Arhive categorii: Predici

SĂ NE PREGĂTIM SĂ PĂTRUNDEM ÎN TAINA ŞI ÎN DUHUL PRAZNICULUI TEOFANIEI ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ISIHAST IEROTHEOS VLAHOS (I)

BOBOTEAZA

Legături:

* * *

  Sărbătoarea Bobotezei se referă la episodul Botezului lui Hristos în râul Iordan, săvârşit de Sfântul Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Acest eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de treizeci de ani şi înainte de a începe lucrarea oficială a învăţăturii şi, mai târziu, a Patimilor Sale pentru mântuirea neamului omenesc.

  Alegerea acestei vârste pentru începerea activităţii publice a lui Hristos în lume are legătură cu faptul că la treizeci de ani, alcătuirea biologică a organismului omenesc ajunge la împlinire. În plus, la această vârstă, Hristos Se putea face mai uşor primit de către iudei.
  Botezul Domnului este descris de Sfinţii Evanghelişti (Matei 3, 13-17, Marcu 1, 9-11, Luca 3, 21-22, Ioan 1, 32-34). Nu ne vom referi însă la toate detaliile, ci vom accentua numai câteva dintre adevărurile teologice şi hristologice fundamentale legate de acest fapt.

1. Viaţa de copil a lui Hristos

  Sfânta Scriptură nu aminteşte multe evenimente din intervalul de timp dintre Întâmpinarea Domnului şi Botezul lui Hristos.Ceea ce cunoaştem este fuga în Egipt şi întoarcerea de acolo, ca şi prezenţa lui Hristos în templu la vârsta de doisprezece ani (12) ani.
  Această tăcere are o motivaţie anume şi un scop precis. Evangheliile nu au fost scrise pentru a Continuă să citești →

SĂ NE PREGĂTIM SĂ PĂTRUNDEM ÎN TAINA ŞI ÎN DUHUL PRAZNICULUI TEOFANIEI ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ISIHAST IEROTHEOS VLAHOS (II)

2. Creşterea lui Hristos în vârstă şi în înţelepciune

  Cel mai cunoscut episod din copilăria lui Hristos este prezenţa Sa în templu şi convorbirea cu învăţătorii, care a pornit de la faptul că El îi asculta pe învăţători şi-i întreba. Şi, fireşte, după cum spune Sfântul Evanghelist, toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui (Luca 2, 47).
  Nu vom face o analiză amănunţită a acestor fapte , ci ne vom opri numai asupra a două fragmente grăitoare care au legătură cu întruparea lui Hristos. Primul vorbeşte de viaţa de după Întâmpinarea Domnului, adică după patruzeci de zile de la Naştere. Sfântul Evanghelist scrie: Iar copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui (Luca 2, 40). Celălalt fragment are legătură cu episodul din templu, atunci când Hristos era de doisprezece ani. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca 2, 52).
  În privinţa vârstei şi a creşterii treptate a trupului lui Hristos, nu există nicio chestiune de discutat. Dezvoltarea se petrecea firesc, ca la toţi oamenii, pentru că Hristos era om desăvârşit. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTHEI DE NAVPAKTOS DESPRE IORDAN ŞI MAREA MOARTĂ, ARĂTAREA DUMNEZEULUI TREIMIC ŞI "FIUL IUBIT" ÎNTRU CARE TATĂL A BINEVOIT

8. Râul Iordan şi Marea Moartă

Râul Iordan a rămas consemnat în istorie prin mai multe evenimente, dar mai ales în legătură cu propovăduirea şi cu Botezul Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi prin faptul că Însuşi Hristos S-a botezat în acest râu.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Iordanul este chipul neamului omenesc. El se numeşte astfel, pentru că are în alcătuire două izvoare: Ior şi Dan. Aceste izvoare formează râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Potrivit unei tâlcuiri referitoare la originile noastre, întregul neam omenesc se trage din două izvoare, adică din Adam şi din Eva, dar prin păcat, el a fost îndreptat spre moarte, adică spre marea moartă a vieţii noastre, care este cuprinsă de întunecime. Întrupându-Se, Hristos a venit în Iordan, adică în neamul omenesc, a biruit moartea şi i-a întors pe oameni spre viaţa primordială.

