lunga rugăciune a părinților ei — sfinții Ioachim și Ana, care mai mult de cincizeci de ani au cerut cu răbdare de la Dumnezeu un copil. Fiica lor Maria, adusă la templu la vârsta de trei ani, a fost dedicată lui Dumnezeu și a petrecut acolo ani de rugăciune, citire a Scripturii și ascultare, crescând în curăție și smerenie.

 

Potrivit Arhipăstorului, tocmai smerenia a fost acea virtute datorită căreia Născătoarea de Dumnezeu a dobândit harul Duhului Sfânt: „Dumnezeu dă har celor smeriți”. Și acest har, a subliniat el, întărește fiecare persoană, ajutând-o să suporte dificultățile, neînțelegerile și încercările vieții pământești.

Mitropolitul Onufrie a îndemnat credincioșii să imite smerenia Preasfintei Fecioare și să ceară ajutorul lui Dumnezeu în lupta spirituală: „Fie ca prin rugăciunile Preasfintei Fecioare Maria, Domnul să ne ajute să ne rugăm, să ne smerim și să ne răbdăm unii pe alții, pentru a dobândi harul Duhului Sfânt; ca ea să ne întărească în viața de zi cu zi și să ne conducă în locuințele cerești la timpul pregătit de Dumnezeu”.

După cum a scris UJO, De Vovidenie, Preafericitul a săvârșit Liturghia în biserica din capitală de pe Demeievka.

5 decembrie: Sfântul Sava cel Sfinţit

Sfantul Sava cel Sfintit

Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit
Crestinii ortodocsi il sarbatoresc pe 5 decembrie pe Sfantul Sava cel Sfintit.

Sfantul Sava cel Sfintit s-a nascut la inceputul secolului al V-lea, in jurul anului 438, in vremea imparatului Teodosie cel Mic (403-450), in localitatea Mutalasca, din regiunea Capadocia (Turcia de astazi).

Parintii sai, Ioan si Sofia, l-au crescut pe sfant pana la varsta de cinci ani, dupa care, lasandu-l in grija unui unchi, au plecat, pentru o vreme, in Alexandria, tatal sau fiind comandant militar. La varsta de opt ani, sfantul a imbratisat viata monahala, intrand in Manastirea Sfantul Flavian, aflata in apropiere, unde s-a nevoit vreme de zece ani. Cand s-au intors parintii sai, desi cautau sa-l faca sa se intoarca acasa, sfantul a ales sa continue viata monahala.

Cand a implinit varsta de optsprezece ani, insa, Cuviosul Sava a calatorit la Ierusalim, iar de acolo la manastirea condusa de Sfantul Eftimie cel Mare, praznuit in data de 20 ianuarie, care l-a povatuit catre Cuviosul Teoctist, care conducea o manastire de obste, pentru a se deprinde cu ascultarea, cu smerenia si cu celelalte fapte sfinte.

Se spune ca, atunci cand l-a vazut, Sfantul Eftimie l-a numit pe acesta „copil batran”, fiind tanar cu varsta, dar batran cu intelepciunea si traiul. Sfantul Sava a trait in manastirea condusa de Cuviosul Teoctist pana la varsta de 30 de ani. Continuă să citești →

5 decembrie: Sfântul Sava cel Sfinţit ‒ drumul spre sfințenie

Finicul Sf Sava
Sfântul  Sava, originar din părțile Capadociei, a luat chipul îngeresc de la 8 ani. Biruind lăcomia pântecelui și ademenirile unchilor de a se însura, copilul creștea în mănăstire din putere în putere. Odată, pe când unul dintre frați și-a uitat hainele puse la uscat în cuptor, a intrat să le aducă și a ieșit nevătămat din flăcări. La 18 ani a cerut binecuvântare să meargă la Ierusalim, în pustie, iar Domnul i-a poruncit în vis egumenului să îi dea drumul.