Arhive etichete: Mitropolitul Ierotheos Vlachos

13 nov. 2016: PREDICA ÎPS HIEROTHEOS VLACHOS, MITROPOLIT DE NAVPAKTOS ŞI SFÂNTUL VLASIE LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR – „Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinim fără asceză”

Lasă un răspuns

ÎPS HIEROTHEOS VLACHOS: „Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinim fără asceză”

ips_hierotheos_vlachos_0

Foto: Cătălin Acasandrei

Îl slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime că m-a învrednicit astăzi să vin la Iași și să slujesc în acest sfânt locaș. Și cu alte ocazii am venit în România și la Iași, de această dată însă am venit ca urmare a invitației și a dragostei Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu prilejul Simpozionului organizat în cinstea Părintelui Arhimandrit Sofronie Saharov.

Îl cunosc pe Înaltpreasfințitul Teofan din timpul în care era mitropolit în Oltenia și apreciez foarte mult dragostea pe care o are față de Hristos și față de păstoriții săi. Este un arhiepiscop care are cuget bisericesc și duhovnicesc. Urmăresc lupta lui pentru credința ortodoxă.

Astăzi este ziua în care prăznuim sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur. După cum cunoasteți, el este unul dintre cei trei mari ierarhi ai Bisericii, alături de Sfântul Vasile cel Mare și Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul. De aceea, de multe ori pe parcursul anului bisericesc celebrăm memoria sa. Este un părinte bisericeresc care ne hrănește prin cugetul său și Sfânta Litughie, care a avut râvnă și dragoste pentru Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit într-o perioadă foarte grea din istoria Bisericii. S-a născut între primul și al doilea Sinod Ecumenic, așadar într-o perioadă foarte grea, pentru că atunci au luat naștere foarte multe erezii și credințe greșite. Activitatea sa însă în Biserică este în directă legătură cu o altă perioadă a vieții bisericești, după al II-lea Sinod Ecumenic, pentru că a trebuit să se lupte pentru păstrarea credinței ortodoxe în toată lumea creștină. În acest cadru general trebuie să înțelegem viața și învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur. El s-a luptat pentru credința și viața ortodoxă. Foarte multe am putea spune despre acest mare Sfânt al Bisericii. Dar permiteți-mi să accentuez doar trei elemente ale personalității sale. Prima este că a dat o foarte mare importanță învățăturilor de credință și dogmelor Bisericii Ortodoxe. S-a luptat  foarte mult pentru ca dogmele Sinoadelor I și al II-lea să se consfințească în Biserică. Adică pentru recunoașterea  faptului că Hristos, Logosul Cel din veci Întrupat este de o Ființă cu Tatăl și că Duhul Sfânt este, de asemenea, de o Ființă cu Tatăl și cu Fiul. Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos: SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

SFÂNTUL NECTARIE, EMIGRANTUL

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie 

_DSC5114

Vrednicul de pomenire părinte Theoclit Dionisiatul, în foarte însemnata sa carte ”Sfântul Nectarie făcătorul de minuni”, scria: ”Sfântul vedea că se apropie de plecarea către adevărata lui patrie, în care îşi avea «vieţuirea» încă din curata sa tinereţe ca unul ce era «împreună-vorbitor cu Sfinţii şi casnicii lui Dumnezeu». De aceea şi-a petrecut viaţa cea de-Duh-purtătoare ca un emigrant, ca străin în această lume de care era înstrăinat. Nu era prieten al acestei lumi, nu era prieten al celor ce sunt prieteni cu lumea aceasta «care zace sub puterea celui viclean» (1 Ioan 5, 19). De aceea, cei care au fost ai lumii acesteia s-au luptat împotriva lui, l-au persecutat, l-au calomniat. Pentru că trecerea lui prin lume a fost trecere de Sfânt şi «căile lui sunt schimbate» (Înţelepciunea lui Solomon, 2, 15), căi de străin şi de pribeag”.