Proorocul David spune: Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi (Ps.113, 3). Prin aceste cuvinte, el a vrut să arate uimirea mării, a apelor de pe mari întinderi şi a râului Iordan la intrarea lui Hristos cel fără de păcat în apă. Această mirare este explicată în rugăciunea pentru sfinţirea apelor, scrisă de Sfântul Sofronie, Episcopul Ierusalimului: ,,Iordanul s-a întors înapoi, văzând focul Dumnezeirii pogorându-Se trupeşte şi intrând într-însul’’. Aşadar, focul Dumnezeirii a intrat în apă prin trupul lui Hristos. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS LA BOTEZUL DOMNULUI: "FIUL ESTE STRĂLUCIREA TATĂLUI"

11. Fiul este strălucirea Tatălui

  Mărturtisirea Tatălui că Cel care Se boteza nu era un oarecare, ci era Însuşi Fiul său iubit, a fost semn al Dumnezeirii Cuvântului şi al faptului că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl. În teologia ortodoxă, vocea Tatălui nu este numai ceva perceput de simţurile omului, ci înseamnă contemplarea lui Dumnezeu, adică revelaţie. Desigur, la teorie este părtaş şi trupul, dar simţurile se transformă pentru a putea contempla slava lui Dumnezeu. Faptul că mărturia Tatălui este o revelaţie reiese şi din cuvintele Sale de pe Muntele Tabor, atunci când ucenicii lui Hristos au căzut la pământ, neputând suporta lumina contemplării.
  Fiul mărturisit de Tatăl Se dezvăluie ca fiind ,,strălucirea slavei Tatălui’’, deoarece fiinţa şi lucrarea Dumnezeului Treimic sunt comune. Pentru a se arăta Dumnezeirea Cuvântului, în Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel se folosesc următoarele cuvinte: Care fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui (Evrei 1, 3). Continuă să citești →

ÎPS Bartolomeu Anania – Epifania sau Botezul Domnului

ÎPS Bartolomeu Anania –

 Epifania sau Botezul Domnului

PREDICĂ A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE „CELE 12 ZILE”: Dodekaimeron-ul

Legături:

* * *

MTROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA:

Dodekaimeron-ul („Cele-12-zile”)

[Omilie rostita la Duminica dinaintea Botezului Domnului 

Sărbătoare avem, iubiţii mei. Sărbătorim Sfântul Dodekaimeron. Ce este dodekaimeron-ul? Este o perioadă care începe de la Crăciun (25 decembrie) şi se termină de Bobotează (6 ianuarie). Ţine adică 12 zile (7 din decembrie şi 5 din ianuarie – cu excepţia Ajunului Bobotezei). În timpul Dodekaimeronului, dată fiind bucuria sărbătorilor, se face dezlegare la toate. Vă prezint pe scurt cele mai importante sărbători ale Dodekaimeronului.
***
– Prima sărbătoare este Naşterea Domnului (25 decembrie).Mare, iar temporal prima sărbătoare a creştinătăţii. Faptul că Hristos s-a născut este „alfa” sau începutul credinţei noastre, rădăcina, „rădăcina cea neudată” a Sfintei noastre Biserici; rădăcina nu a fost sădită şi nu a fost adăpată de om, şi de aceea rămâne nedezrădăcinată. Şi după cum din rădăcină răsar ramuri şi flori, aşa şi din această sărbătoare provin toate celelalte sărbători. Dacă Hristos nu s-ar fi născut, nu am fi avut Bobotează (Teofania), nu am fi avut Vinerea cea Mare, nu am fi avut Cincizecime. Naşterea Domnului este prima sărbătoare, maica sau mitropolia sărbătorilor… Continuă să citești →

PREDICĂ LA ANUL NOU A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA: TIMPUL ŞI VEŞNICIA

PREDICĂ LA ANUL NOU A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA:

TIMPUL ŞI VEŞNICIA

Sursa:  „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

ORNAM1

ORNAM1

Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Continuă să citești →

Pr. Cleopa Ilie: Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului – Despre chipul omului desăvârșit

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Despre chipul omului desăvârșit   

„Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48)

Iubiți credincioși,

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi vorbește în chip luminat despre aspra și îngereasca viață a Sfântului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului „Este cel mai mare om născut din femeie și cu adevărat prooroc și mai mult decât prooroc” (Luca 7, 26-29). Întrucât chipul Sfântului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvârșit, voi vorbi astăzi despre desăvârșirea creștină, după a mea slabă putere. Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mulți sunt cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-și mărturisească neputința sa și să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva să ne facem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Continuă să citești →

Sfântul Ioan Maximovici despre Cuviosul Serafim de Sarov

Cuvânt al Sfântului Ioan Maximovici despre Cuviosul Serafim de Sarov

 „În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov

Sf Ioan MAximovici

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie sa adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bineplăcutul Său. Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult.
 
Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu sa stins şi nici nu s-a împuţinat. La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim. Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii.

Continuă să citești →

Sfântul Serafim Sobolev: Predică la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov

Sfântul Serafim Sobolev: Predică la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini Legea lui Hristos” (Galateni 2, 2). Iată cuvintele marelui Apostol pe care le-am auzit astăzi în timpul Sfintei Liturghii, iubiţilor întru Hristos fii mei, la citirea Apostolului. Prin aceste cuvinte Sfânta Biserică ne cheamă către dragostea adevărată şi desăvârşită faţă de aproapele nostru. Acestă dragoste se manifestă prin felul reciproc şi îngăduitor, în care ne purtăm sarcinile unii altora, adică suportăm cu răbdare neputinţele aproapelui nostru.

Tâlcuind aceste cuvinte apostoleşti, Fericitul Augustin spune: „Nimic nu ne face atât de mari în ochii lui Dumnezeu, ca atitudinea noastră îngăduitoare faţă de neajunsurile aproapelui nostru”. Cu părere de rău, în relaţiile noastre se observă un fenomen tocmai invers: nu dragoste unul faţă de altul, ci cruzime; nu o atitudine îngăduitoare faţă de neajunsurile aproapelui, ci judecată. Această judecată este subiectul preferat al discuţiilor noastre, nu rareori fiind însoţită de clevetire şi răutate.

Continuă să citești →

ÎPS Ierotheos Vlachos: TĂIEREA ÎMPREJUR A LUI HRISTOS

Tăierea Împrejur a lui Hristos

 Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos

Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc.

Deoarece Sfinţii Părinţi au stabilit ca Naşterea lui Hristos să fie prăznuită pe 25 decembrie, este firesc ca tăierea împrejur care are loc după opt zile, să fie prăznuită pe 1 ianuarie, la exact opt zile de la Naşterea Lui. De aceea, troparele acestei zile înfăţişează valoarea teologică a tăierii împrejur. Ne este cunoscută stihira aceasta: „Mântuitorul, pogorându-Se la neamul omenesc, a primit înfăşare în scutece… şi nu S-a ruşinat de trupeasca tăiere împrejur” [prima stihiră de la „Doamne, strigat-am…”, vecernia mare]. Hristos, aşa cum din iubire de oameni a primit înfăşarea în scutece, la fel a primit şi tăierea împrejur cea trupească. Aceasta extremă pogorâre şi chenoză a lui Hristos este socotită de Biserică drept un mare praznic împărătesc. Continuă să citești →

Predica Sf. Ioan Gură de Aur la Tăierea împrejur a Domnului

 Predica Sf. Ioan Gură de Aur la Tăierea împrejur a Domnului

Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus (Luca 2, 51)

 

Despre creşterea copiilor

Când Apostolul vorbeşte despre însuşirile cele bune ale unei văduve, aminteşte, mai înainte de toate, că ea trebuie să fi crescut copii (I Timotei 5, 9-10).

Însă cuvântul „creştere” el nu-l ia într-un înţeles obştesc, de jos, precum mulţi înţeleg aceasta, că adică văduva nu trebuie să fi lăsat copiii săi să moară de foame. Chiar singură, puterea firii unei mame nu ar fi îngăduit aceasta, şi de aceea nu este trebuinţă de vreo lege ca văduva să nu lase copiii săi flămânzi. Apostolul vorbeşte aici despre creşterea întru cucernicie şi dreptate. Iar mamele care nu îşi cresc aşa copiii lor sunt mai rele decât cele ce îşi omoară copiii. Aceasta trebuie să se zică nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor. Mulţi părinţi îşi dau toată truda ce se poate gândi pentru ca să agonisească fiului lor un cal bun, o casă frumoasă, o moşie preţioasă, dar pentru ca el să dobândească un suflet nobil şi un simţământ cucernic, nu se îngrijesc cât de puţin. Şi tocmai aceasta duce toată lumea în neorânduială, că noi nu creştem copiii noştri după cuviinţă şi ne îngrijim numai pentru averea lor, şi nu pentru sufletele lor. Aceasta este cu adevărat cea mai mare nebunie. Căci fie averea cât de mare şi cât de însemnată, dacă acela care are să o moştenească nu este îmbunătăţit şi drept, ea trebuie a se socoti ca şi pierdută; ba încă unui astfel de om, averea îi este chiar spre pierzare şi îl duce încă mai sigur şi mai adânc în iad. Dimpotrivă, dacă sufletul este nobil şi îmbunătăţit, el, şi sărac fiind, va fi fericit. De aceea, noi trebuie să ne îngrijim să nu-i facem bogaţi în aur, argint şi în alte lucruri asemenea, ci să fie foarte bogaţi în cucernicie, în dreptate şi în fapta cea bună; să nu aibă multe trebuinţe şi să nu umble cu ardoare după bunurile şi după plăcerile pământeşti. Trebuie să fim cu luare aminte asupra ieşirii şi intrării lor, asupra purtării, umblării şi asupra prietenilor lor, ştiind că cine este leneş întru aceasta nu poate nădăjdui iertarea de la Dumnezeu. Dacă purtarea de grijă pentru mântuirea altor oameni este una dintre cele mai mari datorii ale noastre, precum zice Apostolul: „Nimeni să nu caute folosul său, ci folosul altuia” (I Corinteni 10, 24), cu cât mai mult fiecare va trebui să fie răspunzător pentru îngrijirea de mântuirea copiilor săi! Dumnezeu va zice către fiecare tată: „Nu am dat Eu copil dintru început în casa ta? Nu te-am pus Eu pe tine învăţător, crescător, îngrijitor şi stăpân al lui? Nu am pus Eu în mâinile tale toată puterea asupra lui? Când el era încă gingaş, ţi l-am dat ţie, ca să-l formezi şi să-l orânduieşti”. Ce iertare poţi nădăjdui, când tu pregeţi şi treci cu vederea creşterea lui? Sau ce poţi tu, oare, să zici spre dezvinovăţirea ta? Poate că fiul tău este greu de înfrânat şi îndărătnic. Dar la aceasta trebuia să gândeşti de mai înainte, când el era încă mic şi uşor se putea înfrâna; de atunci să te fi îngrijit a-l îmblânzi, a-l obişnui la datoriile lui, a-l aduce la orânduială şi a stârpi bolile sufletului său. Continuă să citești →

Pr. Cleopa Ilie: PREDICĂ LA TĂIEREA-ÎMPREJUR A MÂNTUITORULUI HRISTOS

PREDICĂ LA TĂIEREA-ÎMPREJUR A MÂNTUITORULUI HRISTOS

Legături:

 

Din “Predici la Sărbătorile de peste an” Editura Christiana  2001

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi, Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, Biserica Răsăritului, prăznuieşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Marele Vasile, adică pe Sfântul Vasile cel Mare. În predica ce urmează vom vorbi puţin despre acest prea luminat praznic al Tăierii-împrejur, dar şi despre viaţa şi minunile Marelui Vasile. Mai întâi, să ştiţi că, înainte cu 2406 ani de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, a trăit un patriarh prea fericit, ales de Dumnezeu, Avraam, din a cărui seminţie, după credinţă, ne tragem toate popoarele pământului. Nu numai poporul evreiesc, ci toate popoarele, după credinţă. Căci zice Sfânta Scriptură: „Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i-a socotit lui întru dreptate” (Facerea 15, 6). Deci toţi care cred în Dumnezeu se numesc “fiii lui Avraam” după credinţă, nu după trup, cum este poporul evreu. Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh ca toţi copiii care se vor naşte de parte bărbătească să fie tăiaţi împrejur la marginea trupului lor, ca semn de legătură veşnică între seminţia lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Iar marele apostol Pavel zice: „Toate cele mai înainte de lege şi cele din legea veche au fost umbra celor viitoare”. Avraam trăieşte înainte de legea veche cu 430 de ani. Continuă să citești →