Sfântul Nectarie a trăit ca un emigrant, din două puncte de vedere. Mai întâi, a trăit şi a murit departe de locul său natal şi, în al doilea rând, se simţea străin şi pribeag, departe de adevărata lui patrie, de patria cea cerească. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKATOS – TÂLCUIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL SCHIMBĂRII LA FAŢĂ

Legături:

Schimbarea la Faţă a lui Hristos

Schimbarea la Faţă a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puţin timp înainte de Patimi, mai precis, cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu se face şovăielnici la vederea celor ce aveau să se petreacă în zilele următoare. Acest adevăr se vădeşte din troparele Bisericii. Într-unul din ele se cântă:,, Mai înainte de cinstită Crucea ta şi de Patimă, luând pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, în Muntele Taborului Te-ai suit, Stăpâne’’, iar în condacul praznicului se spune: ,,…că dacă Te vor vedea răstignit, au să cunoască patima cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui’’.

Ar fi fost firesc ca Schimbarea la Faţă a lui Hristos să fie prăznuită în luna martie, în funcţie de data la care se sărbătoresc Paştile. Dar pentru că această dată coincide cu perioada de lăsat de sec, praznicul Schimbării la Faţă nu s-ar fi putut sărbători cum se cuvine şi, de aceea, el a fost mutat pe 6 august. Această dată nu este întâmplătoare, pentru că precede cu patruzeci de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotită la fel ca şi Vinerea Mare.

Faptele Schimbării la Faţă sunt consemnate de trei dintre Sfinţii Evanghelişti, deoarece este vorba despre un eveniment central din viaţa lui Hristos care ascunde multe mesaje teologice (Matei 17, 1-8, Marcu 9,2-8, Luca 9, 28-36).

1. Există multe schimbări la faţă 

Schimbarea la Faţă a lui Hristos a constituit un moment de vârf din viaţa ucenicilor, care a avut legătură şi cu Cincizecimea, pentru că a fost vorba despre punctul culminant al manifestării lui Dumnezeu. Desigur, există diferenţe între Schimbarea la Faţă şi Cincizecime, deoarece, la vremea Schimbării la Faţă, ucenicii nu erau încă mădulare ale Trupului îndumnezeit al lui Hristos, aşa cum aveau să devină în ziua Cincizecimii.

În timpul vieţii de pe pământ a lui Hristos, au mai existat şi alte episoade legate de Schimbarea la Faţă, de vreme ce ucenicii s-au învrednicit şi cu alte ocazii să vadă câteva raze ale Dumnezeirii lui Hristos. În continuare, vom prezenta două dintre aceste evenimente. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL CINCIZECIMII

CINCIZECIMEA

Înainte de a Se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca, după Înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din cer. Aşadar, El le-a făgăduit ucenicilor că vor lua Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale.

Făgăduinţa lui Hristos s-a împlinit la cincizeci de zile după Paşte şi la zece zile după Înălţarea Sa la ceruri. Atunci, Biserica prăznuieşte Cincizecimea, prin care este cinstită Sfânta Treime, după care, în ziua următoare, este sărbătorit şi slăvit Duhul Sfânt. Prin urmare, praznicul Cincizecimii este o sărbătoare a Sfintei Treimi. Continuă să citești →

Un praznic împărătesc mai puţin cunoscut: ÎNJUMĂTĂŢIREA CINCIZECIMII – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS

UN PRAZNIC ÎMPĂRĂTESC MAI PUŢIN CUNOSCUT:

ÎNJUMĂTĂŢIREA CINCIZECIMII

 O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ

 A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS 

Unul dintre praznicele împărăteşti este şi Înjumătăţirea Cincizecimii. Ea este sărbătorită de Biserică la jumătatea perioadei dintre Paşte şi Cincizecime, adică în miercurea de dinainte de duminica Samarinencii (a cincea duminică de după Paşte). Deşi necunoscută de lume, ea este o sărbătoare împărătească importantă, care se referă la Împăratul Hristos. 

Sărbătoarea Înjumătăţirii Cincizecimii nu este socotită între cele douăsprezece praznice împărăteşti, dar datorită marii sale importanţe, am integrat-o între acestea, după ce am pus laolaltă sărbătoarea învierii lui Lazăr şi cea a intrării lui Hristos în Ierusalim, ca două sărbători ce prezintă trăsături comune. 

Atunci când am făcut împărţirea praznicelor şi când am plasat Înjumătăţirea Cincizecimii între cele douăsprezece, am pornit de la considerentul că sărbătoarea aceasta ne dă posibilitatea de a urmări lucrarea lui Hristos de la Botezul Său în râul Iordan şi până la Schimbarea la Faţă şi la Patimi. Ştim foarte bine că sfintele Evanghelii descriu ceea ce Hristos a spus, a făcut şi a pătimit pentru mântuirea neamului omenesc, iar sărbătoarea înjumătăţirii Cincizecimii ne dă posibilitatea să analizăm latura aceasta (adică ce a spus şi ce a făcut), care este destul de importantă. Cu alte cuvinte, această sărbătoare acoperă toate evenimentele hristologice de la Botezul lui Hristos şi până la Schimbarea Sa la Faţă. Continuă să citești →

TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI A VLĂDICĂI IEROTEI DE NAVPAKTOS (PARTEA A DOUA)

ÎNVIEREA LUI HRISTOS

Citiţi şi: PRAZNICUL ÎNVIERII LUI HRISTOS – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS (I)

11. CELE UNSPREZECE APARIŢII ALE LUI HRISTOS DUPĂ ÎNVIERE

            În textele Sfintei Scripturi sunt prezentate unsprezece apariţii ale lui Hristos înviat din morţi, dintre care zece au avut loc în intervalul dintre Înviere şi Înălţare, iar una, după Cincizecime. Unele dintre aceste apariţii sunt descrise în amănunt, iar altele sunt numai pomenite. Mai trebuie subliniat că nu sunt descrise toate de aceiaşi Evanghelişti, adică nu sunt amintite toate cele unsprezece apariţii într-o anumită Evanghelie, ci o parte sunt amintite de către unii Evanghelişti, iar cealaltă parte, de alţii.

            Cu siguranţă, au mai existat şi alte apariţii ale lui Hristos. Acest fapt rexultă din cuvântul Sfântului Evanghelist Luca, ce este cuprins în Faptele Apostolilor: …cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 1, 3). Lucrul acesta era firesc să se întâmple pentru că, pe de o parte, Hristos a vrut să-i mângâie pe ucenici, iar pe de altă parte, a dorit să îi pregătească pentru Înălţarea Sa, dar şi pentru venirea Preasfântului Duh.

            Cele unsprezece apariţii ale lui Hristos sunt următoarele:

            1. Lui Simon Petru (I Cor. 15, 5; Luca 24, 35).

            2. Mariei Magdalena (Marcu 16, 9-11; Ioan 20, 11-18). Continuă să citești →

PRAZNICUL ÎNVIERII LUI HRISTOS – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS (I)

Legătură: 

                            ÎNVIEREA LUI HRISTOS

            Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de orice altă religie. Celelelte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morţi. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omeneşti, replămădirea neamului omenesc şi trăirea realităţii eshatologice. Nu putem vorbi despre Înviere în afara Răstignirii, deoarece Răstignirea şi Învierea sunt cei doi poli ai vieţii mântuitoare, aşa cum se cântă în Biserică: ,,a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui’’, sau: Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o slăvim’’.

            Deoarece Învierea lui Hristos are o mare însemnătate pentru viaţa credinciosului, în Biserică se vorbeşte în permanenţă despre ea. Nu credem în revoluţii sociale, pentru că cel mai mare bine de pe lume a venit prin Înviere, nu prin vreo răzvrătire a maselor. Dacă înţelegem că Învierea este adevărata revoluţie, atunci am aflat adevărul, deoarece prin Învierea lui Hristos omul şi-a recăpătat locul pe care-l avea cândva, urcând chiar şi mai sus. Cuvântul epanastasi (revoluţie) provine din verbul epanistimi, însemnând revenire la starea anterioară. Îndreptarea şi reaşezarea omului pe locul avut mai înainte s-au făcut prin Învierea lui Hristos.

            Sfântul Apostol Pavel spune în mod clar: Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră (I Cor.15, 17). Adevărul şi puterea credinţei se datorează marelui eveniment al Învierii lui Hristos. Fără acest adevăr, creştinii sunt mai de plâns decât toţi oamenii (I Cor.15, 19).

  1. De ce Învierea lui Hristos este reprezentată în icoane în chipul pogorârii la Iad

            Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele drepţilor Vechiului Testament de sub stăpânirea morţii şi a diavolului. Aceasta este rânduiala prăznuirii Învierii în Biserica noastră. Aşa cum observăm din textele liturgice, prăznuirea Învierii începe din Vinerea Mare, odată cu slujba Utreniei Sâmbetei Mari, atunci când are loc purtarea Epitafului. Omiliile Părinţilor Bisericii din Vinerea Mare sunt, în realitate, cuvinte purtătoare de lumina biruinţei Învierii.