Pr. Cleopa Ilie : PREDICĂ DESPRE SFÂNTUL VASILE CEL MARE (1 Ianuarie)

Din “Predici la Sărbătorile de peste an” Editura Christiana  2001

Predica Părintelui Cleopa Ilie despre  SFÂNTUL VASILE CEL MARE

 (1 Ianuarie)

*

Legături:

* * *

Tot astăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre ierarhi. Toate soboarele ecumenice şi locale care s-au ţinut, în diferite vremi şi locuri, au ţinut seama de autoritatea canoanelor lui.

Toţi l-au citit, mii de sfinţi şi de ierarhi au păzit hotarele puse de el. Pentru ce? Sfântul Vasile a fost ochiul Bisericii şi a rămas ochiul Bisericii până la sfârşitul veacurilor. Unde s-a născut? În CezareeaCapadochiei. Părinţii lui s-au numit Vasile şi Emilia. Tatăl său era din Pont, adică de lângă Marea Neagră, unde e Turcia de astăzi. Era unul din zece fraţi. Unul a murit şi nouă au trăit. Dumnezeiescul Grigore de Nazianz, Cuvântătorul de Dumnezeu, zice de familia lui că a binecuvântat-o Dumnezeu cu Marele Vasile, măcar că nici ceilalţi copii n-au rămas mult mai jos decât dânsul. Toţi cei patru fraţi şi cinci fete din familia lor petreceau cu sfinţenie, cu cucernicie, cu milostenie şi cu o bună aşezare a sufletului. Deci o familie mare de sfinţi a fost familia Sfântului Vasile   (vezi Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, 1 ianuarie). Continuă să citești →

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica după Naşterea Domnului (Fuga în Egipt)

Naşterea lui Hristos arată iubirea smerită a lui Dumnezeu

800x470-rozhdestvo

ORNAM1

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae 

Duminica după Naşterea Domnului  (Fuga în Egipt)

(Matei 2, 13-23)

figi-sti-egypto-cebf

Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară în­seamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire. Fiul lui Dum­ne­zeu nu Se putea face om su­punându-Se legii firii după care sunt născuţi oamenii, fără să fie în­trebaţi, sau fără să se hotărască ei în prealabil pentru această naş­tere. El Se face om în mod liber, din proprie hotărâre, nu e făcut. Aceasta pentru că El exista înainte ca Dumnezeu. Dacă cineva ar afir­ma că ar fi putut accepta să Se nas­că precum un om, supunându-Se legii generale a naşterii oameni­lor după păcat, în mod voluntar, se va răspunde că El nu putea admite cu voia să aibă ca act al conceperii Sale ca om actul pasional obişnuit al conceperii celorlalţi oameni după păcatul strămoşesc, act care şi-ar fi lăsat urma în El. Căci, născându-Se astfel, cum ar fi putut elibera de păcatul stră­mo­şesc, imprimat în om şi prin această pasiune, pe ceilalţi oameni, dacă El Însuşi S-ar fi conceput cu acest păcat moştenit de la înaintaşi? Voind să Se facă om, dar şi să ne elibereze de păcat, trebuia să fie de la început ferit de acest păcat, sau să aducă cu Sine de Sus puterea de a Se face om printr-o conce­pere ferită de pasiunea îm­preu­nă­rii trupeşti dintre bărbat şi femeie.Nefiind făcut om prin a­ceas­tă împreunare, ci făcându-Se El Însuşi, fereşte de păcat firea umană de la început. Dar nu se putea face aceasta decât numai dacă Cel ce Se făcea om era Dumnezeu. Căci numai Dum­nezeu poate elibera de păcat, odată ce lipsa de păcat vine din unirea cu Dumnezeu. Continuă să citești →