            Acest lucru se vede şi din hagiografia Învierii. Biserica a stabilit ca imaginea pogorârii lui Hristos la Iad să fie considerată o adevărată icoană a Învierii Mântuitorului. Desigur, există şi icoane ale Învierii care descriu arătarea lui Hristos către mironosiţe şi către ucenici, dar icoana Învierii prin excelenţă este cea a triumfului asupra morţii, care s-a făcut prin pogorârea lui Hristos la Iad, atunci când sufletul Său unit cu Dumnezeirea a purces în lumea întunericului, de unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament care Îl aşteptau pe Izbăvitor.

            Înfăţişarea Învierii sub forma pogorârii lui Hristos la Iad are mai multe motivaţii teologice importante. Prima motivaţie este legată de faptul că nimeni nu L-a văzut pe Hristos în ceasul în care a înviat fiindcă El a ieşit din ,,mormântul închis’’. Venirea îngerului care a dat piatra la o parte de pe mormânt şi cutremurul s-au făcut doar pentru ca mironosiţele să se încredinţeze de faptul că Hristos a înviat. A doua motivaţie se leagă de faptul că Hristos a zdrobit stăpânirea morţii şi a diavolului în ceasul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea S-a pogorât la Iad. Cu alte cuvinte, El a biruit moartea prin propria Sa moarte. Astfel, Tradiţia ortodoxă vădeşte faptul că, prin moartea lui Hristos, stăpânirea  morţii a fost zdrobită cu totul. De aceea, în Biserică se intonează: ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând…’’. Biruinţa lui Hristos asupra morţii a avut loc exact în momentul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea a zdrobit moartea. A treia motivaţie a unei astfel de reprezentări a Învierii provine din faptul că prin pogorârea Sa la Iad Hristos i-a eliberat pe Adam şi pe Eva de sub stăpânirea morţii. Dacă prin căderea lui Adam a căzut întregul neam omenesc, pentru că Adam a fost părintele din care ne-am tras cu toţii, odată cu învierea sa am gustat şi noi din fructele învierii şi ale mântuirii. Datorită legăturilor fireşti care există între descedenţi şi ascendenţi, ceea ce s-a petrecut cu protopărintele nostru s-a petrecut cu întreaga fire omenească.

            Din aceste motive, cea mai reprezentativă icoană a Învierii este pogorârea lui Hristos la Iad. Aşadar, după cum vom vedea şi în continuare, punctul central al Învierii este omorârea morţii şi izbăvirea de diavol. În Biserică se cântă: ,,Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului”. Izbăvirea de Iad şi desfiiţarea morţii constituie înţelesul adânc al sărbătorii Învierii.

  1. Ce este Iadul Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (o tâlcuire patristică a praznicului) (Integral)

    ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM

 Betania-Ierusalim, Betleem-Betania

Încă de la început am afirmat că există o strânsă legătură între sărbătoarea învierii lui Lazăr şi intrarea triumfătoare a lui Hristos în Ierusalim. Învierea lui Lazăr a fost preînchipuirea învierii cea de a treia zi a lui Hristos şi a învierii de obşte a oamenilor, iar primirea triufală a lui Hristos în Ierusalim s-a datorat tocmai faptului că iudeii trăiau încă sub impresia acestui fapt nemaiauzit.

Într-o predică rostită în duminica Floriilor, Sfântul Chiril al Alexandriei se referă la legătura, dar şi la diferenţa dintre cele două sărbători împărăteşti. Ieri, spune el, adică în sâmbăta lui Lazăr, sărbătorea Betania, iar astăzi, El însuşi vine spre moarte. Ieri îl învia pe mortul de patru zile, astăzi vine în Ierusalim ca să învieze din morţi după trei zile.

Continuă să citești →

SĂ ÎNTÂMPINĂM "ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI" CU ÎNTÂMPINĂRILE OMILETICE ALE VLĂDICĂI IEROTEI DE NAVPAKTOS

  Întâmpinarea Domnului

La patruzeci de zile de la Naşterea Sa după trup, Hristos a fost dus la templu, aşa cum cerea legea acelei vremi. Pentru că acolo, la templu, El a fost întâmpinat de oameni mişcaţi de Duhul Sfânt, dar mai ales pentru că Simeon L-a primit pe El în braţele sale, venirea lui Hristos la templu s-a numit Întâmpinare. Cuvântul ipapandi (întâmpinare) provine de la verbul ipandao, care înseamnă a veni în întâmpinarea cuiva.

Biserica a stabilit ca această mare sărbătoare a lui Hristos şi a Maicii Domnului să fie prăznuită pe 2 februarie, pentru că atunci se împlinesc patruzeci de zile de la 25 decembrie, când se sărbătoreşte Naşterea lui Hristos după trup. 

Prin această repartizare a praznicelor împărăteşti, timpul anului este împărţit şi binecuvântat de etapele iconomiei dumnezeieşti. În paralel, această împărţire oferă omului posibilitatea de a se iniţia în marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu Cuvântul.

Episodul ducerii lui Hristos la templu, în cea de-a patruzecea zi de la Naşterea Sa, este descris numai de către Sfântul Evanghelist Luca (Luca 2,22-39). 

1. Porunca din Vechiul Testament pentru curăţire şi ceremonia închinării

  Porunca curăţirii în cea de-a patruzecea zi a fost dată lui Moise de Însuşi Ziditorul, adică de Dumnezeu Cuvântul neîntrupat. Ea a fost rânduită pentru toţi israelitenii, fiind descoperită de Moise încă dinainte de fuga iudeilor din Egipt, adică înainte ca el să treacă prin Marea Roşie.

  Porunca era următoarea: În vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise şi i-a zis: Să-Mi sfinţeşti de tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al meu! (Ieşirea 13,1-2). Această legiuire se referea şi la primii născuţi de parte bărbătească din rândul animalelor, care trebuiau să fie deosebiţi şi oferiţi lui Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu era clară: să osebeşti Domnului pe tot cel de parte bărbătească de la oameni, care se naşte întâi;şi pe tot cel de parte bărbătească, care se naşte întâi din turmele sau de la vitele ce vei avea, să-l închini Domnului (Ieşirea 13,12).

  Această închinare era semn al recunoaşterii binefacerilor lui Dumnezeu şi dovadă a apartenenţei la poporul ales. Este cunoscut faptul că porunca închinării întâiului născut de parte bărbătească a fost dată iudeilor prin Moise, imediat după pedepsirea întâilor născuţi ai egiptenilor, după care Faraon a îngăduit ieşirea şi, desigur, înainte de trecerea Mării Roşii. Motivaţia acestei practici era semnificativă: căci cu mână tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt (Ieşirea 13,9). Continuă să citești →

VLĂDICA IEROTEI DE NAVPAKTOS DESPRE VEDEREA DUMNEZEIASCĂ A BOTEZĂTORULUI

  13. Vederea de Dumnezeu a Sfântului Ioan Botezătorul

Vederea de Dumnezeu a Cinstitului Înaintemergător a fost mare. În vieţile sfinţilor, întâlnim adesea experienţe ale contemplării slavei Sfintei Treimi în Persoana lui Hristos, dar Sfântul Ioan Botezătorul a fost învrednicit nu numai de vederea Cuvântului, ci şi de auzirea vocii Tatălui şi de vederea Duhului Sfânt. Această contemplare nu a fost o vedere a simţurilor, deşi omul vede şi cu ochii trupeşti, care mai înainte se transfigurează spre a putea suporta vederea de Dumnezeu. Faptul că a fost vorba despre o revelaţie suprafirească şi despre apariţia Sfintei Treimi reiese din frazele folosite de Sfinţii Evanghelişti atunci când prezintă cele petrecute. Evanghelistul Matei spune: îndată cerurile s-au deschis (Matei 3, 16), iar Evanghelistul Marcu afirmă: a văzut cerurile deschise (rupte) (Marcu 1, 10). Aşadar, cerurile s-au deschis şi s-au sfâşiat. Continuă să citești →

SĂ NE PREGĂTIM SĂ PĂTRUNDEM ÎN TAINA ŞI ÎN DUHUL PRAZNICULUI TEOFANIEI ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ISIHAST IEROTHEOS VLAHOS (I)

BOBOTEAZA

Legături:

* * *

  Sărbătoarea Bobotezei se referă la episodul Botezului lui Hristos în râul Iordan, săvârşit de Sfântul Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Acest eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de treizeci de ani şi înainte de a începe lucrarea oficială a învăţăturii şi, mai târziu, a Patimilor Sale pentru mântuirea neamului omenesc.

  Alegerea acestei vârste pentru începerea activităţii publice a lui Hristos în lume are legătură cu faptul că la treizeci de ani, alcătuirea biologică a organismului omenesc ajunge la împlinire. În plus, la această vârstă, Hristos Se putea face mai uşor primit de către iudei.
  Botezul Domnului este descris de Sfinţii Evanghelişti (Matei 3, 13-17, Marcu 1, 9-11, Luca 3, 21-22, Ioan 1, 32-34). Nu ne vom referi însă la toate detaliile, ci vom accentua numai câteva dintre adevărurile teologice şi hristologice fundamentale legate de acest fapt.

1. Viaţa de copil a lui Hristos

  Sfânta Scriptură nu aminteşte multe evenimente din intervalul de timp dintre Întâmpinarea Domnului şi Botezul lui Hristos.Ceea ce cunoaştem este fuga în Egipt şi întoarcerea de acolo, ca şi prezenţa lui Hristos în templu la vârsta de doisprezece ani (12) ani.
  Această tăcere are o motivaţie anume şi un scop precis. Evangheliile nu au fost scrise pentru a Continuă să citești →

Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos: HRISTOLOGIA CRĂCIUNULUI

Hristologia Crăciunului 

Acest interviu acordat de Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierotei de Nafpaktos și Sfântul Vlasie a fost publicat în ziarul Καθ’ οδόν de către Comunitatea Tinerilor de la Mitropolia Limassol din Grecia, și precum veți vedea, întrebările acoperă o mare parte a Hristologiei Crăciunului.

Î: Cuvântul Χριστούγεννα (denumirea grecească pentru Crăciun) înseamnă nașterea lui Hristos. Ați putea să ne spuneți care a fost scopul nașterii lui Hristos și în general de ce s-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu s-ar fi putut găsi și o altă cale pentru mântuirea oamenilor?

R: Potrivit tradiției biblico-patristice, scopul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea oamenilor, ceea ce înseamnă că Cel care prin natura Sa este Dumnezeu a devenit om, pentru ca noi, prin har, să devenim asemenea lui Dumnezeu.  Într-una din cuvântările sale, Sfântul Atanasie cel Mare spune că Dumnezeu a trimis proorocii Vechiului Testament pentru a vorbi poporului Său, însă la urma urmei problema era modul în care omul se va îndumnezei și cum va fi eliberat de moarte. Legea nu putea mântui, însă a pregătit poporul să Îl accepte pe Iisus, motiv pentru carelegea ne-a fost călăuză spre Hristos (Gal. 3, 24). Hristos, prin întruparea Sa a unit în Persoana Sa firea umană și cea divină, camedicament al îndumnezeirii, și a primit un trup sfânt dar totuși muritor și supus suferinței pentru a pătimi și a birui moartea. De exemplu, atunci când se descoperă un medicament acesta este dat tuturor oamenilor pentru a-l folosi spre vindecare. Astfel s-a întâmplat și în cazul întrupării lui Iisus, care aoferit medicamentul nemuririi potrivit Sfântului Ignatie Teoforul. Continuă să citești →

TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ LA PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI A VLĂDICĂI IEROTEI DE NAVPAKTOS

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

Legături:

            La patruzeci de zile după Învierea Sa, Hristos S-a înălţat la ceruri, de unde venise, aşa cum El Însuşi le-a spus cândva ucenicilor Săi: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte? (Ioan 6, 61-62). Desigur, acest lucru nu înseamnă că, începând din ceasul întrupării, Hristos nu a mai existat ca Dumnezeu în ceruri, ci înseamnă că avea să urce acolo mai târziu, cu trup omenesc. De altfel, coborârea Sa din ceruri se înţelege ca bunăvoire dumnezeiască, nu ca mutare din loc.

            În intervalul dintre Înviere şi Înălţare, Hristos S-a arătat ucenicilor Săi de mai multe ori. El le-a dezvăluit acestora tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Evanghelist Luca: …cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 1, 3)

            Sărbătoarea împărătească a Înălţării are o mare importanţă pentru viaţa creştină şi duhovnicească, pentru că este legată de îndumnezeirea omului. În continuare, prin prezentarea celor mai importante aspecte hristologice ale acestui praznic împărătesc, vom încerca să-i înţelegem însemnătatea.

1. ÎNĂLŢAREA LUI HRISTOS ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ

            Pentru început, este necesar să vedem ce anume spune Sfânta Scriptură despre Înălţarea Domnului. Acest mare eveniment împărătesc este proorocit în Vechiul Testament şi este înfăţişat în Noul Testament. Nu vom expune aici toate fragmentele care conţin referiri la această sărbătoare, ci numai pe cele mai grăitoare, cu atât mai mult cu cât, în analiza care urmează, vom prezenta şi alte texte care se referă la Înălţarea lui Hristos. Continuă să citești →

Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos: Pastorala la Învierea Domnului (2015)

 Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos:

Pastorala la Învierea Domnului 

ÊÕÑÉÁÊÇ ÔÇÓ ÏÑÈÏÄÏÎÉÁÓ-ÁÍÁÓÔÇËÙÓÇ ÔÙÍ ÅÉÊÏÍÙÍ- ÌÇÔÑÏÐÏËÇ ÁÈÇÍÙÍHristos, iubiţi fraţi, de mai înainte a vestit ucenicilor Lui Învierea, atunci când le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17: 22-23). Ucenicii nu ştiau ce înseamnă că Fiul Omului va fi omorât şi va învia la trei zile după moartea Sa şi, mai mult decât atât, „se temeau să Îl întrebe” (Marcu 9: 31-32).

Expresiile „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului” denumesc cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască şi omenească, care împreună lucrau în Hristos, fără ca vreuna din ele să îşi piardă trăsăturile proprii.

După Înviere, Hristos S-a arătat întâi femeilor mironosiţe, care se duseseră în zori la mormânt să Îi ungă trupul cu aromate, iar pe urmă, în aceeaşi zi, S-a arătat ucenicilor Săi. Te-ai fi aşteptat să Se arate celor care L-au răstignit, cărturarilor şi fariseilor, arhiereilor, lui Irod şi lui Pilat şi tuturor celor care au căzut la învoială ca El să pătimească şi să fie răstignit, în felul acesta făcându-i să creadă. Dar nu a făcut asta, şi dintr-un motiv anume.

Continuă să citești →

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului: Cuvinte duhovnicești ale starețului Sofronie

Cuvinte duhovnicești ale starețului Sofronie

– Mulţi Părinţi spun că fiecare creştin trebuie să se cerceteze pe sine, să-şi facă o analiză zilnică, să vadă cele bune şi cele rele. Pe mine însă nu m-a ajutat aceasta, ci cu totul altceva. Spuneam: „Ce voieşte Dumnezeu să fac astăzi?” Puneam înainte-mi poruncile lui Hristos şi înaintam către împlinirea lor, după cuvântul Apostolului Pavel: „Cele dinapoi uitându-le, şi la cele dinainte întinzându-mă, la semn alerg, la răsplătirea chemării cei de Sus a lui Dumnezeu întru Hristos lisus” (Filipeni 3:14) – aşa încât, în afară de căderile grosiere, pentru care trebuie o deplină şi întregitoare pocăinţă şi spovedanie, omul nu trebuie să se analizeze pe sine, nici să-şi cerceteze gândurile pentru a vedea de unde purced, nici dacă – şi cât Har are.

Omul nu trebuie să se iscodească pe sine însuşi, ci să aibă o pocăinţă adâncă. Desigur, pentru clericul care lucrează în lume, pocăinţa adâncă nu este pe deplin posibilă, şi poate nici de folos, căci atunci nu ar mai putea să se îngrijească de ceilalţi şi nici nu i-ar folosi pe prea mulţi.

Pocăinţa adâncă vine din smerenie şi din lucrarea Dumnezeiescului Har. Când smerenia se pierde, atunci toate se pierd. întreaga viaţă duhovnicească este arătată în Fericirile lui Hristos, care încep cu smerenia. Chiar şi cunoştinţele theologice pot naşte o satisfacţie egoistă ce le distruge pe toate.

Continuă să citești →